ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5282/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 52 din 28 ianuarie 2010 Tribunalul Vrancea a respins ca nefondată contestația formulată de contestatorul P.C.D., împotriva dispoziției din 02 iulie 2009 emisă de Primarul Orașului Mărășești și în contradictoriu cu Primăria Orașului Mărășești, județul Vrancea. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 3344/91/2009 la Tribunalul Vrancea reclamantul P.C.D. a formulat contestație împotriva dispoziției din 02 iulie 2009 emisă de Primarul Orașului Mărășești, județul Vrancea. În motivarea contestației sale, petentul a arătat că dispoziția emisă de pârât este nelegală și abuzivă în condițiile în care anterior prin dispoziția din anul 2006 i s-a recunoscut dreptul și i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul ce a aparținut autorului său.

În dovedirea cererii sale petentul a depus la dosar înscrisuri. Pârâta Primăria Orașului Mărășești a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată motivat de faptul că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Pârâta a depus la dosar documentația ce a stat la baza emiterii dispoziției contestate. Prin notificarea înregistrată în 22 mai 2001 P.C.D. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Orașul Mărășești, sat H., județul Vrancea ce a aparținut părinților săi, P.S.-C. și P.P. Inițial, prin dispoziția din 20 iunie 2006 s-a propus acordarea de despăgubiri, însă această dispoziție împreună cu documentația aferentă a fost restituită de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pentru reanalizare, fiind apoi emisă dispoziția din 20 iulie 2009 ce face obiectul contestației de față.

Analizând contestația în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001, Tribunalul a constatat că aceasta nu este fondată. Imobilul ce a aparținut autorilor reclamantului situat în Orașul Mărășești, satul H., județul Vrancea a fost confiscat „ prin decizia penală nr. 2695/1953 a Tribunalului Capitalei Colegiul II penal, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1981/1953 a Tribunalului Suprem - Colegiul penal ca urmare a condamnării lui P.P. pentru fapta prevăzută de art. 3 lit. c) și art. 4 din Decretul nr. 207/1948, constând în aceea că în perioada noiembrie 1940-ianuarie 1941 funcționând ca șef al Poliției R. a săvârșit personal, a organizat și permis subalternilor săi să aplice tratamente neomenoase populației civile de origine evreiască.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001 republicată prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist. Cum infracțiunea în baza căreia a fost condamnat autorul contestatorului nu se încadrează în dispozițiile legale citate mai sus, T ribunalul a constatat că în mod corect notificarea acestuia a fost respinsă, acesta nefiind îndreptățit a fi despăgubit în vreun fel. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamantul P.C.D., decedat, și continuat de moștenitorii P.A., P.C.

și P.L., iar prin decizia civilă nr. 173 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, s-a admis apelul, s-a schimbat hotărârea instanței de fond, în sensul admiterii contestației și anulării dispoziției din 02 iulie 2009 a Primarului Municipiului Mărășești și menținerii dispoziției din 20 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Mărășești privind acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în localitatea H., Oraș Mărășești. Pentru a pronunța această hotărâre, au fost reținute următoarele considerente: Este adevărat că prin decizia penală nr. 2695/1953 a Tribunalului Capitalei, Colegiul II penal, autorul reclamanților, P.P. a fost condamnat la 5 ani temniță grea, 10 ani degradare civică și confiscarea averii în temeiul art. 3 și 4 din Decretul nr. 207/1948, infracțiuni care nu se încadrează printre cele prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, modificată.

Insă, din conținutul procesului-verbal întocmit în anul 1940 de judecătorul Tribunalului Popular Raional Panciu, reiese că autorul nu figurează la data respectivă în Registrul Agricol al secției financiare cu nici un fel de avere mobilă și imobilă. În schimb, soția acestuia S.P. este înregistrată la categoria XX mijlocași poz. YY/1952, fiind trecută pe numele soției, următoarea avere imobilă: 2,75 ha. loc arabil și curți, una casă, un grajd și un coteț, trei oi, 2 capre și un porc. Tot în procesul-verbal s-a mai menționat că deoarece soția urmăritului nu a fost găsită acasă, s-a constatat lovită de indisponibilitate 2,75 ha. teren arabil și curte, o casă acoperită cu tablă, uzată cu pereți din cărămidă, compusă din 6 camere și 2 antreuri situată în satul H., comuna P. De asemenea, din actul de donațiune întocmit în 14 decembrie 1940, numiții G.D.

și M.D. au donat fiicei lor C.S.P., 3 ha. din care 2 ha. vie, 1 ha. arabil situat în comuna P., sat H., pe care se afla o cramă cu camere de locuit, precum și dependințele acesteia. În concluzie, s-a făcut dovada de netăgăduit că imobilul a fost proprietatea soției autorului și că preluarea de către stat este abuzivă, cu atât mai mult cu cât nici în decizia penală nu figurează acest imobil ca fiind confiscat, pentru a se aprecia că măsura confiscării imobilului s-a făcut în baza unei hotărâri penale așa cum a reținut Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Primăria Orașului Mărășești, solicitând modificarea ei în sensul respingerii apelului.

Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea hotărârii prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub următoarele aspecte: Astfel, se susține că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că în 2006 Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001, a analizat notificarea și a emis dispoziția din 20 iunie 2006, înaintând toată documentația aferentă notificării la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și că această entitate a remis prin decizia nr. 23394/2009 întreaga documentație din nou Primăriei, motivat de modalitatea de preluare a imobilului. Ca atare, susține recurenta, ținând seama de aceste recomandări ale Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților București s-a procedat la emiterea noii dispoziții din 20 iulie 2009. Se mai susține, că din actele de la dosar rezultă că nu sunt îndeplinite în persoana contestatorului condițiile privind calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este nefondat. Intimații P.A., P.C. și P.L. au ridicat excepția nulității recursului pentru nemotivare. Astfel, față de această excepție, și de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța reține că ea nu este incidență în cauză, în condițiile în care criticile aduse hotărârii instanței de apel sunt critici propriu-zise ce permit încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca atare, din perspectiva celor expuse, urmează a se respinge excepția nulității recursului pentru nemotivarea lui, invocată de reclamantă.

Instanța de apel a făcut o legală și corectă apreciere a stării de fapt și de drept, în condițiile în care din actul de donațiune din 14 decembrie 1940 rezultă că imobilul din litigiu fusese primit cu titlu de donație de către C.S.P. de la părinții săi D.G. și M.D. Ca atare, imobilul din litigiu, preluat abuziv, nu a format obiectul averii autorului reclamanților P.P., cu atât mai mult cu cât acesta din urma nu figura în anul 1940 în registrul secției financiare cu vreo avere mobilă sau imobiliară. În aceste condiții și a faptului că imobilul preluat nu a făcut obiectul averii lui P.P., și al faptului că în decizia penală nr. 2695/1953 a Tribunalului Capitalei Colegiul II penal, nu este individualizat imobilul, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii, nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Din perspectiva celor expuse, niciuna din criticile recurentei nu sunt fondate, motiv pentru care recursul urmează a fi respins, ca nefondat. În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., urmează afi obligată recurenta-pârâta Primăria Orașului Mărășești să plătească intimaților-reclamanți P.A., P.C. și P.L., suma de 600 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția nulității recursului pentru nemotivare invocată de intimații-reclamanți P.A., P.C. și P.L. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria Orașului Mărășești împotriva deciziei nr. 173A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Obligă recurenta-pârâtă Primăria Orașului Mărășești să plătească intimaților-reclamanți P.A., P.C. și P.L. suma de 600 RON cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2011.