ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5282/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 52 din 28 ianuarie 2010 Tribunalul Vrancea a respins ca nefondată

contestația formulată de contestatorul P.C.D., împotriva dispoziției din 02

iulie 2009 emisă de Primarul Orașului Mărășești și în contradictoriu cu Primăria

Orașului Mărășești, județul Vrancea.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță

a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 3344/91/2009

la Tribunalul Vrancea reclamantul P.C.D. a formulat contestație

împotriva dispoziției din 02 iulie 2009

emisă de Primarul Orașului Mărășești, județul Vrancea.

În

motivarea contestației sale, petentul a arătat că dispoziția

emisă de pârât este nelegală și abuzivă în condițiile în care anterior prin dispoziția

din anul 2006 i s-a recunoscut dreptul și i s-au acordat despăgubiri pentru imobilul

ce a aparținut autorului său.

În

dovedirea cererii sale petentul a depus la dosar înscrisuri.

Pârâta Primăria Orașului Mărășești a depus

la dosar întâmpinare solicitând respingerea contestației ca neîntemeiată motivat

de faptul că imobilul solicitat nu face obiectul Legii nr. 10/2001.

Pârâta a depus la dosar documentația ce

a stat la baza emiterii dispoziției contestate.

Prin notificarea înregistrată în 22 mai

2001 P.C.D. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Orașul

Mărășești, sat H., județul Vrancea ce a aparținut părinților săi, P.S.-C. și P.P.

Inițial, prin dispoziția din 20 iunie 2006

s-a propus acordarea de despăgubiri, însă această dispoziție împreună cu documentația

aferentă a fost restituită de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

pentru reanalizare, fiind apoi emisă dispoziția din 20 iulie 2009 ce face obiectul

contestației de față.

Analizând contestația în raport de dispozițiile

Legii nr. 10/2001, Tribunalul a constatat că aceasta nu este fondată.

Imobilul ce a aparținut autorilor reclamantului

situat în Orașul Mărășești, satul H., județul Vrancea a fost confiscat

„

prin

decizia penală nr. 2695/1953 a Tribunalului Capitalei Colegiul

II

penal, rămasă definitivă prin Decizia

nr. 1981/1953 a Tribunalului Suprem - Colegiul penal ca urmare a condamnării lui

P.P. pentru fapta prevăzută de art. 3 lit. c) și art. 4 din Decretul nr. 207/1948,

constând în aceea că în perioada noiembrie 1940-ianuarie 1941 funcționând ca șef

al Poliției R. a săvârșit personal, a organizat și permis subalternilor săi să aplice

tratamente neomenoase populației civile de origine evreiască.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea

nr. 10/2001 republicată prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege imobilele

preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare

pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite

ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist.

Cum infracțiunea în baza căreia a fost

condamnat autorul contestatorului nu se încadrează în dispozițiile legale citate

mai sus,

T

ribunalul a constatat că în mod corect

notificarea acestuia a fost respinsă, acesta nefiind îndreptățit a fi despăgubit

în vreun fel.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

reclamantul P.C.D., decedat, și continuat de moștenitorii P.A., P.C. și P.L., iar

prin decizia civilă nr. 173 din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Galați, s-a admis

apelul, s-a schimbat hotărârea instanței de fond, în sensul admiterii contestației

și anulării dispoziției din 02 iulie 2009 a Primarului Municipiului Mărășești și

menținerii dispoziției din 20 iunie 2006 emisă de Primăria Municipiului Mărășești

privind acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul situat în localitatea H.,

Oraș Mărășești.

Pentru a pronunța această hotărâre, au

fost reținute următoarele considerente:

Este adevărat că prin decizia penală

nr. 2695/1953 a Tribunalului Capitalei, Colegiul II penal, autorul reclamanților,

P.P. a fost condamnat la 5 ani temniță grea, 10 ani degradare civică și confiscarea

averii în temeiul art. 3 și 4 din Decretul nr. 207/1948, infracțiuni care nu se

încadrează printre cele prevăzute de art. 2 lit. b) din Legea nr. 10/2001, modificată.

Insă, din conținutul procesului-verbal

întocmit în anul 1940 de judecătorul Tribunalului Popular Raional Panciu, reiese

că autorul nu figurează la data respectivă în Registrul Agricol al secției financiare

cu nici un fel de avere mobilă și imobilă. În schimb, soția acestuia S.P. este înregistrată

la categoria XX mijlocași poz. YY/1952, fiind trecută pe numele soției, următoarea

avere imobilă: 2,75 ha. loc arabil și curți, una casă, un grajd și un coteț, trei

oi, 2 capre și un porc.

Tot în procesul-verbal s-a mai menționat

că deoarece soția urmăritului nu a fost găsită acasă, s-a constatat lovită de indisponibilitate

2,75 ha. teren arabil și curte, o casă acoperită cu tablă, uzată cu pereți din cărămidă,

compusă din 6 camere și 2 antreuri situată în satul H., comuna P.

De asemenea, din actul de donațiune întocmit

în 14 decembrie 1940, numiții G.D. și M.D. au donat fiicei lor C.S.P., 3 ha. din

care 2 ha. vie, 1 ha. arabil situat în comuna P., sat H., pe care se afla o cramă

cu camere de locuit, precum și dependințele acesteia.

În

concluzie, s-a făcut dovada de netăgăduit că imobilul a fost

proprietatea soției autorului și că preluarea de către stat este abuzivă, cu atât

mai mult cu cât nici în decizia penală nu figurează acest imobil ca fiind confiscat,

pentru a se aprecia că măsura confiscării imobilului

s-a

făcut în baza unei hotărâri penale așa cum a reținut Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

pârâta Primăria Orașului Mărășești, solicitând modificarea ei în sensul respingerii

apelului.

Criticile aduse hotărârii instanței de

apel vizează nelegalitatea hotărârii prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9

C. proc. civ., sub următoarele aspecte:

Astfel, se susține că instanța de apel

nu a ținut cont de faptul că în 2006 Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001,

a analizat notificarea și a emis dispoziția din 20 iunie 2006, înaintând toată documentația

aferentă notificării la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților

și că această entitate a remis prin decizia nr. 23394/2009 întreaga documentație

din nou Primăriei, motivat de modalitatea de preluare a imobilului.

Ca atare, susține recurenta, ținând seama

de aceste recomandări ale Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților București s-a procedat la emiterea noii dispoziții din 20 iulie 2009.

Se mai susține, că din actele de la dosar

rezultă că nu sunt îndeplinite în persoana contestatorului condițiile privind calitatea

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

Recurenta a solicitat judecarea cauzei

în lipsă.

Examinând hotărârea atacată prin prisma

motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte reține că recursul este nefondat.

Intimații P.A., P.C. și P.L. au ridicat

excepția nulității recursului pentru nemotivare.

Astfel, față de această excepție, și de

dispozițiile art. 137 C. proc. civ., instanța reține că ea nu este incidență în

cauză, în condițiile în care criticile aduse hotărârii instanței de apel sunt critici

propriu-zise ce permit încadrarea lor în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Ca atare, din perspectiva celor expuse,

urmează a se respinge excepția nulității recursului pentru nemotivarea lui, invocată

de reclamantă.

Instanța de apel a făcut o legală și corectă

apreciere a stării de fapt și de drept, în condițiile în care din actul de donațiune

din 14 decembrie 1940 rezultă că imobilul din litigiu fusese primit cu titlu de

donație de către C.S.P. de la părinții săi D.G. și M.D.

Ca atare, imobilul din litigiu, preluat

abuziv, nu a format obiectul averii autorului reclamanților P.P., cu atât mai mult

cu cât acesta din urma nu figura în anul 1940 în registrul secției financiare cu

vreo avere mobilă sau imobiliară.

În

aceste condiții și a faptului că imobilul preluat nu a făcut

obiectul averii lui P.P., și al faptului că în decizia penală nr. 2695/1953 a Tribunalului

Capitalei Colegiul II penal, nu este individualizat imobilul, instanța de apel a

făcut o legală interpretare și aplicare a legii, nefiind incidente dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Din perspectiva celor expuse, niciuna din

criticile recurentei nu sunt fondate, motiv pentru care recursul urmează a fi respins,

ca nefondat.

În

temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., urmează afi

obligată recurenta-pârâta Primăria Orașului Mărășești să plătească intimaților-reclamanți

P.A., P.C. și P.L., suma de 600 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului

pentru nemotivare invocată de intimații-reclamanți P.A., P.C. și P.L.

Respinge ca nefondat recursul declarat

de pârâta Primăria Orașului Mărășești împotriva deciziei nr. 173A din 11 iunie 2010

a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Obligă recurenta-pârâtă Primăria Orașului

Mărășești să plătească intimaților-reclamanți P.A., P.C. și P.L. suma de 600 RON

cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20

iunie 2011.