ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2499/2012

Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 28 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații M.I., H.V.C. și V.D., împotriva sentinței penale nr. 5 din 06 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul penal nr. 58808/3/2011, a dispus, în baza art. 300 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 b alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive a inculpaților. S-au reținut, în esență, următoarele: Prin sentința penală nr. 5/06 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul penal nr. 58808/3/2011, inculpatul M.I.

a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2), art. 10 și art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul H.V.C. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2), art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) și art. 10 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., iar inculpatul V.D. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 2 alin. (1) și (2), art. 20 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (1) și (2) și art. 10 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen. În fapt, s-a reținut că, în cursul lunii aprilie 2011, inculpatul M.I., împreună cu inculpații V.D., H.V.C. și numitul I.M. (în prezent arestat în Germania), au constituit o grupare în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, inculpatul M.I. și numitul I.M. coordonând activitatea infracțională desfășurată de ceilalți membri, respectiv coinculpații V.D. și H.V.C., care, la rândul lor, au recrutat cărăușii (pe G.I. și G.I.D., în prezent arestați în Germania), pe care i-au condus în Costa Rica. În această țară, inculpații V.D. și H.V.C., cu suma de 7.000 dolari SUA (trimisă anterior prin Western Union, prin intermediar, de inculpatul M.I.

și numitul I.M.), au cumpărat cantitatea de 1,8 kg cocaină, pe care, împreună cu cei doi cărăuși, au porționat-o în capsule, pe care aceștia au îngurgitat-o în vederea transportării și vânzării în municipiul București, de către inculpatul M.I. și ceilalți membrii ai grupării (I.M., C.A., G.I. și G.I.D.). Curtea a fost învestită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpați împotriva acestei hotărâri, context în care în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen., verificând din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 b C. proc. pen.": Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, Curtea a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților este temeinică și legală, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea acestora de libertate.

Astfel, în cauză există indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 68 1 C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații M.I., H.V.C. și V.D. au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, reținându-se, în acest sens, probele administrate până în prezent și pe care se întemeiază hotărârea de condamnare în primă instanță. De asemenea, Curtea a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., sens în care constată că pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea incontestabilă a infracțiunilor, modalitatea elaborată de concepere și executare a activității infracționale (în mod organizat, iar transportul drogurilor prin îngurgitare), amploarea acestui fenomen și consecințele sale negative asupra sănătății publice, precum și contribuția importantă a fiecărui inculpat în cadrul grupului.

Totodată, instanța a avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților, sens în care a reținut că nu se află la primul conflict cu legea penală, faptele din prezenta cauză fiind săvârșite în stare de recidivă, elemente ce evidențiază atât perseverență infracțională, dar și opinia justificată, în sensul că, o măsură preventivă, mai puțin restrictivă, ar fi insuficientă pentru atingerea scopului său legal. În acest sens, Curtea a avut în vedere și împrejurarea că față de inculpați a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în primă instanță, context în care menținerea stării de arest se impune și în acord cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția europeană a drepturilor omului.

Împotriva încheierii primei instanțe, inculpații M.I., H.V.C. și V.D. au declarat recurs, solicitând casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsuri arestării preventive. Analizând recursurile declarate de inculpați, Înalta Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător motivată. Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel, astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală, menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen. Înalta Curte constată că, la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpaților, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc.

pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis faptele pentru care au fost cercetați și condamnați în primă instanță și în apel. În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege. Astfel, pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și condamnați, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpaților în stare de libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptelor de trafic internațional de droguri de mare risc, săvârșite în stare de recidivă, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea riscul de a zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere, relevă o periculozitate infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru ordinea publică. Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și nu s-au schimbat, iar condamnarea inculpaților, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea lor, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

În raport de toate aceste aspecte și de faptul că de la momentul introducerii cererilor de recurs, s-a pronunțat o decizie a instanței de apel, prin care a fost menținută condamnarea inculpaților la pedepse cu închisoarea, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpaților nu poate fi atins în cauză prin punerea acestora în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a procesului penal în stadiul actual. Față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I., H.V.C. și V.D. împotriva încheierii de ședință din 28 mai 2012 a Curții de Apel București, secția II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 58808/3/2011(315/2012), cu obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I., H.V.C. și V.D. împotriva încheierii de ședință din 28 mai 2012 a Curții de Apel București, secția II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 58808/3/2011(315/2012). Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 1 august 2012.