ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2499/2012

Asupra recursurilor de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 28 mai 2012, Curtea de Apel București, secția a II-a penală,

investită cu soluționarea apelurilor declarate de inculpații M.I., H.V.C. și

V.D., împotriva sentinței penale nr. 5 din 06 ianuarie 2012, pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul penal nr. 58808/3/2011,

a dispus, în baza art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

alin. (1) și (3) C. proc. pen., menținerea arestării preventive a inculpaților.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin sentința penală nr. 5/06 ianuarie 2012,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul penal nr.

58808/3/2011, inculpatul M.I. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 de

ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin.

(1) și (2), art. 10 și art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen., inculpatul H.V.C.

a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (1) și (2), art. 20 C. pen.

rap. la art. 3 alin. (1) și (2) și art. 10 din Legea nr. 143/2000, toate cu

aplic. art. 37 lit. b) C. pen., iar inculpatul V.D. a fost condamnat la

pedeapsa rezultantă de 20 de ani închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prev. de art. 2 alin. (1) și (2), art. 20 C. pen. rap. la art. 3 alin. (1) și

(2) și art. 10 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplic. art. 37 lit. b) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în cursul lunii aprilie

2011, inculpatul M.I., împreună cu inculpații V.D., H.V.C. și numitul I.M. (în

prezent arestat în Germania), au constituit o grupare în scopul săvârșirii

infracțiunii de trafic internațional de droguri de mare risc, inculpatul M.I.

și numitul I.M. coordonând activitatea infracțională desfășurată de ceilalți

membri, respectiv coinculpații V.D. și H.V.C., care, la rândul lor, au recrutat

cărăușii (pe G.I. și G.I.D., în prezent arestați în Germania), pe care i-au

condus în Costa Rica. În această țară, inculpații V.D. și H.V.C., cu suma de

7.000 dolari SUA (trimisă anterior prin Western Union, prin intermediar, de

inculpatul M.I. și numitul I.M.), au cumpărat cantitatea de 1,8 kg cocaină, pe

care, împreună cu cei doi cărăuși, au porționat-o în capsule, pe care aceștia

au îngurgitat-o în vederea transportării și vânzării în municipiul București,

de către inculpatul M.I. și ceilalți membrii ai grupării (I.M., C.A., G.I. și

G.I.D.).

Curtea a fost învestită cu soluționarea apelurilor

declarate de inculpați împotriva acestei hotărâri, context în care în

conformitate cu dispozițiile art. 300

2

C. proc. pen., verificând din

oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive,

procedând potrivit art. 160

b

C. proc. pen.":

Analizând actele și lucrările dosarului, prin

raportare la dispozițiile menționate, Curtea a constatat că măsura arestării

preventive a inculpaților este temeinică și legală, iar temeiurile avute în

vedere la luarea acestei măsuri subzistă și impun în continuare privarea

acestora de libertate.

Astfel, în cauză există indicii temeinice, în sensul

art. 143 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 68

1

C. proc.

pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații M.I., H.V.C. și

V.D. au săvârșit fapte prevăzute de legea penală, reținându-se, în acest sens,

probele administrate până în prezent și pe care se întemeiază hotărârea de

condamnare în primă instanță.

De asemenea, Curtea a apreciat că, în cauză, sunt

îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen., sens în care

constată că pedeapsa pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este

închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a

acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere

natura și gravitatea incontestabilă a infracțiunilor, modalitatea elaborată de

concepere și executare a activității infracționale (în mod organizat, iar

transportul drogurilor prin îngurgitare), amploarea acestui fenomen și

consecințele sale negative asupra sănătății publice, precum și contribuția

importantă a fiecărui inculpat în cadrul grupului.

Totodată, instanța a avut în vedere și circumstanțele

personale ale inculpaților, sens în care a reținut că nu se află la primul

conflict cu legea penală, faptele din prezenta cauză fiind săvârșite în stare

de recidivă, elemente ce evidențiază atât perseverență infracțională, dar și

opinia justificată, în sensul că, o măsură preventivă, mai puțin restrictivă,

ar fi insuficientă pentru atingerea scopului său legal.

În acest sens, Curtea a avut în vedere și

împrejurarea că față de inculpați a fost pronunțată o hotărâre de condamnare în

primă instanță, context în care menținerea stării de arest se impune și în

acord cu dispozițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenția europeană a

drepturilor omului.

Împotriva încheierii primei instanțe, inculpații

M.I., H.V.C. și V.D. au declarat recurs,

solicitând

casarea încheierii atacate și, rejudecând, pe fond, revocarea măsuri arestării

preventive.

Analizând recursurile declarate de inculpați, Înalta

Curte constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător

motivată.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă că temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive a

inculpaților se mențin, așa cum a reținut în mod corect instanța de apel,

astfel că se impune în continuare privarea de libertate.

Potrivit Codului nostru de procedură penală,

menținerea unei măsuri preventive privative de libertate este condiționată de

îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii

temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta

respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani

și să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare expres și

limitativ prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Înalta Curte constată că, la acest moment procesual

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin, impunând în

continuare privarea de libertate a inculpaților, în condițiile în care există

indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143

C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au comis

faptele pentru care au fost cercetați și condamnați în primă instanță și în apel.

În cauză, se constată că temeiul care a stat la baza

luării și menținerii măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f)

C. proc. pen. subzistă și în prezent, fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile

prevăzute de textul de lege.

Astfel, pentru infracțiunile pentru care au fost

trimiși în judecată și condamnați, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare

de 4 ani și există probe că lăsarea inculpaților în stare de libertate prezintă

un pericol concret pentru ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă că în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social

al faptelor de trafic internațional de droguri de mare risc, săvârșite în stare

de recidivă, lăsarea inculpaților în libertate ar putea crea riscul de a

zădărnici aflarea adevărului și de a împiedica buna desfășurare a procesului

penal. Natura infracțiunii și modalitatea de comitere, relevă o periculozitate

infracțională și o rezonanță socială, care ar crea o stare de pericol pentru

ordinea publică.

Așa fiind, temeiurile care au stat inițial la baza

luării măsurii arestării preventive subzistă și nu s-au schimbat, iar

condamnarea inculpaților, chiar dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care

subzistă în favoarea lor, oferă indicii cu privire la vinovăția acestora și

constituie un temei care justifică în continuare privarea de libertate.

În raport de toate aceste aspecte și de faptul că de

la momentul introducerii cererilor de recurs, s-a pronunțat o decizie a

instanței de apel, prin care a fost menținută condamnarea inculpaților la

pedepse cu închisoarea, se constată că scopul pentru care s-a dispus luarea

măsurii preventive a inculpaților nu poate fi atins în cauză prin punerea

acestora în libertate, care nu se justifică în funcție de necesitatea

asigurării bunei desfășurări a procesului penal în stadiul actual.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații M.I., H.V.C. și

V.D. împotriva încheierii de ședință din 28 mai 2012 a Curții de Apel București,

secția II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 58808/3/2011(315/2012), cu

obligarea acestora la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de

inculpații M.I., H.V.C. și V.D. împotriva încheierii de ședință din 28 mai 2012

a Curții de Apel București, secția II-a penală, pronunțată în dosarul nr.

58808/3/2011(315/2012).

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte

200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100

lei pentru fiecare inculpat, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 1 august 2012.