ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 46/2011

Asupra recursurilor de față; În baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr.551 din 1 iulie 2010, Tribunalul București, secția a II-a penală, a dispus condamnarea inculpaților: C.C. în baza art. 174-176 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 22 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 5 ani. - în baza art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3 ani. - în baza art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2) 1 lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

la pedeapsa de 20 ani închisoare. În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedepsele de 22 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 5 ani A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b) C. pen. În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest preventiv a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția inculpatului de la 20 noiembrie 2009, la zi. m.M. în baza art. 262 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare. - în baza art. 264 C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare. În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), teza a II-a și lit. b) C. pen. În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția inculpatului de la 20 noiembrie 2009, la zi. A luat act că partea vătămată P.I.T.H. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen., inculpații au fost obligați să plătească suma de 6.000 lei fiecare reprezentând cheltuieli judiciare către stat, onorariile apărătorilor din oficiu fiind avansate din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: La data de 16 noiembrie 2009, în jurul orelor 18 00 -18 30 , inculpatul a pătruns prin efracție în imobilul situat la adresa din București, în care se aflau la acel moment proprietarii acestuia, soții P.C.

(în vârstă de 60 de ani) și P.I.T.H. (în vârstă de 67 de ani), împreună cu fiul lor, P.T.A. (în vârstă de 22 de ani). Cei trei locatari ai imobilului, din cauza unor zgomote auzite la parter, s-au sesizat despre posibila prezență a unui intrus, motiv pentru care au coborât din camerele lor, situate la etaj și respectiv mansardă. Într-una din camerele de la parter, martorul P.T.A. a constatat lipsa mai multor tablouri și prezența unui sac din plastic, în care se aflau tocmai acele tablouri. Partea vătămată P.I.T.H. a hotărât să verifice subsolul imobilului, ocazie cu care a observat că ușa de acces spre acea încăpere era forțată, sistemul de asigurare prezentând urme vizibile de efracție. În acel moment, cei trei membri ai familiei s-au gândit că intrusul se află la subsol, motiv pentru care martorul P.T.A.

a ieșit în curte, cu intenția de a anunța autoritățile și de a asigura ferestrele de la subsol, care au corespondent în curte, ocazie cu care a observat că și una dintre acele ferestre era forțată. Partea vătămată P.I.T.H. a coborât la subsol, pentru a verifica acea încăpere, iar fiul său, martorul P.T.A., a observat un bărbat necunoscut, care încerca să iasă de acolo pe fereastra forțată. Martorul l-a somat pe acel bărbat să intre la loc, anunțându-l că a sesizat poliția. După aproximativ 5 minute, martorul a observat că bărbatul respectiv a spart geamurile unei ferestre situate la parterul imobilului și s-a îndreptat în direcția lui. Bărbatul necunoscut, care avea într-una din mâini sacul din plastic observat anterior de martor, iar în cealaltă mână un obiect metalic cu formă alungită, similar unui piolet, a plecat pe jos în direcția Străzii Calea 13 Septembrie.

Martorul P.T.A. a intrat în imobil, pentru a verifica ce fac părinții săi și, într-una din camerele de la parter, a găsit-o pe mama lui, care se afla în stare de inconștiență și prezenta mai multe plăgi înjunghiate în zona submamelară stânga, în timp ce tatăl lui, aflat la subsol, era căzut și prezenta urme de înjunghiere la nivel inghinal și mai multe leziuni de violență în zona feței. Victima P.C. a fost transportată la Spitalul Universitar de Urgență, unde, în pofida eforturilor depuse de către personalul medical, a decedat. Partea vătămată P.I.T.H. a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, unde a fost internat cu diagnosticul „Agresiune. Plăgi tăiate față. Plagă înjunghiată latero-inghinală stânga”.

Prin raportul de constatare tehnico-științifică nr. 343153/I din 23 noiembrie 2009, s-a stabilit profilul genetic al inculpatului și s-a concluzionat că, pe brățara găsită în dreptul unui geam al imobilului părților vătămate, a fost identificat un profil genetic ADN identic cu cel al acestuia. În drept, Tribunalul a constatat că fapta inculpatului C.C., care, în data de 16 noiembrie 2009, a pătruns în locuința victimei P.C., de unde a sustras mai multe obiecte de artă și, fiind surprins de aceasta, a înjunghiat-o în inimă, provocându-i leziuni traumatice ce au determinat decesul, pentru a-și asigura scăparea și folosul acțiunii anterioare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen.

De asemenea, a constatat că fapta aceluiași inculpat, care, în data de 16 noiembrie 2009, a pătruns în locuința părții vătămate P.I.T.H., de unde a sustras mai multe obiecte de artă și, fiind surprins de aceasta, a lovit-o cu o găleată în față, iar apoi, cu același obiect tăietor-înțepător cu care a lovit-o pe victima P.C., a înjunghiat-o în zona inghinală, fiind relevată astfel intenția sa de a ucide, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen.

Totodată, a constatat că fapta aceluiași inculpat, care, în seara zilei de 16 noiembrie 2009, a pătruns, având asupra sa o armă, în locuința comună a victimei și părții vătămate, de unde a sustras mai multe obiecte de artă și, fiind surprins de acestea, le-a agresat fizic pentru a-și asigura scăparea și folosul acțiunii sale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. b), c) C. pen. Tribunalul a mai constatat că inculpatul a săvârșit toate cele trei infracțiuni în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. și că acestea se află în concurs real, conform art. 33 lit. a) din același cod.

S-a mai reținut că inculpatul M.M., având cunoștință despre faptul că, în data de 16 noiembrie 2009, inculpatul C.C. a săvârșit infracțiunile de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav și tâlhărie asupra victimei P.C. și părții vătămate P.I.T.H., nu a procedat la denunțarea acestuia, iar, la data de 18 noiembrie 2009, a dat declarații necorespunzătoare adevărului în fața organelor judiciare, în legătură cu situația de fapt pe care o cunoștea, în scopul de a îngreuna urmărirea penală ce se desfășura pentru identificarea și depistarea autorului faptelor, căruia i-a comunicat date pentru a se ascunde și sustrage de la răspunderea penală, acordându-i astfel un ajutor nemijlocit.

În drept, Tribunalul a încadrat faptele săvârșite de inculpat în infracțiunile de nedenunțarea unor infracțiuni prevăzute de art. 262 C. pen. și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 C. pen., săvârșite în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen. Împotriva acestei sentințe au declarat apel în termenul legal (la data de 09 iulie 2010) Parchetul de pe lângă Tribunalul București, precum și inculpații C.C. și M.M. În motivele scrise de apel, susținute și cu ocazia dezbaterilor, Parchetul a criticat sentința atacată sub aspectul individualizării pedepselor aplicate inculpatului C.C., solicitând majorarea fiecăreia dintre acestea la nivelul maximului special al închisorii prevăzut de lege.

Întrucât apelul Parchetului a fost declarat în defavoarea inculpatului, Curtea, din oficiu, având în vedere și Decizia nr. XXXI/2007 [pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un recurs în interesul legii și obligatorie pentru instanțe în ceea ce privește dezlegarea dată problemelor de drept judecate, conform art. 414 2 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.), a pus în discuție schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. b), c) cu aplicarea art.37 lit. b) C. pen.

și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. În legătură cu acest aspect, Parchetul a solicitat schimbarea de încadrare juridică, în sensul pus în discuție de către Curte și aplicarea pentru toate infracțiunile, inclusiv cea de violare de domiciliu, a unor pedepse maxime cu închisoare, în timp ce inculpatul C.C., prin avocatul din oficiu, s-a opus acestei schimbări, susținând că infracțiunea anterior menționată este absorbită în infracțiunea de tâlhărie. Inculpații nu și-au motivat în scris apelurile declarate, iar în concluziile orale au solicitat achitarea pentru infracțiunile de omor deosebit de grav și tentativă la omor deosebit de grav, în temeiul art. 10 lit. d) C. proc.

pen., pe motiv că faptelor le lipsește unul dintre elementele constitutive ale acestor infracțiuni, și anume intenția de a ucide sau schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen. în infracțiunea de tâlhărie urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. și respectiv din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen. în infracțiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și stabilirea unor pedepse spre minimul special prevăzut de lege, în considerarea atitudinii procesuale sincere (în cazul inculpatului C.C.) și achitarea pentru infracțiunile de nedenunțarea unor infracțiuni și favorizarea infractorului, în temeiul art. 10 lit. c) C. proc.

pen., pe motiv că nu a săvârșit faptele, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor sub minimul special, prin acordarea de circumstanțe atenuante, în raport cu lipsa de antecedente penale și suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, potrivit art. 81 C. pen. (în cazul inculpatului M.M.). Prin decizia penală nr. 209 din 11 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința atacată și, rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea încadrării juridice dintr-o infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

în infracțiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului C.C. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 25 de ani închisoare. A majorat pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 12 ani și 6 luni închisoare. În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. b), c cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit cele patru pedepse principale și a dispus ca inculpatul C.C. să execute pedeapsa principală de 25 de ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64 lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul C.C. a sumelor de 800 RON și 50 EURO (în echivalent în lei, la cursul de schimb al BNR, din ziua plății).

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate. Apelurile declarate de inculpații C.C. și M.M. au fost respinse ca nefondate. Măsura arestării preventive a inculpaților a fost menținută, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 20 noiembrie 2009, la zi. Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 600 lei din care câte 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Instanța de apel a constatat că prin decizia nr. 31 din 16 aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, soluționând un recurs în interesul legii, a statuat, cu caracter obligatoriu pentru toate instanțele, că „fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuință sau dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea unei tâlhării, constituie un concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C. pen. și infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) 1 lit. c) C. pen. ”. Astfel fiind, în apelul Parchetului (declarat în defavoarea inculpatului), Curtea, admițând această cale de atac, a dispus schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice dintr-o infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. b), c) C. pen.

în infracțiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2) 1 lit. b), c) C. pen. și respectiv, violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. , menținând, cu privire la ambele infracțiuni, aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., față de împrejurarea săvârșirii acestora de către inculpat în stare de recidivă postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 2310/2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București și executată integral în perioada 10 februarie 2006 - 09 august 2009. Tot în apelul Parchetului (declarat în defavoarea inculpatului), Curtea a constatat că prima instanță, în mod nelegal, a omis să dispună confiscarea sumelor de bani obținute de inculpat din vânzarea bunurilor sustrase din imobilul proprietatea victimei și a părții vătămate.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor, Curtea, însușindu-și critica Parchetului și respingând apărarea inculpatului, a constatat ca pedepsele aplicate acestuia pentru infracțiunile de omor deosebit de grav și tentativă la omor deosebit de grav nu reflectă în mod corespunzător criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. și nici nu corespund scopului reglementat de art. 52 C. pen., fiind prea mici (iar nicidecum prea mari) în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului și, în același timp, nefiind în măsură să asigure sancționarea justă a acestuia și să constituie mijloace suficiente pentru îndreptarea sa.

Sub acest aspect, Curtea a reținut, că prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa maximă pentru infracțiunea de tâlhărie, în timp ce, fără a oferi vreo motivare, pentru cele două infracțiuni anterior menționate, mai grave, a stabilit pedepse coborâte în mod semnificativ (cu 3 ani și respectiv 2 ani și 6 luni) sub limitele lor maxime. Curtea a apreciat că o astfel de clemență nu se justifică, impunându-se, și pentru infracțiunile în discuție, ca, de altfel, și pentru infracțiunea de violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului ca urmare a schimbării de încadrare juridică anterior menționată, aplicarea unor pedepse la nivelul maximului special al închisorii prevăzut în fiecare normă de incriminare.

Cu privire la inculpatul M.M., Curtea a constatat o corectă stabilire a situației de fapt, a vinovăției inculpatului și a încadrării juridice dată infracțiunilor comise de acesta. Individualizarea pedepselor aplicate inculpatului s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 72 și art. 52 C. pen. Împotriva acestei decizii penale, în termen legal, au declarat recurs inculpații. Inculpatul C.C. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 8 și 14 C. proc. pen. În principal, recurentul a susținut că nu s-a efectuat expertiza psihiatrică obligatorie, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În subsidiar, a invocat faptul că pedeapsa aplicată este prea aspră, solicitând reindividualizarea acesteia în raport de circumstanțele reale și personale. Inculpatul M.M. a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen. În principal, a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susținând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen. Recursurile declarate nu sunt fondate. Din examinarea materialului probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod corect și complet situația de fapt și vinovăția inculpaților.

Inculpatul C.C. a recunoscut săvârșirea faptelor în materialitatea lor, susținând însă că a exercitat actele de violență pentru a-și asigura scăparea, fără a avea intenția de a ucide. Prezența inculpatului în casă a fost sesizată de proprietarii imobilului care au coborât din camerele lor aflate la etaj și la mansardă. Inculpatul, care desprinsese tablourile de pe pereți și le pusese în sac, a abandonat bunurile și a încercat să fugă prin subsolul locuinței. Aici a fost găsit de partea vătămată P.I.T.H. care avea asupra sa un băț.

Inculpatul a lovit victima cu o găleată metalică peste față și apoi a înjunghiat-o în zona inghinală cu un obiect tăietor-înțepător (posibil cuțit sau similar, potrivit raportului de expertiză medico-legală – filele 58-59, vol.I, d.u.p.), după care, urcând la parter, a lovit-o de mai multe ori și a înjunghiat-o în inimă, cu un corp dur având caracteristici înțepătoare (conform raportului medico-legal de necropsie – filele 31-33, vol.I, d.u.p.), pe victima P.C. (care a decedat la scurtă vreme). Ulterior, inculpatul a recuperat sacul cu bunurile sustrase și a ieșit din imobil, printr-o fereastră de la parter, ale cărei geamuri le-a spart, fiind văzut de către fiul persoanelor agresate, care, între timp, ieșise afară pentru a telefona la 112, acesta remarcând că inculpatul avea într-o mână sacul respectiv, iar în cealaltă mână un obiect ascuțit, gen piolet, cu care l-a și amenințat, pentru a-și asigura astfel scăparea.

Inculpatul a acționat cu intenția directă de a ucide atunci când a lovit-o pe P.C. cu obiectul ascuțit, gen piolet, în inimă, aplicându-i lovituri intense care au cauzat victimei o plagă penetrantă, cu hemopericard și hemotorax masiv. Victima nu era înarmată și nu l-a atacat pe inculpat. Cu aceeași intenție de a ucide a acționat inculpatul și în cazul victimei P.I.T.H., prevăzând și acceptând producerea unui astfel de rezultat, în condițiile în care, folosind tot un instrument apt să producă moartea (obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit sau similar), i-a aplicat acesteia, pe întuneric și cu intensitate, o lovitură în zona latero-inghinală stânga (care i-a cauzat o plagă înjunghiată), după ce, în prealabil, își asigurase deja un avantaj asupra ei, lovind-o peste față cu un obiect dur având muchia ascuțită (o găleată metalică).

Susținerea inculpatului în sensul că a lovit victima numai pentru a se apăra nu este confirmată de probe și nici verosimilă în condițiile în care inculpatul nu a susținut niciodată că a suferit vreo leziune traumatică în urma pretinsei sale loviri și în împrejurările de fapt concrete în care raportul fizic, de reacție, agilitate, vârstă, erau net și numai în favoarea inculpatului.

Faptul că leziunile corporale suferite de partea vătămată nu i-au pus viața în primejdie și au necesitat pentru vindecare doar 12-14 zile de îngrijiri medicale nu constituie un argument suficient pentru a concluziona în sensul lipsei intenției inculpatului de a o ucide, câtă vreme, atât împrejurările anterior menționate, cât și conduita ulterioară a acestuia, care, la scurtă vreme, nu a ezitat să o lovească mortal pe victima P.C., iar, apoi, la ieșirea din imobil, l-a amenințat cu același obiect apt să producă decesul pe fiul persoanelor anterior agresate, dovedesc, prin corelare, că poziția sa psihică a fost, încă de la momentul în care a fost surprins, aceea de a-și asigura scăparea, dar și păstrarea bunurilor sustrase (pe care, după exercitarea actelor de violență, le-a recuperat din camera unde le abandonase, părăsind imobilul în posesia lor) pe orice cale, inclusiv prin eliminarea fizică a persoanelor aflate în acel imobil.

Inculpatul a fost expertizat din punct de vedere psihiatric, expertiza medico-legală concluzionând că C.C. are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat (vol.I u.p. – f.122-126). Inculpatul M.M. a recunoscut în faza urmăririi penale că în dimineața zilei de marți, 17 noiembrie 2009, inculpatul C.C. a venit la el acasă cu trei tablouri, cerându-i să-l ajute să găsească un cumpărător pentru acestea și spunându-i că le-a furat cu o zi înainte (luni, 16 noiembrie 2009) dintr-o casă, unde a fost surprins de două persoane, pe care a fost nevoit să le lovească cu cuțitul, pentru a scăpa, din aceste declarații rezultând că, la acel moment, inculpatul a avut reprezentarea săvârșirii de către C.C.

cel puțin a unei infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen. , cu privire la care îi revenea obligația denunțării de îndată. Deși în cursul judecății, atât în primă instanță, cât și în apel, inculpatul M.M.

și-a retractat aceste declarații, instanțele au reținut că inculpatul nu a putut oferi o explicație plauzibilă pentru schimbarea poziției sale, susținerea că asupra lui s-ar fi exercitat presiuni de către anchetatori (inculpatul nu a putut preciza dacă aceștia erau polițiști sau procurori) fiind lipsită de veridicitate, cel puțin în ceea ce privește declarația dată, în condiții de contradictorialitate, în fața judecătorului care a dispus măsura arestării preventive (în care el a relatat aceleași aspecte arătate în declarația dată în fața procurorului), iar, pe de altă parte, împrejurarea că nu numai declarațiile respective se coroborează cu declarațiile martorului M.D., dar și cu procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice, interceptate și înregistrate în baza ordonanțelor procurorului nr. 3472/P/2009 din datele de 18 și 19 noiembrie 2009 (filele 135-144, vol.I, d.u.p.), confirmate de judecător prin încheierea din data de 20 noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1196/A.I./2009 (filele 145-150, vol.I, d.u.p.), al căror conținut nu a fost negat de către niciunul dintre inculpați.

În scopul zădărnicirii identificării inculpatului C.C. ca autor al infracțiunilor săvârșite în imobilul proprietatea familiei P. (care îi erau cunoscute și pentru care urmărirea penală se afla în desfășurare) și prinderea acestuia, i-a comunicat, în cursul acelorași convorbiri telefonice purtate în perioada 18-19 noiembrie 2009, informații relevante pe care le știa despre mersul anchetei, precum realizarea portretului robot ce îi semăna, fapt care l-a și determinat pe cel din urmă să-și schimbe imediat înfățișarea, astfel că, potrivit declarației martorului M.M. (filele 91-92, vol.I, d.u.p.), în seara zilei de 19 noiembrie 2009, acesta l-a văzut vopsit la păr și purtând ochelari, dar și căutarea sa de către organele de poliție la adresele unde se cunoștea că locuiește, sfătuindu-l să plece din oraș.

Inculpatul M.M. l-a ajutat pe inculpatul C.C. să-și asigure produsul infracțiunilor săvârșite, punându-l în contact cu martorul M.D. pentru a-i vinde unele din bunurile sustrase, a căror proveniență îi era cunoscută. În consecință, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt temeiuri de achitare a inculpaților și nici de restituire a cauzei la procuror, motiv pentru care criticile formulate în acest sens prin motivele de recurs vor fi respinse ca nefondate. În legătură cu criticile formulate asupra modului de individualizare a pedepselor, Înalta Curte constată că acestea, atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, sunt pe deplin legale, temeinice și necesare realizării scopului lor preventiv-punitiv.

Faptele săvârșite de inculpatul C.C. sunt de o violență deosebită; el a ucis și a rănit două persoane într-un timp scurt, fără ezitare, dovedind că nu era un simplu hoț în căutarea unor bunuri care să-i asigure niște mijloace necesare traiului zilnic, ci o persoană fără scrupule, capabilă de orice comportament care să-i asigure realizarea scopurilor propuse. Pedeapsa în cazul său trebuie să fie severă întrucât inculpatul a mai fost condamnat, iar reeducarea nu s-a realizat prin ispășirea pedepsei anterioare de 3 ani și 6 luni închisoare. Și în cazul inculpatului M.M. pedeapsa a fost just individualizată și nu există temeiuri pentru reducerea cuantumului acesteia ori pentru aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Inculpatul și-a asumat deliberat rolul de a-l ajuta pe C.C. de a scăpa de urmărirea penală, nu l-a denunțat și l-a sprijinit material și moral în condițiile în care cunoștea faptele penale comise de acesta. Infracțiunile săvârșite de inculpatul M.M. – prin pericolul social pe care îl prezintă – justifică tratamentul juridic aplicat. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 385 17 alin. (4) C. proc. pen., art. 88 C. pen., timpul reținerii și arestării preventive se va deduce pentru fiecare inculpat de la 20 noiembrie 2009, la zi. În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc.

pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații C.C. și M.M. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 11 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedepsele aplicate inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 noiembrie 2009 la 11 ianuarie 2011 pentru fiecare dintre aceștia. Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 11 ianuarie 2011.