ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 46/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 46/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursurilor de față;

În

baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr.551 din 1 iulie 2010, Tribunalul București, secția a II-a

penală, a dispus condamnarea inculpaților:

C.C.

în baza art. 174-176

lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 22 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

pe timp de 5 ani.

- în baza art. 20 raportat la art. 174-176 lit.

d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 10 ani închisoare și

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen. pe timp de 3

ani.

- în baza art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2)

1

lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. la pedeapsa de 20 ani

închisoare.

În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit

pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedepsele de 22 ani

închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) C. pen.

pe timp de 5 ani

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a), b)

C. pen.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a

menținut starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția

inculpatului de la 20 noiembrie 2009, la zi.

m.M.

în baza art. 262 C.

pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

- în baza art. 264 C. pen. la pedeapsa de 4

ani închisoare.

În baza art. 33, art. 34 C. pen. a contopit

pedepsele aplicate și a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani

închisoare.

A făcut aplicarea art. 71, art. 64 lit. a),

teza a II-a și lit. b) C. pen.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. a

menținut starea de arest a inculpatului.

În baza art. 88 C. pen. a dedus prevenția

inculpatului de la 20 noiembrie 2009, la zi.

A luat act că partea vătămată P.I.T.H. nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 191 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., inculpații au fost obligați să plătească suma de 6.000 lei fiecare

reprezentând cheltuieli judiciare către stat, onorariile apărătorilor din

oficiu fiind avansate din fondul Ministerului Justiției și Libertăților

Cetățenești.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 16 noiembrie 2009, în jurul orelor

18

00

-18

30

, inculpatul a pătruns prin efracție în imobilul

situat la adresa din București, în care se aflau la acel moment proprietarii

acestuia, soții P.C. (în vârstă de 60 de ani) și P.I.T.H. (în vârstă de 67 de

ani), împreună cu fiul lor, P.T.A. (în vârstă de 22 de ani).

Cei trei locatari ai imobilului, din cauza

unor zgomote auzite la parter, s-au sesizat despre posibila prezență a unui

intrus, motiv pentru care au coborât din camerele lor, situate la etaj și

respectiv mansardă.

Într-una din camerele de la parter, martorul P.T.A.

a constatat lipsa mai multor tablouri și prezența unui sac din plastic, în care

se aflau tocmai acele tablouri.

Partea vătămată P.I.T.H. a hotărât să

verifice subsolul imobilului, ocazie cu care a observat că ușa de acces spre

acea încăpere era forțată, sistemul de asigurare prezentând urme vizibile de

efracție.

În acel moment, cei trei membri ai familiei

s-au gândit că intrusul se află la subsol, motiv pentru care martorul P.T.A. a

ieșit în curte, cu intenția de a anunța autoritățile și de a asigura ferestrele

de la subsol, care au corespondent în curte, ocazie cu care a observat că și

una dintre acele ferestre era forțată.

Partea vătămată P.I.T.H. a coborât la subsol,

pentru a verifica acea încăpere, iar fiul său, martorul P.T.A., a observat un

bărbat necunoscut, care încerca să iasă de acolo pe fereastra forțată. Martorul

l-a somat pe acel bărbat să intre la loc, anunțându-l că a sesizat poliția.

După aproximativ 5 minute, martorul a observat că bărbatul respectiv a spart

geamurile unei ferestre situate la parterul imobilului și s-a îndreptat în

direcția lui. Bărbatul necunoscut, care avea într-una din mâini sacul din

plastic observat anterior de martor, iar în cealaltă mână un obiect metalic cu

formă alungită, similar unui piolet, a plecat pe jos în direcția Străzii Calea

13 Septembrie.

Martorul P.T.A. a intrat în imobil, pentru a

verifica ce fac părinții săi și, într-una din camerele de la parter, a găsit-o

pe mama lui, care se afla în stare de inconștiență și prezenta mai multe plăgi

înjunghiate în zona submamelară stânga, în timp ce tatăl lui, aflat la subsol,

era căzut și prezenta urme de înjunghiere la nivel inghinal și mai multe

leziuni de violență în zona feței.

Victima P.C. a fost transportată la Spitalul

Universitar de Urgență, unde, în pofida eforturilor depuse de către personalul

medical, a decedat.

Partea vătămată P.I.T.H. a fost transportat

la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, unde a fost internat cu diagnosticul „Agresiune.

Plăgi tăiate față. Plagă înjunghiată latero-inghinală stânga”.

Prin raportul de constatare

tehnico-științifică nr. 343153/I din 23 noiembrie 2009, s-a stabilit profilul

genetic al inculpatului și s-a concluzionat că, pe brățara găsită în dreptul

unui geam al imobilului părților vătămate, a fost identificat un profil genetic

ADN identic cu cel al acestuia.

În drept, Tribunalul a constatat că fapta

inculpatului C.C., care, în data de 16 noiembrie 2009, a pătruns în locuința

victimei P.C., de unde a sustras mai multe obiecte de artă și, fiind surprins

de aceasta, a înjunghiat-o în inimă, provocându-i leziuni traumatice ce au

determinat decesul, pentru a-și asigura scăparea și folosul acțiunii

anterioare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor

deosebit de grav, prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen.

De asemenea, a constatat că fapta aceluiași

inculpat, care, în data de 16 noiembrie 2009, a pătruns în locuința părții

vătămate P.I.T.H., de unde a sustras mai multe obiecte de artă și, fiind

surprins de aceasta, a lovit-o cu o găleată în față, iar apoi, cu același

obiect tăietor-înțepător cu care a lovit-o pe victima P.C., a înjunghiat-o în

zona inghinală, fiind relevată astfel intenția sa de a ucide, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen.

Totodată, a constatat că fapta aceluiași

inculpat, care, în seara zilei de 16 noiembrie 2009, a pătruns, având asupra sa

o armă, în locuința comună a victimei și părții vătămate, de unde a sustras mai

multe obiecte de artă și, fiind surprins de acestea, le-a agresat fizic pentru

a-și asigura scăparea și folosul acțiunii sale, întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2)

1

lit. b), c) C. pen.

Tribunalul a mai constatat că inculpatul a

săvârșit toate cele trei infracțiuni în stare de recidivă postexecutorie,

prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. și că acestea se află în concurs real,

conform art. 33 lit. a) din același cod.

S-a mai reținut că inculpatul M.M., având

cunoștință despre faptul că, în data de 16 noiembrie 2009, inculpatul C.C. a

săvârșit infracțiunile de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de

grav și tâlhărie asupra victimei P.C. și părții vătămate P.I.T.H., nu a

procedat la denunțarea acestuia, iar, la data de 18 noiembrie 2009, a dat

declarații necorespunzătoare adevărului în fața organelor judiciare, în

legătură cu situația de fapt pe care o cunoștea, în scopul de a îngreuna

urmărirea penală ce se desfășura pentru identificarea și depistarea autorului

faptelor, căruia i-a comunicat date pentru a se ascunde și sustrage de la

răspunderea penală, acordându-i astfel un ajutor nemijlocit.

În drept, Tribunalul a încadrat faptele

săvârșite de inculpat în infracțiunile de nedenunțarea unor infracțiuni

prevăzute de art. 262 C. pen. și favorizarea infractorului prevăzută de art. 264

C. pen., săvârșite în concurs real, potrivit art. 33 lit. a) C. pen.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel

în termenul legal (la data de 09 iulie 2010) Parchetul de pe lângă Tribunalul

București, precum și inculpații C.C. și M.M.

În motivele scrise de apel, susținute și cu

ocazia dezbaterilor, Parchetul a criticat sentința atacată sub aspectul

individualizării pedepselor aplicate inculpatului C.C., solicitând majorarea

fiecăreia dintre acestea la nivelul maximului special al închisorii prevăzut de

lege.

Întrucât apelul Parchetului a fost declarat

în defavoarea inculpatului, Curtea, din oficiu, având în vedere și Decizia nr.

XXXI/2007 [pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție într-un

recurs în interesul legii și obligatorie pentru instanțe în ceea ce privește

dezlegarea dată problemelor de drept judecate, conform art. 414

2

alin. (3) teza a II-a C. proc. pen.), a pus în discuție schimbarea încadrării

juridice dintr-o infracțiune de tâlhărie, prevăzută

de

art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. b), c) cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen. în infracțiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de

art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. b), c) cu aplicarea

art.37 lit. b) C. pen. și violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2)

cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

În legătură cu acest aspect, Parchetul a

solicitat schimbarea de încadrare juridică, în sensul pus în discuție de către

Curte și aplicarea pentru toate infracțiunile, inclusiv cea de violare de

domiciliu, a unor pedepse maxime cu închisoare, în timp ce inculpatul C.C.,

prin avocatul din oficiu, s-a opus acestei schimbări, susținând că infracțiunea

anterior menționată este absorbită în infracțiunea de tâlhărie.

Inculpații nu și-au motivat în scris

apelurile declarate, iar în concluziile orale au solicitat achitarea pentru

infracțiunile de omor deosebit de grav și tentativă la omor deosebit de grav,

în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., pe motiv că faptelor le lipsește unul

dintre elementele constitutive ale acestor infracțiuni, și anume intenția de a

ucide sau schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de

grav, prevăzută de art. 174-176 lit. d) C. pen. în infracțiunea de tâlhărie

urmată de moartea victimei, prevăzută de art. 211 alin. (3) C. pen. și

respectiv din infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav, prevăzută de

art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) C. pen. în infracțiunea de vătămare

corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. și stabilirea unor

pedepse spre minimul special prevăzut de lege, în considerarea atitudinii

procesuale sincere (în cazul inculpatului C.C.) și achitarea pentru

infracțiunile de nedenunțarea unor infracțiuni și favorizarea infractorului, în

temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu a săvârșit faptele, iar,

în subsidiar, reducerea pedepselor sub minimul special, prin acordarea de

circumstanțe atenuante, în raport cu lipsa de antecedente penale și suspendarea

condiționată a executării pedepsei rezultante, potrivit art. 81 C. pen. (în

cazul inculpatului M.M.).

Prin decizia penală nr. 209 din 11 octombrie

2010, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința

atacată și, rejudecând, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a dispus schimbarea

încadrării juridice dintr-o infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C.

pen. în infracțiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2)

1

lit. b), c) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. și

violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen.

A majorat pedeapsa principală aplicată

inculpatului C.C. pentru infracțiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de

art. 174-176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 25 de ani

închisoare.

A majorat pedeapsa principală aplicată

inculpatului pentru infracțiunea de tentativă la omor deosebit de grav,

prevăzută de art. 20 raportat la art. 174-176 lit. d) cu aplicarea art. 37 lit.

b) C. pen., la 12 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 211 alin. (2) lit. b) și alin.

(2)

1

lit. b), c cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe

inculpat la pedeapsa principală de 20 de ani închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art. 192 alin. (2) cu aplicarea

art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpat la pedeapsa principală de 10

ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b)

C. pen., a contopit cele patru pedepse principale și a dispus ca inculpatul C.C.

să execute pedeapsa principală de 25 de ani închisoare, cu aplicarea art. 71-64

lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen., a

dispus ca inculpatul să execute pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

În temeiul art. 118 lit. e) C. pen., a dispus

confiscarea de la inculpatul C.C. a sumelor de 800 RON și 50 EURO (în

echivalent în lei, la cursul de schimb al BNR, din ziua plății).

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale apelate.

Apelurile declarate de inculpații C.C. și M.M.

au fost respinse ca nefondate.

Măsura arestării preventive a inculpaților a

fost menținută, iar în baza art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa

aplicată fiecărui inculpat durata reținerii și arestării preventive de la 20

noiembrie 2009, la zi.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de câte 600 lei din care câte 300

lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Instanța de apel a constatat că

prin decizia nr. 31 din 16 aprilie 2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție,

soluționând un recurs în interesul legii, a statuat, cu caracter obligatoriu

pentru toate instanțele, că „fapta de pătrundere, în orice mod, într-o locuință

sau dependințe ale acesteia, urmată de săvârșirea unei tâlhării, constituie un

concurs real între infracțiunea de violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 C.

pen. și infracțiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2)

1

lit.

c) C. pen. ”.

Astfel fiind, în apelul Parchetului (declarat

în defavoarea inculpatului), Curtea, admițând această cale de atac, a dispus

schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice

dintr-o

infracțiune de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. b), c) C. pen. în infracțiunile concurente de tâlhărie, prevăzută de art. 211

alin. (2) lit. b) și alin. (2)

1

lit. b), c) C. pen. și respectiv,

violare de domiciliu, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen. , menținând, cu

privire la ambele infracțiuni, aplicarea dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen.,

față de împrejurarea săvârșirii acestora de către inculpat în stare de recidivă

postexecutorie, în raport cu pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată

prin sentința penală nr. 2310/2006 a Judecătoriei Sectorului 3 București și

executată integral în perioada 10 februarie 2006 - 09 august 2009.

Tot în apelul Parchetului (declarat în

defavoarea inculpatului), Curtea a constatat că prima instanță, în mod nelegal,

a omis să dispună confiscarea sumelor de bani obținute de inculpat din vânzarea

bunurilor sustrase din imobilul proprietatea victimei și a părții vătămate.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor, Curtea, însușindu-și critica Parchetului și respingând apărarea

inculpatului, a constatat ca pedepsele aplicate acestuia pentru infracțiunile

de omor deosebit de grav și tentativă la omor deosebit de grav nu reflectă în

mod corespunzător criteriile prevăzute în art. 72 C. pen. și nici nu corespund

scopului reglementat de art. 52 C. pen., fiind prea mici (iar nicidecum prea

mari) în raport cu gradul concret de pericol social al faptelor săvârșite și cu

datele ce caracterizează persoana inculpatului și, în același timp, nefiind în

măsură să asigure sancționarea justă a acestuia și să constituie mijloace

suficiente pentru îndreptarea sa.

Sub acest aspect, Curtea a reținut, că prima

instanță a aplicat inculpatului pedeapsa maximă pentru infracțiunea de

tâlhărie, în timp ce, fără a oferi vreo motivare, pentru cele două infracțiuni

anterior menționate, mai grave, a stabilit pedepse coborâte în mod semnificativ

(cu 3 ani și respectiv 2 ani și 6 luni) sub limitele lor maxime.

Curtea a apreciat că o astfel de clemență nu

se justifică, impunându-se, și pentru infracțiunile în discuție, ca, de altfel,

și pentru infracțiunea de violare de domiciliu reținută în sarcina inculpatului

ca urmare a schimbării de încadrare juridică anterior menționată, aplicarea

unor pedepse la nivelul maximului special al închisorii prevăzut în fiecare

normă de incriminare.

Cu privire la inculpatul M.M., Curtea a

constatat o corectă stabilire a situației de fapt, a vinovăției inculpatului și

a încadrării juridice dată infracțiunilor comise de acesta. Individualizarea

pedepselor aplicate inculpatului s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 72

și art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii penale, în termen

legal, au declarat recurs inculpații.

Inculpatul C.C. a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 8 și 14 C. proc. pen.

În principal, recurentul a susținut că nu s-a

efectuat expertiza psihiatrică obligatorie, motiv pentru care a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei spre

rejudecare la instanța de fond.

În subsidiar, a invocat faptul că pedeapsa

aplicată este prea aspră, solicitând reindividualizarea acesteia în raport de

circumstanțele reale și personale.

Inculpatul M.M. a invocat cazurile de casare

prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și 14 C. proc. pen.

În principal, a solicitat achitarea în

temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.,

susținând că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina

sa.

În subsidiar, a solicitat reducerea

pedepselor aplicate și aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Recursurile declarate nu sunt fondate.

Din examinarea materialului probator

administrat în cauză, Înalta Curte constată că instanțele au reținut în mod

corect și complet situația de fapt și vinovăția inculpaților.

Inculpatul C.C. a recunoscut săvârșirea

faptelor în materialitatea lor, susținând însă că a exercitat actele de

violență pentru a-și asigura scăparea, fără a avea intenția de a ucide.

Prezența inculpatului în casă a fost sesizată

de proprietarii imobilului care au coborât din camerele lor aflate la etaj și

la mansardă. Inculpatul, care desprinsese tablourile de pe pereți și le pusese

în sac, a abandonat bunurile și a încercat să fugă prin subsolul locuinței.

Aici a fost găsit de partea vătămată P.I.T.H. care avea asupra sa un băț.

Inculpatul a lovit victima cu o

găleată metalică peste față și apoi a înjunghiat-o

în zona inghinală cu

un obiect tăietor-înțepător (posibil cuțit sau similar, potrivit raportului de

expertiză medico-legală – filele 58-59, vol.I, d.u.p.), după care, urcând la

parter, a lovit-o de mai multe ori și a înjunghiat-o în inimă, cu un corp dur

având caracteristici înțepătoare (conform raportului medico-legal de necropsie

– filele 31-33, vol.I, d.u.p.), pe victima P.C. (care a decedat la scurtă

vreme). Ulterior, inculpatul a recuperat sacul cu bunurile sustrase și a ieșit

din imobil, printr-o fereastră de la parter, ale cărei geamuri le-a spart,

fiind văzut de către fiul persoanelor agresate, care, între timp, ieșise afară

pentru a telefona la 112, acesta remarcând că inculpatul avea într-o mână sacul

respectiv, iar în cealaltă mână un obiect ascuțit, gen piolet, cu care l-a și

amenințat, pentru a-și asigura astfel scăparea.

Inculpatul a acționat cu intenția directă de

a ucide atunci când a lovit-o pe P.C. cu obiectul ascuțit, gen piolet, în

inimă, aplicându-i lovituri intense care au cauzat victimei o plagă penetrantă,

cu hemopericard și hemotorax masiv.

Victima nu era înarmată și nu l-a atacat pe

inculpat.

Cu aceeași intenție de a ucide a acționat

inculpatul și în cazul victimei P.I.T.H., prevăzând și acceptând producerea

unui astfel de rezultat, în condițiile în care, folosind tot un instrument apt

să producă moartea (obiect tăietor-înțepător, posibil cuțit sau similar), i-a

aplicat acesteia, pe întuneric și cu intensitate, o lovitură în zona

latero-inghinală stânga (care i-a cauzat o plagă înjunghiată), după ce, în

prealabil, își asigurase deja un avantaj asupra ei, lovind-o peste față cu un

obiect dur având muchia ascuțită (o găleată metalică).

Susținerea inculpatului în sensul că a lovit

victima numai pentru a se apăra nu este confirmată de probe și nici verosimilă

în condițiile în care inculpatul nu a susținut niciodată că a suferit vreo

leziune traumatică în urma pretinsei sale loviri și în împrejurările de fapt

concrete în care raportul fizic, de reacție, agilitate, vârstă, erau net și

numai în favoarea inculpatului.

Faptul că leziunile corporale suferite de

partea vătămată nu i-au pus viața în primejdie și au necesitat pentru vindecare

doar 12-14 zile de îngrijiri medicale nu constituie un argument suficient

pentru a concluziona în sensul lipsei intenției inculpatului de a o ucide, câtă

vreme, atât împrejurările anterior menționate, cât și conduita ulterioară a

acestuia, care, la scurtă vreme, nu a ezitat să o lovească mortal pe victima P.C.,

iar, apoi, la ieșirea din imobil, l-a amenințat cu același obiect apt să

producă decesul pe fiul persoanelor anterior agresate, dovedesc, prin corelare,

că poziția sa psihică a fost, încă de la momentul în care a fost surprins,

aceea de a-și asigura scăparea, dar și păstrarea bunurilor sustrase (pe care,

după exercitarea actelor de violență, le-a recuperat din camera unde le

abandonase, părăsind imobilul în posesia lor) pe orice cale, inclusiv prin

eliminarea fizică a persoanelor aflate în acel imobil.

Inculpatul a fost expertizat din punct de

vedere psihiatric, expertiza medico-legală concluzionând că C.C. are

discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat (vol.I u.p.

– f.122-126).

Inculpatul M.M. a recunoscut în faza

urmăririi penale că în dimineața zilei de marți, 17 noiembrie 2009, inculpatul C.C.

a venit la el acasă cu trei tablouri, cerându-i să-l ajute să găsească un

cumpărător pentru acestea și spunându-i că le-a furat cu o zi înainte (luni, 16

noiembrie 2009) dintr-o casă, unde a fost surprins de două persoane, pe care a

fost nevoit să le lovească cu cuțitul, pentru a scăpa, din aceste declarații

rezultând că, la acel moment, inculpatul a avut reprezentarea săvârșirii de către

C.C. cel puțin a unei infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 C. pen. ,

cu privire la care îi revenea obligația denunțării de îndată.

Deși în cursul judecății, atât în primă

instanță, cât și în apel, inculpatul M.M. și-a retractat aceste declarații,

instanțele au reținut că inculpatul nu a putut oferi o explicație plauzibilă

pentru schimbarea poziției sale, susținerea că asupra lui s-ar fi exercitat

presiuni de către anchetatori (inculpatul nu a putut preciza dacă aceștia erau

polițiști sau procurori) fiind lipsită de veridicitate, cel puțin în ceea ce

privește declarația dată, în condiții de contradictorialitate, în fața

judecătorului care a dispus măsura arestării preventive (în care el a relatat

aceleași aspecte arătate în declarația dată în fața procurorului), iar, pe de

altă parte, împrejurarea că nu numai declarațiile respective se coroborează cu

declarațiile martorului M.D., dar și cu procesele verbale de transcriere a

convorbirilor telefonice, interceptate și înregistrate în baza ordonanțelor

procurorului nr. 3472/P/2009 din datele de 18 și 19 noiembrie 2009 (filele

135-144, vol.I, d.u.p.), confirmate de judecător prin încheierea din data de 20

noiembrie 2009, pronunțată în dosarul nr. 1196/A.I./2009 (filele 145-150,

vol.I, d.u.p.), al căror conținut nu a fost negat de către niciunul dintre

inculpați.

În scopul zădărnicirii identificării

inculpatului C.C. ca autor al infracțiunilor săvârșite în imobilul proprietatea

familiei P. (care îi erau cunoscute și pentru care urmărirea penală se afla în

desfășurare) și prinderea acestuia, i-a comunicat, în cursul acelorași

convorbiri telefonice purtate în perioada 18-19 noiembrie 2009, informații

relevante pe care le știa despre mersul anchetei, precum realizarea portretului

robot ce îi semăna, fapt care l-a și determinat pe cel din urmă să-și schimbe

imediat înfățișarea, astfel că, potrivit declarației martorului M.M. (filele

91-92, vol.I, d.u.p.), în seara zilei de 19 noiembrie 2009, acesta l-a văzut

vopsit la păr și purtând ochelari, dar și căutarea sa de către organele de

poliție la adresele unde se cunoștea că locuiește, sfătuindu-l să plece din

oraș.

Inculpatul M.M. l-a ajutat pe inculpatul C.C.

să-și asigure produsul infracțiunilor săvârșite, punându-l în contact cu

martorul M.D. pentru a-i vinde unele din bunurile sustrase, a căror proveniență

îi era cunoscută.

În consecință, Înalta Curte constată că în

cauză nu sunt temeiuri de achitare a inculpaților și nici de restituire a

cauzei la procuror, motiv pentru care criticile formulate în acest sens prin

motivele de recurs vor fi respinse ca nefondate.

În legătură cu criticile formulate asupra

modului de individualizare a pedepselor, Înalta Curte constată că acestea, atât

sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, sunt pe deplin legale,

temeinice și necesare realizării scopului lor preventiv-punitiv.

Faptele săvârșite de inculpatul C.C. sunt de

o violență deosebită; el a ucis și a rănit două persoane într-un timp scurt,

fără ezitare, dovedind că nu era un simplu hoț în căutarea unor bunuri care

să-i asigure niște mijloace necesare traiului zilnic, ci o persoană fără

scrupule, capabilă de orice comportament care să-i asigure realizarea

scopurilor propuse.

Pedeapsa în cazul său trebuie să fie severă

întrucât inculpatul a mai fost condamnat, iar reeducarea nu s-a realizat prin

ispășirea pedepsei anterioare de 3 ani și 6 luni închisoare.

Și în cazul inculpatului M.M. pedeapsa a fost

just individualizată și nu există temeiuri pentru reducerea cuantumului

acesteia ori pentru aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen.

Inculpatul și-a asumat deliberat rolul de a-l

ajuta pe C.C. de a scăpa de urmărirea penală, nu l-a denunțat și l-a sprijinit

material și moral în condițiile în care cunoștea faptele penale comise de

acesta.

Infracțiunile săvârșite de inculpatul M.M. –

prin pericolul social pe care îl prezintă – justifică tratamentul juridic

aplicat.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va

respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 385

17

alin. (4) C.

proc. pen., art. 88 C. pen., timpul reținerii și arestării preventive se va

deduce pentru fiecare inculpat de la 20 noiembrie 2009, la zi.

În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C.

proc. pen., recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații C.C. și M.M. împotriva deciziei penale nr. 209/A din 11 octombrie

2010 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedepsele aplicate

inculpaților, timpul reținerii și arestării preventive de la 20 noiembrie 2009

la 11 ianuarie 2011 pentru fiecare dintre aceștia.

Obligă recurenții inculpați la

plata sumei de câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică,

azi 11 ianuarie 2011.