ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3227/2011

Asupra recursului

penal de față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 173 din 25 februarie

2011, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 522

1

alin. (2) raportat la art. 406 alin. (4) C. proc. pen. a respins ca

neîntemeiată cererea petentului condamnat N.I. de rejudecare a cauzei.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a obligat

petentul condamnat la plata sumei de 800 RON, cheltuieli judiciare avansate de

stat.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului București, petentul-condamnat N.I. a solicitat rejudecarea

după extrădare arătând că a fost condamnat în lipsă prin Sentința penală nr. 68

din 21 ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală, la pedeapsa de

9 ani închisoare, pedeapsă în a cărei executare se află după extrădarea sa din

Croația.

Prin Încheierea din

23 august 2010, instanța de fond, în baza dispozițiilor art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen. a constatat îndeplinite condițiile prevăzute de norma

procesuală menționată, fapt pentru care a dispus rejudecarea cauzei procedând

la audierea condamnatului, a părții vătămate C.O.M. și a martorilor, precum și

la administrarea de înscrisuri.

Reține instanța de

fond că prin Sentința penală nr. 68 din 21 ianuarie 2004 pronunțată de

Tribunalul București, secția I penală, definitivă prin neapelare, petentul a

fost condamnat la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b), f) C. pen. cu aplicarea art. 13 C.

pen. constând în aceea că în data de 4 iulie 2001, în timp ce se aflau în

C.S.R., fiind conduși de martorul B.R.M. la reședința părții vătămate C.O.M.,

petentul condamnat împreună cu numiții M.N. și T.I.S. au deposedat-o pe partea

vătămată prin amenințare cu un cuțit de patru telefoane mobile.

În urma rejudecării

cauzei reține instanța de fond că nu au fost relevate fapte noi care să

influențeze situația de fapt reținută prin Sentința penală nr. 68 din 21

ianuarie 2004 a Tribunalului București, secția I penală.

De asemenea reține

instanța de fond că nici pedeapsa aplicată condamnatului nu se impune a fi

reindividualizată în raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel condamnatul N.I. solicitând, în principal, trimiterea

cauzei spre rejudecare la instanța de fond invocând cazul de nulitate absolută

prevăzut de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., invocând faptul că instanța nu

s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice din

infracțiunea de tâlhărie în aceea de tăinuire.

Susține condamnatul

că nu a fost dovedită participarea sa la comiterea faptei, astfel încât

solicită achitarea sa în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar solicită

reducerea pedepsei în raport de circumstanțele personale.

Prin Decizia penală

nr. 191/A din 20 iunie 2011, Curtea de Apel București, secția I penală, în baza

art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a respins, ca nefondat, apelul declarat

de condamnatul N.I. împotriva Sentinței penale nr. 173/F din data de 25

februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în

Dosarul nr. 37853/3/2010.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe apelantul condamnat la plata sumei de 200

RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea de Apel București a reținut că motivele de apel

invocate de apelantul condamnat nu sunt întemeiate, soluția pronunțată de

instanța de fond fiind legală și temeinică, în condițiile în care procedând la

rejudecarea cauzei nu au fost identificate elemente noi care să conducă la stabilirea

unei alte situații de fapt.

De asemenea apreciază

că pedeapsa aplicată condamnatului a fost corect individualizată în raport de

dispozițiile art. 72 C. pen. și nu se impune reducerea acesteia.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs condamnatul N.I. invocând cazul de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., solicitând

aplicarea unei pedepse într-un cuantum redus.

Critica adusă nu este fondată.

Analizând legalitatea

și temeinicia deciziei recurate prin prisma motivului de casare invocat,

conform art. 385

6

alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte reține că

recursul declarat de condamnat nu este fondat urmând a fi respins ca atare

pentru considerentele ce urmează:

Soluția dispusă de

instanța de fond și menținută de instanța de apel este legală și temeinică, în

mod corect apreciind că nu se impune rejudecarea cauzei și nici aplicarea unei

pedepse într-un cuantum redus.

Potrivit

dispozițiilor art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen., în cazul în care se

cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei

persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către

instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului.

La alin. (2) se arată

că dispozițiile art. 404 - 408 se aplică în mod corespunzător.

Această procedură

specială a fost reglementată pentru a asigura celui care a fost judecat și

condamnat în lipsă posibilitatea de a beneficia de un proces echitabil, de a fi

audiat atât el cât și martorii și partea vătămată, fiindu-i create în acest mod

cadrul legal de a putea să pună întrebări celor audiați, toate aceste măsuri

procedurale fiind o garanție a respectării dreptului său la apărare.

Tocmai în acest

context Tribunalul București prin Încheierea din data de 23 august 2010 în baza

art. 522

1

alin. (1) C. proc. pen. a dispus rejudecarea cauzei, fapt

pentru care a audiat inculpatul, partea vătămată C.O.M., martorii B.R.M. și

T.I.S., fiind administrată și proba cu înscrisuri.

În urma analizării

probelor administrate în cauză reține în mod corect Tribunalul București, că nu

se impune rejudecarea cauzei, întrucât nu a rezultat o altă situație de fapt

diferită de cea reținută cu ocazia soluționării în fond a cauzei.

Ca atare, neexistând

la dosar probe în baza cărora să poată fi stabilită o altă situație de fapt în

sensul celor afirmate de condamnat, soluția care se impunea era cea de

respingere a cererii de rejudecare a cauzei, așa cum în mod corect a dispus

Tribunalul București.

Nici pedeapsa

aplicată condamnatului nu se impune a fi reindividualizată.

Cu ocazia rejudecării

după extrădare în acord cu dispozițiile art. 522

1

C. proc. pen.

instanțele au posibilitatea că în urma administrării nemijlocite a probelor, în

prezența persoanei condamnate, să procedeze la o nouă apreciere a circumstanțelor

reale și personale ale comiterii faptei cu consecința aplicării unui regim

sancționator mai blând.

Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază că în cauza dedusă judecății, pedeapsa aplicată

persoanei condamnate corespunde tuturor exigențelor prevăzute de art. 72 C.

pen., fiind realizată o proporționalitate între gradul de pericol social

concret al faptelor comise și cuantumul pedepsei stabilite.

Modul de comitere a

faptei respectiv într-o locuință, de mai multe persoane împreună, prin exercitarea

de violențe asupra părții vătămate și amenințare cu un cuțit sunt împrejurări

care justifică pedeapsa aplicată în cuantumul stabilit cu ocazia soluționării

în fond a cauzei numai în acest mod putând fi atinsă finalitatea prevăzută de

art. 52 C. pen.

Este adevărat că

persoana condamnată este la primul conflict cu legea penală însă această

împrejurare nu poate fi determinantă prin ea însăși, pentru a face posibilă o

reducere a pedepsei, pedeapsa aplicată urmând a îndeplini atât funcția de

exemplaritate cât și necesitatea de a asigura scopul educativ și coercitiv al

pedepsei.

De asemenea reține

Înalta Curte că "factorul timp" nu poate conduce la o reapreciere a

pedepsei cât timp condamnatul a decis, în cunoștință de cauză, să nu participe

la desfășurarea procesului penal, situație ce nu-i poate crea un statut aparte,

reluarea judecății neavând semnificația creării unei situații favorabile, ci

doar garantarea dreptului la apărare și la un proces echitabil desfășurat în

prezența tuturor participanților.

Față de

considerentele arătate, Înalta Curte urmează ca, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă ca nefondat recursul declarat de

condamnat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul N.I. împotriva Deciziei penale nr.

191/A din 20 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

condamnat la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial al apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 septembrie 2011.