ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1421/2012

Deliberând asupra recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele: 1. Tribunalul București – Secția I penală, prin sentința penală nr. 992/F din 18 noiembrie 2011, pronunțată în dosarul nr. 64353/3/2011 a respins, ca inadmisibilă cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul Z.C., conform art. 522 1 C. proc. pen., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția I Penală sub nr. 64353/3/2011, petentul condamnat Z.C. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 522¹ C. proc.

pen., rejudecarea dosarului nr. 4565/2003 al Tribunalului București - Secția a II-a Penală. În motivarea cererii, petentul a arătat că în dosarul menționat, în care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 10 ani închisoare, judecarea cauzei a avut loc în lipsa sa. Petentul a susținut că a aflat de condamnarea sa abia în momentul în care a fost reținut de autoritățile SUA, care l-au predat autorităților române la data de 21 septembrie 2010, ca urmare a emiterii unui mandat de urmărire internațională în vederea extrădării pe numele său. Din oficiu, s-a dispus atașarea dosarului nr. 4565/2003 al Tribunalului București Secția a II-a Penală. La termenul din data de 15 noiembrie 2011, Tribunalul a pus în discuție admisibilitatea cererii de rejudecare după extrădare formulată de petentul condamnat Z.C.

Analizând admisibilitatea cererii de rejudecare formulată de către petentul condamnat Z.C., Tribunalul a constatat următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă CSJ nr. 7/P/2003 a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul Z.C., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 cu referire la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Prin sentința penală nr. 833 din 23 septembrie 2003 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, s-a dispus achitarea inculpatului Z.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 cu referire la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., dispunându-se punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Inculpatul Z.C. – arestat preventiv – a fost prezent la toate termenele de judecată, fiind asistat de apărător ales – avocat N.Ș. Prin decizia penală nr. 142/A din 26 februarie 2004 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat sentința penală nr. 833 din 23 septembrie 2003 a Tribunalului București Secția a II-a Penală și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Inculpatul Z.C. a fost prezent la toate termenele de judecată, fiind asistat de apărător ales N.Ș. Prin sentința penală nr. 1057 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului București Secția a II-a Penală, s-a dispus achitarea inculpatului Z.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 cu referire la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul Z.C. a fost prezent la toate termenele de judecată (la termenul din 16 aprilie 2004 fiind și audiat), fiind asistat de apărător ales N.Ș. Prin decizia penală nr. 174 din 11 martie 2005 a Curții de Apel București – Secția I Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat în parte sentința penală nr. 1057 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului București Secția a II-a Penală și, rejudecând, în fond, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care inculpatul a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatându-se că intimatul-inculpat a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 14 ianuarie 2003 – 23 septembrie 2003. S-a mai dispus restituirea către inculpat a sumei de 3.150.000 lei, consemnată la CEC, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței. Inculpatul Z.C. a fost prezent la toate termenele de judecată, fiind asistat de apărător ales N.Ș. Prin decizia penală nr. 5964 din 24 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a casat decizia penală nr. 174 din 11 martie 2005 a Curții de Apel București – Secția I Penală și s-a trimis cauza pentru rejudecare la Curtea de Apel București.

Inculpatul Z.C. a fost prezent la toate termenele de judecată, fiind asistat de apărător ales N.Ș. Prin decizia penală nr. 249 din 29 martie 2006 a Curții de Apel București – Secția I Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat în parte sentința penală nr. 1057 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului București Secția a II-a Penală și rejudecând, în fond, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen.

raportat la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., infracțiune pentru care inculpatul a fost condamnat la 10 ani închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen., constatându-se că intimatul-inculpat a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 14 ianuarie 2003 – 23 septembrie 2003. S-a mai dispus restituirea către inculpat a sumei de 3.150.000 lei, consemnată la CEC, confiscarea cantității de 0,26 grame de heroină și arestarea inculpatului. Inculpatul Z.C. a fost prezent la toate termenele de judecată (la termenul din 7 martie 2006 fiind și audiat), fiind asistat de apărător ales N.Ș. Prin decizia penală nr. 7339 din 19 decembrie 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul Z.C.

împotriva deciziei penale nr. 249 din 29 martie 2006 a Curții de Apel București – Secția I Penală, deducându-se din pedeapsa aplicată inculpatului timpul reținerii și arestării preventive de la 14 ianuarie 2003 – 23 septembrie 2003. Inculpatul Z.C. nu a fost prezent la termenele de judecată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, fiind reprezentat de apărător ales N.Ș. Inculpatul Z.C., față de care s-a emis un mandat de urmărire internațională în vederea extrădării, a fost extrădat și predat autorităților române de autoritățile SUA pentru executarea pedepsei menționate. În drept, potrivit art. 522¹ C. proc. pen., „în cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului”.

La interpretarea textului menționat a trebuit pornit de la scopul reglementarii procedurii rejudecării cauzei după extrădare, și anume garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, cu respectarea, în principal, a dreptului său la apărare. În același sens sunt și dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit cărora noua procedură de judecată a avut drept scop salvgardarea dreptului la apărare al persoanei care, judecată și condamnată în lipsă, nu a avut cunoștință de procesul pornit împotriva sa și, prin urmare, nu a fost în măsură să-și facă apărările. A fost însă opinia Tribunalului că dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze a putut fi restricționat nu numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și când a rezultat că a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății.

Aceeași interpretare a rezultat și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (decizia penală nr. 5424/2007, www.scj.ro), instanța supremă a arătat că în ipoteza în care o persoană a avut cunoștință despre desfășurarea judecății și cu toate acestea nu s-a prezentat în fața instanțelor, este vorba despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate care nu a putut fi invocată în susținerea cererii de rejudecare, conduită neprotejată de prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Interpretarea menționată a fost sprijinită și de modul în care legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile art. 522¹ C. proc.

pen., în noul Cod de procedură penală, confirmând criteriile pentru admisibilitatea cererii de rejudecare enunțate anterior. Astfel, în art. 466 alin. (2) din noul Cod se prevede că „este considerată persoană judecată în lipsă inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut cunoștință de proces în orice mod, a lipsit justificat de la judecarea cauzei și nu a putut încunoștința instanța”. Caracterul conform cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale al unei judecăți desfășurate în lipsa inculpatului, în condițiile în care acesta a renunțat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja constatat de Curtea Europeană în cauze precum Mihaies împotriva Franței (decizia din 25 mai 1998), Poitrimol împotriva Franței (hotărârea din 23 noiembrie 1993), Colozza împotriva Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985). În cauza de față inculpatul Z.C.

nu numai că a avut cunoștință de proces, inițial a fost arestat preventiv în cauză, dar s-a și prezentat la instanța de judecată pe parcursul tuturor ciclurilor procesuale (lipsind doar de la judecarea ultimului recurs din fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menținut decizia de condamnare a Curții de Apel București, când nu a invocat imposibilitatea de prezentare, deși a fost reprezentat de același apărător ales care l-a asistat din 2003). Față de cele reținute, constatând că inculpatul Z.C. nu a fost persoană judecată și condamnată în lipsă, în sensul dispozițiilor art. 522¹ C. proc. pen., cererea sa de rejudecare după extrădare a fost respinsă inadmisibilă. 2. Împotriva sentinței evocate a formulat apel în termen legal condamnatul Z.C., susținându-și nevinovăția în comiterea faptelor pentru care a fost condamnat, arătând că nu este cunoscut cu antecedente penale, iar pedeapsa aplicată este mult prea aspră.

Examinând cauza prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu, conform art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat, hotărârea atacată a fost legală și temeinică. Astfel, în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile art. 522 1 C. proc. pen. nu sunt aplicabile în speță, întrucât persoana condamnată (apelant petent în prezenta cauză) a fost prezentă la toate termenele de judecată în primă instanță, apel și recurs, în ambele cicluri procesuale, în fond, cât și în apel, în cel de-al treilea ciclu procesual, inculpatul fiind asistat de același apărător ales, iar în fața instanței de recurs, în lipsa sa, a fost reprezentat tot de avocatul său ales. De altfel, s-a arătat că Înalta Curte a statuat în prectica sa constantă că prevederile art. 522 1 C. proc.

pen., nu au fost aplicabile în cazul în care persoana condamnată a fost prezentă la judecata în primă instanță și, la primele termene, la judecata în apel, chiar dacă a lipsit la termenele ulterioare de judecată în apel și la toate termenele de judecată în recurs. Într-un astfel de caz, dreptul la apărare al persoanei condamnate a fost asigurat, dacă aceasta a fost asistată sau, după caz, reprezentată prin apărător pe parcursul întregului proces penal. Constatând neîndeplinită condiția expres prevăzută de art. 522 1 C. proc. pen., respectiv aceea de a fi condamnat în lipsă, Curtea în acord cu prima instanță a apreciat că cererea petentului este neîntemeiată. În consecință, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 40/A din 14 februarie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de petentul condamnat Z.C.

împotriva sentinței penale nr. 922 din 18 noiembrie 2011 a Tribunalului București – Secția I penală. 3. Împotriva acestei decizii a formulat în termen legal recurs condamnatul Z.C., invocând nelegalitatea și netemeinicia, susținând că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 522 1 C. proc. pen. De asemenea, recurentul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc. pen. Examinând hotărârile recurate, prin prisma criticilor aduse, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul promovat este nefondat în virtutea următoarelor argumente: În speță, nu sunt întrunite condițiile reglementate în art. 522 1 C. proc.

pen., privind rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare, condamnatul Z.C., fiind prezent la toate termenele de judecată în primă instanță, apel și recurs, în ambele cicluri procesuale ce s-au derulat, cât și în cel de-al treilea ciclu procesual și asistat de avocat ales. Se mai constată că în fața instanței de recurs, inculpatul a fost reprezentat de apărătorul său ales. Rezultă, așadar, că nu ne aflăm în situația în care să se fi produs condamnarea în lipsă, iar cerințele art. 522 1 C. proc. pen., nu sunt satisfăcute. Potrivit art. 522 1 C. proc. pen., în cazul în care față de o persoană judecată și condamnată în lipsă s-a derulat procedura de extrădare sau predarea în baza unui mandat european de arestare, această persoană, va putea fi rejudecată la cererea sa, de către instanța care a judecat cauza în prim grad de jurisdicție.

Astfel, cum Instanța supremă a statuat în jurisprudența sa (Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, decizia nr. 5424 din 13 noiembrie 2007) rejudecarea nu este o facultate a instanței, ci este un drept al persoanei judecate și condamnate în lipsă, exercitabil după desfășurarea procedurii de extrădare (predarea în baza unui mandat european de arestare), iar dreptul persoanei extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi limitat numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârii ori rezultă că a avut cunoștință despre desfășurarea judecății. Numai în asemenea ipoteze se poate vorbi de o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate care nu poate fi invocată în susținerea cererii de rejudecare.

Or, în cauza de față condamnatul Z.C. se afla tocmai într-o asemenea situație, derularea judecății realizându-se cu prezența acestuia la mai multe termene de judecată în primă instanță, la judecata în apel, context în care - așa cum în mod corect au apreciat instanțele - dreptul la apărare a fost asigurat. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu art. 385 15 pct. 1 lit. c) C. proc. pen. va respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 40/A din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală. Va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul Z.C. împotriva deciziei penale nr. 40/A din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 03 mai 2012.