ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1421/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1421/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului de față pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei,

constată următoarele:

– Secția I penală, prin sentința penală nr. 992/F din 18 noiembrie 2011,

pronunțată în dosarul nr. 64353/3/2011 a respins, ca inadmisibilă cererea de

rejudecare după extrădare formulată de condamnatul Z.C., conform art. 522

1

C. proc. pen., dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Pentru a hotărî în

acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București

- Secția I Penală sub nr. 64353/3/2011, petentul condamnat Z.C. a solicitat, în

conformitate cu dispozițiile art. 522¹ C. proc. pen., rejudecarea

dosarului nr. 4565/2003 al Tribunalului București - Secția a II-a Penală.

În motivarea cererii, petentul a arătat că în dosarul

menționat, în care s-a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 10 ani închisoare,

judecarea cauzei a avut loc în lipsa sa. Petentul a susținut că a aflat de

condamnarea sa abia în momentul în care a fost reținut de autoritățile SUA,

care l-au predat autorităților române la data de 21 septembrie 2010, ca urmare

a emiterii unui mandat de urmărire internațională în vederea extrădării pe

numele său.

Din oficiu, s-a dispus atașarea dosarului nr. 4565/2003

al Tribunalului București Secția a II-a Penală.

La termenul din data de 15 noiembrie 2011, Tribunalul a

pus în discuție admisibilitatea cererii de rejudecare după extrădare formulată

de petentul condamnat Z.C.

Analizând admisibilitatea cererii de rejudecare formulată

de către petentul condamnat Z.C., Tribunalul a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă CSJ nr. 7/P/2003

a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul Z.C., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 cu referire la art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin sentința penală nr. 833 din 23 septembrie 2003 a

Tribunalului București Secția a II-a Penală, s-a dispus achitarea inculpatului Z.C.

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 cu referire la art. 2 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

dispunându-se punerea de îndată în libertate a inculpatului. Inculpatul Z.C. –

arestat preventiv – a fost prezent la toate termenele de judecată, fiind

asistat de apărător ales – avocat N.Ș.

Prin decizia penală nr. 142/A din 26 februarie 2004 a Curții

de Apel București – Secția a II-a Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București, s-a desființat

sentința penală nr. 833 din 23

septembrie 2003 a Tribunalului București Secția a II-a Penală și s-a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul București. Inculpatul Z.C. a

fost prezent la toate termenele de judecată, fiind asistat de apărător ales N.Ș.

Prin sentința penală nr. 1057 din 3 septembrie 2004 a Tribunalului

București Secția a II-a Penală, s-a dispus achitarea inculpatului Z.C. pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 cu referire la art. 2 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Inculpatul Z.C.

a fost prezent la toate termenele de judecată (la termenul din 16 aprilie 2004

fiind și audiat), fiind asistat de apărător ales N.Ș.

Prin decizia penală nr. 174 din 11 martie 2005 a Curții

de Apel București – Secția I Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București, s-a desființat în parte

sentința penală nr. 1057

din 3 septembrie 2004 a Tribunalului București Secția a II-a Penală și,

rejudecând, în fond, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin

rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., infracțiune pentru care inculpatul a fost achitat, în baza art. 11

pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., constatându-se că

intimatul-inculpat a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 14

ianuarie 2003 – 23 septembrie 2003. S-a mai dispus restituirea către inculpat a

sumei de 3.150.000 lei, consemnată la CEC, menținându-se celelalte dispoziții

ale sentinței. Inculpatul Z.C. a fost prezent la toate termenele de judecată,

fiind asistat de apărător ales N.Ș.

Prin decizia penală nr. 5964 din 24 octombrie 2005 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție – Secția Penală s-a admis apelul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, s-a casat decizia penală nr. 174

din 11 martie 2005 a Curții de Apel București – Secția I Penală

și s-a trimis cauza

pentru rejudecare la Curtea de Apel București. Inculpatul Z.C. a fost prezent

la toate termenele de judecată, fiind asistat de apărător ales N.Ș.

Prin decizia penală nr. 249 din 29 martie 2006 a Curții

de Apel București – Secția I Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul București, s-a desființat în parte

sentința penală nr. 1057

din 3 septembrie 2004 a Tribunalului București Secția a II-a Penală și

rejudecând, în fond, s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptei prin

rechizitoriu, în infracțiunea prevăzută de art. 31 alin. (2) C. pen. raportat

la art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen., infracțiune pentru care inculpatul a fost condamnat la 10 ani

închisoare, cu aplicarea art. 71, 64 lit. a), b) C. pen., constatându-se că

intimatul-inculpat a fost reținut și arestat preventiv în cauză în perioada 14

ianuarie 2003 – 23 septembrie 2003. S-a mai dispus restituirea către inculpat a

sumei de 3.150.000 lei, consemnată la CEC, confiscarea cantității de 0,26 grame de heroină și arestarea inculpatului. Inculpatul Z.C. a fost prezent la toate termenele de

judecată (la termenul din 7 martie 2006 fiind și audiat), fiind asistat de

apărător ales N.Ș.

Prin decizia penală nr. 7339 din 19 decembrie 2006 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție – Secția Penală s-a respins ca nefondat recursul

declarat de inculpatul

Z.C.

împotriva deciziei penale nr. 249 din 29 martie 2006 a Curții de Apel București

– Secția I Penală, deducându-se din pedeapsa aplicată inculpatului timpul

reținerii și arestării preventive de la 14 ianuarie 2003 – 23 septembrie 2003.

Inculpatul Z.C. nu a fost prezent la termenele de judecată în fața Înaltei

Curți de Casație și Justiție, fiind reprezentat de apărător ales N.Ș.

Inculpatul Z.C., față de care s-a emis un mandat de

urmărire internațională în vederea extrădării, a fost extrădat și predat

autorităților române de autoritățile SUA pentru executarea pedepsei menționate.

În drept, potrivit art. 522¹ C. proc. pen., „în

cazul în care se cere extrădarea sau predarea în baza unui mandat european de

arestare a unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi

rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea

condamnatului”.

La interpretarea textului menționat a trebuit pornit de

la scopul reglementarii procedurii rejudecării cauzei după extrădare, și anume

garantarea dreptului persoanei extrădate la un proces echitabil, cu

respectarea, în principal, a dreptului său la apărare. În același sens sunt și

dispozițiile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, potrivit

cărora noua procedură de judecată a avut drept scop salvgardarea dreptului la

apărare al persoanei care, judecată și condamnată în lipsă, nu a avut

cunoștință de procesul pornit împotriva sa și, prin urmare, nu a fost în măsură

să-și facă apărările.

A fost însă opinia Tribunalului că dreptul persoanei

extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze a putut fi restricționat nu

numai în situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din

termenele de judecată sau la pronunțarea hotărârilor, ci și când a rezultat că

a avut cunoștință, în alt mod, despre desfășurarea judecății. Aceeași

interpretare a rezultat și din jurisprudența Înaltei Curți de Casație și

Justiție (decizia penală nr. 5424/2007, www.scj.ro), instanța supremă a arătat

că în ipoteza în care o persoană a avut cunoștință despre desfășurarea

judecății și cu toate acestea nu s-a prezentat în fața instanțelor, este vorba

despre o conduită procesuală culpabilă a persoanei extrădate care nu a putut fi

invocată în susținerea cererii de rejudecare, conduită neprotejată de

prevederile art. 32 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind

cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Interpretarea menționată a fost sprijinită și de modul în

care legiuitorul a înțeles să modifice dispozițiile art. 522¹ C. proc.

pen., în noul Cod de procedură penală, confirmând criteriile pentru

admisibilitatea cererii de rejudecare enunțate anterior. Astfel, în art. 466 alin.

(2) din noul Cod se prevede că „este considerată persoană judecată în lipsă

inculpatul care: a) nu a avut cunoștință de proces; b) deși a avut cunoștință

de proces în orice mod, a lipsit justificat de la judecarea cauzei și nu a

putut încunoștința instanța”.

Caracterul conform cu cerințele impuse de art. 6 din Convenția

pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale al unei

judecăți desfășurate în lipsa inculpatului, în condițiile în care acesta a

renunțat la dreptul de a se prezenta la judecată, a fost deja constatat de

Curtea Europeană în cauze precum Mihaies împotriva Franței (decizia din 25 mai

1998), Poitrimol împotriva Franței (hotărârea din 23 noiembrie 1993), Colozza

împotriva Italiei (hotărârea din 12 februarie 1985).

În cauza de față

inculpatul Z.C. nu numai că a avut cunoștință de proces, inițial a fost arestat

preventiv în cauză, dar s-a și prezentat la instanța de judecată pe parcursul

tuturor ciclurilor procesuale (lipsind doar de la judecarea ultimului recurs

din fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menținut decizia de

condamnare a Curții de Apel București, când nu a invocat imposibilitatea de

prezentare, deși a fost reprezentat de același apărător ales care l-a asistat

din 2003).

Față de cele

reținute, constatând că inculpatul Z.C. nu a fost persoană judecată și condamnată

în lipsă, în sensul dispozițiilor art. 522¹ C. proc. pen., cererea sa de

rejudecare după extrădare a fost respinsă inadmisibilă.

Z.C., susținându-și

nevinovăția în comiterea faptelor pentru care a fost condamnat, arătând că nu

este cunoscut cu antecedente penale, iar pedeapsa aplicată este mult prea

aspră.

Examinând

cauza prin prisma criticii formulate, dar și din oficiu, conform art. 371 alin.

(2) C. proc. pen., Curtea a constatat că apelul este nefondat, hotărârea

atacată a fost legală și temeinică.

Astfel,

în mod corect instanța de fond a reținut că prevederile art. 522

1

C.

proc. pen. nu sunt aplicabile în speță, întrucât persoana condamnată (apelant

petent în prezenta cauză) a fost prezentă la toate termenele de judecată în

primă instanță, apel și recurs, în ambele cicluri procesuale,

în fond, cât și în

apel, în cel de-al treilea ciclu procesual, inculpatul fiind asistat de același

apărător ales, iar în fața instanței de recurs, în lipsa sa, a fost reprezentat

tot de avocatul său ales.

De

altfel, s-a arătat că Înalta Curte a statuat în prectica sa constantă că

prevederile art. 522

1

C. proc. pen., nu au fost aplicabile în cazul

în care persoana condamnată a fost prezentă la judecata în primă instanță și,

la primele termene, la judecata în apel, chiar dacă a lipsit la termenele

ulterioare de judecată în apel și la toate termenele de judecată în recurs.

Într-un astfel de caz, dreptul la apărare al persoanei condamnate a fost asigurat,

dacă aceasta a fost asistată sau, după caz, reprezentată prin apărător pe

parcursul întregului proces penal.

Constatând

neîndeplinită condiția expres prevăzută de art.

522

1

C. proc. pen.,

respectiv aceea de a fi

condamnat

în lipsă, Curtea în acord cu prima instanță a apreciat că cererea petentului

este neîntemeiată.

În

consecință, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, prin decizia

penală nr. 40/A din 14 februarie 2012 a respins ca nefondat apelul declarat de

petentul condamnat Z.C. împotriva sentinței penale nr. 922 din 18 noiembrie

2011 a Tribunalului București – Secția I penală.

3.

Împotriva acestei decizii a formulat în termen legal recurs condamnatul Z.C.,

invocând nelegalitatea și netemeinicia, susținând că în cauză sunt îndeplinite

cerințele art. 522

1

C. proc. pen.

De

asemenea, recurentul condamnat, prin apărătorul desemnat din oficiu a solicitat

Înaltei Curți de Casație și Justiție aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen.

Examinând

hotărârile recurate, prin prisma criticilor aduse, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că recursul promovat este nefondat în virtutea următoarelor

argumente:

În

speță, nu sunt întrunite condițiile reglementate în art. 522

1

C.

proc. pen., privind rejudecarea celor judecați în lipsă în caz de extrădare, condamnatul

Z.C., fiind prezent la toate termenele de judecată în primă instanță, apel și

recurs, în ambele cicluri procesuale ce s-au derulat, cât și în cel de-al

treilea ciclu procesual și asistat de avocat ales. Se mai constată că în fața

instanței de recurs, inculpatul a fost reprezentat de apărătorul său ales.

Rezultă,

așadar, că nu ne aflăm în situația în care să se fi produs condamnarea în

lipsă, iar cerințele art. 522

1

C. proc. pen., nu sunt satisfăcute.

Potrivit art.

522

1

C. proc. pen., în cazul în care față de o persoană judecată și

condamnată în lipsă s-a derulat procedura de extrădare sau predarea în baza

unui mandat european de arestare, această persoană, va putea fi rejudecată la

cererea sa, de către instanța care a judecat cauza în prim grad de jurisdicție.

Astfel,

cum Instanța supremă a statuat în jurisprudența sa (Înalta Curte de Casație și

Justiție – Secția penală, decizia nr. 5424 din 13 noiembrie 2007) rejudecarea

nu este o facultate a instanței, ci este un drept al persoanei judecate și

condamnate în lipsă, exercitabil după desfășurarea procedurii de extrădare

(predarea în baza unui mandat european de arestare), iar dreptul persoanei

extrădate de a beneficia de rejudecarea unei cauze poate fi limitat numai în

situația în care persoana condamnată a fost prezentă la unul din termenele de

judecată sau la pronunțarea hotărârii ori rezultă că a avut cunoștință despre

desfășurarea judecății. Numai în asemenea ipoteze se poate vorbi de o conduită procesuală

culpabilă a persoanei extrădate care nu poate fi invocată în susținerea cererii

de rejudecare.

Or,

în cauza de față condamnatul Z.C. se afla tocmai într-o asemenea situație,

derularea judecății realizându-se cu prezența acestuia la mai multe termene de

judecată în primă instanță, la judecata în apel, context în care - așa cum în

mod corect au apreciat instanțele - dreptul la apărare a fost asigurat.

În consecință, Înalta Curte de Casație și

Justiție, în conformitate cu art. 385

15

pct. 1 lit. c) C. proc. pen.

va respinge ca nefondat, recursul declarat de condamnatul Z.C.

împotriva deciziei

penale nr. 40/A din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București – Secția a

II-a Penală.

Va obliga recurentul condamnat la plata sumei

de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul Z.C.

împotriva

deciziei penale nr. 40/A din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de

200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 03 mai 2012.