ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6478/2011

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

La data de 23

decembrie 2009 reclamanții C.V. și C.I. au chemat în judecată pe pârâta

Universitatea din Craiova solicitând anularea actelor administrative emise de

aceasta, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a

imobilului compus din teren în suprafață de 1320 m.p. situat în Craiova, str. Constantin Lecca (fostă str. Comuna din Paris).

În motivare, au

arătat că terenul l-au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare iar în

anul 1969, prin Hotărâre a Partidului Comunist, le-a fost preluată în mod

abuziv suprafața de 177 m.p. Deși deținătoare a terenului este de la data

preluării pârâta Universitatea din Craiova, respectiv Grădina Botanică,

reclamanții au plătit impozit pentru întreaga suprafață de teren pe care o

aveau scriptic în actele de proprietate.

Pârâta Universitatea

din Craiova nu a dat curs solicitărilor de restituire în natură a imobilului,

împrejurare care i-a motivat în prezentul demers judiciar.

Învestit cu

soluționarea cauzei, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 254

din 22 iunie 2010 a respins contestația formulată de reclamanți.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut că reclamanții nu au respectat, în condițiile art.

26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, termenul de 30 de zile impus de lege pentru

contestarea dispoziției administrative, astfel încât contestația împotriva

dispoziției nr. 7715 din 2 octombrie 2003 emisă de Primăria municipiului

Craiova și nr. 3539 din 11 decembrie 2003 emisă de U.C. este tardiv formulată.

Tribunalul a reținut

că dispoziția nr. 3539/A din 11 decembrie 2003 emisă de U.C. a fost comunicată

reclamanților recomandat la data de 11 decembrie 2003, dată de la care se

calculează termenul de decădere privind contestarea actului administrativ, în

conformitate cu dispoz. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanții, arătând că au plătit impozit pentru

întreaga suprafață prevăzută în actul de proprietate de 1320 m.p., inclusiv pentru cei 177 m.p. deținuți fără acte de Grădina Botanică a Universității

Craiova. Totodată, au susținut că dispoziția emisă de U.C. nu le-a fost

comunicată, astfel încât în mod greșit prima instanță a apreciat tardivitatea

contestației lor.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr.

374 din 8 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat

sentința civilă nr. 254 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Dolj și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța

astfel, Curtea a reținut următoarea situație de fapt:

Reclamanții au

adresat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare Primăriei municipiului

Craiova, pentru restituirea în natură a suprafeței de 203 m.p., ocupați în prezent de Grădina Botanică a Universității Craiova.

Primăria municipiului

Craiova prin dispoziția nr. 7715 din 2 octombrie 2003 a înaintat spre

competentă soluționare notificarea către U.C., care a emis decizia nr. 3539/A

din 11 decembrie 2003 de respingere a cererii de restituire în natură a

terenului, întrucât terenul solicitat este ocupat în totalitate de plantație de

arbori și arbuști, vegetație specifică unui parc public, reprezentând o zonă de

agrement și o bază de cercetare științifică pentru cadrele didactice și

studenții Facultăților de Agricultură și Horticultură.

Cererea reclamanților

și documentația aferentă au fost înaintate Prefecturii Dolj și Ministerului

Educației, Cercetării și Tineretului cu propunere de acordare a măsurilor

reparatorii pentru imobilul care nu se poate restitui în natură.

Cu privire la

obligația de comunicare a deciziei Universității Craiova, Curtea a reținut că

din borderoul cu scrisori recomandate expediate în data de 11 decembrie 2003

(dosar tribunal) de către aceasta figurează doar numele reclamantei C.V., ca un

act efectuat pe circuitul intern, neexistând confirmare de predare la Oficiul poștal sau de expediere efectivă către reclamanți.

Cum în acest borderou

nu figurează decât reclamanta C.V., reclamantul C.I. era oricum în drept și în

termen de a contesta dispoziția.

Curtea a apreciat că

demersurile reclamanților în sensul obținerii unui răspuns de la U.C. în

privința soluționării notificării lor, așa cum rezultă din actele dosarului

sunt o dovadă în plus că aceștia nu au avut cunoștință de faptul că se

soluționase notificarea și de modul în care aceasta a fost soluționată.

Aceasta întrucât

dovada comunicării trebuie să fie certă și nu dedusă din înscrisuri, care

atestă doar purtarea unei corespondențe între părți.

Curtea a considerat

că în lipsa unor dispoziții exprese în legea specială, devin aplicabile

prevederile cu caracter general din materia comunicării actelor de procedură,

conținute în art. 86 C. proc. civ.

Raportat la această

situație de fapt, Curtea a apreciat că în condițiile art. 26 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001 concluzia primei instanțe, axată pe aprecierea tardivității

formulării contestației, este eronată.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta Universitatea din Craiova critica sa vizând

greșita apreciere a instanței de apel în sensul neaplicării în speță a

sancțiunii decăderii pentru necontestarea în termenul legal a dispoziției prin

care a fost soluționată notificarea reclamanților. Astfel, în opinia

recurentei, borderoul de corespondență internă depus în copie la dosar face pe

deplin dovada comunicării către reclamanți a acestui act la data de 11

decembrie 2003, în raport de care demersul lor judiciar este tardiv, cum în mod

corect a reținut prima instanță.

Recursul nu este

fondat.

Legea nr. 10/2001 nu

prevede o procedură specială privind comunicarea dispoziției sau deciziei

unității deținătoare.

Comunicarea actelor

este formalitatea care are drept scop aducerea acestora la cunoștința

destinatarilor.

Față de efectele

„comunicării”, aceasta trebuie să se considere realizată la data când actul

ajunge la destinatar, deoarece numai astfel acesta este în măsură a lua

cunoștință de conținutul actului pe care are dreptul a-l contesta în termenul

prevăzut de lege.

În temeiul art. 25 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau dispoziția motivată a entității

deținătoare notificată trebuie comunicată persoanei îndreptățite, care o poate

contesta potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în termen de 30 zile

de la comunicare.

Din probele

administrate în cauză, nu rezultă că dispoziția emisă de pârâtă a ajuns la

cunoștința reclamanților la data de 11 decembrie 2003, când pârâta susține că a

făcut comunicarea dispoziției contestate, potrivit borderoului de la fila 48

dosar tribunal.

Astfel, așa cum a reținut

instanța de apel înscrisul intitulat „Borderou cu scrisorile recomandate

expediate azi 11 decembrie 2003 în țară” nu poartă nicio mențiune sau ștampilă

care să ateste că poșta română a transmis destinatarilor consemnați în borderou

scrisorile respective, al căror conținut nu poate fi nici măcar dedus, sau

faptul că destinatarii lor le-au primit.

Ca atare, atâta vreme

cât textul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că termenul de 30 de

zile curge de la comunicare și în condițiile în care pârâta nu a probat

realizarea unei proceduri capabile să asigure transmiterea și primirea

dispoziției, susținerile recurentei privind tardivitatea formulării

contestației sunt nefondate.

În acest context al

analizei, față de situația de fapt reținută de Curte, sancțiunea excepției de

tardivitate a contestației reclamanților ar fi excesivă, contrară principiului

potrivit căruia dubiul profită aceluia împotriva căruia sancțiunea este

îndreptată.

Pe cale de

consecință, față de considerentele expuse, în mod legal instanța de apel a

reținut că nu este incidentă speței excepția tardivității contestării

dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

Nefiind, așadar,

întrunite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recursul pârâților urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta Universitatea din Craiova împotriva

deciziei nr. 374 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova – secția I

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 septembrie 2011.