ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6478/2011

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: La data de 23 decembrie 2009 reclamanții C.V. și C.I. au chemat în judecată pe pârâta Universitatea din Craiova solicitând anularea actelor administrative emise de aceasta, prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului compus din teren în suprafață de 1320 m.p. situat în Craiova, str. Constantin Lecca (fostă str. Comuna din Paris). În motivare, au arătat că terenul l-au cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare iar în anul 1969, prin Hotărâre a Partidului Comunist, le-a fost preluată în mod abuziv suprafața de 177 m.p. Deși deținătoare a terenului este de la data preluării pârâta Universitatea din Craiova, respectiv Grădina Botanică, reclamanții au plătit impozit pentru întreaga suprafață de teren pe care o aveau scriptic în actele de proprietate.

Pârâta Universitatea din Craiova nu a dat curs solicitărilor de restituire în natură a imobilului, împrejurare care i-a motivat în prezentul demers judiciar. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința civilă nr. 254 din 22 iunie 2010 a respins contestația formulată de reclamanți. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că reclamanții nu au respectat, în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, termenul de 30 de zile impus de lege pentru contestarea dispoziției administrative, astfel încât contestația împotriva dispoziției nr. 7715 din 2 octombrie 2003 emisă de Primăria municipiului Craiova și nr. 3539 din 11 decembrie 2003 emisă de U.C.

este tardiv formulată. Tribunalul a reținut că dispoziția nr. 3539/A din 11 decembrie 2003 emisă de U.C. a fost comunicată reclamanților recomandat la data de 11 decembrie 2003, dată de la care se calculează termenul de decădere privind contestarea actului administrativ, în conformitate cu dispoz. art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții, arătând că au plătit impozit pentru întreaga suprafață prevăzută în actul de proprietate de 1320 m.p., inclusiv pentru cei 177 m.p. deținuți fără acte de Grădina Botanică a Universității Craiova. Totodată, au susținut că dispoziția emisă de U.C. nu le-a fost comunicată, astfel încât în mod greșit prima instanță a apreciat tardivitatea contestației lor.

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 374 din 8 noiembrie 2010 a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința civilă nr. 254 din 22 iunie 2010 a Tribunalului Dolj și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut următoarea situație de fapt: Reclamanții au adresat, în temeiul Legii nr. 10/2001, notificare Primăriei municipiului Craiova, pentru restituirea în natură a suprafeței de 203 m.p., ocupați în prezent de Grădina Botanică a Universității Craiova.

Primăria municipiului Craiova prin dispoziția nr. 7715 din 2 octombrie 2003 a înaintat spre competentă soluționare notificarea către U.C., care a emis decizia nr. 3539/A din 11 decembrie 2003 de respingere a cererii de restituire în natură a terenului, întrucât terenul solicitat este ocupat în totalitate de plantație de arbori și arbuști, vegetație specifică unui parc public, reprezentând o zonă de agrement și o bază de cercetare științifică pentru cadrele didactice și studenții Facultăților de Agricultură și Horticultură. Cererea reclamanților și documentația aferentă au fost înaintate Prefecturii Dolj și Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul care nu se poate restitui în natură.

Cu privire la obligația de comunicare a deciziei Universității Craiova, Curtea a reținut că din borderoul cu scrisori recomandate expediate în data de 11 decembrie 2003 (dosar tribunal) de către aceasta figurează doar numele reclamantei C.V., ca un act efectuat pe circuitul intern, neexistând confirmare de predare la Oficiul poștal sau de expediere efectivă către reclamanți. Cum în acest borderou nu figurează decât reclamanta C.V., reclamantul C.I. era oricum în drept și în termen de a contesta dispoziția. Curtea a apreciat că demersurile reclamanților în sensul obținerii unui răspuns de la U.C. în privința soluționării notificării lor, așa cum rezultă din actele dosarului sunt o dovadă în plus că aceștia nu au avut cunoștință de faptul că se soluționase notificarea și de modul în care aceasta a fost soluționată.

Aceasta întrucât dovada comunicării trebuie să fie certă și nu dedusă din înscrisuri, care atestă doar purtarea unei corespondențe între părți. Curtea a considerat că în lipsa unor dispoziții exprese în legea specială, devin aplicabile prevederile cu caracter general din materia comunicării actelor de procedură, conținute în art. 86 C. proc. civ. Raportat la această situație de fapt, Curtea a apreciat că în condițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 concluzia primei instanțe, axată pe aprecierea tardivității formulării contestației, este eronată. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Universitatea din Craiova critica sa vizând greșita apreciere a instanței de apel în sensul neaplicării în speță a sancțiunii decăderii pentru necontestarea în termenul legal a dispoziției prin care a fost soluționată notificarea reclamanților.

Astfel, în opinia recurentei, borderoul de corespondență internă depus în copie la dosar face pe deplin dovada comunicării către reclamanți a acestui act la data de 11 decembrie 2003, în raport de care demersul lor judiciar este tardiv, cum în mod corect a reținut prima instanță. Recursul nu este fondat. Legea nr. 10/2001 nu prevede o procedură specială privind comunicarea dispoziției sau deciziei unității deținătoare. Comunicarea actelor este formalitatea care are drept scop aducerea acestora la cunoștința destinatarilor. Față de efectele „comunicării”, aceasta trebuie să se considere realizată la data când actul ajunge la destinatar, deoarece numai astfel acesta este în măsură a lua cunoștință de conținutul actului pe care are dreptul a-l contesta în termenul prevăzut de lege.

În temeiul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 decizia sau dispoziția motivată a entității deținătoare notificată trebuie comunicată persoanei îndreptățite, care o poate contesta potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în termen de 30 zile de la comunicare. Din probele administrate în cauză, nu rezultă că dispoziția emisă de pârâtă a ajuns la cunoștința reclamanților la data de 11 decembrie 2003, când pârâta susține că a făcut comunicarea dispoziției contestate, potrivit borderoului de la fila 48 dosar tribunal. Astfel, așa cum a reținut instanța de apel înscrisul intitulat „Borderou cu scrisorile recomandate expediate azi 11 decembrie 2003 în țară” nu poartă nicio mențiune sau ștampilă care să ateste că poșta română a transmis destinatarilor consemnați în borderou scrisorile respective, al căror conținut nu poate fi nici măcar dedus, sau faptul că destinatarii lor le-au primit.

Ca atare, atâta vreme cât textul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede că termenul de 30 de zile curge de la comunicare și în condițiile în care pârâta nu a probat realizarea unei proceduri capabile să asigure transmiterea și primirea dispoziției, susținerile recurentei privind tardivitatea formulării contestației sunt nefondate. În acest context al analizei, față de situația de fapt reținută de Curte, sancțiunea excepției de tardivitate a contestației reclamanților ar fi excesivă, contrară principiului potrivit căruia dubiul profită aceluia împotriva căruia sancțiunea este îndreptată. Pe cale de consecință, față de considerentele expuse, în mod legal instanța de apel a reținut că nu este incidentă speței excepția tardivității contestării dispoziției emise în temeiul Legii nr. 10/2001.

Nefiind, așadar, întrunite condițiile cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâților urmează a fi respins ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Universitatea din Craiova împotriva deciziei nr. 374 din 8 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova – secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2011.