ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4179/2009

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 803 din 1 iulie 2008 a Tribunalului București rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3733 din 18 noiembrie 2008 a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost condamnat inculpatul C.M. (fiul lui S. și al lui A.), deținut în Penitenciarul București) la pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 174, 175 lit. i), 217 alin. (1) și 321 alin. (1) C. pen. și a art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. În fapt, s-a reținut că în ziua de 17 august 2007, în jurul orelor 21 a condus un autovehicol pe drumurile publice, fără permis, că l-a înjunghiat pe S.M.

cu un fragment metalic de la o crosă de golf, cauzându-i decesul și că a distrus geamurile unor autoturisme. La 8 mai 2009 condamnatul a solicitat revizuirea hotărârii de condamnare susținând că: i s-a apreciat greșit pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părintești, că expertiza medico-legală psihiatrică a ajuns la concluzii greșite cu privire la stabilirea discernământului, că nu i s-a recunoscut circumstanța atenuantă a stării de ebrietate în care se afla la momentul săvârșirii faptei, că nu s-a motivat individualizarea pedepsei și că hotărârea nu s-a pronunțat în ședință publică. După efectuarea actelor de cercetare prealabilă, parchetul a sesizat instanța cu concluzii de respingere a cererii de revizuire, considerând că nu sunt invocate cazuri de revizuire din cele prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. Tribunalul București, secția a II-a penală, prin Sentința penală nr. 565/F din 28 iulie 2009 a respins ca nefondată cererea de revizuire, constatând că motivele invocate de condamnatul C.M. nu se regăsesc în dispozițiile art. 394 C. proc. pen. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul care a susținut că motivele invocate constituiau temeiuri pentru desființarea hotărârii de condamnare și suspendare a cauzei. Curtea de Apel București, secția I-a penală, prin Decizia penală nr. 216 din 20 octombrie 2009 a respins apelul declarat de condamnat considerând că hotărârea primei instanțe de respingere a cererii de revizuire pentru neindicarea vreunui motiv din cele prevăzute de art. 394 C. proc.

pen. este legală și temeinică. În contra acestei decizii a declarat recurs condamnatul C.M. care a susținut că pedeapsa la care a fost condamnat, respectiv 22 de ani închisoare, este prea severă și că se impune reducerea ei prin admiterea cererii de revizuire. Recursul declarat nu este întemeiat. În conformitate cu dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen.

hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă, iar revizuirea se poate cere, potrivit art. 394 din același cod, când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă; c) când un înscris a servit ca temei al hotărârii supuse revizuirii a fost declarat fals; d) când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Potrivit alin. (2) și (3) ale aceluiași text cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare iar cele de la lit. b), c) și d) constituie motiv de revizuire dacă au dus la darea unei hotărâri nelegale și netemeinice. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că recurentul condamnat a susținut în cererea de revizuire că în mod greșit i-a fost aplicată o pedeapsă accesorie, că expertiza medico-legală psihiatrică a ajuns la concluzii greșite privind stabilirea discernământului, că nu i-au fost reținute circumstanțe atenuante, că nu s-a motivat individualizarea pedepsei, că hotărârea nu s-a pronunțat în ședință publică și că pedeapsa aplicată este prea severă.

Întrucât în cererea de revizuire nu au fost indicate cazuri din cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e) C. proc. pen., ci s-a solicitat reconsiderarea unor probe și reindividualizarea pedepsei, în mod justificat Curtea de Apel București a menținut soluția primei instanțe. În consecință, Curtea, constatând neîntemeiate criticile recurentului revizuent condamnat urmează, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat cu obligarea condamnatului la cheltuieli judiciare către stat. Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentul condamnat C.M. împotriva Deciziei penale nr. 216 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 decembrie 2009.