ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4179/2009
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4179/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 803 din 1 iulie 2008 a Tribunalului
București rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 3733 din 18 noiembrie 2008
a Înaltei Curții de Casație și Justiție a fost condamnat inculpatul C.M. (fiul
lui S. și al lui A.), deținut în Penitenciarul București) la pedeapsa
rezultantă de 22 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de
art. 174, 175 lit. i), 217 alin. (1) și 321 alin. (1) C. pen. și a art. 86
alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.
În fapt, s-a reținut că în ziua de
17 august 2007, în jurul orelor 21 a condus un autovehicol pe drumurile
publice, fără permis, că l-a înjunghiat pe S.M. cu un fragment metalic de la o
crosă de golf, cauzându-i decesul și că a distrus geamurile unor autoturisme.
La 8 mai 2009 condamnatul a
solicitat revizuirea hotărârii de condamnare susținând că: i s-a apreciat
greșit pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor părintești, că expertiza
medico-legală psihiatrică a ajuns la concluzii greșite cu privire la stabilirea
discernământului, că nu i s-a recunoscut circumstanța atenuantă a stării de
ebrietate în care se afla la momentul săvârșirii faptei, că nu s-a motivat
individualizarea pedepsei și că hotărârea nu s-a pronunțat în ședință publică.
După efectuarea actelor de cercetare
prealabilă, parchetul a sesizat instanța cu concluzii de respingere a cererii
de revizuire, considerând că nu sunt invocate cazuri de revizuire din cele
prevăzute de art. 394 C. proc. pen.
Tribunalul București, secția a II-a
penală, prin Sentința penală nr. 565/F din 28 iulie 2009 a respins ca nefondată
cererea de revizuire, constatând că motivele invocate de condamnatul C.M. nu se
regăsesc în dispozițiile art. 394 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat apel condamnatul care a susținut că motivele invocate constituiau temeiuri
pentru desființarea hotărârii de condamnare și suspendare a cauzei.
Curtea de Apel București, secția I-a
penală, prin Decizia penală nr. 216 din 20 octombrie 2009 a respins apelul
declarat de condamnat considerând că hotărârea primei instanțe de respingere a
cererii de revizuire pentru neindicarea vreunui motiv din cele prevăzute de
art. 394 C. proc. pen. este legală și temeinică.
În contra acestei decizii a declarat
recurs condamnatul C.M. care a susținut că pedeapsa la care a fost condamnat,
respectiv 22 de ani închisoare, este prea severă și că se impune reducerea ei
prin admiterea cererii de revizuire.
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispozițiile art.
393 alin. (1) C. proc. pen. hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse
revizuirii atât cu privire la latura penală cât și cu privire la latura civilă,
iar revizuirea se poate cere, potrivit art. 394 din același cod, când: a) s-au
descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la
soluționarea cauzei; b) un martor a săvârșit infracțiunea de mărturie
mincinoasă; c) când un înscris a servit ca temei al hotărârii supuse revizuirii
a fost declarat fals; d) când un membru al completului de judecată, procurorul
ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în
legătură cu cauza a cărei revizuire se cere și e) când două sau mai multe
hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
Potrivit alin. (2) și (3) ale
aceluiași text cazul de la lit. a) constituie motiv de revizuire, dacă pe baza
faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de
condamnare iar cele de la lit. b), c) și d) constituie motiv de revizuire dacă
au dus la darea unei hotărâri nelegale și netemeinice.
Din examinarea actelor și lucrărilor
dosarului se constată că recurentul condamnat a susținut în cererea de
revizuire că în mod greșit i-a fost aplicată o pedeapsă accesorie, că expertiza
medico-legală psihiatrică a ajuns la concluzii greșite privind stabilirea
discernământului, că nu i-au fost reținute circumstanțe atenuante, că nu s-a
motivat individualizarea pedepsei, că hotărârea nu s-a pronunțat în ședință
publică și că pedeapsa aplicată este prea severă.
Întrucât în cererea de revizuire nu
au fost indicate cazuri din cele prevăzute de art. 394 alin. (1) lit. a) - e)
C. proc. pen., ci s-a solicitat reconsiderarea unor probe și reindividualizarea
pedepsei, în mod justificat Curtea de Apel București a menținut soluția primei
instanțe.
În consecință, Curtea, constatând
neîntemeiate criticile recurentului revizuent condamnat urmează, în baza art.
385
15
pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a
respinge, ca nefondat, recursul declarat cu obligarea condamnatului la
cheltuieli judiciare către stat.
Se va stabili ca onorariul pentru apărătorul
desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de revizuentul condamnat C.M. împotriva Deciziei penale nr. 216 din 20
octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția I penală.
Obligă recurentul revizuent
condamnat la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul
desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției și
Libertăților Cetățenești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi
14 decembrie 2009.