ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4915/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 395 din 26 ianuarie

2011, Tribunalul Sălaj a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantului D.I.T.,

în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție S., Inspectoratul de Poliție

Județean C., Guvernul României și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, având ca obiect obligarea pârâților la plata despăgubirilor de

1.100.000 euro; a respins acțiunea aceluiași reclamant, formulată împotriva

Ministerului Justiției, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără

calitate procesuală pasivă, sens în care a fost admisă excepția invocată de Ministerul

Justiției; au fost respinse excepțiile invocate de către Inspectoratul de

Poliție Județean C. privind lipsa calității procesuale pasive a acestei părți,

nulitatea acțiunii, netimbrarea cererii și necompetența teritorială.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a constatat că reclamantul D.I.T. a fost reținut de către Inspectoratul

de Poliție Județean C. la data de 3 octombrie 2007 iar la data de 4 octombrie 2007

a fost arestat de Judecătoria Zalău, pentru 29 de zile, prin încheierea penală

nr. 18/A.

Prima instanță a reținut

că din procesul-verbal de percheziție încheiat la data de 4 octombrie 2007 de către

lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean S. la domiciliul numitei

H.L.S., din I., județul Cluj, a rezultat că în curtea imobilului acesteia a fost

identificat un autoturism marca M. de culoare albă cu număr de înmatriculare XXX,

ce a fost lăsat în custodia sus-numitei.

Dat fiind că în cartea

de identitate figura ca proprietar al autoturismului sus-arătat o altă persoană,

respectiv, numitul B.K., H.L.S. a procedat, împreună cu acesta, în cursul anului

2009, la casarea autoturismului în vederea radierii din circulație, fără a se cunoaște

de către cei doi modalitatea de achiziționare, de către D.I.T.

Față de această situație,

reclamantul a formulat mai multe plângeri și sesizări, în urma cărora nu s-a constatat

săvârșirea vreunei fapte penale, nici de către persoanele mai sus arătate și nici

de către organele de poliție, care au efectuat percheziția domiciliară din data

de 4 octombrie 2007 în baza unui mandat valabil, iar lăsarea custodia concubinei

celui cercetat a unui bun nu a încălcat vreo normă legală în materie.

Cu privire la cererea

care a făcut obiectul Dosarului nr. 652/84/2009 conexat, Tribunalul a constatat

că nu există în cauză probe care să ateste că modul de reglementare a vizitelor

intime în penitenciar a afectat relațiile dintre reclamant și prietena sa, că datorită

acestor reglementări reclamantul și-a pierdut copilul nenăscut, nu s-a mai căsătorit

cu prietena sa și astfel starea sa de sănătate s-a agravat.

Împotriva acestei sentințe

a declarat apel reclamantul D.I.T., arătând că în mod greșit instanța de judecată

a conexat cele două dosare, întrucât nu au nicio legătură între ele, în afară de

faptul că în ambele el are calitatea de reclamant.

Reclamantul a mai arătat

că i s-a încălcat dreptul de proprietate asupra autoturismului marca M. pe care

l-a dobândit prin cumpărare de către Inspectoratul de Poliție Județean C., care

se face vinovat de faptul că actele, cheile autoturismului și alte bunuri care să

găseau în autoturism i-au fost reținute ilegal pe perioada octombrie 2007 - mai

2008, când, fără acordul lui, au fost predate numitei H.L.S.

În legătură cu calitatea

procesuală a Guvernului României, reclamantul arată că aceasta este întemeiată pe

faptul că angajează pe post de funcționari publici persoane care nu-și îndeplinesc

sarcinile de serviciu.

În sprijinul motivelor

sale, apelantul a mai invocat declarațiile date de numita H.L.S. în mai multe dosare

penale sau în dosare de cercetare penală.

Prin decizia civilă

nr. 252/A din 9 iunie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări

sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, în baza încheierii nr. 14 din 4 octombrie 2007 a

Judecătoriei Zalău a fost efectuată o percheziție la domiciliul numiților H.L.S.

și O.I., tatăl acesteia, în vederea continuării cercetărilor în dosarul de urmărire

penală nr. 91/P/2007 cu privire la învinuitul D.I.T., ocazie cu care au fost identificate

mai multe bunuri, între care și un autoturism marca M. de culoare albă cu nr. înmatriculare

XXX, care a fost lăsat în custodia numitei H.L.S., lucru care i s-a comunicat reclamantului,

pentru a ști de unde îl poate ridica.

Instanța de apel a mai

reținut că, H.L.S., neștiind situația juridică a autoturismului l-a predat numitului

B.K., care figura ca proprietar în cartea de identitate a autoturismului, plângerile

penale formulate de reclamant împotriva acesteia legat de situația autoturismului

fiind finalizate prin soluția de scoatere de sub urmărire penală.

Prin urmare, în mod legal

a reținut instanța de fond că nu există nici un raport de cauzalitate între activitatea

organelor de poliție și modul în care autoturismul marca M. a fost predat unui punct

de colectare a fierului vechi, raport care să atragă răspunderea materială a pârâților.

În ce privește motivul

de apel cu privire la cererea care a făcut obiectul Dosarului nr. 652/84/2009 conexat,

instanța de apel a constatat că probele administrate în cauză nu dovedesc susținerile

reclamantului, respectiv, că ecografia prezentată este rezultatul unor investigații

efectuate cu privire la persoana numitei H.L., că autorul sarcinii ar fi reclamantul,

că aceasta e efectuat o întrerupere a sarcinii sau că întreruperea sarcinii s-ar

datora modului în care legiuitorul a înțeles să reglementeze vizitele intime în

penitenciar.

Critica privind conexarea

celor două dosare este nefondată, având în vedere dispozițiile art. 164 C.

proc. civ., scopul conexiunii fiind buna administrare a justiției, evitarea întârzierii,

cât și existența legăturii între obiectul și cauza celor două pricini. Astfel, se

constată că ambele pricini se poartă între aceleași părți, se găsesc înaintea a

două instanțe de același grad și că există legătură între starea de fapt invocată

în cele două cauze, conexarea lor ducând la o bună administrare a probelor și evitarea

întârzierii în judecarea pricinilor.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs reclamantul D.I.T., arătând că în mod abuziv a fost conexat Dosarul

nr. 652/84/2009 la Dosarul nr. 1901/84/2008, ambele având ca obiect despăgubiri,

conexarea fiind făcută cu încălcarea legilor în vigoare, situație față de care apreciază

că este supus unei discriminări vădite, fiind încălcate, totodată, dispozițiile

art. 16 și 48 din Constituția României. Singura legătură între cele două dosare

era aceea că recurentul din prezenta cauză figura în ambele în calitate de reclamant,

lucru insuficient pentru a se dispune conexarea.

Recurentul-reclamant mai

arată că i-a fost încălcat, de către Inspectoratul de Poliție Județean C., dreptul

de proprietate asupra autoturismului marca M. pe care l-a dobândit prin cumpărare,

această instituție fiind vinovată de reținerea, fără drept, a cheilor autoturismului

și a altor bunuri existente în acesta în perioada octombrie 2007 - mai 2008, când,

fără acordul reclamantului, au fost predate numitei H.L.S.

De asemenea, Inspectoratul

de Poliție Județean C. se face vinovat de faptul că în luna octombrie a anului 2007

s-a opus restituirii autoturismului în discuție către numiții M.A.M. și C.I., de

faptul că a lăsat autoturismul numitului O.I. care l-a folosit timp de mai mulți

ani, toate fără acordul reclamantului.

În mod nelegal, organele

de poliție au ridicat cheile și certificatul de înmatriculare al autoturismului,

predate ulterior, pe bază de proces-verbal, numitei H.L.S., care, fără acordul reclamantului,

împreună cu B.K., au predat autoturismul la un punct de colectare a fierului vechi

din Dej.

În sprijinul motivelor

de recurs, reclamantul a invocat declarațiile numitei H.L.S. în mai multe dosare

penale și a arătat că Guvernul României angajează pe post de funcționari publici

persoane care nu-și îndeplinesc atribuțiile de serviciu.

Recurentul-reclamant a

mai arătat că atât instanța de fond, cât și cea de apel s-au prevalat, în soluționarea

cauzei, de declarații false ale numitei H.S., în raport de care acesta a formulat

mai multe plângeri penale pentru fals în declarații și că urmare a abuzurilor comise

de autoritățile statului a suferit mai multe crize de diabet, lucru ce se poate

dovedi cu acte medicale.

Examinând recursul în

raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară

față de aspectele de fond ale cererii, Înalta Curte urmează a-l constata nul, pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că motivele

vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează,

conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului

de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9

C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același Cod prevede că recursul este nul

dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la

alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor

legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și

motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să

se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura

în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea

de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.,

calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată

că succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată,

din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu,

vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare

prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul

judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu

se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt motivele

de nelegalitate ale deciziei recurate, ci reclamantul își exprimă nemulțumirea cu

privire la modalitatea în care a fost soluționată cauză, reiterând apărările formulate

în fazele procesuale anterioare.

Din analiza aspectelor

de nelegalitate deduse judecății, se constată că, în realitate, criticile conținute

în motivele de recurs reprezintă o preluare identică a criticilor conținute în motivele

de apel, asupra cărora s-a pronunțat deja această instanță.

Recursul este o cale extraordinară

de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente

controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar când criticile

formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei supusă acestei căi extraordinare

de atac, chiar încadrate sau încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât

sunt străine problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Pentru considerentele

arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta

Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că

recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 252/A din 9 iunie 2011 a Curții

de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 iunie 2012.