ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5532/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5532/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Deliberând, în
condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;
Prin sentința civilă
nr. 1919 din 15 decembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a
respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu
cu pârâtul Municipiul București.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta,
susținând că sentința a fost nelegal comunicată și solicitând repunerea în termenul
de apel.
Prin decizia civilă
nr. 115 din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și
pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea
de repunere în termenul de apel și a respins ca tardiv apelul.
Pentru a decide astfel,
instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (2) C. proc. civ.,
cererea de repunere în termen trebuia formulată în 15 zile de la data când a încetat
motivul împiedicării. Cum reclamanta a pretins că a luat cunoștință de redactarea
sentinței apelate la 24 martie 2011, de la această dată curge termenul de 15 zile
în care trebuie formulată cererea de repunere în termen. Or, această cerere a fost
introdusă abia la 20 septembrie 2011. Respingând cererea, Curtea, a respins ca tardiv
formulat și apelul.
Împotriva acestei decizii,
în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate
și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. A invocat motivul de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului a susținut că
sentința instanței de fond a fost comunicată la o adresă incompletă, fiind afișată
și nu înmânată, că potrivit copiei actului de identitate depusă la dosar domiciliul
său este în strada B., București și că în aceste condiții nu se poate considera
că sentința pronunțată de Tribunal a fost comunicată. A susținut că instanța de
apel nu a analizat sub niciun aspect îndeplinirea procedurii de comunicare a sentinței,
ci doar s-a rezumat să constate tardivitatea apelului.
Analizând recursul în
limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este
nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed:
În mod corect instanța
de apel, a analizat prioritar cererea de repunere în termenul de apel, în raport
de dispozițiile art. 103 C. proc. civ., potrivit căruia neexercitarea unei căi de
atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul legea dispune altfel sau
când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința
ei. În acest din urmă caz actul de procedură urmează a se îndeplini în termen de
15 zile de la data împiedicării.
Prin cererea de apel,
depusă la 28 martie 2011, reclamanta a pretins că a luat cunoștință de redactarea
sentinței la 24 martie 2011 și că sentința nu a fost comunicată potrivit dispozițiilor
legale.
Cererea de repunere în
termen s-a depus la 20 septembrie 2011, prin aceasta reclamanta declarând că își
însușește apelul declarat de avocatul V.Ș.
Pe cale de consecință,
în mod corect această cerere a fost respinsă de instanța de apel, în considerarea
faptului că termenul de formulare a cererii de repunere în termen este un termen
de decădere.
Legal a fost soluționată
și excepția tardivității apelului declarat de reclamantă.
Sentința instanței de
fond a fost comunicată reclamantei la adresa sa de domiciliu din București, strada
B., dar și la domiciliul ales, la apărătorul său, avocat V.Ș.
Comunicarea sentinței
la domiciliul ales, în condițiile art. 93 C. proc. civ., s-a realizat datorită împrejurării
că, în primul ciclu procesual, în fața curții de apel, reclamanta a solicitat în
mod expres comunicarea actelor de procedură la avocatul său.
Art. 93 C. proc. civ.
dispune în sensul că “În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana
însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la
acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.”
Din economia textului
rezultă că în situația alegerii de domiciliu făcută cu respectarea condițiilor prevăzute
de lege (indicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură), comunicarea
se va face doar la acea persoană. La domiciliul părții vor fi comunicate actele
de procedură numai în situația în care în cererea de alegere de domiciliu nu s-a
indicat persoana însărcinată.
Așa fiind, instanța de
fond nu avea obligația de a comunica sentința la domiciliul reclamantei, motiv pentru
care se constată legalitatea îndeplinirii procedurii de comunicare a hotărârii la
domiciliul ales.
În condițiile în care
nu s-a formulat o altă cerere de alegere de domiciliu, sau de comunicare a actelor
de procedură la domiciliul părții, acest domiciliu rămâne statornic pentru tot cursul
procesului, instanțele fiind legate de cererea formulată în fața curții de apel
în primul ciclu procesual, independent de faptul că avocatul desemnat drept persoană
însărcinată cu primirea actelor de procedură nu mai reprezintă partea. De aceea
citarea în apel și în recurs s-a făcut în această modalitate, cu respectarea cerințelor
art. 93 C. proc. civ.
Constatând că sentința
instanței de fond a fost legal comunicată la 4 martie 2011, termenul de apel calculat
în raport de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit la 21 martie
2011, așa cum corect a reținut instanța de apel. Apelul depus de reclamantă la 28
martie 2011 nu poate fi privit decât ca tradiv.
Pentru aceste considerente,
în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta
C.M. împotriva deciziei nr. 115 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel București,
secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie
2012.