ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5532/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin sentința civilă nr. 1919 din 15 decembrie 2010 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta C.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că sentința a fost nelegal comunicată și solicitând repunerea în termenul de apel. Prin decizia civilă nr. 115 din 29 septembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins cererea de repunere în termenul de apel și a respins ca tardiv apelul. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 103 alin. (2) C. proc.

civ., cererea de repunere în termen trebuia formulată în 15 zile de la data când a încetat motivul împiedicării. Cum reclamanta a pretins că a luat cunoștință de redactarea sentinței apelate la 24 martie 2011, de la această dată curge termenul de 15 zile în care trebuie formulată cererea de repunere în termen. Or, această cerere a fost introdusă abia la 20 septembrie 2011. Respingând cererea, Curtea, a respins ca tardiv formulat și apelul. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel. A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului a susținut că sentința instanței de fond a fost comunicată la o adresă incompletă, fiind afișată și nu înmânată, că potrivit copiei actului de identitate depusă la dosar domiciliul său este în strada B., București și că în aceste condiții nu se poate considera că sentința pronunțată de Tribunal a fost comunicată. A susținut că instanța de apel nu a analizat sub niciun aspect îndeplinirea procedurii de comunicare a sentinței, ci doar s-a rezumat să constate tardivitatea apelului. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge, pentru considerentele ce succed: În mod corect instanța de apel, a analizat prioritar cererea de repunere în termenul de apel, în raport de dispozițiile art. 103 C. proc.

civ., potrivit căruia neexercitarea unei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei. În acest din urmă caz actul de procedură urmează a se îndeplini în termen de 15 zile de la data împiedicării. Prin cererea de apel, depusă la 28 martie 2011, reclamanta a pretins că a luat cunoștință de redactarea sentinței la 24 martie 2011 și că sentința nu a fost comunicată potrivit dispozițiilor legale. Cererea de repunere în termen s-a depus la 20 septembrie 2011, prin aceasta reclamanta declarând că își însușește apelul declarat de avocatul V.Ș. Pe cale de consecință, în mod corect această cerere a fost respinsă de instanța de apel, în considerarea faptului că termenul de formulare a cererii de repunere în termen este un termen de decădere.

Legal a fost soluționată și excepția tardivității apelului declarat de reclamantă. Sentința instanței de fond a fost comunicată reclamantei la adresa sa de domiciliu din București, strada B., dar și la domiciliul ales, la apărătorul său, avocat V.Ș. Comunicarea sentinței la domiciliul ales, în condițiile art. 93 C. proc. civ., s-a realizat datorită împrejurării că, în primul ciclu procesual, în fața curții de apel, reclamanta a solicitat în mod expres comunicarea actelor de procedură la avocatul său. Art. 93 C. proc. civ.

dispune în sensul că “În caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.” Din economia textului rezultă că în situația alegerii de domiciliu făcută cu respectarea condițiilor prevăzute de lege (indicarea persoanei însărcinate cu primirea actelor de procedură), comunicarea se va face doar la acea persoană. La domiciliul părții vor fi comunicate actele de procedură numai în situația în care în cererea de alegere de domiciliu nu s-a indicat persoana însărcinată. Așa fiind, instanța de fond nu avea obligația de a comunica sentința la domiciliul reclamantei, motiv pentru care se constată legalitatea îndeplinirii procedurii de comunicare a hotărârii la domiciliul ales.

În condițiile în care nu s-a formulat o altă cerere de alegere de domiciliu, sau de comunicare a actelor de procedură la domiciliul părții, acest domiciliu rămâne statornic pentru tot cursul procesului, instanțele fiind legate de cererea formulată în fața curții de apel în primul ciclu procesual, independent de faptul că avocatul desemnat drept persoană însărcinată cu primirea actelor de procedură nu mai reprezintă partea. De aceea citarea în apel și în recurs s-a făcut în această modalitate, cu respectarea cerințelor art. 93 C. proc. civ. Constatând că sentința instanței de fond a fost legal comunicată la 4 martie 2011, termenul de apel calculat în raport de dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc.

civ. s-a împlinit la 21 martie 2011, așa cum corect a reținut instanța de apel. Apelul depus de reclamantă la 28 martie 2011 nu poate fi privit decât ca tradiv. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta C.M. împotriva deciziei nr. 115 din 29 septembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 septembrie 2012.