ÎCCJ, Secția penală

Asupra cauzei

penale de față constată:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție la

data de 4 iunie 2010, petiționarul  A.L. a solicitat revizuirea deciziei penale

nr. 1528 din 20 aprilie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 4576/30/2009, criticând modul în care au fost

soluționate cauzele penale și civile aflate pe rolul instanțelor judecătorești,

în care este parte.

Cererea a fost

înregistrată sub nr. 4937/1/2010, acvirarea dosarului în care s-a pronunțat

decizia atacată, realizându-se la data de 15 februarie 2011.

In ședința din

7 martie 2011, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților

regularitatea sesizării instanței în raport cu dispozițiile art. 397alin. (1)

C. proc. pen., conform cărora cererea de revizuire se adresează procurorului de

la instanța care a judecat cauza în primă instanță.

Examinând

cererea de revizuire formulată în cauză, Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1293 din  4 iunie 2009

pronunțată de Judecătoria Timișoara

în dosarul nr. 9453/30/2009 s-a

respins, ca tardivă, plângerea formulată de petiționarul  A.L. împotriva

rezoluției nr. 7331/P/2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Recursul

declarat de petiționar împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca tardiv,

prin decizia penală nr. 718/R din 28 octombrie 2009 a Tribunalului Timiș, în

dosarul nr. 4576/30/2009.

Împotriva

acestei ultime decizii, petiționarul a formulat recurs care a fost

respins, ca inadmisibil, prin decizia penală nr.

61/R din 21 ianuarie 2010 a Curții de

Apel Timișoara, secția penală.

Nemulțumit și de această hotărâre, petiționarul a

introdus un nou recurs, prin

decizia penală nr. 1528 din 20 aprilie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, calea de atac fiind

respinsă, ca inadmisibilă.

Împotriva

acestei decizii pronunțate în recurs de instanța Înaltei Curți de Casație și

Justiție, petiționarul  A.L. a formulat cerere de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pe care a adresat-o

direct instanței, în condițiile menționate și care face obiectul prezentei

cauze.

Revizuirea, ca

mijloc procesual prin care sunt atacate hotărârile penale definitive care

conțin grave erori de fapt, presupune o procedură bazată pe două etape,

respectiv: o primă etapă care se desfășoară în fața procurorului și o etapă

subsecventă care se desfășoară în fața instanței

de judecată, cuprinzând două stadii:

admiterea în principiu și

rejudecarea cauzei în fond.

În acest sens

se reține că potrivit art. 397 alin. (1) C. proc. pen., "cererea de

revizuire se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanța care a

judecat cauza in primă instanță", aceluiași procuror revenindu-i

competența de a iniția din oficiu procedura revizuirii.

Conform art.

399 alin. (1) C. proc. pen., după introducerea cererii de revizuire, procurorul

ascultă, dacă este cazul, persoana care solicită revizuirea și, în cazul când

este necesară efectuarea de cercetări pentru a verifica temeinicia cererii de

revizuire, procurorul dispune în acest sens, prin ordonanță.

Totodată, în

îndeplinirea atribuțiilor sale, în temeiul art. 399 alin. (5) C. proc. pen.,

după efectuarea cercetărilor, procurorul înaintează întregul material împreună

cu concluziile sale instanței competente, actul de sesizare a instanței fiind

referatul în care sunt consemnate concluziile procurorului cu privire la

temeinicia cererii de revizuire, cât și motivarea concluziilor sale.

In concepția Codului de procedură penală,

parcurgerea procedurii actelor de

cercetare efectuate de procuror, în conformitate

cu dispozițiile art. 399, are caracter

general

obligatoriu, indiferent de natura hotărârii supuse revizuirii, aceste

dispoziții

legale constituind, alături de cele prevăzute de art. 397 C.

proc. pen., norme generale de drept procesual penal.

Considerentele

anterior expuse corespund în totalitate cu rezolvarea ce a fost dată problemei

în discuție prin deciziile nr. IV din 20 septembrie 2010 și nr. XVI din 6

aprilie 2009, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, în recurs în interesul legii.

In consecință,

Înalta Curte constată că cererea de revizuire formulată de petiționarul  A.L. a

fost greșit îndreptată la această instanță, nefiind parcursă procedura

obligatorie prevăzută de art. 399 C. proc. pen. care, în contextul concret al

cauzei, revine în competența Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara,

cauza fiind judecată în primă instanță la Judecătoria Timișoara.

Față de aceste

considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 397 alin. (1)

C. proc. pen., va trimite cererea de revizuire formulată de revizuientul  A.L.

la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

H

O T Ă R Ă Ș T E

In temeiul

art. 397 alin. (1) C. proc. pen. trimite cererea de revizuire formulată de revizuientul

A.L. la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Cu recurs.

Pronunțată în

ședință publică, azi 7 martie 2011.