ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2196/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta SC M.T. SRL București a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL Brașov, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 66.504,6 euro, reprezentând contravaloare echipamente și dobândă legală aferentă debitului, conform O.G. nr. 9/2000 și în continuare până la data plății efective. Prin Sentința civilă nr. 1023 din 9 iunie 2010, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, s-a admis cererea formulată de reclamanta SC M.T. SRL și a fost obligată pârâta SC M. SRL Brașov să plătească reclamantei suma de 66.504,6 euro, în echivalent RON la data plății, reprezentând debit neachitat și dobânda legală aferentă debitului până la achitarea integrală a acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că în urma raporturilor contractuale dintre reclamantă și pârâtă, i-au fost livrate acesteia materiale conform facturii proforme întocmite la 26 noiembrie 2004, în valoare totală de 266.504,6 euro, din care s-a achitat suma de 199.925 euro la data de 24 octombrie 2005, rămânând un rest de 66.504,6 euro, creanță ce a fost cesionată către reclamantă potrivit contractului de cesiune de creanță din 7 mai 2007. În baza probatoriului administrat în cauză, prima instanță a reținut că pentru a se putea invoca excepția de neexecutare a contractului, este necesar ca din partea reclamantei să existe o neexecutare suficient de importantă, ceea ce nu e cazul în speță, astfel încât nu poate fi reținută culpa reclamantei și, în consecință, apărarea pârâtei privind neexecutarea contractului s-a apreciat a fi neîntemeiată.

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, față de plata parțială efectuată la data de 24 octombrie 2005, fiind considerată o cauză de recunoaștere a dreptului ce constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripției, conform art. 16 lit. a) din Decretul-lege nr. 167/1958, prima instanță a constatat că acțiunea a fost promovată cu respectarea termenului de prescripție prevăzut de art. 1 și art. 3 din actul normativ menționat. Astfel, s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile privind prestațiile succesive, existând un singur contract derivat din factura proformă ce conține descrierea produselor, prețul, termenii și condițiile livrării. Hotărârea primei instanțe a fost apelată de către pârâta SC M. SRL, iar prin Decizia nr. 85/Ap din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins ca nefondat apelul.

În argumentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a reținut, în esență, că în factura proformă din 26 noiembrie 2004 a fost prevăzută scadența plății ca fiind la împlinirea unui termen de 60 zile de la data CMR-ului, produsele fiind livrate în 28 de transporturi, în perioada 28 februarie 2005 - 14 martie 2005, iar prețul total al produselor a fost de 266.756,21 euro, valoare acceptată de pârâtă, prin constituirea acreditivului de import în valoare identică.

S-a mai reținut că pentru fiecare din cele 28 de livrări de marfă s-au întocmit: aviz de însoțire, aviz de expediere, CMR și factură fiscală, astfel încât pentru fiecare CMR curge un termen propriu de prescripție, ultimul CMR aferent livrării fiind din data de 14 martie 2005, pentru care scadența se împlinea la 14 iunie 2005. Pentru valoarea totală a mărfurilor s-a efectuat o unică plată parțială la data de 24 octombrie 2005, rămânând un rest de 66.504,61 euro, această unică plată parțială a întrerupt cursul prescripției pentru dreptul material la acțiune aferent fiecăreia din cele 28 de livrări, făcând să curgă un nou termen de prescripție, care s-a împlinit la 25 octombrie 2008. Astfel, s-a reținut că și în ideea unor livrări succesive pentru care s-au emis CMR-uri diferite, excepția prescripției dreptului material la acțiune nu se susține întrucât unica plată parțială efectuată, prin scrisoarea de debitare pentru plata în străinătate X a întrerupt termenul de prescripție extinctivă pentru fiecare livrare, având ca efect curgerea unui nou termen de prescripție de 3 ani, calculat pentru fiecare livrare, din momentul întreruperii, deci din 24 octombrie 2005, care se împlinește la data de 25 octombrie 2008, ulterior datei introducerii acțiunii, 17 octombrie 2008. De asemenea,

a mai reținut instanța că nu se susțin criticile apelantei-pârâte privitoare la greșita soluționare de către prima instanță a excepției de neexecutare, întrucât în raportul de expertiză tehnică s-a relevat că materialele livrate corespund facturii proforme din 26 noiembrie 2004, ceea ce probează că acestea au fost livrate conform ofertei acceptate, nefiind exhibat proces-verbal de obiecțiuni încheiat la data recepției produselor. Astfel, din probatoriul administrat, cu referire la raportul de expertiză tehnică, s-a reținut că nu rezultă culpa reclamantei, ca furnizor al materialelor, aceasta îndeplinindu-și obligația de predare, mărfurile fiind acceptate, conform facturii proforme, de parametri și calitatea menționată, aceleași cu mărfurile menționate în CMR, nefiind probată existența unei neexecutări a vânzătoarei ori a unei executări defectuoase de natură a face operabilă excepția de neexecutare a contractului.

Împotriva deciziei sus-menționate, a declarat recurs pârâta SC M. SRL Brașov, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului și respingerea cererii de chemare în judecată, în principal, ca fiind prescrisă și în subsidiar, ca neîntemeiată. În argumentarea motivului de nelegalitate invocat, recurenta a criticat decizia atacată sub aspectul greșitei soluționări a excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei și a excepției de neexecutare a contractului.

Astfel, a susținut recurenta că plățile efectuate nu au reprezentat plăți parțiale care să constituie o cauză de întrerupere a prescripției dreptului la acțiune, ci au reprezentat plăți distincte, față de care dreptul la acțiune s-a născut în momente diferite, iar termenele de prescripție s-au împlinit având în vedere că factura cu data cea mai recentă este emisă în data de 14 martie 2005, iar acțiunea a fost înregistrată la data de 20 octombrie 2008. În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractului, recurenta a susținut că ambele instanțe au analizat incomplet raportul de expertiză efectuat în cauză, cât și restul probelor administrate, concluzionând în mod eronat asupra situației de fapt reale, în sensul că sumele neachitate sunt aferente unor facturi emise în urma unor livrări de produse ce nu se încadrau în parametrii prevăzuți în contract.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează: Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. are de regulă în vedere încălcarea legii de drept substanțial, mai precis, aplicarea unui text de lege străin de situația de fapt dedusă judecății sau extinderea normei de drept la situații neaplicabile în speță. Din această perspectivă și în raport de dispozițiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, ca fiind o cale de atac de reformare, nedevolutivă, se vor analiza criticile formulate împotriva deciziei recurate, ce vizează eventuale aspecte de nelegalitate. Analizând decizia recurată în raport de prevederile art. 1 și 3 și art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, se constată că dezlegarea dată de instanța de apel s-a fundamentat pe aplicarea corectă a dispozițiilor legale sus-menționate, cu referire la soluția de respingere a excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

În acest sens, este de observat că, în speță, dreptul material la acțiune nu a fost prescris, având în vedere întreruperea cursului prescripției, prin recunoașterea dreptului reclamantei, ca urmare a executării parțiale a obligației, respectiv prin plata parțială efectuată la 24 octombrie 2005. Totodată, se constată că în mod corect a reținut instanța că deși livrarea produselor s-a făcut în 28 de transporturi, prețul total al produselor a fost de 266.756,21 euro, iar pentru valoarea totală s-a efectuat o singură plată parțială la data de 24 octombrie 2005, moment de la care a început să curgă un nou termen de prescripție, ce s-a împlinit la data de 25 octombrie 2008, ulterior datei de 17 octombrie 2008, data introducerii acțiunii.

În ceea ce privește criticile referitoare la greșita soluționare a excepției de neexecutare a contractului, argumentate prin modalitatea de apreciere a materialului probator administrat în cauză, acestea nu pot face obiectul controlului de legalitate, fiind probleme de fapt ce aparțin competenței exclusive a instanțelor de fond. Așa fiind, pentru considerentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC M. SRL Brașov împotriva Deciziei nr. 85/Ap din 5 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2011.