ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4893/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4893/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Prin Sentința nr. 282

din 2 iunie 2009, Tribunalul Arad - Secția civilă a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Arad și a admis

contestația formulată de reclamanta K.M. împotriva Dispoziției nr. 4528 din 16

septembrie 2008 emisă de Primarul Municipiului Arad, pe care a anulat-o în parte,

în sensul că:

- la art. 2, restituirea apartamentelor 2, 3,

4 și 5 este condiționată de restituirea sumei de 114.152 RON, reprezentând

despăgubirile primite pentru aceste apartamente, actualizată cu indicele de

inflație;

- la art. 4, acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 va privi suma

de 272.013 RON, reprezentând diferența dintre valoarea de circulație a

apartamentelor 1, 6 și 7, stabilită conform standardelor internaționale de

evaluare, și valoarea actualizată cu indicele inflației a despăgubirilor

primite pentru aceste apartamente, stabilind că, după compensarea sumei de

restituit (114.152 RON) cu suma de primit (272.0131 RON), reclamanta este

îndreptățită la primirea sumei de 157.861 RON, reprezentând rest despăgubiri

echitabile pentru întregul imobil.

Pentru a respinge

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, tribunalul a reținut

că organul emitent al deciziei contestate are calitate procesuală în

contestația ce privește legalitatea acesteia.

Pe fondul cauzei, în

raport de prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-a reținut că,

pentru apartamentele restituite în natură, reclamanta trebuie să returneze suma

reprezentând despăgubirea primită pentru acestea, actualizată cu indicele de

inflație, care, conform expertizei tehnice efectuate în cauză, este de 114.152

RON.

În acest sens s-a

dispus modificarea art. 2 din dispoziția contestată, prin care reclamanta

fusese obligată la restituirea despăgubirii primite pentru întregul imobil, iar

nu doar a celei aferente apartamentelor restituite în natură.

De asemenea,

tribunalul a reținut că, deși la art. 4 din dispoziția contestată s-a arătat că

pentru apartamentele ce nu se restituie în natură reclamanta are dreptul la

măsuri compensatorii în echivalent, stabilite în raport cu valoarea imobilului

calculată potrivit standardelor internaționale, nu s-a arătat în mod concret

care este această valoare astfel încât despăgubirea reclamantei să poată fi una

efectivă.

Conform expertizei judiciare,

valoarea de circulație a celor trei apartamente ce nu se restituie în natură,

în care trebuie cuprinsă și valoarea terenului aferent, întrucât prin

dispoziția atacată terenul nu se restituie în natură, este de 350.715 RON.

Pentru stabilirea

despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru aceste apartamente, din valoarea lor

de circulație (350.715 RON) se va deduce cea a despăgubirilor deja primite de

reclamantă (78.702 RON), rezultând astfel suma de 272.013 RON.

Prin compensarea

sumei de restituit (114.152 RON) cu suma de primit (272.013 RON), reclamanta

este îndreptățită la primirea sumei de 157.861 RON, reprezentând rest

despăgubiri echitabile pentru întregul imobil, sens în care s-a dispus

modificarea art. 4 din dispoziția contestată.

Împotriva sentinței

au declarat apel ambele părți.

Prin Decizia civilă

nr. 307/A din 27 noiembrie 2009, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a

respins apelurile, ca nefondate.

Pentru a decide

astfel, curtea a reținut, în esență, următoarele:

Criticile aduse

sentinței de către reclamantă, care vizează măsurile cuprinse în art. 2 și 4

din dispoziția contestată, sunt neîntemeiate în raport de prevederile art. 20

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și cele din Normele metodologice de aplicare a

acestei legi, prima instanță stabilind în mod corect valoarea pe care

reclamanta o are de returnat pentru apartamentele restituite în natură, faptul

că valoarea de circulație a apartamentelor nerestituite în natură include și

valoarea terenului aferent acestora, precum și, în urma compensării, suma pe

care reclamanta o mai are de primit.

Neîntemeiate sunt și

criticile vizând neclaritatea dispozitivului hotărârii în ce privește

modalitatea de restituire a apartamentelor 2, 3, 4 și 5, această modalitate

fiind clar identificată ca fiind restituirea în natură.

Apelul pârâtului este

nefondat, în mod corect prima instanță respingând excepția lipsei calității

procesuale pasive a Primarului Municipiului Arad.

Art. 26 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, republicată, se referă la calitatea procesuală a entității

care a emis dispoziția, însă acest text de lege trebuie corelat cu prevederile

art. 28 din Decretul nr. 31/1954, conform cărora persoana juridică își exercită

drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de conducere,

precum și cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată,

potrivit cărora sunt persoane juridice de drept public, cu patrimoniu și

capacitate juridică deplină, numai unitățile administrativ-teritoriale -

comuna, orașul și județul.

În speță, Primarul

Municipiului Arad are calitate procesuală pasivă ca emitent al actului atacat

și reprezentant al municipiului Arad.

Decizia Curții de

Apel a fost atacată cu recurs de către pârât care, invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a formulat următoarele

critici:

1.Instanța de apel a

menținut în mod nelegal soluția fondului de respingere a excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Primarul municipiului Arad.

Primarul nu are

calitate procesuală în contestația la Legea nr. 10/2001, această calitate

revenind unității deținătoare, care, în speță, potrivit înțelesului dat acestei

noțiuni la cap. 2 din H.G. nr. 250/2007, este municipiul Arad și nu Primarul

municipiului Arad în reprezentarea unității administrativ-teritoriale care a

emis dispoziția contestată.

2.Hotărârea instanței

de apel este nemotivată sub aspectul menținerii soluției fondului de modificare

a art. 4 din dispoziția contestată, criticile din apelul pârâtului vizând

această soluție nefiind analizate, ceea ce se constituie într-o încălcare a

dispozițiilor art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

3.Instanța de apel a

făcut o greșită aplicare a legii atunci când a confirmat soluția fondului de

modificare a art. 4 din dispoziția contestată, întrucât, în prima fază

administrativă de soluționare a notificării, entitatea învestită cu

soluționarea notificării are doar obligația de a propune acordarea de

despăgubiri în condițiile legii speciale, iar nu și de a stabili cuantumul

acestor despăgubiri.

În acest sens sunt

prevederile exprese ale art. 26 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 raportat la

cele ale Titlului VII al Legii nr. 247/2005, în conformitate cu care analizarea

și stabilirea cuantumului despăgubirilor și procedura de acordare a acestora se

realizează în cea de-a doua fază administrativă, potrivit prerogativelor

stabilite de legiuitor în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea

Despăgubirilor.

Întrucât art. 13 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevede atribuția stabilirii cuantumului

despăgubirilor în sarcina Comisiei Centrale, în speță s-a reținut greșit

această obligație în sarcina Primarului municipiului Arad, care nu poate

stabili în conținutul dispoziției de soluționare a notificării valoarea

despăgubirilor de care va beneficia persoana îndreptățită și nici modul de

compensare a sumei de primit cu cea de restituit.

Sub acest din urmă

aspect, instanțele au ignorat prevederile art. 22 din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, potrivit cărora, în cazul în care statul și persoanele îndreptățite

au obligații reciproce de plată și, respectiv, restituire, a unor despăgubiri

rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 ori a altor acte normative

anterioare prin care s-au acordat despăgubiri și, respectiv, a Legii nr.

10/2001, la cererea persoanei îndreptățite, prin decizia Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor se va dispune compensarea acestora.

De asemenea,

legiuitorul a mai stabilit că, asupra măsurii compensării, Comisia Centrală va

decide numai după ce a fost urmată procedura prevăzută la art. 16 alin.

(3)-(6), pe baza raportului întocmit de evaluatorul sau societatea de

evaluatori desemnată, care va conține cuantumul despăgubirilor în limita cărora

vor fi acordate titlurile de plată.

nu a analizat criticile vizând includerea valorii terenului rămas în

proprietatea statului în valoarea celor trei apartamente nerestituite în natură

și cele vizând valoarea terenului stabilită prin expertiză.

Nici instanța și nici

expertul nu au ținut seama de dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, care stabilesc în mod clar modul de calcul al valorii apartamentelor

ce nu pot fi restituite în natură.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și

9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Primarul

municipiului Arad nu este fondată.

Astfel, este adevărat

că potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, republicată, și

explicațiilor corespunzătoare diferitelor noțiuni cu care operează această

lege, cuprinse în capitolul 2 din Normele metodologice privind aplicarea sa,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007, calitate procesuală pasivă, în cauză, are

unitatea administrativ-teritorială, ca „unitate deținătoare" a imobilului

notificat, și care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate cu

privire la bun.

Pe de altă parte,

conform art. 21 alin. (2) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a

administrației publice locale, primarul este cel care reprezintă în justiție

unitatea administrativ-teritorială și, totodată, conform art. 21 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, este și cel care soluționează cererea de restituire în

natură formulată în temeiul acestei legi.

Cum unitatea

administrativ-teritorială, deși are personalitate juridică și patrimoniu

propriu, este o entitate teoretică, care își exercită drepturile și își asumă

obligațiile prin intermediul organismelor sau al persoanelor ce îndeplinesc

anumite funcții și sunt competente să acționeze în numele ei, participarea în

proces a reprezentantului său, care este și abilitat să soluționeze cererea de

restituire în natură formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, asigură, pe

deplin, părții pe care o reprezintă toate garanțiile procesuale aferente

exercitării, în mod corespunzător, a dreptului la apărare al acestei părți.

Ca atare, citarea în

proces, a Primarului municipiului Arad în loc de Municipiul Arad prin primar,

astfel cum s-a procedat în litigiul de față, este o chestiune pur formală și nu

poate conduce la modificarea deciziei recurate pentru acest argument, nefiind

întrunite cerințele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

2.Critica referitoare

la nemotivarea hotărârii atacate în ce privește menținerea soluției fondului de

modificare a art. 4 din dispoziția contestată nu poate fi nici ea primită,

pentru că deși criticile formulate pe acest aspect în apelul pârâtului nu au

primit o rezolvare în analiza apelului acestei părți, legalitatea soluției

fondului de modificare a art. 4 din dispoziția de primar a fost cercetată de

Curtea de Apel în cadrul apelului reclamantei, așa încât o casare cu trimitere

pe temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ. ar fi pur formală, vizând o problemă

de drept ce a primit deja o dezlegare în apelul părții potrivnice.

Faptul dacă această

dezlegare este sau nu corectă din perspectiva dispozițiilor legale incidente

este o problemă ce ține de legalitatea hotărârii atacate și ea va fi analizată

separat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., făcând obiectul unui motiv de

recurs distinct.

3.Criticile prin care

se impută instanței de apel încălcarea și aplicarea greșită a legii în ce

privește menținerea soluției fondului de modificare a art. 4 din dispoziția

contestată sunt întemeiate și în raport de ele devine operant motivul de

modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza căruia recursul

se impune a fi admis, potrivit celor ce se vor arăta in continuare.

Prin sentința de

fond, urmare a admiterii contestației, s-a anulat în parte dispoziția nr. 4528

din 16 septembrie 2008 emisă de Primarul municipiului Arad, modificându-se art.

2 și art. 4 din această dispoziție.

În acest sens, la

art. 4 s-a stabilit cuantumul despăgubirilor acordate ca măsuri reparatorii în

echivalent, în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pentru apartamentele

1, 6 și 7, imposibil de restituit în natură, respectiv suma de 272.013 RON. De

asemenea, s-a efectuat o compensare între suma de restituit de către

reclamantă, reprezentând despăgubirile încasate în baza Legii nr. 112/1995

pentru apartamentele restituite în natură (ap. 2, 3, 4 și 5), respectiv suma de

114.152 RON, și suma reprezentând despăgubirile cuvenite pentru apartamentele

nerestituite în natură, respectiv 272.013 RON, stabilindu-se cuantumul

despăgubirilor pe care reclamanta îl mai are de primit, și anume 157.861 RON.

Menținând această

soluție, Curtea de Apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art.

16, respectiv art. 22 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Astfel, prin Titlul

VII al Legii nr. 247/2005 s-a reglementat regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, prevăzându-se la

art. 16 o procedură administrativă de stabilire a despăgubirilor, în cadrul

căreia se face evaluarea despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite și, în

raport de această evaluare, se emite titlul final de despăgubire de către

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Conform Deciziei nr.

52 din 4 iunie 2007, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile

Unite, în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, potrivit art.

329 C. proc. civ., prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr.

247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu

se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii,

contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005.

Per a contario

, această procedură

se aplică în cazul deciziilor/dispozițiilor emise ulterior intrării în vigoare

a Legii nr. 247/2005, cu consecința că, în cazul unor asemenea decizii,

instanța învestită cu soluționarea contestației nu mai are competența de a

stabili cuantumul despăgubirilor cuvenite persoanei îndreptățite, această

competență revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform

art. 16 rap. la art. 13 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Față de normele

legale enunțate, luând în considerare că dispoziția contestată a fost emisă la

data de 16 septembrie 2008, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 247, în

mod nelegal s-a procedat în cauză la stabilirea de către instanță a cuantumului

despăgubirilor cuvenite reclamantei pentru apartamentele imposibil de restituit

în natură.

Tot în mod nelegal

s-a procedat și la efectuarea compensării între suma pe care o are de restituit

reclamanta, reprezentând despăgubiri primite în baza Legii nr. 112/1995 pentru

apartamentele restituite în natură (ap. 2, 3, 4 și 5), și cea stabilită ca

fiindu-i cuvenită pentru apartamentele nerestituite în natură (1, 6 și 7).

Compensarea dispusă

de instanță nu intră în atribuțiile ei, ci în cele ale Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor, sens în care sunt prevederile art. 22 din Titlul VII

al Legii nr. 247/2005.

Astfel, potrivit art.

22 alin. (1) din Titlul VII, în cazul în care statul și persoanele îndreptățite

au obligații reciproce de plată și, respectiv, restituire, a unor despăgubiri

rezultate din aplicarea Legii 112/1995 ori a altor acte normative anterioare

prin care s-au acordat despăgubiri și, respectiv, a Legii nr. 10/2001, la

cererea persoanei îndreptățite, prin Decizia Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor se va dispune compensarea acestora.

Potrivit alin. (4)

din același articol, asupra măsurii compensării, Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor va decide numai după ce a fost urmată procedura

prevăzută la art. 16 alin. (3)-(6), pe baza raportului întocmit de evaluatorul

sau societatea de evaluatori desemnată care va conține cuantumul despăgubirilor

în limita cărora vor fi acordate titlurile de plată, caz în care, conform alin.

(5), titlul de despăgubire se va emite de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor,

după deducerea sumei reprezentând despăgubirea încasată, actualizată.

In consecință,

urmează a se reține că nu există temei legal pentru ca instanța să modifice

art. 4 din dispoziția contestată, prin care, în limitele competenței

recunoscute entității învestite cu soluționarea notificării de art. 26 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, republicată, aceasta a făcut propunere de acordare

de despăgubiri în condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 pentru

apartamentele 1, 6 și 7 și terenul aferent acestora, stabilirea cuantumului

despăgubirilor și eventuala compensare între suma de primit și cea de restituit

de către reclamantă urmând a se face în cadrul procedurii Titlului VII al Legii

nr. 247/2005, de către organul cu competență în acest scop, respectiv Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

în cadrul analizei motivului de recurs anterior, a nelegalității măsurii

instanței de a determina ea cuantumul despăgubirilor aferente apartamentelor

nerestituite în natură, criticile din recurs vizând modalitatea de calcul a

acestor despăgubiri au rămas fără obiect, așa încât nu se mai impune a fi

analizate.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtului este fondat

în limita motivului vizând nelegalitatea modificării în instanță a art. 4 din

dispoziția contestată, astfel că în limita acestui motiv, în baza art. 312

alin. (1), (2) și (3) rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul

pârâtului și va modifica decizia recurată în parte, în sensul admiterii

apelului pârâtului împotriva sentinței de fond, pe care o va schimba în parte,

sens în care va dispune admiterea în parte a contestației reclamantei și

înlăturarea măsurii de modificare a art. 4 din dispoziția contestată. Restul

dispozițiilor deciziei și sentinței vor fi menținute.

Astfel, se va menține

dispoziția din decizie referitoare la respingerea apelului reclamantei, precum

și dispozițiile din sentință referitoare la respingerea excepției lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului și anularea în parte a Dispoziției nr.

4528 din 16 septembrie 2008 emisă de Primarul municipiului Arad, cu referire la

art. 2.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Primarul Municipiului Arad împotriva Deciziei civile nr.

307/A din 27 noiembrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Modifică în parte

decizia recurată, în sensul că admite apelul pârâtului împotriva Sentinței

civile nr. 282 din 2 iunie 2009 a Tribunalului Arad, secția civilă.

Schimbă în parte

sentința apelată, în sensul că admite în parte contestația reclamantei K.M. și

înlătură măsura de modificare a art. 4 din dispoziția contestată.

Menține restul

dispozițiilor deciziei și sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 01 octombrie 2010.

Procesată de GGC - DG