ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4266/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4266/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Tribunalul București,

secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 517 din 16 aprilie 3010, a

respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S.

A admis contestația

formulată de reclamanții H.L. și H.E.A., în contradictoriu cu pârâții G.R. – A.V.A.S.

și pe cale de consecință: a anulat decizia nr. 10 din 08 februarie 2008 a A.V.A.S.

A dispus acordarea

către contestatori de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren

în suprafață de 3.500 m.p. și construcții situat în comuna Berceni județul

Buzău în limita sumei de 2118.757lei în condițiile legii speciale.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin notificarea nr. 224

din 13 iulie 2001 trimisă prin B.E.J. R.V, petenții C.I., B.A., C.E., H.E.A. și

M.M. au solicitat despăgubiri la valoarea actuală a imobilului situat în Comuna

Berceni, compus din teren în suprafață de 3.500 m.p. și construcție, ce a aparținut autorilor lor C.M. și C.A.(F.), trecut în proprietatea

Statului în anul 1953, imposibil de restituit, întrucât se află în patrimoniul

unei societăți comerciale.

Prin decizia nr. 10

din 08 februarie 2008, A.V.A.S. a respins notificarea, reținând că nu se

încadrează în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001 republicată, preluarea

imobilului nefiind abuzivă ci, făcându-se în baza sentinței civile nr. 520 din 27

august 1953 a Tribunalului Popular al Raionului Berceni pentru că debitoarea M.C.

nu a achitat Statului unele restanțe din impozite, taxe și alte venituri, și a

solicitat scoaterea la vânzare a bunurilor pe care le posedă în Comuna Berceni

pentru ca Statul să se despăgubească, fiind exceptat de la urmărire imobilului

situat în Comuna Berceni, proprietatea debitoarei, locuit de aceasta și familia

sa.

Analizând această

decizie, prin prisma dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul a apreciat-o

ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel, prin actul de

vânzare cumpărare nr. 1004 din 21 martie 1927, C.F. a dobândit dreptul de

proprietate asupra unui teren în suprafață de 1.248 m.p., situat în comuna Berceni, județul Buzău, împreună cu o casă de locuit formată din 2

camere și o instalație de moară.

Din declarația de

notorietate dată de B.N. și G.N., autentificată sub nr. 874 din 11 aprilie 2006

de B.N.P.A. F.E.R. rezultă că C.F. este una și aceeași persoană cu C.A.

De pe urma

defunctului C.A., decedat la 26 decembrie 1950, au rămas ca moștenitori C.M., soție

supraviețuitoare, C.I., C.E., C.G. și B.A. în calitate de fii, astfel cum

rezultă din certificatul de moștenitor nr. 160 din 17 noiembrie 2005 eliberat de

B.N.P. F.E.R.

Prin procesul verbal

de sechestru încheiat la 28 mai 1953 întocmit de Secțiunea Financiară a

Raionului Berceni s-a dispus sechestrarea imobilului situat în comuna Berceni,

județul Buzău, compus din o clădire de cărămidă, un garaj de cărămidă, un

grajd, o magazie, alte acareturi împreună cu o, 354 ha teren aferent, menționat a fi proprietatea contribuabilei M.C. pentru neplata unor impozite și

taxe.

Ulterior, imobilul

descris în procesul verbal de sechestru a făcut obiectul unei proceduri de

vânzare la licitație, în baza Decretului nr. 224/1951, finalizată prin sentința

civilă nr. 59017 august 1953 a Tribunalului Popular al Raionului Berceni,

Regiunea Ploiești.

Examinând modalitatea

de preluare a imobilului de către stat, Tribunalul a apreciat că aceasta a fost

abuzivă.

Astfel, sub un prim

aspect, Tribunalul a apreciat-o abuzivă în raport de criteriile instituite de art.

6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, potrivit cărora „f

ac

parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților

administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat, în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul

unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la

care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către

stat”.

Or,

în cauză imobilul a fost preluat de la

C.M., toată procedura fiind purtată în

contradictoriu cu aceasta deși în urma decesului lui C.A. au rămas mai mulți

moștenitori care nu au fost parte în această procedură de vânzare, fiindu-le

încălcat dreptul de proprietate garantat de art. 480 - art. 481 C. civ. și de

Constituția în vigoare din 1948.

Sub un alt aspect,

examinând procesul verbal de sechestru și sentința civilă menționată,

Tribunalul a constatat că pretinsele debite ale C.M. proveneau din taxe și

impozite impuse acesteia ca urmare a activității comerciale pe care o avea

înainte de schimbarea regimului politic, astfel încât, Tribunalul a apreciat

preluarea imobilului ca fiind abuzivă în sensul art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001,

imobilul fiind preluat de Stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor

măsuri abuzive, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.

În ceea ce privește

calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor, Tribunalul s constatat-o

dovedită prin actele de stare civilă și certificatele de moștenitor depuse la

dosar, precum și prin aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, contestatorii

sunt moștenitorii testamentari ai lui C.I., la rândul său moștenitor al

defuncților săi părinți C.A. și C.M.

Autorul acestora a

formulat notificarea alături de C.E., M.M., H.E.A. și B.A., în privința

acceptării succesiunii fiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, notificarea operând repunerea în termenul de acceptare a succesiunii

pentru bunurile care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și având totodată valoarea

de acceptare a acestei succesiuni.

Prin urmare,

Tribunalul a apreciat că reclamanții și-au dovedit calitate procesuală activă.

În ceea ce privește

excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă, Tribunalul a

respins-o ca neîntemeiată, reținând că, în calitate de emitentă a deciziei

contestate are calitate procesuală în contestația formulată potrivit

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Aspectele legate de

modalitatea efectivă de reparație, respectiv dacă aceasta poate fi dispusă în

natură sau prin echivalent, țin de fondul dreptului dedus judecății și nu de

calitate procesuală pasivă.

În ceea ce privește

întinderea dreptului contestatorilor, ca titulari ai cererii formulate în baza

Legii nr. 10/2001, în raport de ceilalți notificatori, se stabilește potrivit art.

4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar în raport de intimată, se stabilește

potrivit art. 24 din aceeași lege.

Astfel, deși în actul

de vânzare cumpărare nr. 1004 din 21 martie 1927 se menționează că suprafața de

teren dobândită este de 1.248 m.p., în sentința civilă nr. 590 din 07 august 1953

se menționează preluarea suprafeței de 0,35 ha, respectiv de 3.500 m.p., Tribunalul apreciind că această suprafață de teren urmează a fi avută în vedere, în

raport de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în

absența unor probe contrare existența și întinderea dreptului de proprietate se

prezumă a fi cea recunoscută în actul de preluare.

Tribunalul a avut în

vedere că această prezumție este întărită de probele administrate, respectiv de

procesul verbal de sechestru din 28 mai 1953 și de procesul verbal de licitație

din 15 septembrie 1953, în care terenul aparținând debitoare C.M., este

menționat ca având o suprafață de 0,48 ha, din care a fost exceptată de la aplicarea măsurilor menționate suprafața de teren eferentă casei în care locuia

efectiv debitoarea și morii acesteia, de aproximativ 0,14 ha.

În ceea ce privește

situația juridică actuală a imobilului, Tribunalul a constatat din adresa nr. 787

din 08 aprilie 2003 emisă de Primăria comunei Berceni, din contractul de

vânzare cumpărare de active, certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 0826 din 29 iunie 1995 emis de

Ministerul Agriculturii și Alimentației, contractul de cesiune aflate la dosar,

că imobilul a fost deținut de fostul I.L.F. Buzău, care a fost privatizat, în

prezent aparținând SC L.F.B. SA

Prin urmare,

Tribunalul a apreciat că nu se pune problema restituirii în natură, pe de o

parte, întrucât prin notificare nu s-a cerut restituirea în natură, iar pe de

altă parte, aceasta nu este posibilă, în raport de dispozițiile art. 29 din

Legea nr. 10/2001.

Contestatorii sunt

îndreptățiți la despăgubiri în raport de valoarea actuală de circulație a

imobilului, stabilită prin rapoartele de expertiză ca fiind 72.170 lei pentru

teren și 46.587 lei pentru construcție, în condițiile legii speciale, art. 16

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Curtea de Apel

București, secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr.  384 din 07 aprilie 2011,

a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă A.V.A.S., împotriva sentinței civile

nr. 517 din 16 aprilie 2010 pronunțată de tribunalul București, în

contradictoriu cu intimații-reclamanți H.L. și H.E.

A schimbat în parte

sentința apelată, în sensul înlăturării mențiunii referitoare la cuantumul

sumei stabilite drept limită a despăgubirilor; a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței apelate.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Conform art. 292

alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care apelul nu se motivează, ori motivarea

apelului nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de

apel s-a pronunțat în fond numai pe baza celor invocate la prima instanță.

Raportat la aceste

aspecte reținute, Curtea de apel a constatat că apelul declarat este întemeiat

pentru următoarele considerente.

În mod corect s-a

constatat ca dovedită calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor prin

înscrisurile administrate în cauză: acte de stare civilă și certificate de

moștenitor, făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Contestatorii sunt

moștenitorii testamentari ai numitului C.I., acesta din urmă fiind moștenitor

al părinților săi C.A. și C.M.

Din conținutul

sentinței civile nr. 590/1953 reiese că autorului contestatorilor i s-a preluat

suprafața de 3500 m.p., probă coroborată cu procesul verbal de sechestru din 28

mai 1953 și cu procesul verbal de licitație din 15 septembrie 1953.

Din adresa nr. 787/2003

a Primăriei comunei Berceni și din contractul de vânzare-cumpărare de active,

cât și din certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 0826/1995

emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, și din contractul de cesiune

încheiat, reiese că imobilul a fost deținut de către fostul I.L.F. Buzău care a

fost privatizat, iar în prezent aparține SC L.F.B. SA

Din toate probele

administrate în cauză a reieșit că, în speță, contestatorii sunt îndreptățiți

la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu, însă raportat

la dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, acordându-se

petenților măsurile reparatorii prin echivalent, nu s-a putut stabili în

concret, suma ce reprezintă contravaloarea imobilului, în condițiile legii

speciale.

Împotriva deciziei

civile mai sus menționată, a declarat recurs A.V.A.S., criticând-o ca fiind

nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:

- În cadrul

procedurii administrative de soluționare a notificării, s-a constata că nu sunt

îndeplinite condițiile legale de acordarea de măsuri reparatorii în

conformitate cu dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001.

- A.V.A.S. și-a

executat obligațiile legale stabilite în competența sa conform Legii nr. 10/2001

prin emiterea deciziei motivate nr. 10 din 08 februarie 2008 prin care a fost

soluționată notificarea nr. 224/2001 privind imobilul-teren în suprafață de 3500 m.p. și casa, situat în com. Berceni.

- În ce privește

preluarea abuzivă a imobilului în litigiu se poate constata că aceasta nu a

fost abuzivă și nu se încadrează în dispozițiile art. 2 din Legea nr. 10/2001.

Recursul nu este

fondat pentru următoarele considerente:

Prin contestația

înregistrată pe rolul Tribunalului București, contestatorii au solicitat

anularea deciziei nr. 10 din 08 februarie 2008 emisă de intimata A.V.A.S. și

reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului situat în comuna Berceni

compus din teren în suprafață de 3500 m.p. și construcție, iar în măsura în

care acest lucru nu mai este posibil, obligarea pârâtei la plata de despăgubiri

constând în contravaloarea actualizată a imobilului.

În mod corect s-a

constatat ca dovedită calitatea de persoane îndreptățite a contestatorilor H.L.

și H.E.A., prin înscrisurile administrate în cauză: acte de stare civilă și

certificate de moștenitor, făcându-se corect aplicarea dispozițiilor art. 4 din

Legea nr. 10/2001.

Contestatorii sunt

moștenitorii testamentari ai numitului C.I., acesta din urmă fiind moștenitor

al părinților săi C.A. și C.M.

Din conținutul

sentinței civile nr. 590 din 07 august 1953 rezultă că autorului

contestatorilor i-a fost preluată suprafața de 3500 m.p. probă coroborată cu procesul-verbal de sechestru din 28 mai 1953 și cu procesul-verbal de

licitație din 15 septembrie 1953.

Din adresa nr. 787/2003

a Primăriei comunei Berceni și din contractul de vânzare-cumpărare de active,

cât și din certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M07 nr. 8226/1995

emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației și din contractul de cesiune

încheiat, reiese că imobilul în litigiu a fost deținut de către fostul I.L.

Buzău care a fost privatizat, iar în prezent aparține SC L.F.B. SA

Prin urmare, din

probele existente la dosarul cauzei, rezultă că în speță contestatorii sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul în litigiu,

în condițiile art. 16 din Titlu VII al Legii nr. 247/2005.

Problema restituirii

în natură a imobilului în litigiu nu poate fi analizată, întrucât prin

notificare nu s-a solicitat restituirea în natură a acestuia, iar pe de altă

parte acest lucru nu este posibil în raport cu dispozițiile art. 29 din Legea nr.

10/2001.

Așadar, față de cele

reținute se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S.,

împotriva deciziei nr. 384 din 07 aprilie 2011 a Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâta A.V.A.S. împotriva deciziei nr. 384/ A

din 7 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 11 iunie 2012.