ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4480/2010

Asupra cauzei de față constată

următoarele:

La data de 12 aprilie 2008, reclamantul D.I. a

chemat în judecat Primăria Municipiului București, solicitând instanței ca prin

hotărârea ce o va pronunța, pârâta să fie obligată la restituirea în natură a

terenului în suprafață de 433 mp, situat în București, sector 1, sau la restituirea

unui alt teren în echivalent iar în subsidiar despăgubiri.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că terenul a aparținut părinților săi, D.M. și G., conform contractului

de vânzare-cumpărare autentificat și transcris sub nr. 3073 din 06 septembrie 1951

pe care au edificat o construcție din cărămidă, care a fost apoi preluat de

stat, imobilul intrând într-o zonă de sistematizare a orașului.

S-a depus notificare la Primăria Municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001 care a rămas fără răspuns.

Prin sentința civilă nr. 7183 din 29

mai 2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, cauza a fost

declinată spre soluționare instanței competente, Tribunalul București, unde a

primit numărul de dosar 24937/3/2008.

S-au administrat probele cu

înscrisuri, atașându-se dosarul administrativ.

Prin sentința civilă nr. 807 din 27

mai 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr.

24937/3/2008, s-a admis în parte acțiunea și s-a constatat că reclamantul D.I.

este persoană îndreptățită la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, în

condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul care a fost situat

în București, sector 4, compus din teren în suprafață de 433 mp.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de judecată a reținut că părinții reclamantului dețineau dreptul de

proprietate asupra terenului de 433 mp, conform contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la data de 03 septembrie 1951, de la vânzătoarea R.P.,

iar potrivit notei de reconstituire nr. 18250 din 02 februarie 2008 întocmită

de Primăria Municipiului București - Direcția Evidență Imobiliară și Cadastrală

- Serviciul Cadastru, imobilul a fost identificat în șos. O. nr. 138, fiind

afectat de elemente de sistematizare, respectiv un bloc de locuințe, spațiu

verde aferent blocului, trotuar pietonal.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel Primăria Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

In motivarea apelului, s-a arătat că

în mod greșit s-a admis acțiunea în condițiile Titlului VII din Legea nr.

247/2005, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 coroborat cu art.

22 din Legea nr. 10/2001, este un termen de recomandare, de soluționare a

notificării, depășirea lui putând fi sancționată, eventual cu despăgubiri, or,

în speță, nu s-a dovedit existența unui prejudiciu.

Soluționarea notificării trebuia să

aibă loc numai după depunerea tuturor actelor doveditoare ale dreptului de proprietate

și calității de moștenitor.

S-a solicitat admiterea apelului și

respingerea acțiunii ca nefondată. La solicitarea Curții, SC A.V.L. Berceni SA

a comunicat cu adresă la dosar (fila 11) că pentru terenul în cauză s-au

acordat despăgubiri de 1083 lei la data de 05 ianuarie 1982, iar evaluarea se

stabilea în baza Decretului Consiliului de Stat nr. 467 din 28 decembrie 1979

(2,50 lei/mp).

Curtea de Apel București, secția a

III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 679A din 14

decembrie 2009 a respins apelul ca nefondat.

În considerente s-a reținut că criticile

privind greșita admitere a acțiunii, întrucât termenul de 60 de zile prevăzut

de art. 23 din Legea nr. 10/2001 este de recomandare, că numai după depunerea

tuturor actelor privind dovedirea calității de moștenitor și a dreptului de

proprietate, se impunea soluționarea notificării, nu pot fi primite în

condițiile în care, acestea nu sunt veritabile critici vizând netemeinicia și

nelegalitatea soluției, ele constituind mai mult simple justificări privind

nesoluționarea notificării.

Notificarea a avut loc în 2001, care

nu a primit o soluționare într-un timp rezonabil, astfel că, în 2008,

reclamantul s-a adresat instanței de judecată, obținând o soluție de fond a

notificării, cu respectarea deciziei nr. 22/2008 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție dată în recursul în interesul legii.

Se mai constată și faptul că reclamantul,

dimpotrivă, depusese toate actele de proprietate pentru imobil și dovada

calității sale de moștenitor în dosarul administrativ de notificare în baza

Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs pârâta Primăria Municipiului București, invocând incidența

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta critică hotărârea sub

următoarele aspecte.

- Termenul de 60 zile, pentru

îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de

restituire poartă două date de referință, fie data depunerii notificării, fie

data depunerii actelor doveditoare.

Reclamantul nu a depus odată cu

notificarea și actele doveditoare ale dreptului de proprietate și drept urmare

termenul de soluționare a notificării va începe să curgă de la data depunerii

acestor acte.

- În ceea ce privește capătul de

cerere prin care s-a dispus măsuri reparatorii prin echivalent, pentru terenul

situat în sos. O. nr. 138, în favoarea reclamanților, se susține că acesta din

urmă avea obligația să depună dovezi prin care să ateste că nu s-au încasat

despăgubiri la momentul preluării în proprietatea statului a terenului în

dispută.

Examinând criticile formulate prin

intermediul cererii de recurs, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat,

pentru considerentele ce succed.

Criticile ce vizează termenul de 60

zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța

asupra notificării, care în opinia recurentei, are două date de referință,

(data depunerii notificării și data depunerii actelor), nu vor fi primite,

având în vedere că în conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, unitatea deținătoare a imobilului preluat în mod abuziv de stat

are obligația de a răspunde la notificarea ce i s-a transmis de persoana

îndreptățită în termen de 60 de zile.

Modalitatea de răspuns la

notificare, cât și termenul în care trebuie să aibă loc, sunt imperative, iar

nu cu caracter de recomandare, pentru că altă calificare ar deturna finalitatea

urmărită de legiuitor.

Așadar, opinia contrară a

recurentei, prin care susține că termenul de 60 de zile are două date de

referință, este nelegală și în afara dispozițiilor imperative ale art. 23 din

Legea nr. 10/2001, mai sus enunțate.

Referitor la depunerea actelor

doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitor,

contrar celor susținute prin motivele de recurs, trebuie arătat că, termenul de

depunere a actelor doveditoare, prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, nu

este unul de decădere, iar principiul realizării dreptului prevalează în raport

de cel al respectării procedurii.

Criticile recurentei ce privesc

obligația reclamantului să depună dovezi care să confirme că, nu s-au încasat

despăgubiri la momentul preluării în proprietate statului a terenului, au fost

invocate pentru prima dată în calea de atac a recursului și drept urmare nu pot

face obiectul controlului judiciar.

În consecință, hotărârea recurată

este pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale și nefiind, în cauză

pendinte, incidente dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Primăria

Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 679/A din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

septembrie 2010