ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5763/2012

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința

pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată

de reclamanta Compania Națională De Căi Ferate C.F.R. -Sucursala Regionala C.F.

Timișoara și s-a dispus evacuarea pârâtei SC A.R. SRL din spațiile situate în

stația C.F.R. B.; sentința a fost comunicată pârâtei la data de 1 martie 2010,

astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflat la

dosarul cauzei.

La data de 25

octombrie 2010 s-a înregistrat contestația în anulare formulată de către pârâtă,

prin lichidator judiciar. Acțiunea în retractare s-a întemeiat atât pe dispozițiile

art. 317 C. proc. civ., contestatoarea invocând lipsa procedurii de citare și încălcarea

competenței în soluționarea acțiunii, cât și pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., afimându-se erori materiale săvârșite în judecata cererii în evacuare.

Prin sentința

civilă nr. 739 din 15 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr.

8763/30/2010 s-a respins contestația în anulare, prima instanță reținând următoarele.

Față de prevederile

art. 317 alin. (1)

2

C. proc. civ., s -a reținut că, la termenul de judecată

din 27 noiembrie 2009 s-a prezentat pentru pârâtă, administratorul social al acesteia,

G.F. care a solicitat instanței să respingă cererea reclamantei întrucât terenul,

obiect al contractului nu se află în patrimoniul C.F.R. Hotărârea pronunțată a fost

comunicată pârâtei la data de 01 martie 2010 astfel cum rezultă din dovada de comunicare

a dosarului de fond. Contestatoarea manifestă rea credință atunci când afirmă că

nu a avut cunoștință despre acest litigiu și nu a putut, din acest motiv, sa-și

formuleze apărările, fiind reprezentată de administratorul său.

De asemenea, nu

este incidență nici invocarea ca temei juridic a încălcării de către instanță a

dispozițiilor de ordine publică, cu referire la competența teritorială, la art.

26 din contract, părțile stipulând expres că eventualele neînțelegeri privind contractul,

se soluționează de instanța de la sediul locatorului.

Cu privire la

invocarea textului art. 318 C. proc. civ. fără a se arăta în ce constau motivele

bazate pe această prevedere legală, ea nu poate fi aplicabilă în speță întrucât

se referă la posibilitatea atacării cu contestație a hotărârilor instanțelor de

recurs [art. 318 alin. (1

3

)].

Prin urmare, neexistând

motiv temeinic și legal dintre cele la care ne­am referit, este de prisos a analiza

fondul cauzei, a existenței sau nu, în patrimoniul reclamantei intimate a terenului,

obiect al contractului de închiriere.

Cu toate că, nici

excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și a lipsei capacității

de exercițiu invocate pe calea contestației în anulare nu se încadrează în situațiile

de admisibilitate a acestei căi de atac pe care le-am enumerat, se poate afirma

cu certitudine că, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursala este un dezmembrământ

fără personalitate juridică al societății comerciale și ea nu poate fi subiect de

drept distinct, dar că, aceste prevederi trebuie coroborate cu ale art. 36 din Decret

nr. 31/1954 potrivit cărora „ raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc

organele sale sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut

altfel prin lege, actul de înființare ori statut", încât sucursala este reprezentată

legal pe baza principiului derogării de competență, directorul general al societății

„ mamă" împuternicind pe directorii sucursalelor să reprezinte interesele societății

comerciale în fața instanțelor judecătorești."

împotriva sentinței

a declarat apel contestatoarea SC A.R. SRL prin adm.jud.S.A.I.E. I.P.U.R.L., solicitând

admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii contestației în anulare.

A arătat că, în

mod greșit, prima instanță a reținut că procedura de citare a fost legal îndeplinită,

în condițiile în care la dosarul cauzei nu există dovada calității de reprezentant

legal - administrator social a numitului F.G.; procedura de comunicare a sentinței

a fost de asemenea viciată, întrucât sediul aflându-se într-un bloc de locuințe,

se impunea afișarea

hotărârii pe ușa

apartamentului, și nu pe ușa uneia dintre scările care formează blocul de locuințe.

În ce privește competența în soluționarea acțiunii, se impunea a se face aplicarea

art. 5 și 10 pct. 2 C. proc. civ., necompetența teritorială astfel stabilită fiind

de ordine publică; în mod greșit prima instanță a reținut alegerea de competență

prin contract, cât timp contractul încetase prin ajungere la termen. A susținut

apelanta că și motivul de retractare întemeiat pe eroarea materială era întemeiat,

cât timp o parte din spațiile din care s-a dispus evacuarea se află în proprietatea

pârâtei, și nu a reclamantei.

Prin decizia civilă

nr. 223 A din 20 octombrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, a respins apelul.

În considerente

s-a reținut că potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile

pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai

dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului."

Potrivit art.

318 C. proc. civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație,

când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeala să cerceteze

vreunul din motivele de casare."

Astfel cum a fost

formulată, contestația în anulare promovată de către lichidatorul judiciar al pârâtei

este inadmisibilă, întrucât vizează o hotărâre de primă instanță, susceptibilă de

apel și recurs.

Invocând lipsa

procedurii de citare în primă instanță și vicierea procedurii de comunicare a sentinței

astfel pronunțate, conte statoarea era obligată să formuleze calea de atac ordinară

a apelului - termenul de apel neputând curge împotriva părții căreia nu i s-a comunicat

sentința, nicidecum nu avea deschisă calea de atac în retractare, astfel cum în

mod greșit s-a procedat.

Ceea ce nu a observat

prima instanță, a cărei analiză răspunde pe fond argumentelor contestatoarei, este

că nu există un drept de opțiune între căile ordinare de atac și contestația în

anulare. Or, astfel cum mai sus s-a arătat, în ipoteza în care susținerile contestatoarei

cu privire la comunicarea sentinței corespund realității, aceasta este îndreptățită

să formuleze calea de atac ordinară, doar în judecata apelului putând fi valorificate

apărările cu privire la nelegala citare și încălcarea competenței.

Cu atât mai puțin,

motivele prevăzute de art. 318 C. proc. civ. nu se pot referi la o hotărâre de primă

instanță, ci doar la o hotărâre pronunțată în recurs, astfel cum de altfel prevede

expres textul de lege.

Împotriva deciziei

instanței de apel a formulat recurs contestatoarea, în temeiul art. 304 pct. 9

C. proc. civ. susținând următoarele:

- instanța a încălcat

prevederile art. 295 C. proc. civ. întrucât s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității

căii de atac

- reținerea potrivit

căreia motivele contestației în anulare nu pot viza decât o hotărâre a instanței

de recurs încalcă prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ.

- nu au fost analizate

motivele de apel invocate.

Recursul nu este

fondat.

Art. 295 C.

proc. civ. instituie câteva reguli privitoare la posibilitatea folosirii probelor

în fața instanței de apel pentru o corectă stabilire a situației de fapt. Astfel,

pot fi folosite aceleași probe invocate la instanța de fond, sau pot fi încuviințate

și alte probe suplimentare dacă sunt pertinente și utile cauzei. Insă, refacerea

probelor este atributul exclusiv al instanței de apel și se poate solicita numai

în situația când ele sunt greșite sau insuficiente pentru soluționarea corectă a

cauzei.

În speță, nu s-a

solicitat refacerea sau completarea probatoriului administrat la fond, iar faptul

că instanța de apel a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare și a rămas

în pronunțare asupra acestei excepții, nemaicercetând fondul cauzei și probele administrate,

nu constituie o încălcare a textului legal menționat.

În ceea ce privește

admisibilitatea contestației în anulare, în cauză sunt importante următoarele aspecte.

Instanța de apel

a reținut că prin analizarea celei de-a doua condiții de admisibilitate âvcontestației

în anulare, impusă de art. 317 alin. (1) C. proc. civ., s-a observat că prin aceasta

se restrânge admisibilitatea contestației la situația în care motivul pe care se

sprijină cererea nu putea fi invocat pe calea apelului sau recursului. Altfel spus,

ori de câte ori partea avea la dispoziție căile ordinare de atac și nu le-a folosit,

contestația în anulare devine inadmisibilă.

Față de motivul

invocat în susținerea contestației în anulare, este lesne de observat că partea

contestatoare nu a putut formula criticile vizând nelegala sa citare prin exercitarea

apelului sau recursului. Este adevărat că în conturarea caracterului subsidiar al

contestației în anulare, partea nu are un drept de opțiune între o cale de atac

de reformare și calea de atac de retractare și este indubitabil că, în speță, motivul

invocat acum în contestația în anulare dedusă judecății putea fi valorificat pe

calea apelului sau recursului, însă aceste căi ordinare de atac nu au fost exercitate.

Referitor la motivul

prevăzut de art. 318 alin. (1) teza

I

C. proc. civ. textul

legal prevede „in terminis", ca și condiție de admisibilitate a contestației

în anulare specială, că pot constitui obiect al acesteia numai hotărârile instanțelor

de recurs care sunt rezultatul unei greșeli materiale.

Or, în speță,

contestatoarea și-a îndreptat cererea de contestație în anulare împotriva unei hotărâri

pronunțate de instanța de fond, nefiind vorba despre o decizie pronunțată în soluționarea

recursului, astfel încât nu este îndeplinită ipoteza textului legal, care permite

exercitarea contestației în anulare speciale numai împotriva hotărârilor pronunțate

în recurs. Ca atare, soluția dată de instanța de apel este corectă, acestui motiv

de contestație în anulare nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 320 alin. (3)

C. proc. civ.

Cum instanța a

rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac, motivele de

apel, vizând fondul contestației în anulare nu au mai fost analizate.

În raport de considerentele

evocate, concluzia care se impune este aceea că, în mod corect instanța de apel

a soluționat contestația în anulare în temeiul excepției inadmisibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de contestatoarea SC A.R. SRL prin administrator judiciar S.A.I.E. I.P.U.R.L. împotriva

deciziei nr. 223A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția a

II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 septembrie 2012.