ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5763/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta Compania Națională De Căi Ferate C.F.R. -Sucursala Regionala C.F. Timișoara și s-a dispus evacuarea pârâtei SC A.R. SRL din spațiile situate în stația C.F.R. B.; sentința a fost comunicată pârâtei la data de 1 martie 2010, astfel cum rezultă din dovada de primire și procesul-verbal de predare aflat la dosarul cauzei. La data de 25 octombrie 2010 s-a înregistrat contestația în anulare formulată de către pârâtă, prin lichidator judiciar. Acțiunea în retractare s-a întemeiat atât pe dispozițiile art. 317 C. proc. civ., contestatoarea invocând lipsa procedurii de citare și încălcarea competenței în soluționarea acțiunii, cât și pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ., afimându-se erori materiale săvârșite în judecata cererii în evacuare. Prin sentința civilă nr. 739 din 15 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș în Dosarul nr. 8763/30/2010 s-a respins contestația în anulare, prima instanță reținând următoarele. Față de prevederile art. 317 alin. (1) 2 C. proc. civ., s -a reținut că, la termenul de judecată din 27 noiembrie 2009 s-a prezentat pentru pârâtă, administratorul social al acesteia, G.F. care a solicitat instanței să respingă cererea reclamantei întrucât terenul, obiect al contractului nu se află în patrimoniul C.F.R. Hotărârea pronunțată a fost comunicată pârâtei la data de 01 martie 2010 astfel cum rezultă din dovada de comunicare a dosarului de fond.

Contestatoarea manifestă rea credință atunci când afirmă că nu a avut cunoștință despre acest litigiu și nu a putut, din acest motiv, sa-și formuleze apărările, fiind reprezentată de administratorul său. De asemenea, nu este incidență nici invocarea ca temei juridic a încălcării de către instanță a dispozițiilor de ordine publică, cu referire la competența teritorială, la art. 26 din contract, părțile stipulând expres că eventualele neînțelegeri privind contractul, se soluționează de instanța de la sediul locatorului. Cu privire la invocarea textului art. 318 C. proc. civ.

fără a se arăta în ce constau motivele bazate pe această prevedere legală, ea nu poate fi aplicabilă în speță întrucât se referă la posibilitatea atacării cu contestație a hotărârilor instanțelor de recurs [art. 318 alin. (1 3 )]. Prin urmare, neexistând motiv temeinic și legal dintre cele la care ne­am referit, este de prisos a analiza fondul cauzei, a existenței sau nu, în patrimoniul reclamantei intimate a terenului, obiect al contractului de închiriere.

Cu toate că, nici excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și a lipsei capacității de exercițiu invocate pe calea contestației în anulare nu se încadrează în situațiile de admisibilitate a acestei căi de atac pe care le-am enumerat, se poate afirma cu certitudine că, potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societății comerciale și ea nu poate fi subiect de drept distinct, dar că, aceste prevederi trebuie coroborate cu ale art. 36 din Decret nr. 31/1954 potrivit cărora „ raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de înființare ori statut", încât sucursala este reprezentată legal pe baza principiului derogării de competență, directorul general al societății „ mamă" împuternicind pe directorii sucursalelor să reprezinte interesele societății comerciale în fața instanțelor judecătorești." împotriva sentinței a declarat apel contestatoarea SC A.R.

SRL prin adm.jud.S.A.I.E. I.P.U.R.L., solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței în sensul admiterii contestației în anulare. A arătat că, în mod greșit, prima instanță a reținut că procedura de citare a fost legal îndeplinită, în condițiile în care la dosarul cauzei nu există dovada calității de reprezentant legal - administrator social a numitului F.G.; procedura de comunicare a sentinței a fost de asemenea viciată, întrucât sediul aflându-se într-un bloc de locuințe, se impunea afișarea hotărârii pe ușa apartamentului, și nu pe ușa uneia dintre scările care formează blocul de locuințe. În ce privește competența în soluționarea acțiunii, se impunea a se face aplicarea art. 5 și 10 pct. 2 C. proc.

civ., necompetența teritorială astfel stabilită fiind de ordine publică; în mod greșit prima instanță a reținut alegerea de competență prin contract, cât timp contractul încetase prin ajungere la termen. A susținut apelanta că și motivul de retractare întemeiat pe eroarea materială era întemeiat, cât timp o parte din spațiile din care s-a dispus evacuarea se află în proprietatea pârâtei, și nu a reclamantei. Prin decizia civilă nr. 223 A din 20 octombrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, a respins apelul. În considerente s-a reținut că potrivit art. 317 alin. (1) C. proc. civ., „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului." Potrivit art. 318 C. proc.

civ., „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeala să cerceteze vreunul din motivele de casare." Astfel cum a fost formulată, contestația în anulare promovată de către lichidatorul judiciar al pârâtei este inadmisibilă, întrucât vizează o hotărâre de primă instanță, susceptibilă de apel și recurs. Invocând lipsa procedurii de citare în primă instanță și vicierea procedurii de comunicare a sentinței astfel pronunțate, conte statoarea era obligată să formuleze calea de atac ordinară a apelului - termenul de apel neputând curge împotriva părții căreia nu i s-a comunicat sentința, nicidecum nu avea deschisă calea de atac în retractare, astfel cum în mod greșit s-a procedat.

Ceea ce nu a observat prima instanță, a cărei analiză răspunde pe fond argumentelor contestatoarei, este că nu există un drept de opțiune între căile ordinare de atac și contestația în anulare. Or, astfel cum mai sus s-a arătat, în ipoteza în care susținerile contestatoarei cu privire la comunicarea sentinței corespund realității, aceasta este îndreptățită să formuleze calea de atac ordinară, doar în judecata apelului putând fi valorificate apărările cu privire la nelegala citare și încălcarea competenței. Cu atât mai puțin, motivele prevăzute de art. 318 C. proc. civ. nu se pot referi la o hotărâre de primă instanță, ci doar la o hotărâre pronunțată în recurs, astfel cum de altfel prevede expres textul de lege.

Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs contestatoarea, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susținând următoarele: - instanța a încălcat prevederile art. 295 C. proc. civ. întrucât s-a pronunțat pe excepția inadmisibilității căii de atac - reținerea potrivit căreia motivele contestației în anulare nu pot viza decât o hotărâre a instanței de recurs încalcă prevederile art. 320 alin. (3) C. proc. civ. - nu au fost analizate motivele de apel invocate. Recursul nu este fondat. Art. 295 C. proc. civ. instituie câteva reguli privitoare la posibilitatea folosirii probelor în fața instanței de apel pentru o corectă stabilire a situației de fapt. Astfel, pot fi folosite aceleași probe invocate la instanța de fond, sau pot fi încuviințate și alte probe suplimentare dacă sunt pertinente și utile cauzei.

Insă, refacerea probelor este atributul exclusiv al instanței de apel și se poate solicita numai în situația când ele sunt greșite sau insuficiente pentru soluționarea corectă a cauzei. În speță, nu s-a solicitat refacerea sau completarea probatoriului administrat la fond, iar faptul că instanța de apel a invocat inadmisibilitatea contestației în anulare și a rămas în pronunțare asupra acestei excepții, nemaicercetând fondul cauzei și probele administrate, nu constituie o încălcare a textului legal menționat. În ceea ce privește admisibilitatea contestației în anulare, în cauză sunt importante următoarele aspecte. Instanța de apel a reținut că prin analizarea celei de-a doua condiții de admisibilitate âvcontestației în anulare, impusă de art. 317 alin. (1) C. proc.

civ., s-a observat că prin aceasta se restrânge admisibilitatea contestației la situația în care motivul pe care se sprijină cererea nu putea fi invocat pe calea apelului sau recursului. Altfel spus, ori de câte ori partea avea la dispoziție căile ordinare de atac și nu le-a folosit, contestația în anulare devine inadmisibilă. Față de motivul invocat în susținerea contestației în anulare, este lesne de observat că partea contestatoare nu a putut formula criticile vizând nelegala sa citare prin exercitarea apelului sau recursului. Este adevărat că în conturarea caracterului subsidiar al contestației în anulare, partea nu are un drept de opțiune între o cale de atac de reformare și calea de atac de retractare și este indubitabil că, în speță, motivul invocat acum în contestația în anulare dedusă judecății putea fi valorificat pe calea apelului sau recursului, însă aceste căi ordinare de atac nu au fost exercitate.

Referitor la motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. textul legal prevede „in terminis", ca și condiție de admisibilitate a contestației în anulare specială, că pot constitui obiect al acesteia numai hotărârile instanțelor de recurs care sunt rezultatul unei greșeli materiale. Or, în speță, contestatoarea și-a îndreptat cererea de contestație în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate de instanța de fond, nefiind vorba despre o decizie pronunțată în soluționarea recursului, astfel încât nu este îndeplinită ipoteza textului legal, care permite exercitarea contestației în anulare speciale numai împotriva hotărârilor pronunțate în recurs. Ca atare, soluția dată de instanța de apel este corectă, acestui motiv de contestație în anulare nefiindu-i aplicabile dispozițiile art. 320 alin. (3) C. proc.

civ. Cum instanța a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității căii de atac, motivele de apel, vizând fondul contestației în anulare nu au mai fost analizate. În raport de considerentele evocate, concluzia care se impune este aceea că, în mod corect instanța de apel a soluționat contestația în anulare în temeiul excepției inadmisibilității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatoarea SC A.R. SRL prin administrator judiciar S.A.I.E. I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 223A din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2012.