ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.04.2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3309/2011

HOTĂRÂRE
08.04.2011
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3309/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față,

constată următoarele:

Prin decizia nr. 38 din 16 iunie 2010, Curtea

de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis

apelul declarat de reclamantul M.L. împotriva sentinței nr. 188 din 26 ianuarie

2010 pronunțată de Tribunalul Suceava. S-a desființat sentința și s-a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin

cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, sub

nr. 7552/86/2009 din 28 noiembrie 2009 și precizată ulterior, reclamantul M.L. a

solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 21.250.000 ROL, reprezentând

daune morale în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Prin

sentința civilă nr.

188 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Suceava a respins acțiunea

reclamantului ca nefondată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța a reținut că,

potrivit art. 1169 C.

civ., cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Instanța,

manifestând rol activ, i-a pus în vedere reclamantului să depună înscrisurile invocate

în cerere, pentru susținerea acțiunii, însă acesta nu a înțeles să se conformeze

acestor obligații legale, prevăzute de art. 112 pct. 5 C. proc. civ. Practic, reclamantul

nu a propus nicio probă în susținerea acțiunii,

acestea rămânând la nivelul

unor simple alegații. Pretențiile reclamantului la daune morale ar putea antrena

răspunderea civilă delictuală a pârâtului, conform art. 998-999 C. civ., însă nu

s-au dovedit condițiile acesteia și anume: existența faptei ilicite, a prejudiciului

cert și nereparat, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției.

Asupra

apelului declarat de reclamant, instanța de apel a reținut următoarele:

Prin acțiunea adresată

Tribunalului Suceava, reclamantul a arătat că solicită daune morale de la pârâtul

Statul Român pentru încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute

de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, fără a preciza temeiul

juridic al acțiunii sale și fără a detalia în ce constă fapta ilicită a pârâtului

care îi antrenează răspunderea în acoperirea prejudiciului moral invocat. Deși instanța

a solicitat în mod repetat precizarea obiectului acțiunii și a temeiului juridic

al acesteia, reclamantul nu a formulat în scris răspunsul către instanță.

Cu ocazia judecării apelului,

prezent în instanță, reclamantul apelant a arătat în ce constă fapta invocată a

fi cauzat prejudiciul ce se solicită a fi reparat în cadrul prezentului proces,

precum și temeiul juridic al acțiunii promovate, respectiv art. 504 C. proc.

pen., art. 4 din Protocolul adițional nr. 7 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Titlul I art. 7 din aceeași convenție.

Constatând că prima instanță

a respins acțiunea reclamantului prin raportare la un alt temei juridic decât cel

indicat de reclamantul apelant, respectiv art. 998-999 C. civ., se constată că în

cauză în fața primei instanțe nu a avut loc o cercetare efectivă a obiectului acțiunii

cu care reclamantul a înțeles să sesizeze instanțele judecătorești. Se impune însă

sublinierea faptului că nesoluționarea de către prima instanță a fondului cauzei

este imputabilă reclamantului apelant care nu a înțeles să arate în scris motivele

de fapt și de drept pentru care a formulat prezenta acțiune, insistând în a solicita

aducerea la sediul instanței și acordarea posibilității de a-și exprima doleanțele

oral în fața instanței, în ciuda faptului că dispozițiile procedurale civile prevăd

în mod expres că prezența părților nu este obligatorie, iar solicitările părților

pot fi formulate în scris.

Împotriva acestei decizii

a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat

de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, formulând următoarele motive:

autorității lucrului judecat, motivat de faptul că reclamantul a mai formulat o

acțiune în temeiul art. 504 C. proc. pen., soluționată prin sentința nr. 1055

din 27 mai 2008 a Tribunalului Suceava, definitivă și irevocabilă prin decizia

nr. 111 din 7 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

temeiul de drept al acțiunii ar putea fi considerat art. 998 - 999 C. civ., se invocă

excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, răspunderea civilă delictuală prevăzută de aceste dispoziții legale fiind

o răspundere personală.

Singurul caz în care răspunderea

pentru erorile judiciare aparține Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice

este cel prevăzut la art. 504 C. proc. pen.

asigurată deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de

lege, a avut posibilitatea precizării motivelor de fapt și de drept ale acțiunii

însă nu a uzat de această posibilitate din culpa sa exclusivă.

Analizând decizia de apel

în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

fi analizată de instanța de recurs decât cu privarea părții de grade de jurisdicție,

cu încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, excepția

urmând a fi avută în vedere la rejudecarea cauzei.

cererii reclamantului este cel reținut prin decizia de apel, ceea ce face să nu

fie primită nici cea de-a doua critică.

cea de-a treia critică de recurs, se constată că instanța a reținut și că modul

de soluționare în primă instanță nu este imputabil acesteia.

În considerarea argumentelor

reținute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava împotriva deciziei nr. 38 din

16 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 08 aprilie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-12-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10209/2009
care, prin decizia civilă nr. 13 din 6 februarie 2009 Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Suceava, a modificat în parte sentința civilă nr. 324 din 13 feb
ÎCCJ 2011-03-16
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2387/2011
Asupra recursului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 15 iulie 2009, reclamantul M.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la p
ÎCCJ 2012-05-16
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1610/2012
sumei 20.000 Euro, cu titlu de daune morale. Instanța de fond a apreciat că pretențiile părții civile de acordare a sumei de 15.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale au fost dovedite de probele administrate în cauză, iar în ceea ce pri
ÎCCJ 2011-10-28
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7623/2011
Cum, reclamanta prin acțiunea introductivă a solicitat acordarea de despăgubiri pentru măsura administrativă cu caracter politic dispusă față de părinții săi S.D. și S.A., făcând dovada calității de descendent de gradul I de pe urma acestor
ÎCCJ 2004-12-09
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6976/2004
ă că nu a săvârșit fapta fiind scos de sub urmărire penală sau achitat. Pe de altă parte, se mai susține, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 998 C. civ., text care nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii
Sursă