ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3309/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 38 din 16 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de reclamantul M.L. împotriva sentinței nr. 188 din 26 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava. S-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, sub nr. 7552/86/2009 din 28 noiembrie 2009 și precizată ulterior, reclamantul M.L. a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata sumei de 21.250.000 ROL, reprezentând daune morale în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 188 din 26 ianuarie 2010, Tribunalul Suceava a respins acțiunea reclamantului ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere în fața instanței trebuie să o dovedească. Instanța, manifestând rol activ, i-a pus în vedere reclamantului să depună înscrisurile invocate în cerere, pentru susținerea acțiunii, însă acesta nu a înțeles să se conformeze acestor obligații legale, prevăzute de art. 112 pct. 5 C. proc. civ. Practic, reclamantul nu a propus nicio probă în susținerea acțiunii, acestea rămânând la nivelul unor simple alegații. Pretențiile reclamantului la daune morale ar putea antrena răspunderea civilă delictuală a pârâtului, conform art. 998-999 C. civ., însă nu s-au dovedit condițiile acesteia și anume: existența faptei ilicite, a prejudiciului cert și nereparat, a raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și a vinovăției.

Asupra apelului declarat de reclamant, instanța de apel a reținut următoarele: Prin acțiunea adresată Tribunalului Suceava, reclamantul a arătat că solicită daune morale de la pârâtul Statul Român pentru încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale prevăzute de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, fără a preciza temeiul juridic al acțiunii sale și fără a detalia în ce constă fapta ilicită a pârâtului care îi antrenează răspunderea în acoperirea prejudiciului moral invocat. Deși instanța a solicitat în mod repetat precizarea obiectului acțiunii și a temeiului juridic al acesteia, reclamantul nu a formulat în scris răspunsul către instanță. Cu ocazia judecării apelului, prezent în instanță, reclamantul apelant a arătat în ce constă fapta invocată a fi cauzat prejudiciul ce se solicită a fi reparat în cadrul prezentului proces, precum și temeiul juridic al acțiunii promovate, respectiv art. 504 C. proc.

pen., art. 4 din Protocolul adițional nr. 7 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și Titlul I art. 7 din aceeași convenție. Constatând că prima instanță a respins acțiunea reclamantului prin raportare la un alt temei juridic decât cel indicat de reclamantul apelant, respectiv art. 998-999 C. civ., se constată că în cauză în fața primei instanțe nu a avut loc o cercetare efectivă a obiectului acțiunii cu care reclamantul a înțeles să sesizeze instanțele judecătorești.

Se impune însă sublinierea faptului că nesoluționarea de către prima instanță a fondului cauzei este imputabilă reclamantului apelant care nu a înțeles să arate în scris motivele de fapt și de drept pentru care a formulat prezenta acțiune, insistând în a solicita aducerea la sediul instanței și acordarea posibilității de a-și exprima doleanțele oral în fața instanței, în ciuda faptului că dispozițiile procedurale civile prevăd în mod expres că prezența părților nu este obligatorie, iar solicitările părților pot fi formulate în scris. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava, formulând următoarele motive: 1. Se invocă excepția autorității lucrului judecat, motivat de faptul că reclamantul a mai formulat o acțiune în temeiul art. 504 C. proc.

pen., soluționată prin sentința nr. 1055 din 27 mai 2008 a Tribunalului Suceava, definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 111 din 7 septembrie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava. 2. În situația în care temeiul de drept al acțiunii ar putea fi considerat art. 998 - 999 C. civ., se invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, răspunderea civilă delictuală prevăzută de aceste dispoziții legale fiind o răspundere personală. Singurul caz în care răspunderea pentru erorile judiciare aparține Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice este cel prevăzut la art. 504 C. proc. pen. 3. Reclamantul a avut asigurată deplina exercitare a drepturilor procesuale în condițiile prevăzute de lege, a avut posibilitatea precizării motivelor de fapt și de drept ale acțiunii însă nu a uzat de această posibilitate din culpa sa exclusivă.

Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Prima critică nu poate fi analizată de instanța de recurs decât cu privarea părții de grade de jurisdicție, cu încălcarea art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, excepția urmând a fi avută în vedere la rejudecarea cauzei. 2. Temeiul juridic al cererii reclamantului este cel reținut prin decizia de apel, ceea ce face să nu fie primită nici cea de-a doua critică. 3. În ceea ce privește cea de-a treia critică de recurs, se constată că instanța a reținut și că modul de soluționare în primă instanță nu este imputabil acesteia. În considerarea argumentelor reținute mai sus, Înalta Curte urmează să facă aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Suceava împotriva deciziei nr. 38 din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 08 aprilie 2011.