ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2387/2011

Asupra recursului constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava

la 15 iulie 2009, reclamantul M.M. a solicitat,

în temeiul Legii nr. 221/2009, obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor

Publice la plata, cu titlu de despăgubiri, a sumei de 200.000 RON (aproximativ 50.000

euro) pentru prejudiciul moral suferit în urma condamnării, din motive politice,

a tatălui său M.

I.

V.

A arătat că de la vârsta de 10 ani, pe

care o avea la data arestării tatălui său și până la revoluția din decembrie 1989,

a avut de suferit rigorile legislației de atunci, fiind obligat permanent a da note

explicative către organele securității, neputând, după terminarea liceului, a da

admiterea la facultatea de drept, stare de fapt care a condus la o timorare psihică.

Tribunalul Suceava, secția civilă, prin

sentința nr. 1809 din 20 octombrie 2009

a

respins acțiunea având ca obiect „pretenții" formulată de reclamantul M.M.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca

nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond

a reținut că din cuprinsul Legii nr. 221/2009, rezultă că respectivul act normativ

prevede repararea prejudiciului moral suferit de persoana condamnată, nu de moștenitorii

acesteia, așa cum se solicită în speță.

Astfel, textul legal face referire la „prejudiciul

moral suferit prin condamnare", or, în cauză reclamantul nu a suferit nicio

condamnare, moștenitorii putând emite pretenții după decesul persoanei condamnate,

nefiind deci vorba de un drept personal al succesorilor.

Soluția primei instanțe a fost menținută

de Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

prin decizia nr. 12 din 16 februarie 2010,

prin care s-a respins apelul declarat de reclamant împotriva

sentinței tribunalului.

S-a reținut de către instanța de apel că

art. 5 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 dă posibilitatea soțului sau descendenților

până la gradul

II

inclusiv să solicite despăgubiri,

însă nu în virtutea unui drept personal ci în calitate de succesori în drepturi

după defunct.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca de

respectivele despăgubiri să beneficieze atât persoana condamnată cât și membrii

familiei afectați prin condamnare nu ar fi condiționat formularea cererii de către

alte persoane de decesul autorului condamnat, ci ar fi dat posibilitatea cumulării

de către membrii familiei a acestor despăgubiri, în situația în care fostul condamnat

politic ar mai fi în viață.

În ceea ce privește criticile referitoare

la interpretarea art. 4 din Legea nr. 221/2009, Curtea a constatat că dispozițiile

acestuia vizează constatarea caracterului politic al condamnării suferite de o anumită

persoană, cerere care este imprescriptibilă și poate fi introdusă de Parchet sau

de alte persoane fizice sau juridice interesate.

Separat de acest aspect, fostul condamnat

politic sau, după decesul acestuia, moștenitorii enumerați de lege, pot cere acordarea

unor despăgubiri pentru prejudiciul suferit prin condamnare, în termen de 3 ani

de la intrarea în vigoare a legii.

Curtea de Apel a concluzionat că rezultă

cu claritate din formularea textelor de lege, diferența de obiect dintre cele două

reglementări, în speță reclamantul solicitând doar despăgubiri pentru o condamnare

considerată de lege ca fiind de drept cu caracter politic.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat

recurs reclamantul M.M.

A arătat că a solicitat instanței acordarea

despăgubirilor în calitate de descendent (fiu) al lui M.V. (în prezent decedat)

care a suferit o condamnare cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989, așa cum prevede art. 5 din Legea nr. 221/2009.

A considerat că motivația Curții de Apel

este ambiguă și confuză, cu trimitere la diferențierea obiectului celor două prevederi

ale legii, deși nu a solicitat aplicarea art. 4, caracterul politic al condamnării

fiind dovedit cu înscrisurile de la dosar.

A precizat că atâta timp cât art. 5 din

lege se referă nu numai la persoana condamnată ci reglementează și ce se întâmplă

după decesul acesteia, poate solicita instanței acordarea despăgubirilor, în acest

sens fiind și concluziile reprezentanților Ministerului Public.

Totodată a arătat că nu putea formula cererea

în numele condamnatului ci în nume propriu ca succesor.

În ceea ce privește suma solicitată drept

despăgubire, a apreciat-o ca modică, având în vedere presiunile directe și indirecte

la care a fost supus de organele securității și ale partidului comunist.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor

formulate precum și a motivului de ordine publică referitor la efectele Deciziei

Curții Constituționale nr. 1358/2010, plus dezbaterea părților,

se rețin următoarele:

Prin Decizia Curții Constituționale

nr. 1358 din 21 octombrie 2010, publicată în M. Of. nr. 761/15.11.2010, au fost

declarate neconstituționale prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din

Legea nr. 221/2009, care reglementau dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral

suferit de persoanele condamnate politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989 sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Contrar, însă, susținerilor intimatului-pârât

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Decizia Curții Constituționale

nr. 1358/2010 nu produce nici un efect în prezenta cauză, cât timp a intervenit

în timpul soluționării cauzei în etapa procesuală a recursului (recursul a fost

declarat la data de 24 martie 2010, iar Decizia Curții Constituționale în discuție

a fost pronunțată la data de 21 octombrie 2010 și publicată în M. Of. la data de

15 noiembrie 2010).

Astfel, în ceea ce privește efectele Deciziilor

Curții Constituționale, pronunțate în control a posteriori de constituționalitate,

art. 147 din Constituția României și art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată,

prevăd că de la data publicării lor în M. Of. al României, Deciziile Curții Constituționale

sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Potrivit acelorași reglementări, dispozițiile

din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează

efectele în 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale dacă, în

acest interval, Parlamentul sau, după caz, Guvernul, nu pune de acord prevederile

neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile

constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept.

Din economia textelor legale evocate rezultă

că efectele Deciziilor Curții Constituționale prin care se constată neconstituționalitatea

unui act normativ sau a unei dispoziții legale constau în încetarea efectelor actului

normativ sau dispoziției legale declarate neconstituționale, respectiv aplicarea

ex nune (numai pentru viitor).

Prin urmare, Deciziile Curții Constituționale

nu abrogă și nici nu modifică prevederi legale, ci împiedică producerea de efecte

juridice de către dispozițiile declarate neconstituționale, până la intervenția

legiuitorului.

Dacă puterea legiuitoare sau executivul

nu își respectă această obligație, sancțiunea nu este abrogarea legii, ci încetarea

efectelor ei juridice.

Efectul ex nune al Deciziilor Curții Constituționale

presupune aplicarea acestora doar pentru viitor, în raport de care urmează a se

reține că Decizia Curții Constituționale nr. 1358 din 21 octombrie 2010, care a

intervenit în timpul soluționării cauzei în recurs, nu se poate aplica în această

etapă procesuală.

O atare soluție se impune și din perspectiva

normelor convenționale care reglementează dreptul la un proces echitabil, motiv

pentru care recursul reclamantului nu poate fi respins pentru acest aspect.

În

schimb, în ceea ce privește criticile propriu-zise din recursul

declarat de

reclamant,

acestea sunt nefondate în considerarea

argumentelor ce succed.

Se reține că formulând respectivele critici,

recurentul este în eroare asupra titularului dreptului la despăgubirile prevăzute

de Legea nr. 221/2009.

Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea

nr. 221/2009, poate formula cerere pentru acordarea daunelor morale „orice persoană

care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie

1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic",

iar după decesul acestor persoane, cererile pot fi formulate de soțul sau descendenții

până la gradul al II-lea inclusiv.

Rezultă că legiuitorul a avut în vedere

repararea prejudiciului direct, cauzat prin fapta ilicită asupra persoanei condamnatului

sau a celui care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Doar după decesul respectivelor persoane,

dată fiind expresia patrimonială recunoscută daunelor morale, descendenții pot formula

astfel de acțiuni, prin care nu valorifică însă un prejudiciu creat nemijlocit în

persoana lor, ci drepturi patrimoniale transmise în considerarea autorului lor.

Este motivul pentru care trebuie să se

țină seama în determinarea daunelor morale de prejudiciul moral produs nemijlocit

autorului, respectiv celui care a suferit condamnarea politică sau măsura administrativă

cu caracter politic.

Or, în speță, deși recurentul arată prin

motivele de recurs că a formulat cererea în calitate de succesor legal al tatălui

său, solicită acordarea daunelor morale pentru prejudiciul propriu suferit de la

vârsta de 10 ani și până la revoluție, urmare presiunilor directe și indirecte la

care a fost supus de organele securității și partidului comunist.

Pentru considerentele expuse, recursul

se privește ca nefondat, urmând a fi respins ca atare, în conformitate cu dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul M.M. împotriva deciziei nr. 12 din 16 februarie 2010 a Curții de

Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16

martie 2011.