ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1985/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința nr. 5 din 5 ianuarie 2010 pronunțată în Dosar nr. 184/1259/2009 al

Tribunalului Comercial Argeș s-a admis acțiunea precizată formulată de

reclamanta SC I.G.E.C. SRL Timișoara împotriva pârâtei SC V.I. SRL Timișoara și

în consecință s-a dispus rezoluțiunea Contractului de vânzare-cumpărare din 18

aprilie 2009 încheiat între părți și rectificarea cărților funciare

identificate în cererea reclamantei, s-au respins excepțiile invocate de pârâtă

care a fost obligată la plata sumei de 4.650 RON cheltuieli de judecată către

reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță - învestită

prin Sentința civilă nr. 5 din 22 ianuarie 2009 a Tribunalului Argeș, secția

civilă, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în

conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. - a reținut în

esență că reclamanta prin cererea de chemare în judecată astfel cum a fost

precizată ulterior a solicitat constatarea rezoluțiunii contractului de

vânzare-cumpărare anterior menționat ca urmare a incidenței pactului comisoriu

de gradul IV, și rectificarea cărților funciare nr. X - Y.

Reclamanta a susținut că prin Contractul de

vânzare-cumpărare din 18 aprilie 2008 a înstrăinat pârâtei 20 de parcele de

teren pe raza localității Bascov Județul Argeș pentru prețul de 170.000 RON ce

urma să fie achitat până la data de 18 mai 2008, în caz contrar contractul

fiind desființat fără nicio formalitate iar părțile repuse în situația

anterioară.

Soluționând cu prioritate, în conformitate cu art. 137 alin.

(1) C. proc. civ., excepțiile invocate de pârâtă, tribunalul a respins excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei având în vedere că aceasta

este continuatoarea vânzătoarei SC I.G.E.C.I. SRL, menținându-și codul unic de

înregistrare, dar schimbându-și sediul și denumirea.

De asemenea a fost respinsă și excepția lipsei calității de

reprezentant al reclamantei, a numitului L.A., cu motivarea că la data

promovării cererii, reprezentantul legal al reclamantei era administratorul

M.P., care a semnat cererea și a însușit-o ulterior, însă în cuprinsul acesteia

se menționează că reprezentant legal este L.A.

Cu privire la excepția prematurității acțiunii, tribunalul a

arătat că întrucât reclamanta prin precizarea de acțiune a renunțat expres la

capetele de cerere evaluabile în bani nu se mai impune verificarea acesteia.

De asemenea, excepția necompetenței teritoriale a instanței

a fost respinsă ca nefondată în considerarea caracterului relativ al acestei

excepții, ce trebuia ridicată până la prima zi de înfățișare și nu spre

sfârșitul litigiului, precum și a prevederilor art. 10 alin. (1) pct. 1 C.

proc. civ., în raport cu care competența soluționării cauzei a fost corect

stabilită.

Cu privire la fondul cauzei s-a reținut că reclamanta a

invocat neplata prețului de către pârâtă până la termenul stabilit

convențional, respectiv 18 mai 2008, situație în care operează pactul comisoriu

expres urmând a fi constatată rezoluțiunea contractului de vânzare cumpărare.

Totodată, a fost înlăturată apărarea pârâtei referitoare la

plata prețului a cărui dovadă o reprezintă înscrisul emis de o bancă din

Palermo din care rezultă că V.A. a plătit beneficiarului M.P. suma totală de

50.000 euro, prin CEC-uri transferabile, cu motivarea că înscrisul se referă la

o plată între persoane fizice, fără nicio referire la societățile din litigiu,

este ulterior datei de 18 mai 2008 când în lipsa părții a operat pactul

comisoriu expres invocat de reclamantă.

Apelul declarat de pârâta SC V.I. SRL a fost respins ca

nefondat prin Decizia nr. 63 din 18 august 2010 a Curții de Apel Pitești,

secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a proceda în acest fel, instanța de apel a arătat că

tribunalul a stabilit corect starea de fapt, a respins justificat excepțiile

invocate și care au fost reluate sub forma unor critici în apel, iar după

suplimentarea probațiunii, prin audierea martorilor propuși de apelanta pârâtă

pentru completarea probei cu înscrisuri pe care instanța le-a considerat un

început de dovadă scrisă în sensul art. 1196 C. civ., a concluzionat că nu

poate fi primită susținerea apelantei-pârâte referitoare la achitarea prețului

deoarece nu s-a respectat modalitatea de plată prevăzută în contract respectiv

prin virament bancar, iar declarațiile martorilor audiați au fost considerate

ca nerelevante având în vedere că aceștia au relatat despre achitarea prețului

doar din discuțiile purtate de cei doi administratori ai societăților.

De asemenea, cu privire la excepțiile invocate de apelantă

s-a reținut că sentința primei instanțe este corectă, pentru aceleași

considerente avute în vedere și de tribunal.

Împotriva acestei soluții a declarat recurs pârâta SC V.I.

SRL criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ., astfel cum au fost încadrate de Înalta Curte în conformitate

cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor recurenta invocă faptul că instanța

de apel nu a analizat critica referitoare la nelegalitatea sentinței derivată

din încălcarea dreptului la apărare în condițiile în care tribunalul a respins

ca tardivă proba cu martori.

De asemenea, nu au fost analizate criticile referitoare la

fondul pricinii, respectiv faptul că în mod greșit s-a constatat că a operat

pactul comisoriu expres, pentru aceste motive recurenta susține că se impune

admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În subsidiar, s-a susținut că decizia recurată este nelegală

fiind pronunțată de instanță cu ignorarea faptului că prin contractul din

litigiu reclamanta profitând de clauzele vădit neclare și interpretabile ale

convenției privind plata prețului, încearcă să obțină abuziv rezoluțiunea

convenției.

Potrivit acestei clauze ar rezulta faptul că o parte din

preț a fost achitată, dar nu se specifica diferența rămasă de achitat și nici dacă

plata prin virament bancar este unica modalitate de achitare a prețului. Plata

fiind un act juridic poate fi efectuată și în alte condiții, cum de altfel s-a

întâmplat în speță, respectiv, prin achitarea prețului imobilului către M.P.,

administratorul cu puteri depline al reclamantei.

Fiind lipsită de rol activ, susține recurenta, instanța de

apel nu a lămurit cauza sub toate aspectele și nu face nicio referire la

analiza declarațiilor martorilor audiați în cauză și motivele pentru care

acestea au fost înlăturate.

Totodată, recurenta menționează că susține toate excepțiile

invocate prin actele procedurale depuse la dosarul cauzei.

Prin întâmpinarea formulată intimata reclamantă SC I.G.E.C.

SRL Timișoara a invocat excepția nulității recursului în temeiul art. 302

1

lit. c) - excepție asupra căreia Înalta Curte s-a pronunțat anterior acordării

cuvântului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate

și dispozițiilor legale anterior menționate, Curtea constată că este nefondat.

Astfel, cu privire la prima critică referitoare la

încălcarea dreptului la apărare derivată din respingerea unei probe, se va

reține că este nefondată pentru că instanța de apel, pentru respectarea acestui

drept, a încuviințat suplimentarea probațiunii prin audierea martorilor propuși

de pârâtă, sub rezerva depunerii la dosar, în original, a înscrisurilor care

atestă plata prețului. Declarațiile martorilor au fost însă înlăturate cu

motivarea că aceștia au relatat despre achitarea prețului doar din discuțiile

purtate de cei doi administratori ai societăților. În realitate, nemulțumirea

recurentei constă în modul de interpretare a acestei probe, cu privire la care

prin motivele subsidiare susține, contrar realității, că prin decizia recurată

nu se face nicio referire.

Cât privește motivele de nelegalitate referitoare la modul

de soluționare a fondului cauzei, se va reține că prin contractul a cărui

rezoluțiune s-a solicitat a se constata s-a stipulat o clauză în conformitate

cu care neplata prețului până la termenul stabilit, respectiv 18 mai 2008, are

drept consecință desființarea contractului, fără altă formalitate, părțile

fiind repuse în situația anterioară.

Stabilind pe baza probelor administrate în cauză, a căror

examinare nu este posibilă în această etapă procesuală, din perspectiva

modalității de reglementare a recursului, se constată că dovedindu-se

neexecutarea de către pârâtă a obligației contractuale de plată a prețului la

termenul convenit, în mod justificat s-a reținut că în cauză operează pactul

comisoriu înscris în contract.

Pentru a ajunge la această concluzie ambele instanțe

interpretând corect clauzele contractuale au arătat, au înlăturat susținerea

pârâtei referitoare la achitarea prețului cu motivarea că înscrisurile depuse

la dosar în acest scop privesc o plată efectuată între persoane fizice,

operațiunea nu a fost înregistrată în contabilitatea celor două societăți, iar

pe de altă parte, transferul de bani a avut loc ulterior datei de 18 mai 2008 când,

în lipsa plății a operat pactul comisoriu expres invocat de reclamantă.

Rezultă așadar că este nefondată și critica recurentei

referitoare la lipsa rolului activ al instanței în lămurirea cauzei sub toate

aspectele, în condițiile în care au fost administrate toate probele solicitate

de pârâtă și contrar susținerilor acesteia au fost examinate toate criticile

formulate prin cererea de apel.

În ceea ce privește nelegalitatea deciziei derivată din

modul de soluționare al excepțiilor se va reține că sub acest aspect recurenta

nu formulează critici concrete ci doar precizează că susține toate excepțiile

invocate, situație în care în lipsa dezvoltării motivelor Curtea va constata că

nu este posibilă o analiză a deciziei în această privință.

În consecință, recursul pârâtei este nefondat și va fi

respins în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC V.I. SRL

Timișoara împotriva Deciziei nr. 63/A-C din 18 august 2010 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2011.