ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1042/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Soluția și considerentele instanței de fond

Prin Sentința nr. 6078 din 20 octombrie 2011,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC „T.G. CO” SRL,

în contradictoriu cu pârâta A.F.P. a Sectorului 6 București, prin care solicita

suspendarea executării, în parte, a Deciziei de impunere nr. F-S6-94 din 29

aprilie 2011 - privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală în cuantum de 203.228 RON, aferent unei baze de impozitare de

1.069.619 RON și accesorii aferente în suma de 314.038 RON, a Deciziei de

impunere nr. F-S6-94 din 29 aprilie 2011 - privind obligațiile fiscale

suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu privire la impozitul pe

venitul microîntreprinderilor, în cuantum de 7.137 RON, aferent unei baze de

impozitare de 237.893 RON și accesorii aferente în sumă de 14.218 RON, precum

și a Deciziei de impunere nr. F-S6-94 din 29 aprilie 2011 - privind obligațiile

fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală cu privire la

impozitul pe venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignație în cuantum

total de 440.847 RON, aferent unei baze de impozitare în sumă de 2.966.929 RON

și accesorii aferente în sumă de 443.029 RON, până la pronunțarea instanței de

fond, cu stabilirea unei cauțiuni minime.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reținând

următoarele:

Prin Decizia de

impunere nr. F-S6-94 din 29 aprilie 2011 s-au stabilit obligațiile fiscale

suplimentare de plată în cuantum de 284.999 RON, aferent unei baze de

impozitare de 1.499.995 RON și accesorii aferente în suma de 314.038 RON cu

privire la TVA; obligațiile fiscale suplimentare de plată cu privire la

impozitul pe venitul microîntreprinderilor în cuantum de 7.137 RON, aferent

unei baze de impozitare de 237.893 RON și accesorii aferente în sumă de 14.218

RON, precum și obligațiile fiscale suplimentare de plată cu privire la

impozitul pe venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignație în cuantum

total de 440.847 RON, aferent unei baze de impozitare în sumă de 2.966.929 RON

și accesorii aferente în sumă de 443.029 RON.

Împotriva acestui act

a formulat contestație reclamanta, ce a fost înregistrată la ANAF - Direcția de

Soluționare a Contestațiilor sub nr. 046642 din 03 iunie 2011.

Orice act

administrativ se bucură de prezumția de autenticitate, în sensul că actul emană

în mod real de la cine se afirmă că emană, de prezumția de veridicitate, în

sensul că actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă și

prezumția de legalitate, în sensul că actul a fost emis cu respectarea tuturor

condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, fiind el însuși titlu

executoriu în baza căruia se inițiază procedura executării silite cu obligația

corelativă a adresanților de a respecta și pune în aplicare dispozițiile

acestuia.

Prin urmare, în

procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un

anumit echilibru, precum și anumite garanții de echitate pentru particulari,

întrucât acțiunile autorităților publice nu pot fi discreționare, iar legea

trebuie să furnizeze individului o protecție adecvată împotriva arbitrariului.

În acest sens, suspendarea executării actelor administrative reprezintă un

eficient instrument procedural aflat la îndemâna chiar a autorității emitente

sau a instanței de judecată pentru a sigura respectarea principiului

legalității, fiind echitabil ca atât timp cât autoritatea publică sau

judecătorul se află în proces de evaluare, să existe posibilitatea ca acestea

să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

În considerarea celor

două principii incidente în materie - al legalității actului și al executării

acestuia din oficiu - suspendarea executării constituie însă o situație de

excepție, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres

și limitativ prevăzute de lege. În acest sens, conform art. 14 Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum a fost modificată și

completată, măsura suspendării actelor administrative poate fi dispusă numai în

cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente.

În sensul acestei

legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea

de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ, iar paguba iminentă constă în

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu

public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) și ș).

Astfel, existența

unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar

rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care

constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului

administrativ. Prin urmare, suspendarea executării actului administrativ

constituie o situație de excepție, în cadrul căreia instanța are numai

posibilitatea să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât

în cadrul procedurii prevăzute de lege pentru suspendarea executării actului

administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Pe de altă parte,

cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin

de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului,

care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

În speță, reclamanta

a invocat ca și motiv de nelegalitate greșita calificare a contractelor

investigate ca fiind contracte de consignație, iar nu convenții civile, cum

sunt în realitate. Cu toate acestea, se observă că analiza acestor motive ar

presupune interpretarea voinței părților contractante, astfel cum aceasta se

deduce din clauzele contractuale, pentru a se stabili care a fost intenția

acestora la momentul perfectării contractelor investigate, ceea ce ar echivala

practic cu o tranșare definitivă a acestor chestiuni, împrejurare ce este

incompatibilă cu limitele legale ale cadrului procesual trasat de dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, motivele

invocate de reclamantă nu pot fi apreciate ca împrejurări legate de starea de

drept sau de fapt de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității

actului.

În ceea ce privește

paguba iminentă, deși reclamanta relevă o serie de consecințe ale actului

administrativ a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea sunt pur

ipotetice și speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii

condiției pagubei iminente nu pot fi pur și simplu invocate efectele actului.

De asemenea, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin.

(1) și 15 din Legea nr. 554/2004, prin raportare la alineatele următoare și la

definiția dată de art. 2 lit. ș) din lege, rezultă că măsura suspendării,

astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un caracter urgent în

ceea ce privește prejudicierea persoanei fizice/juridice, însă, din această perspectivă,

reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci

doar eventual.

Recursul

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

În motivarea cererii

de recurs reclamanta SC „T.G. CO” SRL a arătat în esență următoarele:

În ceea ce privește

existența cazului bine justificat, se arată că instanța de fond trebuia să

constate admisibile condițiile legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

depunerea contestației administrative prealabile și obligatorii și plata

cauțiunii.

Se arată că în mod

eronat a apreciat instanța fondului că nici unicul temei al contestației

formulate ar fi acela al calificării unor contracte încheiate de societate.

Consideră recurenta că temeiurile de nelegalitate invocate constau în

neobservarea unor dispoziții legale aplicabile perioadelor aplicabile

inspectate, respectiv a prevederilor art. 137 alin. (3) și art. 138 C. fisc.

Astfel se arată de

recurent, nu s-a considerat baza impozabilă legală, baza aferentă

reducerilor/bunurilor acordate persoanelor fizice, clienți fideli ai produselor

pe care societatea le comercializa care nu au primit o sumă anume drept

comision ci un bonus/reducere făcute în timpul unei luni.

- În ceea ce privește

încadrarea societății în categoria microîntreprinderilor, baza de impunere pe

impozitul pe veniturile microîntreprinderilor a fost considerată greșit drept

valoarea de vânzare a produselor, fără diminuarea ei cu reducerile comerciale

acordate în sensul prevederilor art. 138.

- De asemenea se

arată de recurentă, organul de inspecție a ignorat aplicarea Deciziei nr. 3 a

Comisiei de proceduri Fiscale, aprobată prin OPANAF nr. 1801/2008, societatea a

achitat de bună credință la termen impozitul pe venituri din activități desfășurate

în baza convențiilor civile.

- Referitor la

prejudiciul iminent se arată că este îndeplinită condiția, având în vedere că

există posibilitatea punerii în executare silită a actului administrativ,

faptul că va fi obligată la repetarea în mod nejustificat a plății sumei de

415.778 RON deja achitate, la care se adaugă accesoriile, toate acestea ducând

la blocarea activității societății.

În drept, cererea de

recurs se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 304

1

C.

proc. civ.

Apărările intimatei -

pârâte

Pârâta-intimată

D.G.F.P. - municipiul București, Autoritatea Juridică - în reprezentarea

Administrația Finanțelor Publice Sector 6 - a formulat întâmpinare la cererea

de recurs și a solicitat respingerea ei ca nefondată, reclamanta nefăcând

dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004.

Considerentele și

soluția instanței de recurs

Analizând cererea de

recurs, motivele invocate precum și în conformitate cu prevederile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

următoarele motive:

Cu privire la

existența unui caz bine justificat

Pentru dovedirea

îndeplinirii primei condiții impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, recurenta-reclamantă avea obligația să argumenteze existența unor

împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ (art. 2 alin.

(1) lit. t) din legea contenciosului).

Argumentele legate de

legalitatea actului administrativ nu pot fi apreciate în cadrul analizei

întemeiată pe dispozițiile art. 14.

Calificarea

contractelor încheiate de societate și dispozițiile legale aplicabile în

consecință, nu sunt în măsură a fi analizate la nivel de aparență, ele duc la

tranșarea pe fond a problemelor de drept supuse analizei instanței de

contencios.

Se observă că

aceleași motive, de nelegalitate au fost invocate pe fondul contestației

recurentei-reclamante, ori motivele de nelegalitate nu sunt identice cu cele

care reprezintă un caz bine justificat, acestea din urmă trebuie să fie indicii

de nelegalitate evidente, care să răstoarne prezumția de legalitate.

Or, în speță pentru a

verifica cele susținute de recurenta-reclamantă, instanța de fond trebuie să

administreze probatorii pe fondul cererii, ceea ce este incompatibil cu

exigențele art. 14 din Legea nr. 574/2004.

Nici celelalte motive

privind baza aferentă reducerilor - bonusurilor sau legea de impunere pe

impozitul pe veniturile microîntreprinderilor nu pot fi dezlegate fără a

califica contractele încheiate de societatea recurentă, instanța care va judeca

în fond contestația împotriva actului administrativ fiscal va aprecia dacă

bonusurile prevăzute în contracte, reprezintă sau nu o cheltuială în

desfășurarea activității sale economice pe bază de probatorii.

Prin urmare, se

reține că nu au fost relevate de recurenta - reclamantă împrejurări legate de

starea de drept sau de fapt care să creeze o îndoială serioasă asupra

legalității actului.

Cu privire la

prejudiciul iminent

În condițiile în care

nu se determină o împrejurare care să se constituie ca fiind un caz bine

justificat, orice aprecieri în legătură cu un iminent prejudiciu în patrimoniul

recurentei sunt nerelevante câtă vreme, legiuitorul cere îndeplinea cumulativă

a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, se constată că recurenta nu a dovedit

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 574/2004,

instanța de fond pronunțând astfel o sentință legală și temeinică.

Față de cele arătate,

Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC „T.G.

CO” SRL împotriva Sentinței nr. 6078 din 20 octombrie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 28 februarie 2012 .

Procesat de GGC - LM