ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4296/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 425 din 06 noiembrie 2009 Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamantul G.A., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate și a anulat actul de constatare emis de Agenția Națională de Integritate - Inspecția de Integritate.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: În ceea ce privește excepția tardivității contestației, s-a constatat că aceasta nu poate fi reținută, având în vedere că în speță, așa cum se susține și prin întâmpinarea formulată de intimată și este dovedit prin actele anexate acesteia, comunicarea actului de constatare a cărui anulare se cere s-a făcut la data de 29 iulie 2009, astfel încât contestația a fost formulată în termenul legal, la 14 august 2009, potrivit datei de pe plicul în care aceasta a fost înaintată instanței.

Instanța de fond a reținut însă că este întemeiată susținerea reclamantului privind nulitatea actului de constatare, în raport de dispozițiile art. 5 alin. (8) teza a II-a și alin. (9) din Legea nr. 144/2007, deoarece acesta nu a fost încunoștințat de declanșarea procedurii de verificare, astfel cum rezultă chiar din actul contestat și din comunicările către contestator, făcute în vederea întocmirii acestuia. Ca urmare, s-a constatat că înștiințarea contestatorului de declanșarea procedurii nu a fost înfăptuită potrivit cerințelor dispozițiilor legale mai sus citate, ce au în vedere o reală și efectivă încunoștințare a persoanei împotriva căreia s-a declanșat procedura de verificare, în vederea respectării dreptului acesteia la apărare.

În consecință, dat fiind faptul că procedura urmată în fața autorității este afectată de nulitate potrivit art. 5 alin. (9) din Legea nr. 144/2007 și actul final al acestei proceduri, respectiv actul de constatare contestat în cauză, este afectat de nulitate, s-a dispus anularea acestuia. Instanța a arătat că aceste considerente fac inutilă analiza aspectelor de fond ale cauzei, privind existența sau inexistența stării de incompatibilitate ce s-a reținut de către autoritate cu privire la reclamant.

Împotriva acestei hotărâri pârâta Agenția Națională de Integritate a declarat recurs, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: În mod greșit instanța de fond a considerat că procedura urmată în fața autorității este afectată de nulitate, deoarece, în considerarea dispozițiilor art. 5 alin. (8) din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată, de îndată ce a dispus începerea procedurii de verificare, inspectoratul de integritate a trimis o înștiințare intimatului-reclamant, la data de 27 noiembrie 2008. Aceasta înștiințare a fost trimisă la adresa de domiciliu a intimatului-reclamant, comunicată de Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, deoarece potrivit art. 2 alin. (2) din O.U.G.

nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identificare ale cetățenilor români, adoptată cu modificări prin Legea nr. 290/2005 „Evidența cetățenilor români se ține după principiul locului de domiciliu al acestora, de către Ministerul Administrației și Internelor, prin Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, împreună cu serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor, în Registrul permanent de evidență a populației din cadrul Sistemului național informatic de evidență a populației. Recurenta precizează că revine exclusiv reclamantului culpa de a nu-și fi ridicat corespondența, inspectoratul de integritate îndeplinindu-și obligațiile cu bună-credință. Prin urmare, se solicită casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru judecarea în fond a cauzei.

Recurenta și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 5 alin. (8) teza a II-a și alin. (9) din Legea nr. 144/2007, „După începerea verificării, persoana verificată are dreptul să fie încunoștiințată despre declanșarea procedurii de verificare și să ia cunoștință de actele și lucrările dosarului, să fie asistată sau reprezentată de avocat și să prezinte orice elemente justificative pe care le consideră necesare. Actele întocmite de inspectorii de integritate după începerea verificării, fără ca persoana verificată să fie înștiințată despre declanșarea procedurii de verificare sunt nule de drept”.

În speță, toate cele trei înștiințări emise de agenție au fost returnate de către poștă cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă”, iar procedura de verificare a continuat fără ca agenția să facă vreun demers pentru aflarea adresei reale a destinatarului, astfel încât comunicarea să-și atingă scopul. În mod corect a apreciat instanța de fond că față de mențiunea poștei - „destinatar mutat de la adresă” - nu se poate reține o culpă a contestatorului în sensul de a nu-și fi ridicat corespondența, iar faptul că Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor a comunicat intimatei că în evidențele sale contestatorul figurează cu un anumit domiciliu, nu o absolvă pe aceasta de obligația înștiințării persoanei supuse verificării, printr-un mijloc apt de a ajunge la cunoștința sa, despre declanșarea procedurii.

Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Integritate împotriva sentinței nr. 425 din 06 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.