ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3305/2011

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 241 din 17 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, s-a dispus cu privire la acțiunea formulată de reclamanta D.V. împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, în temeiul Legii nr. 221/2009: - s-a admis, în parte, excepția lipsei calității procesuale a reclamantei și s-au respins pretențiile acesteia privind constatarea caracterului politic al condamnării și pretențiile de 80.000 RON, apreciindu-se că reclamanta poate sta în justiție doar în calitate de moștenitoare a soțului său condamnat și în nume propriu pentru pretențiile vizând confiscarea sumelor de bani și a autoturismelor.

- s-au respins pe fond toate celelalte capete de cerere. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca tardiv prin decizia civilă nr. 182/A din 11 iunie 2010, reținându-se că s-a depășit termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de art. 284 alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei de apel a formulat cerere de recurs reclamanta-apelantă, criticând-o pentru următoarele motive, ce se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.: - instanța nu a administrat probe în vederea dovedirii împrejurării mai presus de voința părții. A solicitat repunerea în termen pe motiv că nu a primit sentința primei instanțe, deși la dosar există dovada datată de comunicare, luând cunoștință de aceasta prin serviciul arhivă.

În mod obiectiv nu a putut să ia cunoștință de hotărâre decât la data de 22 aprilie 2010, când dosarul a intrat în arhiva tribunalului, dată față de care s-a respectat termenul de 15 zile. A susținut că sentința a fost efectiv ridicată din cutia poștală a biroului avocațial la data de 10 mai 2010, solicitând în acest sens audierea persoanei care a ridicat-o – avocat stagiar în cadrul baroului și a factorului poștal care a distribuit corespondența la data de 8 aprilie 2010, care, după informațiile primite verbal de la dirigintele O.P.D.C. Cluj-Napoca, a înlocuit în acea perioadă, pentru câteva zile, pe factorul poștal care în mod obișnuit distribuia corespondența în acea zonă. Instanța a respins cererea de probațiune și subsecvent, cererea de repunere în termenul de apel, motivând că împrejurările prevăzute de art. 103 C. proc.

civ. pot fi probate doar prin înscrisuri, fără a argumenta acest considerent. Or, faptele se probează prin orice mijloc de probă. 2. S-au aplicat în mod greșit dispozițiile art. 103 C. proc. civ. în reținerea faptului că împrejurarea a cărei dovadă dorește să o facă apelanta nu constituie o împrejurare mai presus de voința părții, astfel cum este definită de acest articol. Nu i se poate reproșa că nu a așteptat zilnic agentul poștal; acesta, dacă nu găsește o persoană care să semneze procesul verbal, se asigură că l-a introdus în cutia poștală corectă. Jurisprudența a confirmat în acest sens internarea apelantului în spital pe perioada aferentă comunicării sentinței și motivării apelului. Norma procedurală nu definește termenii în discuție ci numai le enumeră.

3. Prin admiterea excepției i s-a încălcat dreptul la apărare și la un proces echitabil, consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la jurisprudența Curții Europene. - Cauza Hornacek c. Slovaciei – s-a constatat încălcat art. 6 din Convenție. Acțiunea a fost respinsă pe motiv că a fost depusă după o zi de la expirarea termenului, iar cererea lor în sensul că au trimis plicul cu o zi înainte de expirare, dovedită cu recipisa poștală, nu a fost primită de instanță pe motiv că nu se poate verifica dacă în plic este acțiunea. Curtea a considerat că instanța trebuia să verifice conținutul scrisorii cu acel număr. - Cauza Mikulova c. Slovaciei – s-a constatat încălcat art. 6 din Convenție.

Deoarece avocatul era în vacanță, plicul de comunicare a hotărârii a rămas la sediul poștei, iar, ulterior, recursul reclamantei a fost respins pe motiv că termenul de recurs începea să curgă de la trei zile de la data recepționării la poștă a scrisorii conținând comunicarea hotărârii. Curtea a constatat că, potrivit legislației interne, o persoană poate fi notificată în absență, raportat la un act procedural, doar în măsura în care locuiește la adresa de destinație – situație neexistentă în speță. 4. Instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cererea de repunere în termenul de apel în dispozitivul hotărârii, deși l-a reținut în cuprinsul acesteia. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, ce se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed: 1. După cum în mod corect a procedat instanța de apel, prin proba cu audierea avocatului stagiar și a factorului poștal reclamanta tinde să conteste mențiunile procesului-verbal de comunicare a sentinței și ale adeverinței Oficiului Județean de Poștă, care sunt în sensul comunicării prin afișare la data de 8 aprilie 2010, la adresa indicată. Or, potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ., procesul-verbal de comunicare a hotărârii face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat - la această dovadă s-a referit instanța când a făcut trimitere la proba cu înscrisuri.

2. Trimiterea instanței la definirea sintagmei „împrejurare mai presus de voința părții” de art. 103 C. proc. civ. este în sensul de reglementare prin acest articol, dată fiind evidența termenilor normei procedurale. S-a făcut o corectă aplicare a acestor dispoziții legale, în respingerea cererii de repunere în termen. Pe lângă faptul că nerealitatea constatărilor personale ale agentului se poate susține numai în urma înscrierii în fals, faptul că sentința a fost ridicată din cutia poștală la o dată ulterioară nu prezintă nicio relevanță în contextul în discuție. Atât timp cât comunicarea sentinței s-a făcut la o anumită dată, potrivit procesului-verbal întocmit de agentul poștal, a cărei veridicitate este confirmată de art. 103 alin. (4) C. proc.

civ., ridicarea din cutia poștală la o dată ulterioară nu poate fi decât din culpa destinatarului. Aceleași considerente urmează a fi reținute și cu privire la susținerea în sensul că a luat cunoștință de hotărâre numai când dosarul a apărut în arhiva tribunalului. 3. Față de circumstanțele concrete ale speței, jurisprudența Curții Europene indicată nu este relevantă în speță. Din contră, aceasta recunoaște dreptul de acces la instanță, dar nu ca un drept absolut, permițând statelor membre să impună anumite limitări, care să nu lipsească însă dreptul de conținut, tocmai în protejarea principiului securității raporturilor juridice. Potrivit legislației interne, clare, partea avea deschisă calea contestării aspectelor din cauză, care o defavorizau, numai că aceasta a ales o cale nepermisă procedural.

4. Instanța nu s-a mai pronunțat în dispozitiv cu privire la cererea de repunere în termen, pentru că în acest fel se procedează atunci când cauza este reținută în pronunțare și sub acest aspect. Or, în cauză, instanța s-a pronunțat la termenul de judecată asupra cererii de repunere în termen, respingând-o, după cum s-a consemnat în practicaua deciziei de apel. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate criticile formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea ca nefondat a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.V. împotriva deciziei nr. 182/A din 11 iunie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2011.