ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5080/2012

Deliberând

asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de

revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți, revizuenta D.V. a solicitat în

contradictoriu cu intimata SC O.M.C. P. SA, în temeiul dispozițiilor art. 322

pct. 7 C. proc. civ., revizuirea deciziei civile nr. 3805 din 8 iunie 2011,

pronunțată în dosarul nr. 43233.01/3/2007 al Curții de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale,

susținând că această decizie este contrară deciziei civile nr. 948/ R din 17

februarie 2009, pronunțate de Curtea de Apel București, în aceeași pricină.

În motivarea cererii revizuenta a susținut că

prin decizia nr. 948/ R din 17 februarie 2009

s-a dispus trimiterea

cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului prin administrarea

probei cu expertiză judiciară contabilă, singura probă prin care se putea

stabili cuantumul sumelor cuvenite reclamantei.

Mai susține că

această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, însă instanța de apel

prin decizia nr. 3805 din 08 iunie 2011, a pronunțat o soluție cu ignorarea

îndrumărilor date prin decizia de casare nr. 948/ R din 17 februarie 2009, cu

referire la necesitatea administrării probei cu expertiză contabilă,

obligatorie, susține revizuenta, în dezlegarea pricinii, potrivit dispozițiilor

instanței de recurs din primul ciclu procesual.

Drept urmare,

invocă incidența în speță a dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cu

consecința admiterii cererii de revizuire și anularea deciziei nr. 3805 din 08

iunie 2011 și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La termenul de

judecată din data de 29 iunie 2012, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra

cererii de revizuire, având a se pronunța, cu prioritate, asupra excepției

inadmisibilității acesteia, dat fiind împrejurarea că hotărârile pretins

potrivnice au fost pronunțate în aceeași cauză, în etape procesuale diferite.

Analizând

aspectele deduse judecății prin prisma dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 3939 din data de 09 mai 2008, pronunțată în dosarul nr.

43233/3/LM/2007, Tribunalul București, secția a VIII-a, conflicte de muncă și asigurări

sociale, a admis acțiunea formulată de reclamanta D.V., în contradictoriu cu

pârâta SC P. SA și a obligat-o pe aceasta, la plata către reclamantă, a

drepturilor bănești, reprezentând prima de Crăciun pentru anii 2004-2006 și

prima de Paști pentru anii 2004-2007, în cuantum de un salariu de bază mediu pe

unitate, pentru fiecare eveniment, sume ce vor fi actualizate cu rata

inflației, la data plății efective.

Împotriva

acestei sentințe, a declarat recurs, pârâta SC P. SA - Membru O.M.V. G.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea recursului

și modificarea, în tot, a sentinței civile atacate, în sensul respingerii cererii

de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia

civilă nr. 948/ R din l7 februarie 2009, pronunțată în dosarul nr.

43.233/3/2007(7128/2009), Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă si asigurări sociale, a admis recursul

declarat de pârâta SC P. SA - Membru O.M.V. G., împotriva sentinței civile nr.

3939 din data de 09 mai 2008, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII

a, conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. 43.233/3/LM/2007, în

contradictoriu cu intimata-reclamantă D.V., a casat sentința atacată și a

trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a respins motivat excepțiile invocate de recurentă,

respectiv a conexității, a prematurității și excepția prescripției dreptului

material la acțiune, iar pe fondul cauzei, Curtea a constatat că prin acțiunea

introdusă de reclamantă, în calitate de salariat al recurentei-pârâte, s-a

solicitat obligarea SC P. SA la plata unor drepturi bănești reprezentând

suplimente salariale de Paști și de Crăciun pentru anii 2005-2007, în temeiul

art. 168 alin. (l) din Contractul Colectiv de Muncă la Nivelul Societății.

Pe fondul

cauzei a susținut că în mod greșit instanța de fond a înlăturat apărările

pârâtei, în sensul că există o diferență între salariul de bază mediu pe S.N.P.

P. și salariul mediu brut, în raport de care au fost calculate sumele

solicitate de reclamantă, fără a justifica în ce mod a ajuns la o astfel de

concluzie și care sunt elementele probatorii pe care se întemeiază, apreciind

lipsită de utilitate administrarea probei cu expertiză judiciară contabilă, cu

motivare că la dosarul cauzei, există elementele de calcul în raport de care

pot fi cuantificate drepturile solicitate.

Procedând

astfel, a susținut instanța de apel, prima instanță a nesocotit dispozițiile

art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât din proba cu înscrisuri administrată

în recurs, a rezultat necesitatea efectuării în cauză a unei expertize

contabile judiciare, care să stabilească cuantumul sumelor cuvenite reclamantei

în raport de prevederile art. 168 alin. (l) din Contractul Colectiv de Muncă și

să verifice împrejurarea, susținută de recurentă, în sensul că aceste sume au

fost incluse în salariu, fiind astfel achitate salariaților societății.

Astfel, curtea

de apel a reținut că față de dispozițiile art. 305 C. proc. civ., proba cu

expertiză nu poate fi administrată în recurs, astfel încât se impune admiterea

căii de atac promovată de SC P. SA - Membru O.M.V. G., casarea sentinței și

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează să pună în

discuția părților necesitatea efectuării unei expertize contabile, cu

obiectivele anterior menționate, prilej cu care va analiza cauza prin prisma

tuturor aspectelor invocate de părți, prin cererea de chemare în judecată și

prin întâmpinare.

Urmare a

casării cu trimitere prin sentința civilă nr. 6558 din 24 septembrie 2010,

pronunțată în dosarul nr. 43233.01/3/2007, Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis cererea reclamantei D.V., a

obligat pârâta O.M.V. P. SA (SC P. SA - Membru O.M.V. G.) să plătească

reclamantei suma de 6202 lei, drepturi bănești, reprezentând primă de Crăciun

pentru 2004-2006 și primă de Paște 2004 - 2007, sumă ce cuprinde primele și

actualizarea lor cu indicele de inflație până la data de 28 iunie 2010, a

obligat pârâta să plătească reclamantei 601,80 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs pârâtă SC P. SA - Membru O.M.V. G.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia

nr. 3805 din 8 iunie 2011, pronunțată în dosarul nr. 43233.011312007, Curtea de

Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, a admis recursul declarat de recurenta-pârâtă SC O.M.V.

P. SA în contradictoriu cu intimata-

reclamantă

D.V., a modificat sentința și a respins acțiunea reclamantei

ca

neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel instanța de apel a reținut cu privire la excepția de conexitate,

excepția de prematuritate și excepția prescripției dreptului material la

acțiune al reclamantului, că au fost corect soluționate de tribunal, în sensul

respingerii acestora, iar pe fondul cauzei a constatat fondate criticile

recurentei-pârâte.

Astfel, a

reținut că din înscrisurile administrate în cauză, a rezultat că voința reală a

părților la data încheierii contractelor colective de muncă ulterioare

anului 2003, când au preluat alineatul doi al art.

168, articol care se referea

la drepturile aferente anului 2003, a fost

aceea de a sublinia că suplimentările salariale de Paști și de Crăciun, pentru

anii 2004, 2005, 2006 și, respectiv 2007, sunt drepturi ce încă din anul 2003,

au fost incluse în salariul de bază și urmează să fie executate în acest mod și

în acești ani, deci prin includere în salariul de bază.

Sesizând

exprimarea defectuoasă din actul adițional încheiat pentru anul 2004, la

negocierea contractului colectiv de muncă pentru anul 2005, părțile au

modificat aliniatul doi, precizând că „în anul 2003 suplimentările salariale de

la alin. (1) al articolului, au fost introduse în salariul de bază al fiecărui

salariat”, voința părților fiind aceea de a stabili că, începând cu anul 2003,

suplimentările ce fac obiectul pretențiilor deduse judecății să fie incluse în

salariul de bază.

S-a mai

susținut de instanța de control că în sprijinul acestei interpretări a fost

dată hotărârea Comisiei Paritare, căreia i-a fost supus spre interpretare alin.

(2) al art. 168, în luna iunie 2007. Astfel, Comisia Paritară P. SA, ale cărei

hotărâri sunt obligatorii pentru părțile semnatare ale contractului colectiv de

muncă, a interpretat clauza din art. 168 alin. (2) din Contractul Colectiv de

Muncă aplicabil, așa cum a fost modificat prin actele adiționale încheiate în

anii 2004-2006, în sensul că, începând cu anul 2003, părțile au înțeles să

includă în salariul de bază al angajaților suplimentările salariale prevăzute

la alin. (l), care urmau a fi acordate angajaților sub aceasta formă. Decizia

Comisiei Paritare reprezintă o convenție în sensul prevederilor art. 969 C.

civ., dintre patronat și sindicat ale cărei dispoziții sunt obligatorii pentru

părți, deci si pentru intimatul reclamant, reprezentat de F.S.L.I. P.

În concluzie,

instanța de apel a reținut că voința reală a părților pentru perioada la care

se referă pretențiile reclamantei a fost de a stabili că și în anii 2004-2007,

suplimentările salariale rămân incluse în salariul de bază, includere care a

avut loc în anul 2003, astfel că intimata reclamantă a beneficiat de drepturile

solicitate, prin acțiune, conform clauzelor din Contractelor Colective de Muncă

aplicabile pe perioada dedusă judecății, interpretate de Comisia Paritară, iar

în temeiul dispozițiilor art. 969, 977, 978, 982, 983 C. civ. și reținând

regulile de interpretare ale contractelor, Curtea a dispus admiterea

recursului, modificarea în tot a hotărârii și respingerea pretențiilor

reclamantei, ca neîntemeiate.

Astfel, din

expunerea succintă a elementelor care au caracterizat cele două litigii

soluționate prin hotărârile considerate a fi potrivnice, Înalta Curte constată

că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac

a revizuirii, întemeiată pe motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C.

proc. civ.

Invocarea

acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor

condiții: să existe hotărâri definitive potrivnice; hotărârile potrivnice să

fie pronunțate în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea

proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a

fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei și să se ceară

anularea celei de a doua hotărâri pronunțată în cauză.

Prin urmare,

legiuitorul instituie condiția triplei identități: de părți, obiect, cauză,

condiție fundamentală, întrucât finalitatea revizuirii este aceea de a remedia

erorile determinate de nesocotirea principiului autorității de lucru judecat.

În prezenta

cauză această condiție nu este îndeplinită, deoarece revizuenta pretinde că

hotărârea atacată pe calea revizuirii prin care s-a soluționat litigiul în al

doilea ciclu procesual este potrivnică hotărârii date în recurs, în primul

ciclu procesual, prin care s-a dispus trimiterea cauze spre rejudecare.

Or,

reglementarea cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

își găsește rațiunea în necesitatea de a se înlătura principiul autorității de

lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite dar

având același obiect aceeași cauză și aceleași părți.

În cadrul

aceluiași proces, cazul în speță, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice,

întrucât chiar dacă în diferite etape procesuale, soluțiile pot fi diferite, de

cele anterioare, în final o singură hotărâre pune capăt judecății.

Prin urmare, întrucât în speță, hotărârile

pretinse potrivnice sunt pronunțate în același dosar, aflat în etape procesuale

diferite, iar nu în dosare diferite, cererea

de revizuire este

inadmisibilă.

În consecință,

fată de considerentele menționate și având în vedere dispozițiile art. 322

alin. (l) pct. 7 C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibilă, cererea de

revizuire formulată de revizuenta împotriva deciziei civile nr. 3805 din 08

iunie 2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta D.V. împotriva

deciziei civile nr. 3805 din 8 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări

sociale.    /

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 29 iunie 2012.