ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2704/2015

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 6532 din 22 iunie 2011 a respins, ca tardiv formulată, cererea de revizuire a sentinței civile nr. 5717 din 17 septembrie 2008 a aceleiași instanțe, formulată de reclamantul D.M., reținând că decizia atacată i-a fost comunicată revizuentului în data de 07 octombrie 2008, iar cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul instanței în data de 19 ianuarie 2009, cu depășirea termenului legal de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) C. proc. civ. Prin sentința civilă nr. 5855 din 19 mai 2012, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de reclamantul D.M.

împotriva sentinței civile nr. 6532 din 22 iunie 2011, anterior menționată. Prin decizia nr. 4284 din 20 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul D.M. împotriva sentinței civile nr. 5855 din data de 19 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 19579/3/2012, a încheierii de ședință din camera de consiliu din data de 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 19579/3/2012 și a sentinței civile nr. 11137 bis din data de 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 19579/3/2012/a1, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea Feroviară Română.

Reclamantul D.M. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 4284 din 20 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza motivului prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 763 din 17 martie 2015 a respins, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de D.M. Pentru a se pronunța astfel, Înalta Curte a reținut că, în cauză, hotărârea pretins contradictorie și a cărei anulare se solicită, decizia nr. 4284 a Curții de Apel București, a fost pronunțată de instanța de recurs la data de 20 septembrie 2013. Revizuentul D.M.

și-a întemeiat calea de atac extraordinară a revizuirii pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și a depus cererea de revizuire la data de 15 decembrie 2014, cu depășirea termenului legal, imperativ, de decădere, de o lună, reglementat de art. 324 alin. (1) pct. 1 teza II C. proc. civ., care se împlinea la data de 21 octombrie 2014. Cum revizuentul nu a dovedit că a fost împiedicat de o împrejurare obiectivă, mai presus de voința sa, care nu putea fi prevăzută și nici depășită, pentru a solicita instanței repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire, nu sunt aplicabile dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare reclamantul D.M. invocând dispozițiile art. 317 alin. (1) și (2) C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 26 noiembrie 2015 Înalta Curte a pus în discuție admisibilitatea contestației în anulare în raport de faptul că nu conține critici ce se pot încadra în temeiul de drept invocat. Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al contestației în anulare având în vedere următoarele considerente: Căile de atac și condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece legiuitorul a avut în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispozițiile art. 317 C. proc. civ. (contestația în anulare obișnuită, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre irevocabilă) și ale art. 318 C. proc. civ. (contestația în anulare specială, al cărei obiect poate fi numai o hotărâre a instanței de recurs). Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare obișnuită sunt două: când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Prin urmare, pe calea contestației în anulare nu pot fi valorificate decât nereguli procedurale, iar nu relative la dezlegarea dată de instanță fondului raportului juridic dedus judecății. Din cele ce preced rezultă că sunt condiții de admisibilitate atât cele referitoare la hotărârea ce poate face obiectul acestei căi de atac, cât și cele privind motivele ce pot fi valorificate prin introducerea contestației în anulare. În speță, contestatorul a atacat o hotărâre pronunțată în revizuire. Susținerile conținute în cererea formulată nu se constituie în critici ce s-ar putea circumscrie motivelor de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de art. 317 C. proc. civ. Astfel, contestatorul afirmă că analiza din decizia atacată este injustă și realizată de judecători necompetenți, că această decizie nu ține cont de realitate și că circuitul cererii a fost asigurat de Curtea de Apel București.

Contestatorul nu dezvoltă, prin argumente pertinente, existența unui viciu de procedură sau a unei încălcări a ordinii publice referitoare la competență, aspecte care ar fi putut plasa cererea sa de retractare în ipoteza contestației în anulare obișnuite reglementate de art. 317 C. proc. civ. Totodată, deși în susținerile orale a invocat incidența art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nu a precizat în ce fel hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică referitoare la competență, situație ce ar putea constitui temei pentru exercitarea contestației în anulare. Așa fiind, cum criticile formulate nu se încadrează în dispozițiile art. 317 C. proc. civ., niciuna din aceste critici neavând legătură cu neregulile procedurale prevăzute de textul menționat, ca motive de contestație în anulare, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare împotriva deciziei nr. 763 din 17 martie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de contestatorul D.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 noiembrie 2015.