ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 763/2015

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin

Decizia nr. 4284 din 20 septembrie 2013, Curtea de Ape! București, secția a

Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de munca și asigurări sociale, a

respins, ca nefondate, recursurile formulate de reclamantul D.M. împotriva

sentinței civile nr. 5855 din data de 19 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

19579/3/2032, încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 11

decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 19579/3/2012 și a sentinței civile

nr. 11137 bis din data de 11 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul

București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

19579/3/2012/al, în contradictoriu cu intimata-pârâtă A.F.R.

În motivarea deciziei, instanța a

reținut următoarele:

Criticile aduse de către recurent

sentinței civile nr. 5855 din data de 19 iunie 2012 sunt nefondate, având în

vedere făptui că pentru admisibilitatea contestației în anulare reglementată de

dispozițiile art. 317 C. proc. civ., condiția legii este pe de o parte ca

hotărârea atacată să fie irevocabilă, iar pe de altă parte ca motivul pe care

se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare

de atac.

Cea de a doua condiție de

admisibilitate constituie o aplicare a principiului potrivit căruia nu se poate

folosi o cale de atac extraordinară atunci când s-ar fi putut folosi calea de

atac ordinară.

Partea nu are un drept de opțiune

între contestația în anulare și recurs, dându-se prioritate recursului, prin

urmare partea fiind obligată sa valorifice eventualele motive de contestație

prin intermediul recursului, motivele de nelegalitate vizate de art. 317

constituind în același timp și motive de recurs.

Această cerință trebuie examinată în

corelație cu art. 317 teza finală C. proc. civ. potrivit căruia contestația în

anulare devine admisibilă în cazul în care motivele au fost invocate prin

cererea de recurs, dar instanța ie-a respins pentru că aveau nevoie de

verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins tară a fi judecat în fond.

În speță, conîestatorul a formulat

contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 5855 din 19 mai 2012,

prin care a fost respinsă ca tardiv formulată cererea de revizuire a sentinței

civile nr. 5717 din 17 septembrie 2008, recursul declarat împotriva acesteia

fiind respins prin Decizia civilă nr. 5079 din 18 decembrie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel București.

În doctrină se admite unanim că în

situația în care un recurs a fost respins ca tardiv introdus, contestația în

anulare este inadmisibilă deoarece în sens contrar s-ar admite o eludare

directă a interdicției prevăzute de art. 317 C. proc. civ. din moment ce un recurs

tardiv este socotit ca și cum nu ar fi fost introdus.

Nu pot fi reținute nici criticile

referitoare la neindicarea de către instanța de fond a situației de fapt și de

drept, sentința atacată respectând cerințele prevăzute de art. 261 C. proc.

civ., iar în ceea ce privește omisiunea judecării pe fond a cauzei, se observă

faptul că solicitarea recurentului a fost respinsă ca inadmisibilă iar

dispozițiile art. 317 C. proc. civ. sunt în sensul că instanța este obligată să

se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de

fond care fac de prisos în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.

Or, admiterea excepției

inadmisibilității făcea de prisos analizarea fondului pretențiilor deduse

judecății.

În ceea ce privește repartizarea

aleatorie a cauzei, din adresa din 14 februarie 2012 emisă de Tribunalul

București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, rezultă că

acțiunea recurentului a fost repartizată aleatoriu la data de 29 mai 2012

conform listingului atașat de către instanță corespondenței cu petentul, iar

cât privește lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, potrivit art.

103 din Regulamentul de organizare al instanțelor judecătorești, la instanțele

la care se utilizează sistemul computerizat lucrările se realizează prin

selecția automată a datelor, la înscrierea dosarelor pe listă dându-se

întâietate cauzelor în care sunt arestați și cu privire la care legea prevede

ca judecata se face de urgență, în speța recurentul nedovedind o încălcare a

Regulamentului în ceea ce privește întocmirea listei de ședință.

Referitor la necercetarea de către

instanță a înscrisurilor depuse la dosare, astfel cum s-a arătat mai sus,

reținerea de către instanța de fond a excepției inadmisibilității face de

prisos cercetarea în fond a pricinii.

Cât privește nelegalitatea sentinței

atacate prin prisma nerespectării normelor referitoare la competența instanței,

se observă faptul că recurentul a investit instanța de fond cu o contestație în

anulare formulată împotriva sentinței civile nr. 6532 din 22 iunie 2011

pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, iar potrivit dispozițiilor art. 319 C. proc. civ., contestația în

anulare se introduce la instanța a cărei hotărâre se atacă.

În ceea ce privește criticile

referitoare Ia continuitatea completului de judecată din adresa din 14

noiembrie 2012 emisă de Tribunalul București, secția a VlII-a conflicte de munca

și asigurări sociale, rezultă că acțiunea recurentului a fost repartizată

aleatoriu la data de 29 mai 2012 Completului 3, complet ce nu a fost schimbat

pe parcursul soluționării cererii, astfel încât și această critică va fi

înlăturată.

Nu poate fi reținută nici critica

potrivit căreia la pronunțarea sentinței atacate instanța de fond ar fi avut în

vedere hotărâri lovite de nulitate, dat fiind faptul ca, așa cum s-a arătat

anterior soluționarea cauzei s-a făcut în urma admiterii excepției inadmisibili

tații, instanța neintrând în cercetarea fondului pretențiilor.

Nici recursul declarat împotriva

încheierii din Camera de Consiliu din 11 decembrie 2012 nu este fondat, în mod

corect Tribunalul procedând la respingerea cererii privind lămurirea dispozitivului

sentinței civile nr. 5855 din data de 19 mai 2012.

Potrivit art. 211 C. proc. civ.: în

cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau

aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice,

părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească

dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice,

Or, dispozitivul sentinței mai sus

indicate nu cuprinde dispoziții potrivnice ori dispoziții care să nu poaîă fi

puse în executare, neiăsând loc ia interpretări și nu necesită lămuriri cu

privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea acestuia.

În ceea ce privește recursul formulat

împotriva sentinței civile nr. 11137 bis din data de 11 decembrie 2012, pronunțată

de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări

sociale, în Dosarul nr. 19579/3/2012/al, nici acesta nu este fondat, prima

instanță pronunțându-se în limitele investirii sale și neexistând un capăt de

cerere pe care să-l fi omis la pronunțarea sentinței civile nr. 5855 din data

de 19 iunie 2012.

La data de 15 decembrie 2014,

reclamantul D.M. a formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 4284 din 20

septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VlI-a civila

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în baza

motivului prevăzut de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea cererii, revizuentul a

susținut că decizia atacată este în opoziție cu Decizia nr. 1294 din 1 martie

2011 a Curții de Apel București, secția a VlI-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

În cauză, s-a ajuns la eroare

judiciară perpetuată și în fazele superioare, fără să se țină cont de situația

de fapt și de drept, fiindu-i încălcate revizuentului drepturile

constituționale.

La termenul de judecată din data de 17

martie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității

cererii de revizuire, ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul

art. 137 alin. (1) C. proc. civ.

În conformitate cu art. 324 alin. (1)

pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în

cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1), de la comunicarea

hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanța de recurs,

după evocarea fondului, de la pronunțare; pentru hotărârile prevăzute la pct. 7

alin. (2), de la pronunțarea ultimei hotărâri.

În cauză, hotărârea pretins

contradictorie și a cărei anulare se solicită, Decizia nr. 4284 a Curții de

Apel București a fost pronunțată de instanța de recurs la data de 20 septembrie

2013.

Drept urmare, sunt aplicabile

dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., termenul de o

lună curgând de ia pronunțarea hotărârii, respectiv de la data de 20 septembrie

2013.

Revizuentul D.M. și-a întemeiat calea

de atac extraordinară a revizuirii pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. și a depus cererea de revizuire 3a data de 15 decembrie 2014, cu depășirea

termenului legal, imperativ, de decădere, de o lună, reglementat de art. 324 alin.

(1) pct. 1 teza a II-a C. proc. civ., care se împlinea la data de 21 octombrie

2014.

Petițiile depuse de revizuent pe cale

administrativă, invocate în susținerea respingerii excepției tardivității, nu

influențează termenul de declarare a căii de atac.

Potrivit dispozițiilor art. 103 alin.

(1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac în termenul legal atrage

decăderea, afară de cazul când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o

împrejurare mai presus de voința ei.

Or, revizuentul nu a dovedit că a fost

împiedicat de o împrejurare obiectivă, mai presus de voința sa, care nu putea

fi prevăzută și nici depășită, pentru a solicita instanței repunerea în

termenul de formulare a cererii de revizuire.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

va respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată împotriva Deciziei nr.

4284 din data de 20 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardivă, cererea de

revizuire formulată de revizuentul D.M. împotriva Deciziei nr. 4284 din data de

20 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 martie 2015.