ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5924/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 2504/306/2006, reclamanții S.I. și S.A. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Municipiul Sibiu, prin primar, SC U. SA, Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ al municipiului Sibiu și S.O., anularea parțială a procesului-verbal de predare-primire din 8 ianuarie 2003 în ce privește apartamentul deținut de reclamanți; să se constate că acest apartament a fost construit în anul 1960 de pârâtul Statul Român; să se constate nulitatea absolută parțială a încheierii de intabulare din 18 iunie 2003 din C.F. Sibiu, în ce privește rectificarea imobilului și nulitatea absolută parțială a încheierii de intabulare din 24 septembrie 2004 din C.F.

Sibiu și revenirea la situația anterioară de carte funciară; să se constate valabilitatea contractului de închiriere din 20 septembrie 2001, fiind aplicabile și dispozițiile legii cu privire la tacita relocațiune. Reclamanții și-au precizat ulterior cererea inițială, în sensul că au solicitat să se constate că apartamentul în litigiu nu a fost proprietatea pârâtei S.I.M., singurul proprietar de la data construirii sale fiind Statul Român și să se constate nulitatea absolută parțială și a titlului, respectiv rectificarea pronunțată în Dosarul nr. 1971/2003 al Judecătoriei Sibiu prin sentința civilă nr. 1789/2003, iar apoi și-au completat cererea, în sensul chemării în judecată și a pârâților B.V.

și Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al Statului Român. Prin sentința civilă nr. 5390 din 27 noiembrie 2006, Judecătoria Sibiu a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea acestora, reținându-se că procesul-verbal de predare-primire atacat a fost întocmit în baza sentinței civile nr. 667 din 06 iunie 2000 a Judecătoriei Luduș, că, atâta timp cât această hotărâre judecătorească este valabilă, nu se poate constata nulitatea încheierii de intabulare și valabilitatea contractului de închiriere și că reclamanții ar fi trebuit să-și reglementeze raporturile locative cu noul proprietar al imobilului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Sibiu, iar apoi, în urma admiterii cererii de strămutare prin încheierea nr. 3762 din 09 mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 2344/90/2007. Prin decizia civilă nr. 251 din 5 octombrie 2007, Tribunalul Vâlcea a respins ca nefondat apelul reclamanților, pentru considerentele arătate în acea sentință.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții, înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie la data de 30 noiembrie 2007. Cu prilejul soluționării recursului, prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2010, instanța de recurs a respins cererea de amânare a cauzei, formulată în scris de către apărătorul recurenților-reclamanți și a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. și art. 6 C.E.D.O., amânarea pronunțării, pentru a da posibilitatea depunerii la dosar de concluzii scrise. Împotriva încheierii de ședință menționate, au declarat recurs reclamanții, la data de 26 octombrie 2010, înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 9795/1/2010.

Prin încheierea din 28 octombrie 2010, constatând necesar a se discuta suspendarea judecării cauzei în temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., față de recursul declarat de reclamanți împotriva încheierii din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești a dispus repunerea cauzei pe rol, iar prin încheierea din 18 noiembrie 2010, în raport de dispozițiile legale anterior invocate, a dispus suspendarea judecății până la soluționarea prezentului recurs. Prin motivele de recurs formulate, reclamanții au criticat măsura instanței de la termenul de judecată din 21 octombrie 2010, de respingere a cererii apărătorului recurenților – reclamanți de amânare a cauzei, susținând că, în acest fel, le-a fost încălcat dreptul la apărare.

La termenul din 8 iulie 2011, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția de inadmisibilitate a recursului, reținând cauza spre soluționare pe acest aspect. Față de excepția invocată, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente: În conformitate cu art. 299 teza a II –a coroborat cu art. 282 alin. (2) C. proc. civ., la care norma trimite expres, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, cu excepția celor prin care s-a întrerupt cursul judecății. Or, încheierea de ședință prin care s-au luat măsura procesuală de respingere a cererii reclamanților de amânare a cauzei, prin care nu a fost „pregătită” dezlegarea pricinii, în termenii art. 268 C. proc.

civ., reprezintă o încheiere premergătoare prin care nu a fost întrerupt cursul judecății. Ca atare, împotriva unei asemenea încheieri nu se poate promova separat calea de atac a recursului, ci doar odată cu recursul împotriva hotărârii prin care instanța se dezinvestește de soluționarea cauzei. Pe de altă parte, încheierea recurată în cauză a fost dată de o instanță de recurs, iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile din acea fază procesuală sunt irevocabile, nefiind susceptibile de recurs, concluzie confirmată de art. 299 alin. (1) C. proc. civ., ce nu prevede în categoriile de hotărâri posibil a fi recurate și o hotărâre pronunțată chiar în recurs. Această constatare este valabilă și în privința încheierilor premergătoare date în recurs, cât timp legiuitorul nu a prevăzut un regim juridic al căilor de atac împotriva acestora, distinct de cel împotriva oricărei alte hotărâri pronunțate în acea fază procesuală.

Drept urmare, cât timp părțile nu au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei finale prin care Curtea de Apel va soluționa recursul împotriva deciziei civile nr. 251 din 5 octombrie 2007 a Tribunalului Vâlcea, nu au la îndemână nici recursul împotriva încheierilor date de Curtea de Apel în cursul judecării acelui recurs. Față de considerentele de fapt și de drept expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamanții S.A. și S.I. împotriva încheierii de ședință din 21 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 iulie 2011.