ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5924/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Sibiu sub nr. 2504/306/2006, reclamanții S.I. și S.A. au solicitat,

în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Municipiul Sibiu, prin primar, SC

U. SA, Serviciul Public pentru Administrarea Fondului Locativ al municipiului Sibiu

și S.O., anularea parțială a procesului-verbal de predare-primire din 8 ianuarie

2003 în ce privește apartamentul deținut de reclamanți; să se constate că acest

apartament a fost construit în anul 1960 de pârâtul Statul Român; să se constate

nulitatea absolută parțială a încheierii de intabulare din 18 iunie 2003 din C.F.

Sibiu, în ce privește rectificarea imobilului și nulitatea absolută parțială a încheierii

de intabulare din 24 septembrie 2004 din C.F. Sibiu și revenirea la situația anterioară

de carte funciară; să se constate valabilitatea contractului de închiriere din

20 septembrie 2001, fiind aplicabile și dispozițiile legii cu privire la tacita

relocațiune.

Reclamanții și-au precizat

ulterior cererea inițială, în sensul că au solicitat să se constate că apartamentul

în litigiu nu a fost proprietatea pârâtei S.I.M., singurul proprietar de la data

construirii sale fiind Statul Român și să se constate nulitatea absolută parțială

și a titlului, respectiv rectificarea pronunțată în Dosarul nr. 1971/2003 al Judecătoriei

Sibiu prin sentința civilă nr. 1789/2003, iar apoi și-au completat cererea, în sensul

chemării în judecată și a pârâților B.V. și Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant

al Statului Român.

Prin sentința civilă

nr. 5390 din 27 noiembrie 2006, Judecătoria Sibiu a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, a respins excepția lipsei calității

procesuale active a reclamanților și a respins acțiunea acestora, reținându-se că

procesul-verbal de predare-primire atacat a fost întocmit în baza sentinței civile

nr. 667 din 06 iunie 2000 a Judecătoriei Luduș, că, atâta timp cât această hotărâre

judecătorească este valabilă, nu se poate constata nulitatea încheierii de intabulare

și valabilitatea contractului de închiriere și că reclamanții ar fi trebuit să-și

reglementeze raporturile locative cu noul proprietar al imobilului.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții, înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Sibiu, iar

apoi, în urma admiterii cererii de strămutare prin încheierea nr. 3762 din 09

mai 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost înregistrat pe

rolul Tribunalului Vâlcea sub nr. 2344/90/2007.

Prin decizia civilă

nr. 251 din 5 octombrie 2007, Tribunalul Vâlcea a respins ca nefondat apelul reclamanților,

pentru considerentele arătate în acea sentință.

Împotriva acestei decizii

au formulat recurs reclamanții, înregistrat pe rolul Curții de Apel Pitești, secția

civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze

cu minori și de familie la data de 30 noiembrie 2007.

Cu prilejul soluționării

recursului, prin încheierea de ședință din 21 octombrie 2010, instanța de recurs

a respins cererea de amânare a cauzei, formulată în scris de către apărătorul recurenților-reclamanți

și a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 156 C. proc. civ. și art. 6 C.E.D.O.,

amânarea pronunțării, pentru a da posibilitatea depunerii la dosar de concluzii

scrise.

Împotriva încheierii de

ședință menționate, au declarat recurs reclamanții, la data de 26 octombrie 2010,

înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție sub nr. 9795/1/2010.

Prin încheierea din 28

octombrie 2010, constatând necesar a se discuta suspendarea judecării cauzei în

temeiul dispozițiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., față de recursul declarat de

reclamanți împotriva încheierii din 21 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești a

dispus repunerea cauzei pe rol, iar prin încheierea din 18 noiembrie 2010, în raport

de dispozițiile legale anterior invocate, a dispus suspendarea judecății până la

soluționarea prezentului recurs.

Prin motivele de recurs

formulate, reclamanții au criticat măsura instanței de la termenul de judecată din

21 octombrie 2010, de respingere a cererii apărătorului recurenților – reclamanți

de amânare a cauzei, susținând că, în acest fel, le-a fost încălcat dreptul la apărare.

La termenul din 8

iulie 2011, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția de inadmisibilitate a recursului,

reținând cauza spre soluționare pe acest aspect.

Față de excepția invocată,

Înalta Curte apreciază că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu

art. 299 teza a II –a coroborat cu art. 282 alin. (2) C. proc. civ., la care norma

trimite expres, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât

odată cu fondul, cu excepția celor prin care s-a întrerupt cursul judecății.

Or, încheierea de ședință

prin care s-au luat măsura procesuală de respingere a cererii reclamanților de amânare

a cauzei, prin care nu a fost „pregătită” dezlegarea pricinii, în termenii art.

268 C. proc. civ., reprezintă o încheiere premergătoare prin care nu a fost întrerupt

cursul judecății.

Ca atare, împotriva unei

asemenea încheieri nu se poate promova separat calea de atac a recursului, ci doar

odată cu recursul împotriva hotărârii prin care instanța se dezinvestește de soluționarea

cauzei.

Pe de altă parte, încheierea

recurată în cauză a fost dată de o instanță de recurs, iar potrivit art. 377

alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile din acea fază procesuală sunt irevocabile,

nefiind susceptibile de recurs, concluzie confirmată de art. 299 alin. (1) C.

proc. civ., ce nu prevede în categoriile de hotărâri posibil a fi recurate și o

hotărâre pronunțată chiar în recurs.

Această constatare este

valabilă și în privința încheierilor premergătoare date în recurs, cât timp legiuitorul

nu a prevăzut un regim juridic al căilor de atac împotriva acestora, distinct de

cel împotriva oricărei alte hotărâri pronunțate în acea fază procesuală.

Drept urmare, cât timp

părțile nu au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei finale prin

care Curtea de Apel va soluționa recursul împotriva deciziei civile nr. 251 din

5 octombrie 2007 a Tribunalului Vâlcea, nu au la îndemână nici recursul împotriva

încheierilor date de Curtea de Apel în cursul judecării acelui recurs.

Față de considerentele

de fapt și de drept expuse, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu

și va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil

recursul declarat de reclamanții S.A. și S.I. împotriva încheierii de ședință din

21 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 8 iulie 2011.