ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5045/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții Z.A. și Z.V. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând să se constate refuzul nejustificat al acestuia, prin intermediul Direcției Cetățenie, de a le soluționa cererile de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului prin intermediul acestei direcții de a proceda la analizarea/avizarea cererilor lor de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale în valoare de 1.000 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au depus cereri de redobândire a cetățeniei române din anul 2003, primind numărul de dosar 12746/2003 și respectiv 12744/2003, iar la data de 26 august 2009 au depus cereri de urgentare, solicitând informații concrete cu privire la modul în care se lucrează la aceste cereri, dar de fiecare dată li s-a răspuns că dosarul se află în lucru. Cu privire la cererea de acordare a daunelor morale au arătat că prin această tergiversare li s-a creat un prejudiciu moral, li s-a încălcat condiția/demnitatea umană, întrucât au fost privați de drepturile legale și constituționale o perioadă îndelungată de timp, aflându-se într-un stres continuu prin faptul că nu se pot angaja în domeniul în care s-au specializat.

Prin întâmpinare, pârâtul a arătat că în ședința din 14 septembrie 2009 cererile reclamanților au fost examinate și avizate pozitiv de Comisia pentru cetățenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 și 18 din Legea nr. 21/1991. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 721 din 9 februarie 2010, a respins ca rămase fără obiect pct. 1 și 2 din acțiune și ca neîntemeiat pct. 3, obligând pârâtul la 400 RON cheltuieli de judecată către reclamanți. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Cu privire la pct. 1 și 2 din acțiune, cererile reclamanților au rămas fără obiect, întrucât în conformitate cu art. 17 din Legea nr. 21/1991, Comisia a întocmit un raport în care a menționat îndeplinirea condițiilor legale privind redobândirea cetățeniei române, raport ce va fi înaintat Ministrului Justiției.

Referitor la pct. 3 din acțiune, s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a dispozițiilor art. 998-999 C. civ. astfel că, nefiind îndeplinite aceste condiții nu poate fi angajată în cauză răspunderea pârâtului. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Justiției. Recurentul a susținut, în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece, deși cererile reclamanților erau soluționate, instanța în mod eronat a dispus obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs Ministerul Justiției, care a criticat hotărârea atacată numai sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată, cu motivarea că această plată nu este justificată, având în vedere modul de soluționare a acțiunii, respectiv respingerea acesteia ca rămasă fără obiect în privința pct. 1 și 2 și ca neîntemeiată în ce privește pct. 3 din acțiune. Recursul nu este fondat. Potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. La baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea câștigătoare.

Din acest punct de vedere este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul, după cum este lipsit de importanță aspectul invocat de recurent și anume că „așa cum rezultă din considerentele și dispozitivul sentinței criticate, pârâtul nu a căzut în pretenții față de reclamant, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată”. Pe de altă parte, pârâtul datorează cheltuieli de judecată tocmai pentru că este în culpă procesuală, din moment ce a soluționat cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant cu încălcarea termenului rezonabil, astfel cum acesta este definit prin art. 6 pct. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Mai mult decât atât, practica judiciară a statuat că reclamantul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată și în cazul în care pârâtul a efectuat, în cursul procesului, prestația ce i s-a cerut prin acțiune, căci prin comportarea sa l-a pus pe reclamant în situația de a sesiza instanța de judecată. Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 721 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2010.