ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5045/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanții Z.A. și Z.V. au chemat în judecată

pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, solicitând să se constate

refuzul nejustificat al acestuia, prin intermediul Direcției Cetățenie, de a le

soluționa cererile de redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâtului prin

intermediul acestei direcții de a proceda la analizarea/avizarea cererilor lor de

redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă

a hotărârii și obligarea pârâtului la acordarea daunelor morale în valoare de 1.000

RON.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că au depus cereri de redobândire a cetățeniei române din

anul 2003, primind numărul de dosar 12746/2003 și respectiv 12744/2003, iar la data

de 26 august 2009 au depus cereri de urgentare, solicitând informații concrete cu

privire la modul în care se lucrează la aceste cereri, dar de fiecare dată li s-a

răspuns că dosarul se află în lucru.

Cu privire la cererea

de acordare a daunelor morale au arătat că prin această tergiversare li s-a creat

un prejudiciu moral, li s-a încălcat condiția/demnitatea umană, întrucât au fost

privați de drepturile legale și constituționale o perioadă îndelungată de timp,

aflându-se într-un stres continuu prin faptul că nu se pot angaja în domeniul în

care s-au specializat.

Prin întâmpinare, pârâtul

a arătat că în ședința din 14 septembrie 2009 cererile reclamanților au fost examinate

și avizate pozitiv de Comisia pentru cetățenie, care a întocmit raportul prevăzut

de art. 17 și 18 din Legea nr. 21/1991.

Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 721 din 9

februarie 2010, a respins ca rămase fără obiect pct. 1 și 2 din acțiune și ca neîntemeiat

pct. 3, obligând pârâtul la 400 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut următoarele:

Cu privire la pct. 1 și

2 din acțiune, cererile reclamanților au rămas fără obiect, întrucât în conformitate

cu art. 17 din Legea nr. 21/1991, Comisia a întocmit un raport în care a menționat

îndeplinirea condițiilor legale privind redobândirea cetățeniei române, raport ce

va fi înaintat Ministrului Justiției.

Referitor la pct. 3 din

acțiune, s-a reținut că reclamanții nu au făcut dovada îndeplinirii cumulative a

dispozițiilor art. 998-999 C. civ. astfel că, nefiind îndeplinite aceste condiții

nu poate fi angajată în cauză răspunderea pârâtului.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Justiției.

Recurentul a susținut,

în esență, că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, deoarece,

deși cererile reclamanților erau soluționate, instanța în mod eronat a dispus obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinței pronunțată

de Curtea de Apel București a declarat recurs Ministerul Justiției, care a criticat

hotărârea atacată numai sub aspectul obligării la plata cheltuielilor de judecată,

cu motivarea că această plată nu este justificată, având în vedere modul de soluționare

a acțiunii, respectiv respingerea acesteia ca rămasă fără obiect în privința pct.

1 și 2 și ca neîntemeiată în ce privește pct. 3 din acțiune.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 274

alin. (1) C. proc. civ. „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere,

să plătească cheltuieli de judecată”.

La baza obligației de

restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală. Partea din vina căreia

s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile făcute, justificat, de partea

câștigătoare.

Din acest punct de vedere

este irelevantă buna-credință a părții care a pierdut procesul, după cum este lipsit

de importanță aspectul invocat de recurent și anume că „așa cum rezultă din considerentele

și dispozitivul sentinței criticate, pârâtul nu a căzut în pretenții față de reclamant,

astfel că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de cerere

privind cheltuielile de judecată”.

Pe de altă parte, pârâtul

datorează cheltuieli de judecată tocmai pentru că este în culpă procesuală, din

moment ce a soluționat cererea de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamant

cu încălcarea termenului rezonabil, astfel cum acesta este definit prin art. 6

pct. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Mai mult decât atât, practica

judiciară a statuat că reclamantul are dreptul la plata cheltuielilor de judecată

și în cazul în care pârâtul a efectuat, în cursul procesului, prestația ce i s-a

cerut prin acțiune, căci prin comportarea sa l-a pus pe reclamant în situația de

a sesiza instanța de judecată.

Față de cele ce preced,

recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 721 din 9 februarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 17 noiembrie 2010.