ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4562/2012

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș, la data de 21 ianuarie 2010, reclamantele M.M. și R.A. au

chemat în judecată pârâtul S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiș

solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că de drept li se

aplică dispozițiile art. l alin. (3) și dispozițiile art. 3 din Legea nr.

221/2009 atât reclamantelor cât și părinților acestora L.V. (în ortografiere

maghiară) decedat la 6 aprilie 1994 și L.M. decedată la 20 august 1985 precum

și în calitate de nepoate a lui L.F. născută M., decedată; să se dispună

acordarea unor despăgubiri morale reprezentând echivalentul în lei la cursul de

la data plății efective a sumelor de 100.000 euro pentru fiecare, în solidar;

120.000 Euro pentru tatăl reclamanților; 160.000 Euro pentru mama

reclamantelor, 160.000 Euro pentru bunica reclamantelor (câte 3.000 Euro pentru

fiecare lună de deportare, respectiv 36.000 Euro/an, ținându-se cont și de

măsurile reparatorii acordate celor care au beneficiat de ele), reprezentând

contravaloarea prejudiciului moral cauzat, prin stabilirea domiciliului

obligatoriu timp de 4 ani și 6 luni pentru întreaga familie în perioada

dictaturii comuniste prin luarea măsurii administrative abuzive a deportării în

Câmpia Bărăganului; să dispună acordarea de despăgubiri reprezentând

echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurii administrative,

care nu le-au fost restituire și pentru care nu au obținut despăgubiri, în

cuantum de 200.000 Euro, respectiv echivalentul în lei la data plății efective,

acest prejudiciu material provenind din distrugeri aduse construcției cu nr.

209 Foeni care după deportarea familiei reclamantelor a fost ocupată de G.A.S.

Foeni iar la reîntoarcere abia după 2 ani de procese, le-a fost restituită

într-o stare deplorabilă; confiscarea întregului inventar gospodăresc din

imobilul construcție compusă de 3 camere mari, bucătărie, hol mare, cămară de

alimente, pod mare care putea adăposti până la 5 vagoane de grâu, 2 hambare

mari și 2 grajduri, respectiv a întregului mobilier, covoare, tablouri, veselă

etc., deteriorarea parchetului și a gresiei precum și însușirea de către

autorități a produselor agricole și a alimentelor din întreaga gospodărie;

confiscarea tuturor utilajelor agricole care serveau cultivării celor 59,730 ha

deținute de familia reclamantelor, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinare pârâtul a invocat

excepțiile lipsei calității procesuale active a ambelor reclamante și a

inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.

Prin sentința civilă nr. 1301 din 21

mai 2010, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr. 367/30/2010, a fost

respinsă excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor și cea a

inadmisibilității capătului de cerere privind acordarea daunelor morale.

A fost respinsă cererea de chemare în

judecată formulată și precizată de reclamantele M.M. și R.A. împotriva

pârâtului S.R. prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Timiș.

A fost respinsă cererea reclamantelor

privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Sub aspectul excepțiilor invocate prin

întâmpinare tribunalul a reținut că pârâtul nu a motivat excepția lipsei

calității procesual active a reclamantelor, iar cât privește cea de-a doua

excepție s-a reținut că motivele invocate în susținerea acestei excepții vizează

apărări ținând de fondul cauzei câtă vreme Legea nr. 221/2009 prevede că la

stabilirea și acordarea despăgubirilor se va ține cont și de măsurile

reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-Lege nr. l

18/1990 și a O.U.G. nr. 214/1999.

Referitor la fondul cauzei, instanța

de fond a avut în vedere că, în tot cuprinsul legii, legiuitorul a făcut o

demarcație clară între persoanele condamnate politic și persoanele care au fost

supuse unor măsuri administrative cu un astfel de caracter, termenul folosit

având în înțeles bine stabilit că această demarcație este păstrată și în cadrul

art. 5 alin. (l) din Legea nr. 221/2009, unde, la

lit. a),

legiuitorul vorbește despre despăgubiri pentru

prejudiciul moral suferit „prin condamnare”, iar la lit. b) vorbește despre

despăgubiri reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin

hotărârea de condamnare sau ca efect al măsurii administrative.

Împotriva sentinței civile

nr. 1301

din 21 mai 2010, pronunțată de

Tribunalul Timiș în dosarul nr. 367/30/2010 au declarat apel reclamantele M.M. și

R.A., solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotărârii în sensul admiterii

acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, solicitând completarea

probatoriului și rejudecarea la instanța de fond pentru soluționarea petitului

privind daunele materiale.

În motivare, apelantele-reclamante au

arătat că hotărârea instanței de fond contravine literei și spiritului Legii

nr. 221/2009 întrucât art. 3 lit. e) din Legea nr. 221/2009 menționează în mod

expres Decizia M.A.I. nr. 200/1951 fiind o măsură administrativă cu caracter

politic și prin urmare, conform art. 5

alin.

(l)

lit. b)

din Legea nr.

221/2009, sunt îndreptățite la a solicita despăgubiri morale și materiale.

Pârâtul S.R. reprezentat de M.F.P. prin

D.G.F.P. Timiș a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea

apelului declarat iar, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția

I

civilă, prin decizia nr. 1107 din 15

decembrie 2011, a admis apelul reclamantelor, a anulat sentința atacată și a

trimis cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiș.

În fundamentarea acestei decizii

instanța de control judiciar a reținut, în esență, că petitul privind acordarea

despăgubirilor materiale, trebuie examinat, nu în mod limitat, cum greșit a

apreciat tribunalul, prin raportarea sferei prevăzute de art. 5

alin. (l)

lit. b) din Legea nr. 221/2009 la

domeniul Legii nr. 10/2001, ci, dimpotrivă prin raportarea dispozițiilor art. 5

lit. b)

din Legea nr. 221/2009, la

domeniul de aplicare al actului normativ special, care este unul distinct de

cel prevăzut de Legea nr. 10/2001, că prevederile art. 5 alin. (l) lit. b) din

Legea nr. 221/2009 vizează tocmai ipoteza posibilității acordării de

despăgubiri materiale pentru acele bunuri, mobile sau imobile, de care

subiectul a fost deposedat în mod abuziv urmare a măsurii administrative cu

caracter politic, acesta nemaiputând valorifica ulterior bunurile respective,

aceste situații fiind diferite de sfera Legii nr. 10/2001, urmând a fi

cercetate ca atare de către prima instanță.

A conchis instanța în sensul că

respingerea acestui petit de acțiune cu motivarea că se confundă cu obiectul

Legii nr. 10/2001 echivalează cu respingerea, ca inadmisibil, a petitului

privind acordarea de despăgubiri materiale, ceea ce reprezintă o soluție

greșită și, o necercetare a fondului acțiunii de către prima instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul S.R. prin M.F.P. – D.G.F.P. Timiș, solicitând admiterea

recursului așa cum a fost declarat și motivat, reținerea cauzei spre judecare,

modificarea sentinței pronunțate de către instanța de fond, în sensul

respingerii ca fiind neîntemeiată a acțiunii formulate.

Recurentul-pârât își subsumează

criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

acestea vizând greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de

apel în examinarea modului în care instanța de fond a soluționat petitul din

acțiune vizând acordarea daunelor materiale.

În concret, recurentul-pârât

reproșează instanței de control judiciar că a realizat o demarcație între

dispozițiile Legii nr. 221/2009 și cele ale Legii nr. 10/2001 sub aspectul

bunurilor ce ar putea fi restituite cu titlu de despăgubiri materiale în

condițiile în care, în opinia sa, legiuitorul a vizat, prin cele două acte

normative, aceeași sferă de aplicare în ceea ce privește obiectul procedurii de

restituire.

Precizează recurentul-pârât că, în

identificarea bunurilor ce ar putea fi restituite în temeiul Legii nr. 221/2009,

dacă nu s-au acordat deja măsuri reparatorii în temeiul legii speciale,

instanțele trebuie sa țină cont de dispozițiile art. 2 și art. 6 din Legea nr.

10/2001.

Înalta Curte, examinând decizia

recurată din perspectiva criticilor formulate, constată că recursul este

nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Legea nr. 10/2001 privind regimul

juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, republicată și Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu

caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora pronunțate, în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, au sfere de reglementare distincte.

Reclamantele și-au întemeiat în drept

acțiunea pe dispozițiile Legii nr. 221/2009, astfel că petitul din acțiune

privind acordarea despăgubirilor materiale trebuia examinat

din

perspectiva acestui act normativ.

Suprapunerea de către instanța de fond

a celor două acte normative sub aspectul soluționării acestui capăt de cerere

este improprie dată fiind lipsa identității domeniului de reglementare al celor

două acte normative - aspect corect reținut de instanța de control judiciar.

Raționamentul recurentei-pârâte,

potrivit căruia, sub aspectul acordării daunelor materiale, cele două

reglementări se suprapun, nu poate fi primit, întrucât lipsește de finalitate

legea specială aplicabilă spetei.

În considerarea celor ce preced, Înalta

Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată

prin prisma criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va

respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

recurentul-pârât S.R. prin M.F.P. București - prin D.G.F.P. Timiș împotriva

deciziei nr. l 107 din 15 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția

I

civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi

20 noiembrie 2012.