ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4049/2010

Asupra cauzei de față În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele: Prin Sentința penală nr. 136 din 30 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petiționarul T.I. împotriva Rezoluției nr. 185/P/2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova . Din studierea actelor și lucrărilor dosarului, coroborat cu susținerile petiționarului instanța a reținut că petiționarul, prin plângerea formulată a solicitat tragerea la răspundere penală a magistraților R.M. și G.C., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, arătând că cei doi magistrați, cu ocazia soluționării plângerilor formulate împotriva Rezoluției nr. 337/P/2008 a Parchetului de pe lângă judecătoria Filiași, nu au ținut cont de dispozitivul Hotărârii nr. 360/2004 pronunțată de Tribunalul Dolj.

Audiat fiind petiționarul a precizat că prim-procurorul R.M. a acordat relevanță unor înscrisuri întocmite de Comisia Locală de aplicare a Legii Fondului Funciar, care au anulat efectul juridic al Hotărârii nr. 360/2004 pronunțată de Tribunalul Dolj, iar judecătorul G.C. a respins plângerea formulată împotriva soluției dispuse de procurorul R., făcându-se astfel vinovat de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Reținând situația de fapt existentă, organele de urmărire penală și instanța de fond au concluzionat că magistrații nu au comis acte sau fapte prin care să prejudicieze interesele persoanei vătămate, faptul că aceștia au dat relevanță anumitor probe nu conferă faptelor respective un caracter penal, câtă vreme acestea au loc în exercitarea și limitele atribuțiilor de serviciu.

În termenul prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., petiționarul a formulat plângere împotriva rezoluțiilor procurorului, înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la data de 12 mai 2010 sub numărul 1460/54/2010. În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Craiova a reținut că infracțiunile sesizate de petiționar nu pot fi reținute în sarcina intimaților, faptele imputate acestora neavând niciun suport probator, acuzațiile fiind total nefondate. În acest context, instanța a apreciat că soluția de neîncepere a urmăririi penale față de intimații R.M. și G.C., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 248 C. pen. este temeinică și legală, fiind menținută ca atare. Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs petiționarul T.I., criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate sub aspectul greșitei respingeri a plângerii sale.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public față de recursul declarat de petiționar au fost consemnate în partea introductivă a prezentei hotărâri. Înalta Curte, examinând hotărârea atacată sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu, în conformitate cu art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. a constat că recursul declarat de petiționar este nefondat pentru considerentele care urmează. Verificându-se actele dosarului de urmărire penală, actele premergătoare și determinate de plângerea petentului, sentința instanței de fond ce a soluționat plângerea aceluiași petiționar potrivit art. 278 1 C. proc. pen., în raport de criticile aduse precum și din oficiu, Curtea reține că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Astfel, Înalta Curte reține că susținerile petiționarului potrivit cărora magistrații R.M. și G.C., și-au exercitat atribuțiile cu încălcarea prevederilor legale, s-au dovedit a fi nefondate. În speță, Înalta Curte constată că, intimații au acționat în limitele legii, iar probatoriul administrat nu a confirmat susținerile petiționarului, din cuprinsul acesteia nerezultând îndeplinirea conținutului constitutiv al infracțiunii sesizate. Împrejurarea că petiționarul este nemulțumit de soluția dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, menținută prin hotărârea Curții de Apel Craiova, nu poate conduce în niciun caz la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii pe care aceasta a indicat-o în plângerea sa.

Interpretarea și evaluarea probelor administrate este atributul completului de judecată, iar împotriva unor hotărâri considerate ca nelegale și netemeinice, atât dispozițiile constituționale cât și cele procedurale prevăd posibilitatea exercitării unor căi ordinare sau extraordinare de atac. A admite altfel, ar însemna că s-ar deschide alte căi de atac, în afara celor ordinare și extraordinare, prevăzute de legislația în vigoare, fapt ce ar crea un vădit dezechilibru în întreg sistemul judiciar. Posibilitatea formulării unor plângeri împotriva membrilor completelor de judecată ce s-au pronunțat într-o cauză, reprezintă un drept constituțional al petiționarului, însă acesta nu echivalează cu exercitarea unui control asupra legalității și temeiniciei soluțiilor pronunțate.

Magistratul se află în afara raportului juridic dedus judecății și înfăptuiește justiția în numele legii, fiind independent față de părți, iar soluțiile dispuse de acesta pot fi atacate ori îndreptate doar prin căile prevăzute de lege. Depunerea plângerii penale împotriva intimaților, nu poate declanșa automat trimiterea în judecată penală a acestora, în absența unor probe din care să rezulte săvârșirea unor fapte penale. În cauză, constându-se inexistența infracțiunii sesizate, în mod întemeiat instanța de fond a dispus în sensul respingerii plângeri formulate de petiționar. Cum din actele premergătoare efectuate nu s-a constatat vreo încălcare a dispozițiilor legii în activitatea magistraților reclamați, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.I. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul T.I. împotriva Sentinței penale nr. 136 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2010.