ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2807/2012
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2807/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată următoarele: Prin decizia nr. 1449/2011 din 01 noiembrie 2011, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței Curții de Apel Bacău și a declinat competența de soluționare a cauzei privind recursul formulat de recurentul-pârât F.C. împotriva deciziei civile a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, nr. 74/R COM din 18 aprilie 2011 în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. Prin decizia comercială nr. 74/R COM din 18 aprilie 2011, Tribunalul Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, a admis recursul formulat de reclamanta SC G.F.
SRL, în contradictoriu cu R.I., B.V., G.M., S.P., S.V., A.I., U.I., S.L.C., F.G., C.C., S.I., C.F., R.C., C.G., C.C., M.V. și F.C., împotriva sentinței civile a Judecătoriei Roman nr. 3236 din 13 noiembrie 2009, pe care a modificat-o în parte, în sensul că a admis, în parte, acțiunea reclamantei numai cu privire la pârâtul F.C., a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 128.009 RON, cu titlu de despăgubiri civile, și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, cu 13.612,8 RON, cheltuieli de judecată. Revizuientul F.C. a formulat cerere de revizuire a deciziei comerciale nr. 74/R COM din 18 aprilie 2011 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc.
civ. Revizuientul a arătat, în esență, că menționata decizie este contrară deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4051 din 23 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3442/103/2008 întrucât, prin această din urmă hotărâre s-a statuat cu putere de lucru judecat că nu poate fi antrenată răspunderea civilă delictuală a pârâților în legătură cu faptele constatate prin nota de control a Inspectoratului Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură Iași din 15 mai 2005, lipsind două condiții esențiale ale prejudiciului, respectiv vinovăția și caracterul cert al acestuia.
Înalta Curte, în ședința din data de 24 mai 2012, a invocat, din oficiu, excepția tardivității cererii de revizuire pe care o va respinge, având în vedere următoarele considerente: Din verificările efectuate, rezultă că revizuirea, intitulată în mod eronat recurs, a fost depusă la Curtea de Apel Bacău în data de 06 mai 2011, iar cum decizia a cărei revizuire se solicită a fost pronunțată în data de 18 aprilie 2011, cererea de revizuire în cauză a fost formulată în termenul legal. Cu privire la fondul cererii de revizuire, se constată următoarele: Revizuienul a solicitat admiterea cererii de revizuire pentru contrarietatea deciziei comerciale nr. 74/R COM din 18 aprilie 2011 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, cu decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 4051 din 23 noiembrie 2010. Prin decizia comercială nr. 74/R COM din 18 aprilie 2011, Tribunalul Neamț a admis recursul formulat de reclamanta SC G.F.
SRL, în contradictoriu cu R.I., B.V., G.M., S.P., S.V., A.I., U.I., S.L.C., F.G., C.C., S.I., C.F., R.C., C.G., C.C., M.V. și F.C., împotriva sentinței civile a Judecătoriei Roman nr. 3236 din 13 noiembrie 2009, având ca obiect pretenții întemeiate pe dispozițiile art. 998 C. civ. Prin decizia nr. 4051 din 23 noiembrie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 3442/103/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis excepția tardivității recursului intervenientei Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și a respins ca tardiv declarat recursul declarat de intervenientă împotriva deciziei nr. 12 din 04 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău; a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă SC G.F.
SRL împotriva deciziei nr. 12 din 04 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău și a obligat ambele recurente să plătească intimatului F.C. 2.000 RON cheltuieli de judecată, având ca obiect obligația de a face. Din cercetarea celor două decizii rezultă că hotărârea a cărei revizuire se solicită vizează recursul formulat de recurenta-reclamantă SC G.F. SRL, în contradictoriu cu R.I., B.V., G.M., S.P., S.V., A.I., U.I., S.L.C., F.G., C.C., S.I., C.F., R.C., C.G., C.C., M.V. și F.C., împotriva sentinței civile a Judecătoriei Roman nr. 3236 din 13 noiembrie 2009, având ca obiect pretenții întemeiate pe dispozițiile art. 998 C. civ., iar hotărârea pretinsă potrivnică vizează recursurile declarate de recurenta-reclamantă SC G.F.
SRL și de recurenta-intervenientă Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură împotriva deciziei nr. 12 din 04 februarie 2010 a Curții de Apel Bacău, având ca obiect obligația de a face. Or, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în temeiul căruia revizuientul a solicitat revizuirea, reglementează posibilitatea acesteia în situația în care există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în aceste situații, executarea hotărârilor este imposibilă, ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat. În consecință, în raport cu împrejurările menționate, în lipsa contrarietății celor două decizii, având în vedere că nu sunt întrunite evocatele cerințe legale, Înalta Curte urmează să respingă excepția tardivității și sa respingă cererea de revizuire formulată în cauză ca nefondată.
Așa fiind,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge excepția tardivității. Respinge ca nefondată cererea de revizuire a deciziei comerciale nr. 74/R COM din 18 aprilie 2011 a Tribunalului Neamț, secția comercială și de contencios administrativ, formulată de revizuientul F.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 mai 2012.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.