ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1536/2011

Asupra contestației în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea introdusă la data de 15 decembrie 2010 și înregistrată sub nr. 10309/1/2010, contestatorul P.I. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei nr. 4272 din data de 29 noiembrie 2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 3147/83/2008.

În motivarea cererii contestatorul arată că există o confuzie în ceea ce privește numele său, existând o altă persoană purtând numele de P.I., că nu există probe că P.I. (zis Ș.) contestatorul l-ar fi instigat pe coinculpatul P.I. zis "I.D." să comită infracțiunea de dare de mită.

Pentru soluționarea contestației în anulare a fost atașat dosarul de fond.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatorul P.I., sub aspectul admisibilității în principiu, potrivit art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată ca fiind inadmisibilă contestația în anulare, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, și nu un motiv care ar constitui o nulitate privind fondul cauzei.

Din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă prin intermediul contestației în anulare.

În conținutul dispozițiilor art. 386 C. proc. pen. sunt prevăzute cazurile de contestație în anulare, statuându-se că împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i), cu privire la care existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1) ori art. 385

16

alin. (1).

Înalta Curte constată că motivul invocat de contestator nu se regăsește în niciunul din cazurile de contestație în anulare prevăzute expres și limitativ de art. 386 lit. a) - e) C. proc. pen.

Susținerea contestatorului, în sensul că nu a comis infracțiunea de dare de mită reprezintă o chestiune de fond și care a fost analizată atât de prima instanță, cât și de instanțele de control judiciar și nu un motiv de contestație în anulare, ca de altfel și apărarea acestuia că s-a făcut o confuzie între el și coinculpatul P.I., condamnat în cauză, pe baza numelui identic.

Contestatorul P.I. zis Ș. a fost audiat la data de 10 decembrie 2008 la Tribunalul Satu Mare, în prezența apărătorului ales apoi la data de 23 martie 2010 la Curtea de Apel Oradea și nu a invocat niciun moment un asemenea incident, iar în recurs a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu există probe de vinovăție în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 C. pen., cu referire la art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000.

Astfel, contestatorul, deși a formulat contestație în anulare împotriva unei hotărâri definitive, și anume a deciziei pronunțate de instanța de recurs, pe care a indicat-o, acesta a învederat critici referitoare la fondul cauzei și nu motive întemeiate pe dispozițiile art. 386 C. proc. pen., considerent pentru care contestația formulată va fi respinsă ca inadmisibilă.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen. contestatorul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul P.I. împotriva Deciziei penale nr. 4272 din 29 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 3147/83/2008.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 aprilie 2011.