ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 169/2012

Asupra

contestației de fată;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia

penală nr. 1362 din 5 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. 1117/1/2011,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarea U.M. (fostă C.) împotriva

deciziei penale nr. 395 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5466/99/2010.

A obligat

contestatoarea la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele: U.M. (fostă C.) a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 395 din 3 februarie 2011 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5466/99/2010.

La data de 18

noiembrie 201, revizuienta U.M. (fostă C.), prin mandatar, soțul acesteia a

declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 762 din 2 noiembrie 2010 a Curții

de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Prin decizia

recurată de revizuienta, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de

aceasta împotriva deciziei penale nr. 675 din 6 septembrie 2009 a Tribunalului

Iași, prin care se respinsese, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată

de petentă împotriva deciziei nr. 73 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Iași.

Înalta Curte a

constatat că cererea de recurs cu care a fost investită este inadmisibilă,

deoarece hotărârea atacată nu mai poate fi supusă căii de atac a recursului.

Potrivit art. 385

1

pct. 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile

pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale,

curți de apel și Curtea Militară de Apel.

Din economia

textului de lege sus-menționat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile

pronunțate de curțile de apel, cu ocazia soluționării căii de atac a apelului.

Or, în cauză,

decizia recurată de revizuientă nu a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, în

faza procesuală a apelului, ci cu ocazia soluționării unui alt recurs declarat

de acesta împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Iași.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, Înalta Curte a reținut că revizuientă a declarat un al

doilea recurs, împotriva deciziei penale definitive nr. 762 din 2 noiembrie

2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care

s-a soluționat recursul declarat de revizuientă U.M. (fostă C.).

Pentru aceste

considerente, prin decizia penală nr. 395 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de

Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva

deciziei penale nr. 762 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași.

Împotriva

deciziei penale nr. 395 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție a formulat contestație în anulare U.M. (fostă C.) care a fost respinsă,

ca inadmisibilă, întrucât aceasta a uzat de o cale neprevăzută de legea

procesual penală, fiind îndreptată împotriva unei decizii prin care a fost

respins, ca inadmisibil, un recurs împotriva unei hotărâri definitive a

Tribunalului Iași, nefiind aplicabil niciunul din cazurile expres și limitativ

prevăzute de art. 386 C. proc. pen.

La data de 8

aprilie 2011 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, contestație în

anulare împotriva deciziei penale nr. 1362 din 5 aprilie 2011 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1117/ 1/2011 prin care se critică

faptul că la soluționarea cauzei nu au fost avute în vedere probele

administrate în cauză.

Examinând

contestația în anulare formulată de UM. (fostă C.), sub aspectul

admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este

inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma.

Contestația în

anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori

de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind

actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul

cauzei.

Natura juridică

a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea

contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare,

respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla

condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Pe de altă

parte, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de

atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în

care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în

anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da

posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe

care le au hotărârile judecătorești definitive.

În conformitate

cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu

a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a

cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea

procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen.,

precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

Art. 386 C.

proc. pen., prevede expres și limitativ cazurile și condițiile în care se poate

formula contestație în anulare precum și hotărârile împotriva cărora se poate

face contestație în anulare, respectiv împotriva hotărârilor penale definitive

pronunțate de către instanța de recurs.

În speță,

contestatoarea U.M. (fostă C.) a formulat contestație în anulare împotriva unei

hotărâri pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție tot într-o

contestație în anulare.

Astfel fiind,

contestația în anulare formulată de contestatoarea U.M. (fostă C.), apare ca

fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează

admiterea în principiu a acesteia, respectiv decizia penală atacată nu este o

hotărâre pronunțată de către o instanță de recurs.

Pentru

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația

în anulare formulată de contestatoarea U.M. (fostă C.) împotriva deciziei

penale nr. 1362 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, pronunțată în dosarul nr. 1117/1/2011.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea U.M. (fostă C.)

împotriva deciziei penale nr. 1362 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul

nr. 1117/1/2011.

Obligă

contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 23 ianuarie 2012.