ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 169/2012

Asupra contestației de fată; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 1362 din 5 aprilie 2011, pronunțată în dosarul nr. 1117/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea U.M. (fostă C.) împotriva deciziei penale nr. 395 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5466/99/2010. A obligat contestatoarea la plata sumei de 10 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre s-au reținut următoarele: U.M. (fostă C.) a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 395 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 5466/99/2010.

La data de 18 noiembrie 201, revizuienta U.M. (fostă C.), prin mandatar, soțul acesteia a declarat recurs împotriva deciziei penale nr. 762 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Prin decizia recurată de revizuienta, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de aceasta împotriva deciziei penale nr. 675 din 6 septembrie 2009 a Tribunalului Iași, prin care se respinsese, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de petentă împotriva deciziei nr. 73 din 2 februarie 2010 a Tribunalului Iași. Înalta Curte a constatat că cererea de recurs cu care a fost investită este inadmisibilă, deoarece hotărârea atacată nu mai poate fi supusă căii de atac a recursului.

Potrivit art. 385 1 pct. 1 C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunțate, ca instanțe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curți de apel și Curtea Militară de Apel. Din economia textului de lege sus-menționat, rezultă că pot fi supuse recursului deciziile pronunțate de curțile de apel, cu ocazia soluționării căii de atac a apelului. Or, în cauză, decizia recurată de revizuientă nu a fost pronunțată de Curtea de Apel Iași, în faza procesuală a apelului, ci cu ocazia soluționării unui alt recurs declarat de acesta împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Iași. Din examinarea lucrărilor dosarului, Înalta Curte a reținut că revizuientă a declarat un al doilea recurs, împotriva deciziei penale definitive nr. 762 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, prin care s-a soluționat recursul declarat de revizuientă U.M.

(fostă C.). Pentru aceste considerente, prin decizia penală nr. 395 din 3 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul declarat împotriva deciziei penale nr. 762 din 2 noiembrie 2010 a Curții de Apel Iași. Împotriva deciziei penale nr. 395 din 3 februarie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a formulat contestație în anulare U.M. (fostă C.) care a fost respinsă, ca inadmisibilă, întrucât aceasta a uzat de o cale neprevăzută de legea procesual penală, fiind îndreptată împotriva unei decizii prin care a fost respins, ca inadmisibil, un recurs împotriva unei hotărâri definitive a Tribunalului Iași, nefiind aplicabil niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 386 C. proc.

pen. La data de 8 aprilie 2011 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, contestație în anulare împotriva deciziei penale nr. 1362 din 5 aprilie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 1117/ 1/2011 prin care se critică faptul că la soluționarea cauzei nu au fost avute în vedere probele administrate în cauză. Examinând contestația în anulare formulată de UM. (fostă C.), sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual. Pe de altă parte, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, instituindu-se astfel o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricărei persoane și în orice condiții de a înlătura efectele pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

În conformitate cu dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Art. 386 C. proc. pen., prevede expres și limitativ cazurile și condițiile în care se poate formula contestație în anulare precum și hotărârile împotriva cărora se poate face contestație în anulare, respectiv împotriva hotărârilor penale definitive pronunțate de către instanța de recurs.

În speță, contestatoarea U.M. (fostă C.) a formulat contestație în anulare împotriva unei hotărâri pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție tot într-o contestație în anulare. Astfel fiind, contestația în anulare formulată de contestatoarea U.M. (fostă C.), apare ca fiind inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a acesteia, respectiv decizia penală atacată nu este o hotărâre pronunțată de către o instanță de recurs. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea U.M. (fostă C.) împotriva deciziei penale nr. 1362 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1117/1/2011.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea U.M. (fostă C.) împotriva deciziei penale nr. 1362 din 5 aprilie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 1117/1/2011. Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2012.