ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4208/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 4438/99/2009 la Tribunalul Iași, reclamantul S.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin reprezentanți legali, pentru a fi obligat să-i plătească suma de 5.000.000 euro reprezentând daune morale, ca urmare a suferințelor cauzate de abuzurile săvârșite de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și de către Președintele Judecătoriei Iași. Prin sentința civilă nr. 386 din 01 martie 2010 a Tribunalului Iași, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Finanțelor, prin D.G.F.P. Iași. S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S.D., în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Iași. Tribunal a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că a suferit un prejudiciu care să-i cauzeze suferințe fizice și morale, ci dimpotrivă, că acesta a comis fapte care încalcă prevederile legale, adresând amenințări și injurii, situație în care instanța și parchetul au fost nevoite să ia măsuri, existând indicii că reclamantul ar fi autorul unor infracțiuni. Împotriva sentinței civile nr. 386 din 01 martie 2010 a Tribunalului Iași au formulat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iași, și S.D. În apelul formulat, Statul Român a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, poate fi chemat în judecată, în calitate de pârât, numai în cazul erorilor judiciare săvârșite de magistrați care au ca temei juridic dispozițiile art. 504-507 C. proc.

pen. coroborate cu cele prevăzute de art. 998-999 C. civ. În cauză nu s-a pronunțat nicio hotărâre, așa încât nu se poate vorbi de o eroare judiciară, iar acțiunea de față are un alt temei juridic. Prin apelul formulat, S.D. critică sentința Tribunalului, arătând că nu președintele judecătoriei era competent să emită autorizația de interceptare a convorbirilor telefonice, ci, potrivit Legii nr. 293/2004, „competența de judecată a agenților de penitenciare (în speță a reclamantului) revenea Tribunalului”. Sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 C. civ. referitoare la operarea răspunderii civile delictuale și art. 1000 alin. (1) C. civ., statul răspunzând pentru angajații săi. Prin fapta sa, președintele judecătoriei i-a încălcat dreptul la secretul convorbirilor telefonice și solicită despăgubiri sub forma daunelor morale.

Prin decizia nr. 112/2010, Curtea de Apel Iași a respins apelurile. În motivarea deciziei s-a reținut că pentru a exista o răspundere civilă delictuală este necesară întrunirea următoarelor condiții: un prejudiciu cauzat altei persoane, să se fi săvârșit o faptă cu caracter ilicit, între fapta ilicită și prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură directă de cauzalitate, autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă; acesta din urmă, adică autorul să fi avut capacitate delictuală în momentul săvârșirii faptei. Reclamantul S.D. a solicitat daune morale ca urmare a încălcării dreptului la secretul corespondenței de către autoritățile statului în persoana președintelui judecătoriei și procurori.

În litigiu, prin ordonanța procurorului nr. 0023/2008 s-a dispus interceptarea convorbirilor telefonice și mesajelor de tip SMS a posturilor telefonice ale petentului. Prin încheierea din 06 octombrie 2008, președintele Judecătoriei Iași, în baza art. 91 1 C. proc. pen. a dispus autorizarea interceptării și înregistrării pe bandă magnetică a convorbirilor și mesajelor tip SMS prin intermediul telefonului, pentru o perioadă de 30 de zile. Prin încheierea respectivă s-a reținut că S.D. ar fi autorul unor amenințări prin intermediul mai multor telefoane identificate împotriva numitei F.G., fostă B. Aceste acte enumerate mai sus au fost emise de autoritățile statului în anumite condiții speciale prevăzute de C. proc.

pen. Nu se justifică acordarea de daune morale pârâtului reclamant, deoarece petentul nu a suferit o atingere a aspectelor vieții sale private, iar încălcarea secretului corespondenței nu a fost de natură, în condițiile speciale în care au fost emise autorizațiile, să-i producă un prejudiciu moral care să presupună o reparație corespunzătoare. Totodată, invocarea de către apelant a necompetenței președintelui judecătoriei de a emite autorizația respectivă care, în opinia petentului, ar fi trebuit emisă de Tribunal, având în vedere că este agent de penitenciar (Legea nr. 293/2004) nu poate fi examinată în cadrul prezentului litigiu, reclamantul având deschise căi de atac împotriva actelor respective pe calea altor proceduri prevăzute de lege.

Ca atare, cum apelantul nu a făcut dovada în prezenta cauză a unui prejudiciu și având în vedere și noțiunea de „prejudiciu” din art. 999 C. civ., în mod legal Tribunalul Iași a respins cererea reclamantului S.D. de acordare a daunelor morale. În ce privește apelul formulat de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, s-a apreciat că acesta are calitate procesuală pasivă, întrucât actele invocate ca nelegale au fost emise de procuror și președintele instanței. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamantul S.D. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P. Statul Român a criticat decizia sub aspectul greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate prin motivele de apel.

S-a susținut că Statul Român are calitate procesuală numai în cazul acțiunilor întemeiate pe dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen., coroborate cu dispozițiile art. 998-999 C. civ., iar în cauză acțiunea reclamantului nu are un astfel de temei juridic. Recurentul reclamant S.D., a criticat hotărârea din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut de către reclamant că a făcut dovada încălcării dreptului garantat de dispozițiile art. 28 din Constituția României, de către procurorul și respectiv magistratul judecător, care au acționat în calitate de reprezentanți ai statului. S-a arătat, de asemenea, că a făcut dovada existenței unui prejudiciu moral, cauzat prin activitatea ilicită a organelor de cercetare penală.

Recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente: Cu privire la recursul declarat de Statul Român, se constată că în mod fondat instanțele au reținut că acesta are calitate procesuală pasivă întrucât acțiunea reclamantului a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ. care prevede răspunderea comitentului pentru fapta prepusului în funcțiile care li s-au încredințat. Criticile formulate de reclamant, care vizează greșita interpretare și aplicare a legii sunt nefondate.

În conformitate cu prevederile art. 1000 alin. (3), comitentul răspunde de prejudiciul cauzei de prepusă său, în funcția ce i s-a încredințat, numai dacă în persoana prepusul sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta proprie prevăzută de art. 998 și art. 999 C. civ., victima trebuind să facă dovada existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu (elemente obiective ale răspunderii) precum și a vinei prepusului în comiterea faptei ilicite. Reținerea instanțelor privind inexistența prejudiciului, constituie o chestiune de fapt, ce se bazează pe aprecierea probelor administrate și nu mai poate constitui motiv de cenzură al instanței la recurs, după abrogarea expresă a pct. 10 și 11 din vechea reglementare a art. 304 C. proc.

civ. Constatând inexistența unui prejudiciu, instanțele au făcut o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală. Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul S.D. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P. Iași împotriva deciziei nr. 112 din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.