ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4208/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 4438/99/2009 la Tribunalul

Iași, reclamantul S.D. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, prin reprezentanți legali, pentru a fi obligat să-i plătească suma de 5.000.000

euro reprezentând daune morale, ca urmare a suferințelor cauzate de abuzurile săvârșite

de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și de către Președintele

Judecătoriei Iași.

Prin sentința civilă nr. 386 din 01 martie 2010 a Tribunalului

Iași, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul

Finanțelor, prin D.G.F.P. Iași.

S-a respins acțiunea civilă formulată de reclamantul S.D.,

în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Iași.

Tribunal a constatat că reclamantul nu a făcut dovada că

a suferit un prejudiciu care să-i cauzeze suferințe fizice și morale, ci dimpotrivă,

că acesta a comis fapte care încalcă prevederile legale, adresând amenințări și

injurii, situație în care instanța și parchetul au fost nevoite să ia măsuri, existând

indicii că reclamantul ar fi autorul unor infracțiuni.

Împotriva sentinței civile nr. 386 din 01 martie 2010 a

Tribunalului Iași au formulat apel Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

reprezentat de D.G.F.P. Iași, și S.D.

În apelul formulat, Statul Român a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, poate

fi chemat în judecată, în calitate de pârât, numai în cazul erorilor judiciare săvârșite

de magistrați care au ca temei juridic dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen. coroborate

cu cele prevăzute de art. 998-999 C. civ.

În cauză nu s-a pronunțat nicio hotărâre, așa încât nu

se poate vorbi de o eroare judiciară, iar acțiunea de față are un alt temei juridic.

Prin apelul formulat, S.D. critică sentința Tribunalului,

arătând că nu președintele judecătoriei era competent să emită autorizația de interceptare

a convorbirilor telefonice, ci, potrivit Legii nr. 293/2004, „competența de judecată

a agenților de penitenciare (în speță a reclamantului) revenea Tribunalului”.

Sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998 C.

civ. referitoare la operarea răspunderii civile delictuale și art. 1000 alin.

(1) C. civ., statul răspunzând pentru angajații săi.

Prin fapta sa, președintele judecătoriei i-a încălcat dreptul

la secretul convorbirilor telefonice și solicită despăgubiri sub forma daunelor

morale.

Prin decizia nr. 112/2010, Curtea de Apel Iași a respins

apelurile.

În motivarea deciziei s-a reținut că pentru a exista o

răspundere civilă delictuală este necesară întrunirea următoarelor condiții: un

prejudiciu cauzat altei persoane, să se fi săvârșit o faptă cu caracter ilicit,

între fapta ilicită și prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură directă

de cauzalitate, autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă; acesta

din urmă, adică autorul să fi avut capacitate delictuală în momentul săvârșirii

faptei.

Reclamantul S.D. a solicitat daune morale ca urmare a încălcării

dreptului la secretul corespondenței de către autoritățile statului în persoana

președintelui judecătoriei și procurori.

În litigiu, prin ordonanța procurorului nr. 0023/2008 s-a

dispus interceptarea convorbirilor telefonice și mesajelor de tip SMS a posturilor

telefonice ale petentului.

Prin încheierea din 06 octombrie 2008, președintele Judecătoriei

Iași, în baza art. 91

1

C. proc. pen. a dispus autorizarea interceptării

și înregistrării pe bandă magnetică a convorbirilor și mesajelor tip SMS prin intermediul

telefonului, pentru o perioadă de 30 de zile. Prin încheierea respectivă s-a reținut

că S.D. ar fi autorul unor amenințări prin intermediul mai multor telefoane identificate

împotriva numitei F.G., fostă B.

Aceste acte enumerate mai sus au fost emise de autoritățile

statului în anumite condiții speciale prevăzute de C. proc. pen.

Nu se justifică acordarea de daune morale pârâtului reclamant,

deoarece petentul nu a suferit o atingere a aspectelor vieții sale private, iar

încălcarea secretului corespondenței nu a fost de natură, în condițiile speciale

în care au fost emise autorizațiile, să-i producă un prejudiciu moral care să presupună

o reparație corespunzătoare.

Totodată, invocarea de către apelant a necompetenței președintelui

judecătoriei de a emite autorizația respectivă care, în opinia petentului, ar fi

trebuit emisă de Tribunal, având în vedere că este agent de penitenciar (Legea nr.

293/2004) nu poate fi examinată în cadrul prezentului litigiu, reclamantul având

deschise căi de atac împotriva actelor respective pe calea altor proceduri prevăzute

de lege.

Ca atare, cum apelantul nu a făcut dovada în prezenta cauză

a unui prejudiciu și având în vedere și noțiunea de „prejudiciu” din art. 999

C. civ., în mod legal Tribunalul Iași a respins cererea reclamantului S.D. de acordare

a daunelor morale.

În ce privește apelul formulat de Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, s-a apreciat că acesta are calitate procesuală pasivă, întrucât

actele invocate ca nelegale au fost emise de procuror și președintele instanței.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat

recurs reclamantul S.D. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

prin D.G.F.P.

Statul Român a criticat decizia sub aspectul greșitei soluționări

a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate prin motivele de apel.

S-a susținut că Statul Român are calitate procesuală numai în cazul acțiunilor întemeiate

pe dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen., coroborate cu dispozițiile art. 998-999

C. civ., iar în cauză acțiunea reclamantului nu are un astfel de temei juridic.

Recurentul reclamant S.D., a criticat hotărârea din perspectiva

greșitei interpretări și aplicări a legii - art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a susținut de către reclamant că a făcut dovada încălcării

dreptului garantat de dispozițiile art. 28 din Constituția României, de către procurorul

și respectiv magistratul judecător, care au acționat în calitate de reprezentanți

ai statului. S-a arătat, de asemenea, că a făcut dovada existenței unui prejudiciu

moral, cauzat prin activitatea ilicită a organelor de cercetare penală.

Recursurile nu sunt fondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de Statul Român, se constată

că în mod fondat instanțele au reținut că acesta are calitate procesuală pasivă

întrucât acțiunea reclamantului a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art.

1000 alin. (3) C. civ. care prevede răspunderea comitentului pentru fapta prepusului

în funcțiile care li s-au încredințat.

Criticile formulate de reclamant, care vizează greșita

interpretare și aplicare a legii sunt nefondate.

În conformitate cu prevederile art. 1000 alin. (3), comitentul

răspunde de prejudiciul cauzei de prepusă său, în funcția ce i s-a încredințat,

numai dacă în persoana prepusul sunt întrunite condițiile răspunderii pentru fapta

proprie prevăzută de art. 998 și art. 999 C. civ., victima trebuind să facă dovada

existenței prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate dintre fapta

ilicită și prejudiciu (elemente obiective ale răspunderii) precum și a vinei prepusului

în comiterea faptei ilicite.

Reținerea instanțelor privind inexistența prejudiciului,

constituie o chestiune de fapt, ce se bazează pe aprecierea probelor administrate

și nu mai poate constitui motiv de cenzură al instanței la recurs, după abrogarea

expresă a pct. 10 și 11 din vechea reglementare a art. 304 C. proc. civ.

Constatând inexistența unui prejudiciu, instanțele au făcut

o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor privind răspunderea civilă delictuală.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza

art. 312 C. proc. civ. a se respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul

S.D. și pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de

D.G.F.P. Iași împotriva deciziei nr. 112 din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Iași,

secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 mai 2011.