ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 469/2012

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, reclamantul D.Ș. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P.,

M.I.R.A. și S.R.I. a solicitat instanței să constate că a fost victima

regimului polițienesc până la data de 22 decembrie 1989, deoarece activitatea

pârâților în perioada 1945 -1989 a avut în România caracter de represiune,

caracterul politic al condamnării sale, și să oblige Statul Român prin

intermediul M.F.P. la plata unor despăgubiri materiale în cuantum de 800.000

lei datorate faptului că lipsirea sa de libertate și activitatea de urmărire a

avut consecințe în primul rând în planul vieții private și profesionale,

inclusiv după momentul eliberării, până la data de 22 decembrie 1989 și la

plata unor despăgubiri morale în cuantum de 800.000 lei.

Prin sentința nr. 45/CA/2009

– PI pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a declinat competența de soluționare

a acțiunii în favoarea Tribunalului Bihor, constituindu-se Dosarul nr. 166/35/2009

al Tribunalului Bihor unde s-a indicat temeiul de drept al prezentei cereri ca

fiind Legea nr. 221/2009 reclamantul renunțând la judecarea cererii în

contradictoriu cu M.I.R.A. și S.R.I., calitatea procesuală pasivă aparținând

doar Statului Român prin M.F. în baza prevederilor art. 4 alin. (4) teza ultimă

din Legea nr. 221/2009.

Ca urmare a indicării

temeiului juridic al acțiunii ca fiind Legea nr. 221/2009 s-a precizat și

acțiunea în sensul de a se constata caracterul politic al condamnării

reclamantului prin sentința penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunțată în Dosarul

nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. II lit. a), e) și f) C. pen., obligarea

pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în

cuantum de 1.000.000 lei; înscrierea pe sentința penală nr. 645 din 24 martie

1949 pronunțată în Dosar nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj, a mențiunii

caracterului politic al condamnării, în baza art. 6 din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr.

111/C din 9 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis în parte

cererea precizată formulată de către reclamantul D.Ș. în contradictoriu cu

pârâtul Statul Român prin M.F.P. București și în consecință s-a constatat

caracterul politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr. 645

din 24 martie 1949 pronunțată în Dosarul nr. 399/1949 al Tribunalului Militar

Cluj pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. II lit.

a), e) și f) C. pen. iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 350.000 lei

daune morale.

S-a dispus înscrierea

pe sentința penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunțată în Dosar nr. 399/1949

al Tribunalului Militar Cluj a mențiunii caracterului politic al condamnării,

în baza art. 6 din Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. București reprezentat

de D.G.F.P. Bihor.

Prin încheierea din

29 martie 2011 instanța a recalificat calea de atac drept recurs, față de

împrejurarea că valoarea obiectului litigiului precizată în această cale de

atac se situează sub plafonul de 100.000 lei, în aplicarea art. 2821 C. proc.

civ. cu referire la decizia în interesul Legii nr. 32/2008 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Curtea de Apel

Oradea, secția civilă mixtă, prin Decizia nr. 807 din 29 martie 2011, a admis

recursul formulat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva sentinței

atacate pe care a modificat-o în parte în sensul că a micșorat cuantumul

daunelor morale la care a fost obligat pârâtul în favoarea reclamantului de la

350.000 lei la 100.000 lei menținând restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Bihor.

Recurentul-pârât își

subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1,

3, 4 și 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului,

casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, pe fond, în

apel, iar, în subsidiar, modificarea în totalitate a deciziei, cu consecința admiterii

recursului declarat de pârât, respingerea acțiunii și înlăturarea obligației

privind plata sumei de 100.000 lei.

În argumentarea

criticilor aduse deciziei recurate, recurentul-pârât invocă următoarele:

- calea de atac a

recursului este admisibilă dată fiind greșita recalificare atribuită de prima

instanță de control judiciar căii de atac a apelului promovat de pârât

împotriva hotărârii instanței de fond. Sub acest aspect recurentul precizează

că despăgubirile au fost greșit acordate în temeiul dreptului comun, a art. 1

din Protocolul 1 al Convenției și dispozițiilor 14 din C.E.D.O. și nu raportat

la Legea nr. 221/2009, că valoarea la care trebuia să se raporteze instanța era

aceea de 42.000 euro, situație în care instanța de control judiciar a dat o

calificare greșită căii de atac. Recurentul-pârât precizează că prin

pronunțarea deciziei recurate, a fost privat de un grad de jurisdicție, fapt ce

contravine dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O. Se arată în continuare,

în susținerea aceleiași critici că exercitarea căilor de atac este guvernată de

principiul legalității, aceasta fiind consacrată și constituțional în art. 129

din Constituția României, principiul legalității căilor de atac fiind unul

dintre argumentele ce susțin teza potrivit căreia calificarea greșită de către

instanță a căii de atac exercitate, nu poate răpi dreptul părții la respectiva

cale de atac, partea neputând fi culpabilizată pentru o eroare imputabilă instanței.

În continuarea

acestei critici recurentul pârât precizează că soluția pronunțată prin decizia

recurată încalcă astfel și normele imperative privind compunerea instanței, în

opinia sa, în speță fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1

C. proc. civ.

Următoarele critici

aduse de recurentul-pârât vizează, în esență, fondul cauzei deduse judecății,

respectiv criteriile avute în vedere de instanță în cuantificarea daunelor

morale, efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții

Constituționale asupra acțiunii de față din perspectiva declarării

neconstituționalității temeiului său juridic, respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Recurentul-pârât

formulează critici și cu privire la modul în care a fost timbrată acțiunea în

raport de Legea nr. 146/1997.

Înalta Curte,

examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că

recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta.

Prin acțiune

reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 800.000 lei cu

titlu de despăgubiri materiale și 800.000 lei cu titlu de despăgubiri morale

iar în fața Tribunalului Bihor, reclamantul și-a precizat temeiul acțiunii, ca

fiind Legea nr. 221/2009.

În fața instanței

învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin M.F. –

D.G.F.P. Bihor Oradea intimatul reclamant, prin moștenitori, își precizează

cuantumul pretențiilor la 100.000 lei. De reținut este, așadar,

faptul că precizarea de acțiune a fost făcută în calea de atac a apelului.

Procedând la

recalificarea căii de atac promovată, din apel în recurs, în raport de

precizarea intimatului-reclamant curtea de apel a nesocotit pe de o parte

dispozițiile art. 18 C. proc. civ., potrivit cărora instanța investită potrivit

dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne

competentă chiar dacă, ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce

privește cuantumul valorii aceluiași obiect. Așadar, cum limitele competenței

materiale, după valoare, sunt exclusiv cele trasate de reclamant prin acțiune,

regimul căilor de atac aplicabil hotărârilor formulate în cauză este cel

guvernat de art. 282 C. proc. civ. care configurează practic principiul

legalității căilor de atac.

Nu este lipsită de

relevanță juridică în prezenta cauză precizarea temeiului juridic al acțiunii,

respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009. Aceasta pentru că, la data intrării în

vigoare a Legii nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru

accelerarea soluționării proceselor, care suprima calea de atac a apelului în

cauzele întemeiate pe Legea nr. 221/2009, în cauză era deja pronunțată

hotărârea instanței de fond, împrejurare față de care, în temeiul art. 26 din

Legea nr. 202/2010 regimul căilor de atac în speță a rămas nemodificat.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, constatând că prin decizia recurată instanța de

control judiciar dând o calificare greșită căii de atac promovată de

intimatul-pârât, a încălcat practic normele de ordine publică privind

competența materială, după valoare nesocotind astfel și o regulă cu

valoare de principiu constituțional, cea a legalității căilor de atac

potrivit căreia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o

hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute

de lege.

Legalitatea căilor de

atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de

exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului,

concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Așadar,

reținându-se culpa instanței constând în calificarea greșită a

căii de atac exercitată de parte, precum și efectele încălcării

principiului legalității căilor de atac concretizate în împiedicarea

părții de a-și exercita cu bună credință drepturile procesuale,

Înalta Curte apreciază ca fundamentate criticile subsumate art. 304 pct. 3 C.

proc. civ., fapt ce face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs.

Cât privește critica

întemeiată pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ. aceasta nu poate fi primită

întrucât constituirea completului a fost corect realizată în funcție de calea

de atac soluționată, aspect ce trebuie analizat, distinct de legalitatea

recalificării căii de atac.

În considerarea celor

ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul,

va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea

căii de atac a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară.

Admite recursul

declarat de recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P.

Bihor împotriva Deciziei nr. 807/R din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel Oradea, secția civilă mixtă, casează decizia recurată și trimite cauza

aceleiași instanțe pentru soluționarea căii de atac a apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2012.