ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 469/2012

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, reclamantul D.Ș. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P., M.I.R.A. și S.R.I. a solicitat instanței să constate că a fost victima regimului polițienesc până la data de 22 decembrie 1989, deoarece activitatea pârâților în perioada 1945 -1989 a avut în România caracter de represiune, caracterul politic al condamnării sale, și să oblige Statul Român prin intermediul M.F.P. la plata unor despăgubiri materiale în cuantum de 800.000 lei datorate faptului că lipsirea sa de libertate și activitatea de urmărire a avut consecințe în primul rând în planul vieții private și profesionale, inclusiv după momentul eliberării, până la data de 22 decembrie 1989 și la plata unor despăgubiri morale în cuantum de 800.000 lei.

Prin sentința nr. 45/CA/2009 – PI pronunțată de Curtea de Apel Oradea s-a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului Bihor, constituindu-se Dosarul nr. 166/35/2009 al Tribunalului Bihor unde s-a indicat temeiul de drept al prezentei cereri ca fiind Legea nr. 221/2009 reclamantul renunțând la judecarea cererii în contradictoriu cu M.I.R.A. și S.R.I., calitatea procesuală pasivă aparținând doar Statului Român prin M.F. în baza prevederilor art. 4 alin. (4) teza ultimă din Legea nr. 221/2009.

Ca urmare a indicării temeiului juridic al acțiunii ca fiind Legea nr. 221/2009 s-a precizat și acțiunea în sensul de a se constata caracterul politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunțată în Dosarul nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. II lit. a), e) și f) C. pen., obligarea pârâtului la plata unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit, în cuantum de 1.000.000 lei; înscrierea pe sentința penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunțată în Dosar nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj, a mențiunii caracterului politic al condamnării, în baza art. 6 din Legea nr. 221/2009.

Prin sentința civilă nr. 111/C din 9 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a admis în parte cererea precizată formulată de către reclamantul D.Ș. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P. București și în consecință s-a constatat caracterul politic al condamnării reclamantului prin sentința penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunțată în Dosarul nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. II lit. a), e) și f) C. pen. iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 350.000 lei daune morale. S-a dispus înscrierea pe sentința penală nr. 645 din 24 martie 1949 pronunțată în Dosar nr. 399/1949 al Tribunalului Militar Cluj a mențiunii caracterului politic al condamnării, în baza art. 6 din Legea nr. 221/2009.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin M.F.P. București reprezentat de D.G.F.P. Bihor. Prin încheierea din 29 martie 2011 instanța a recalificat calea de atac drept recurs, față de împrejurarea că valoarea obiectului litigiului precizată în această cale de atac se situează sub plafonul de 100.000 lei, în aplicarea art. 2821 C. proc. civ. cu referire la decizia în interesul Legii nr. 32/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin Decizia nr. 807 din 29 martie 2011, a admis recursul formulat de pârâtul Statul Român prin M.F.P. împotriva sentinței atacate pe care a modificat-o în parte în sensul că a micșorat cuantumul daunelor morale la care a fost obligat pârâtul în favoarea reclamantului de la 350.000 lei la 100.000 lei menținând restul dispozițiilor sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Bihor. Recurentul-pârât își subsumează criticile motivelor de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 1, 3, 4 și 9 C. proc. civ., solicitând, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, pe fond, în apel, iar, în subsidiar, modificarea în totalitate a deciziei, cu consecința admiterii recursului declarat de pârât, respingerea acțiunii și înlăturarea obligației privind plata sumei de 100.000 lei. În argumentarea criticilor aduse deciziei recurate, recurentul-pârât invocă următoarele: - calea de atac a recursului este admisibilă dată fiind greșita recalificare atribuită de prima instanță de control judiciar căii de atac a apelului promovat de pârât împotriva hotărârii instanței de fond.

Sub acest aspect recurentul precizează că despăgubirile au fost greșit acordate în temeiul dreptului comun, a art. 1 din Protocolul 1 al Convenției și dispozițiilor 14 din C.E.D.O. și nu raportat la Legea nr. 221/2009, că valoarea la care trebuia să se raporteze instanța era aceea de 42.000 euro, situație în care instanța de control judiciar a dat o calificare greșită căii de atac. Recurentul-pârât precizează că prin pronunțarea deciziei recurate, a fost privat de un grad de jurisdicție, fapt ce contravine dispozițiilor art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.

Se arată în continuare, în susținerea aceleiași critici că exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalității, aceasta fiind consacrată și constituțional în art. 129 din Constituția României, principiul legalității căilor de atac fiind unul dintre argumentele ce susțin teza potrivit căreia calificarea greșită de către instanță a căii de atac exercitate, nu poate răpi dreptul părții la respectiva cale de atac, partea neputând fi culpabilizată pentru o eroare imputabilă instanței. În continuarea acestei critici recurentul pârât precizează că soluția pronunțată prin decizia recurată încalcă astfel și normele imperative privind compunerea instanței, în opinia sa, în speță fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc.

civ. Următoarele critici aduse de recurentul-pârât vizează, în esență, fondul cauzei deduse judecății, respectiv criteriile avute în vedere de instanță în cuantificarea daunelor morale, efectele Deciziei nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale asupra acțiunii de față din perspectiva declarării neconstituționalității temeiului său juridic, respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009. Recurentul-pârât formulează critici și cu privire la modul în care a fost timbrată acțiunea în raport de Legea nr. 146/1997. Înalta Curte, examinând decizia recurată din perspectiva criticilor formulate constată că recursul este fondat pentru motivele ce se vor arăta. Prin acțiune reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 800.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și 800.000 lei cu titlu de despăgubiri morale iar în fața Tribunalului Bihor, reclamantul și-a precizat temeiul acțiunii, ca fiind Legea nr. 221/2009.

În fața instanței învestită cu soluționarea apelului declarat de pârâtul Statul Român prin M.F. – D.G.F.P. Bihor Oradea intimatul reclamant, prin moștenitori, își precizează cuantumul pretențiilor la 100.000 lei. De reținut este, așadar, faptul că precizarea de acțiune a fost făcută în calea de atac a apelului. Procedând la recalificarea căii de atac promovată, din apel în recurs, în raport de precizarea intimatului-reclamant curtea de apel a nesocotit pe de o parte dispozițiile art. 18 C. proc. civ., potrivit cărora instanța investită potrivit dispozițiilor referitoare la competența după valoarea obiectului cererii rămâne competentă chiar dacă, ulterior învestirii intervin modificări în ceea ce privește cuantumul valorii aceluiași obiect.

Așadar, cum limitele competenței materiale, după valoare, sunt exclusiv cele trasate de reclamant prin acțiune, regimul căilor de atac aplicabil hotărârilor formulate în cauză este cel guvernat de art. 282 C. proc. civ. care configurează practic principiul legalității căilor de atac. Nu este lipsită de relevanță juridică în prezenta cauză precizarea temeiului juridic al acțiunii, respectiv art. 5 din Legea nr. 221/2009. Aceasta pentru că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 202 din 25 octombrie 2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, care suprima calea de atac a apelului în cauzele întemeiate pe Legea nr. 221/2009, în cauză era deja pronunțată hotărârea instanței de fond, împrejurare față de care, în temeiul art. 26 din Legea nr. 202/2010 regimul căilor de atac în speță a rămas nemodificat.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând că prin decizia recurată instanța de control judiciar dând o calificare greșită căii de atac promovată de intimatul-pârât, a încălcat practic normele de ordine publică privind competența materială, după valoare nesocotind astfel și o regulă cu valoare de principiu constituțional, cea a legalității căilor de atac potrivit căreia căile de atac sunt instituite prin lege, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Așadar, reținându-se culpa instanței constând în calificarea greșită a căii de atac exercitată de parte, precum și efectele încălcării principiului legalității căilor de atac concretizate în împiedicarea părții de a-și exercita cu bună credință drepturile procesuale, Înalta Curte apreciază ca fundamentate criticile subsumate art. 304 pct. 3 C. proc. civ., fapt ce face inutilă examinarea celorlalte motive de recurs. Cât privește critica întemeiată pe art. 304 pct. 1 C. proc. civ. aceasta nu poate fi primită întrucât constituirea completului a fost corect realizată în funcție de calea de atac soluționată, aspect ce trebuie analizat, distinct de legalitatea recalificării căii de atac. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va admite recursul, va casa decizia recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea căii de atac a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Cu opinie majoritară. Admite recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin M.F.P. reprezentat de D.G.F.P. Bihor împotriva Deciziei nr. 807/R din 29 martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, casează decizia recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea căii de atac a apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2012.