ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3789/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 197 din 24 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 4714/2/2010 (1232/2010) s-a respins ca nefondată plângerea petiționarului B.P. împotriva rezoluției din 31 martie 2010 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în Dosarul de urmărire penală nr. 1046/P/2009 și a rezoluției din 10 mai 2010 din lucrarea nr. 695/II/2/2010 a aceluiași parchet. Instanța a reținut că la 11 iunie 2009 petiționarul B.P. a formulat plângere penală împotriva lui B.E. deoarece, în calitate de avocat, a primit de la petent, la data de 15 martie 2009, mai multe înscrisuri pentru a le depune într-o cauză penală și nu le-a depus, fapte ce constituie infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și sustragere de înscrisuri prevăzute de art. 246 și 272 C. pen.

Din actele premergătoare efectuate de procuror a rezultat că într-adevăr B.E. are calitatea de avocat, a fost angajat de petent în susținerea unei cauze penale, sens în care a primit de la acesta mai multe înscrisuri din care o parte le-a depus în cauza penală respectivă, respectiv pe cele care le-a considerat utile cauzei. Procurorul a apreciat că fapta considerată de petentul B.P. abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. nu întrunește elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind cerința esențială a calității subiectului activ al infracțiunii de a fi funcționar public sau funcționar, în înțelesul art. 147 alin. (1) și (2) C. pen., deoarece B.E.

are calitatea de avocat și nu este angajat al unei persoane juridice de drept public sau de drept privat. În ceea ce privește infracțiunea de reținere sau de sustragere de înscrisuri prevăzută de art. 272 C. pen., care ar consta în aceea că avocatul B.E. nu ar fi depus toate documentele primite de la petentul B.P. instanței, din aceleași acte premergătoare a rezultat că petentul nu a cerut restituirea celor nedepuse la instanță de apărătorul său. Mai mult, cu prilejul audierii sale, petentul B.P. a arătat că nu a încheiat cu avocatul B.E. un proces-verbal de predare-primire a documentelor respective și nu a putut face dovada celor susținute. Aceleași acte premergătoare au relevat faptul că petentul B.P.

formulase plângere împotriva Rezoluției nr. 3079/P/2008 dispusă de procuror, iar Judecătoria sectorului 4 a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata din cauză și a respins plângerea petentului împotriva acestei rezoluții față de existența autorității de lucru judecat, dar nu s-au confirmat susținerile aceluiași petent din plângerea suplimentară că din arhiva Judecătoriei sectorului 4 avocatul B.E. ar fi sustras o eventuală contestație împotriva aceleiași Rezoluții nr. 3079/P/2008 a procurorului. Rezoluția nr. 1046/P/2009 din 31 martie 2010 a fost confirmată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin Rezoluția nr. 695/II/2/2010 din 10 mai 2010, apreciind că cercetările în cauză sunt complete, în sensul că ele acoperă, în întregime, aspectele sesizate de B.P., iar soluția dispusă este legală și temeinică.

Instanța a constatat că cele două acte procedurale ale parchetului sunt legale și temeinice, iar plângerea petentului împotriva acestora este neîntemeiată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs petentul B.P. și a reluat susținerile din plângerea inițială, în sensul că avocatul B.E. nu a prezentat Judecătoriei sectorului 4 București contestația sa împotriva Rezoluției procurorului nr. 3079/P/2008 din 13 octombrie 2008 și nici actele înmânate în prezența martorului S.D. Înalta Curte, analizând recursul declarat de petent în cauză, constată următoarele: La 11 iunie 2009, petentul B.P. a formulat plângere penală împotriva lui B.E., deoarece, în calitate de avocat angajat de petent să-l reprezinte într-o cauză penală, la 15 martie 2009 i-a înmânat mai multe acte pentru a le depune la instanță, acte pentru care nu a întocmit un proces-verbal, iar apărătorul nu le-a depus la instanță și nici nu i le-a restituit.

Petentul a mai arătat că această împrejurare este cunoscută de martorul S.D., acesta fiind cel care i-a făcut cunoștință cu apărătorul. Susținerile din plângerea penală au fost confirmate de martorul S.D., în sensul înmânării de către petentul B.P. a unui dosar cu acte avocatului B.E., fără ca martorul să cunoască alte detalii, precum și de B.E. care, în declarația sa, a arătat că i-a acordat petentului asistență juridică într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei sectorului 4 București, care avea ca obiect plângerea formulată de petent împotriva ordonanței procurorului. Acesta a primit de la petent mai multe acte în copii xerox pe care în parte le-a depus la dosarul cauzei, iar cele pe care le-a apreciat ca inutile le-a păstrat, dar petentul nu a solicitat restituirea lor.

în respectiva cauză, instanța a invocat din oficiu și a admis excepția tardivității iar apărătorul a declarat recurs în cauza respectivă, dar petentul nu l-a mai angajat în continuare. Din adresa din 1 octombrie 2009 a Baroului București rezultă că B.E. își desfășoară activitatea ca avocat titular în cadrul unui cabinet individual. La organele de urmărire penală precum și la instanțe, petentul B.P. a depus un număr mare de înscrisuri, din care rezultă însă nemulțumirea sa despre modul în care a fost îngrijit în timpul unei internări în anul 2004 la Spitalul Județean Constanța precum și de concluziile unei expertize medico-legale care a constatat lipsa culpei medicale în cadrul unei intervenții chirurgicale efectuate la același spital, înscrisuri care nu au legătură cu prezenta cauză și nu fac în niciun fel dovada vinovăției avocatului B.E.

pentru modul în care l-a reprezentat pe petent în fața instanței. În consecință, soluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale a fost menținută în mod corect de Curtea de Apel București prin sentința analizată prin care a respins ca nefondată plângerea petentului, conform art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Față de considerentele arătate, Curtea constată că recursul declarat de petentul B.P. este nefondat și urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să-l respingă. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.P. împotriva Sentinței penale nr. 197 din 24 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul petiționar la 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 octombrie 2010.