ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4193/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta
SC T.G. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Dolj și Administrația
Finanțelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii Dolj, pentru ca prin hotărârea
ce se va pronunța să se dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată,
suspendarea executării actului administrativ fiscal, respectiv a deciziei de comunicare
a pierderii valabilității amânării la plată din 26 februarie 2010, până la pronunțarea
instanței de fond.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a susținut că decizia a cărei suspendare se solicită a fost emisă de
autoritățile fiscale cu încălcarea și interpretarea greșită a legii.
În ceea ce privește cazul
bine justificat, s-a arătat că decizia este nelegală întrucât nu menționează condițiile
pe care nu le-a îndeplinit în decizia de acordare a amânării la plată.
În ceea ce privește paguba
iminentă, reclamanta a arătat că aceasta rezultă din însuși caracterul executoriu
al actelor în temeiul cărora pârâta a început deja executarea silită, emițând la
02 martie 2010 adresa de înființare a popririi asupra sumelor de bani, fapt ce afectează
activitatea în mod negativ prin imposibilitatea de a plăti furnizorii, creditele
bancare și salariații și de a-și onora obligațiile contractuale deja asumate.
Apărările formulate
de pârâtele D.G.F.P. Dolj și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabilii
Mijlocii Dolj.
Pârâtele nu au depus întâmpinare,
dar au depus la dosar concluzii scrise.
Hotărârea instanței
de fond.
Prin sentința nr. 185
din 29 martie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal,
a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta SC T.G. SRL și a dispus suspendarea
executării deciziei de comunicare a pierderii valabilității amânării la plată din
26 februarie 2010, până la pronunțarea instanței de fond.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond.
5.1. În aprecierea îndeplinirii
cerinței existenței unei pagube iminente, prima instanță a pornit de la faptul că
prin pierderea valabilității amânării la plată, comunicată prin decizia nr. 2240
din 26 februarie 2010 și executarea garanției constituită de societate în contul
sumelor amânate la plată și a majorărilor de întârziere aferente, instituie prin
ea însăși o prezumție de iminență a prejudiciului.
5.2. Prin executarea de
îndată a actului administrativ fiscal a cărui suspendarea a executării se solicită
s-ar prejudicia grav capacitatea financiară a reclamantei cu repercusiuni evidente
asupra posibilității acesteia de a realiza venituri.
5.3. În ceea ce privește
cazul bine justificat, s-a constatat că motivarea reținută în decizia nr. 2240/2010
nu este completă și concludentă, iar în decizia nr. 133 din 08 februarie 2010 de
acordare a amânării la plată, la pct. 6 sunt prevăzute cele două situații în care
își pierde valabilitatea amânarea la plată, niciuna dintre acestea neregăsindu-se
în decizia a cărei suspendare se solicită.
5.4. Cazul bine justificat
derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea,
înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe
asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie
un motiv întemeiat pentru adoptarea soluției de suspendare a executării.
5.5. Soluția suspendării
actului administrativ până la pronunțarea instanțelor fond se circumscrie noțiunii
de protecție provizorie corespunzătoare prevăzută de Recomandarea 16/2003 a Comitetului
de Miniștri din cadrul Consiliului Europei.
Recursul formulat de
D.G.F.P. Dolj, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice pentru
Contribuabili Mici și Mijlocii Dolj.
Motive de recurs întemeiate
pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
6.1. Paguba iminentă nu
a fost dovedită.
6.1.1. Instanța de fond
ar fi trebuit să verifice situația concretă a societății și efectele pe care le-ar
putea produce executarea silită a actului administrativ fiscal.
Se impunea a fi avute
în vedere sumele care fac obiectul actului administrativ fiscal contestat, prin
raportare la cifra de afaceri a reclamantei, dar și la alți indicatori economico-financiari
ai activității acesteia.
6.1.2. Instanța de fond
nu s-a pronunțat asupra punctului de vedere al recurentei conform căruia este lipsită
de orice temei legal susținerea în sensul că s-ar impune suspendarea executării
deciziei din prezenta cauză până la pronunțarea instanței asupra fondului contestației,
respectiv până la stabilirea faptului dacă sumele din actul fiscal sunt datorate.
6.1.3. Nu poate fi reținut
ca argument în favoarea constatării pagubei iminente executarea garanției, în condițiile
în care în speță nu a fost constituită o nouă garanție pentru obligațiile de plată,
bunurile pentru care trebuia să fie întocmit raportul de evaluare fiind sechestrate
anterior de către organul fiscal, deoarece societatea nu și-a achitat obligațiile
scadente.
6.2. În speță nu s-a făcut
dovada cazului bine justificat.
Situației intimatei îi
sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (5) din O.M.F.P. nr. 2321/2009, în condițiile
în care aceasta nu a depus în termen de 15 zile raportul de evaluare a bunurilor
aduse drept garanție.
II. Considerentele instanței
de recurs.
Recursul este nefondat.
Condiția pagubei iminente
este îndeplinită în speță.
2.1. Decizia de acordare
a amânării la plată a fost luată în temeiul prevederilor art. 3 alin. (1) din O.U.G.
nr. 92/2009, modificată și completată.
Acest act normativ are
ca obiect amânarea la plată a obligațiilor fiscale neachitate la termen ca urmare
a efectelor crizei economico-financiare.
În aceste condiții, solicitarea
verificării cifrei de afaceri a reclamantei, ca și alți indicatori economico-financiari,
este inutilă.
Situația financiară critică
a societății a fost deja avută în vedere și analizată cu ocazia emiterii deciziei
de eșalonare la plată.
Or, simplul fapt că reclamanta
este obligată să achite sumele datorate reprezintă o pagubă iminentă, ipoteză prevăzută
de art. 14 din Legea nr. 554/ 2004, modificată și completată.
2.2. Suspendarea executării
deciziei nr. 2240 din 26 februarie 2010 a fost dată până la pronunțarea instanței
de fond asupra contestației formulate împotriva acestei decizii.
2.3. Indiferent care ar
fi situația bunurilor constituite drept garanție, analiza făcută la pct. 2.1. sus-menționat
este suficientă pentru îndeplinirea condiției pagubei iminente.
Condiția cazului bine
justificat este, de asemenea, întrunită.
3.1. În cuprinsul deciziei
de acordare a amânării la plată sunt precizate cazurile în care se pierde înlesnirea.
La pct. 6 din decizie
se prevede că amânarea la plată își pierde valabilitatea dacă:
- nu este constituită
garanția;
- nu sunt achitate obligațiile
fiscale cu termene de plată începând cu data emiterii deciziei.
3.2. Decizia de comunicare
a pierderii valabilității amânării la plată s-a întemeiat pe împrejurarea că reclamanta
nu a depus raportul de evaluare pentru bunurile sechestrate.
Acest motiv nu se regăsește
printre cele avute în vedere de pct. 6 din decizia de amânare la plată.
3.3. Nici prevederile
art. 7 alin. (5) din O.M.F.P. nr. 2321/2009 nu suplinesc condițiile impuse în decizia
de amânare la plată, deoarece nu este prevăzut, suplimentar, un alt motiv în afara
celor arătate la pct. 5 din decizie.
Acestea creează o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ fiscal și, implicit, constatarea
ca fiind îndeplinită cea de-a doua condiție impusă de art. 14 pentru suspendarea
executării acestui act.
Față de acestea, nefiind
întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.
civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează
a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de D.G.F.P. Dolj, în nume propriu și pentru Administrația Finanțelor Publice pentru
Contribuabili Mici și Mijlocii Dolj, împotriva sentinței nr. 185 din 29 martie 2010
a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 7 octombrie 2010.