ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1507/2012

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea de

chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, precizată la

termenul de judecată din data de 03 noiembrie 2011, reclamantul M.D. a

solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare

Fiscală și Autoritatea Națională a Vămilor suspendarea executării ordinului nr.

7089 din 02 august 2011 emis de Autoritatea Națională a Vămilor, reintegrarea

în funcția deținută și obligarea la despăgubiri, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare,

pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a invocat excepția lipsei

calității procesuale pasive, arătând că emitenta actului atacat este

Autoritatea Națională a Vămilor.

de Apel

Prin sentința nr. 352

din 18 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași

a fost admisă excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în

consecință, a fost respinsă cererea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu

cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca fiind formulată

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanța a respins,

ca nefondată, cererea formulată de reclamantul M.D. în contradictoriu cu pârâta

Autoritatea Națională a Vămilor, privind suspendarea executării ordinului nr. 7089

din 02 august 2011 emis de Autoritatea Națională a Vămilor, reintegrarea în

funcția deținută și obligarea la despăgubiri, precum și plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că excepția lipsei calității procesuale

pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală este întemeiată,

întrucât emitenta actului atacat este pârâta Autoritatea Națională a Vămilor,

nu Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Curtea de Apel a

reținut, pe fondul cererii de suspendare formulată în cauză, faptul că pentru a

se dispune suspendarea executării ordinului nr. 7089 din 02 august 2011, emis

de Autoritatea Națională a Vămilor, este necesar ca în cauză să fie îndeplinite

cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

potrivit cărora se poate cere suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond „în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare”.

Prin urmare, instanța

trebuie să constate îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de

lege, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură

excepțională.

Instanța de fond a

reținut că îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie

să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului,

pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi

dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului

litigiului.

Se constată că

susținerile reclamantului

nu constituie aspecte care să creeze o

îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative contestate,

motivele

invocate neavând caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu

ușurință, în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului, prezumția de

legalitate a actelor administrative.

Contrar susținerilor

reclamantului, instanța constată că din conținutul actului administrativ atacat

reiese că reclamantului i s-a acordat preaviz și i s-a pus la dispoziție lista

funcțiilor publice vacante pentru a opta în vederea numirii în una din

funcțiile publice. În urma luării la cunoștință de preavizul din 5 iulie 2011,

reclamantul nu și-a exprimat opțiunea pentru funcția publică teritorială de

execuție de inspector vamal grad profesional superior, gradația 4, clasa de

salarizare 58, la Biroul Vamal Albița din cadrul Direcției Regionale pentru

Accize și Operațiuni Vamale Iași.

Cât privește

celelalte critici referitoare la modul de organizare și desfășurare a

examenului de testare profesională, Curtea de Apel constată că nu au relevanță

în soluționarea cauzei, deoarece nu au legătură cu ordinul nr. 7089 din 02

august 2011 emis de Autoritatea Națională a Vămilor, a cărui suspendare a

executării s-a solicitat.

Prin urmare, în

condițiile unei examinări sumare a aparenței dreptului, datele și informațiile

din dosar apar suficiente pentru a se reține că măsura luată de pârâtă are ca

scop eficientizarea activității sale și a structurilor din subordine și că nu

există împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o

îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Cât privește

criticile referitoare la îndeplinirea condiției pagubei iminente, Curtea de

Apel constată, de asemenea, că argumentele invocate sunt nefondate, pentru că

paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin

probe concludente.

de M.D.

Recurentul a criticat

soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, argumentând pe larg

situația de fapt a dosarului.

A arătat că în cauza

dedusă judecății sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru

suspendarea actului administrativ, arătând că atât condiția cazului bine

justificat, cât și a pagubei iminente sunt realizate. Astfel, a argumentat

existența unei îndoieli evidente asupra prezumției de legalitate a actului atacat,

întrucât ordinele emise de Agenția Națională de Administrare Fiscală – A.N.V.

nu au fost publicate în M. Of.

Paguba iminentă a

fost susținută de recurent cu motivarea că lipsa salariului îl privează de

multe lucruri, căci nu mai poate face față cheltuielilor necesare traiului

curent.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

A nu executa actele

administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa

legea, ceea ce este de neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de

drept și o democrație constituțională.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și

condițiile prevăzute de lege.

Înalta Curte a

reținut că Ordinul nr. 7089 din 2 august 2011, obiect al litigiului de față, a

fost emis de Vicepreședintele Agenția Națională de Administrare Fiscală în

temeiul prevederilor H.G. nr. 110/2009 privind organizarea și funcționarea A.N.V.,

modificată și completată prin H.G. nr. 565/2011, - Legii nr. 188/1999, prevederilor

Ordinului Președintelui Agenția Națională de Administrare Fiscală nr. 2406/2011

privind aprobarea structurilor organizatorice ale aparatului central al A.N.V.,

direcțiilor regionale pentru accize și operațiuni vamale, direcțiilor județene

și a municipiului București pentru accize și operațiuni vamale, prevederilor

Ordinului nr. 2407/2011 privind aprobarea statului de funcții al Autorității

Naționale a Vămilor, precum și având în vedere avizele Agenției Naționale a

Funcționarilor Publici, opțiunea exercitată de reclamant și rezultatele finale

ale examenului de testare profesională.

Astfel, Înalta Curte

reține că prin Ordinele nr. 2406/2011 și nr. 2407/2011 A.N.A.F. a aprobat

structura organizatorică și statele de funcții ale Autorității Naționale a

Vămilor - aparat central și structuri subordonate, situație necontestată în

cauză.

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și pentru

prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

În jurisprudența sa

constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a

reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat, care să impună

suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la

analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de

anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la

acele împrejurări vădite de fapt și/ sau de drept care au capacitatea să

producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură

un act administrativ.

Astfel

de împrejurări vădite, de fapt sau/ și de drept care sunt de natură să producă

o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost

reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un

organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în

temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului

administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea

recursului administrativ.

Ori, în

situația de fapt dedusă judecății, Înalta Curte a constatat că nu sunt indicii

de nelegalitate a actului atacat, neexistând nicio împrejurare vădită de fapt

sau de drept care să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de

legalitate a actului administrativ.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și

previzibil, greu sau imposibil de reparat, condiție inexistentă în cazul unei

diminuări salariale, care poate fi recuperată.

Pentru toate aceste

motive, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței instanței

de fond, în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de M.D. împotriva sentinței nr. 352 din 18 noiembrie 2011 a Curții de

Apel Iași, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2012.