ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2957/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2957/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 121 din 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul

nr. 3154/97/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea

încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B.D.C., din

infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit. h) C. pen., în

infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1)

lit. a) și g) C. pen.

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa

de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza

a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru infracțiunea prev. de

art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 320

1

C. proc. pen.

S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie

a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.

pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen.

În

baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării

preventive a inculpatului B.D.C.

În

baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului

perioada executată în stare de reținere și arestare preventivă, de la 03 martie

2012 până la 25 mai 2012.

S-a constatat că partea vătămată D.M.N.

nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În

baza art. 7 din Legea nr. 78/2008, s-a dispus prelevarea de

la inculpat, fără notificare prealabilă, a probelor biologice, în vederea înregistrării

profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei

de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Determinând vinovăția inculpatului în limitele

infracțiunii expuse, după recalificarea faptei, prima instanță a reținut în fapt

următoarele:

La o dată incertă, dar în intervalul 25

ianuarie 2012-21 februarie 2012, profitând de împrejurarea că victima D.I., din

motive de sănătate, se mutase la un prieten, inculpatul B.D.C. a pătruns în locuința

victimei, de unde a furat un televizor, pe care ulterior l-a vândut. Inculpatul

a recunoscut săvârșirea furtului.

Victima a reclamat furtul la poliție, iar

inculpatul a aflat că poliția a recuperat televizorul de la persoana căruia el îl

vânduse.

În

consecință, s-a hotărât să determine victima să își retragă

plângerea, convins că astfel ar scăpa de răspunderea penală. În cazul în care victima

nu accepta să își retragă plângerea, inculpatul s-a hotărât să îi suprime viața.

În

acest context, în data de 03 martie 2012, după ce a consumat

alcool în cantități mari la domiciliu și după ce s-a certat cu tatăl său, care i-a

reproșat comiterea furtului, inculpatul a plecat de la locuința sa spre locuința

victimei, nu însă înainte de a se înarma cu un cuțit de vânătoare și de a lua din

haina mamei sale 100 RON, sumă din care a cumpărat și consumat alcool la un bar

din apropierea locuinței.

Sub influența alcoolului, s-a deplasat

la locuința victimei, care era singur acasă. A fost primit în locuință și a consumat

bere împreună cu victima, căreia i-a solicitat să își retragă plângerea depusă cu

privire la sustragerea televizorului. Cum victima a refuzat, inculpatul s-a plasat

în spatele victimei, care era așezat pe un scaun. A prins victima de bărbie, i-a

ridicat capul și i-a secționat gâtul. Pentru a se asigura că victima decedează,

i-a mai aplicat 45 de lovituri de cuțit, pe întreg corpul, de la nivelul feței la

tălpile picioarelor.

După ce a suprimat viața victimei, inculpatul

s-a spălat pentru a îndepărta urmele de sânge de pe îmbrăcăminte și, cu un tren,

a fugit la Arad, unde a fost prins. Pe drum, a aruncat cuțitul din tren, acesta

nefiind găsit de organele de urmărire penală.

Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută

în considerarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul-verbal

de cercetare la fața locului, procesul-verbal de ridicare obiecte de îmbrăcăminte

și încălțăminte, raport de constatare tehnico-științifică, raport de constatare

tehnico-științifică, raport medico-legal de necropsie, declarații martori, coroborate

cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut integral săvârșirea infracțiunii

în fața instanței, înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 320

1

C.

proc. pen.

În

drept, fapta inculpatului, săvârșită în împrejurările descrise

mai sus, a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii

prev. de art. 174, 175 lit. a) și g) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță

a reținut că partea vătămată D.M.N. nu a emis prezenții civile în cauză.

Împotriva sentinței a declarat apel, în

termenul legal, inculpatul B.D.C., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie

sub următoarele aspecte:

- instanța fondului a dat o calificare

juridică greșită faptei săvârșite de către inculpat, reținând agravanta prevăzută

la lit. a) din art. 175 C. pen. În acest sens, s-a susținut că ansamblul actelor

de la dosar nu relevă o conduită a inculpatului care să echivaleze și să se circumscrie

unei premeditări în accepția textului de lege sus-arătat. S-a arătat că inculpatul

nu și-a premeditat fapta, ci s-a înarmat cu cuțitul în vederea intimidării părții

vătămate; ideea de a se deplasa la apartamentul unde locuia partea vătămată a fost

una instantanee, el neavând trasat un plan bine stabilit și neefectuând acte de

pregătire în ce privește punerea în practică a intenției de a ucide;

- prima instanță a aplicat o pedeapsă severă,

orientată spre maximul special prevăzut de lege, în condițiile reducerii limitelor

ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320

1

alin. (7) C. proc.

pen. S-a susținut că instanța nu a dat eficiență conduitei procesuale adecvate a

inculpatului pe parcursul procedurilor și nu a avut în vedere o serie de circumstanțe

reale și personale ce justifică atenuarea răspunderii penale: faptul că inculpatul

a săvârșit infracțiunea aflându-se în stare de ebrietate, afecțiunile psihice de

care suferă, relevate de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (tulburări

de personalitate de tip social), împrejurarea că inculpatul este încadrat în muncă

și obține venituri în calitate de angajat în industria confecțiilor, în cadrul SC

R.F. SRL.

Prin decizia penală nr. 85/A din 28 iunie

2012, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a admis apelul declarat de inculpatul

B.D.C. împotriva sentinței penale nr. 121 din 25 mai 2012, pronunțată de Tribunalul

Hunedoara în Dosarul nr. 3154/97/2012.

A desființat sentința penală atacată sub

aspectul laturii penale privind încadrarea juridică a faptei și individualizarea

judiciară a pedepsei și, procedând la o nouă judecată în aceste limite:

A redus pedeapsa închisorii la 15 ani închisoare,

prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav prev.

de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., în infracțiunea

de omor calificat, prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1)

lit. g) C. pen., menținând dispozițiile privind aplicarea art. 320

1

C.

proc. pen.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței

penale atacate.

În

temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută

măsura arestării preventive a inculpatului.

A fost computat din durata pedepsei aplicate,

timpul reținerii și arestării preventive de la 03 martie 2012 la 28 iunie 2012.

Cheltuielile judiciare avansate de stat

în apel au rămas în sarcina acestuia, urmând ca onorariul pentru apărătorul desemnat

din oficiu, în cotă procentuală, în sumă de 50 RON, să fie avansat din fondurile

Ministerului Justiției.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței

penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele

impuse de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că instanța

fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul

probator administrat în cursul urmăririi penale, realizându-se o evaluare judicioasă

a probelor de la dosar, în conformitate cu exigențele instituite de art. 63

alin. (2) C. proc. pen., stabilindu-se în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului

B.D.C. în contextul factual expus în actul de sesizare al instanței.

S-a constatat, însă, în urma analizei efective

a probelor esențiale, că jurisdicția inferioară, deși a stabilit în mod corect contextul

factual existent, a dat o încadrare juridică greșită infracțiunii săvârșite de către

inculpat prin reținerea agravantei prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen.

Din această perspectivă, s-a reținut că,

în speță, conduita inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii nu se circumscrie

unei premeditări în accepția textului de lege sus-arătat. A fost avută în vedere

împrejurarea că, după o discuție contradictorie cu tatăl său, inculpatul s-a înarmat

cu un cuțit, după care s-a deplasat la un local din apropiere, unde a consumat băuturi

alcoolice și de unde a plecat către locul unde știa că se află victima, cu intenția

declarată de a o determina să retracteze plângerea penală formulată la poliție împotriva

sa. S-a reținut că intervalul scurs între plecarea de la domiciliu și săvârșirea

faptei, modalitatea în care inculpatul și-a petrecut timpul (prin consumarea de

băuturi alcoolice) și acțiunile sale ulterioare nu echivalează cu o premeditare

a faptei, astfel încât în cauză nu există motive suficiente și raționale de a reține

la încadrarea juridică dispozițiile lit. a) din art. 175 C. pen., un argument în

plus în acest sens fiind și scopul precis cu care inculpatul s-a deplasat la locuința

unde se afla victima, și anume acela de a o determina, de a o convinge pe aceasta

să-și retragă plângerea formulată la poliție, prin care îl acuza pe inculpat de

sustragerea unui televizor.

Față de aspectele relevate mai sus, instanța

de prim control judiciar a constatat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ exigențele

instituite de textul de lege prev. de art. 175 lit. a) C. pen.:

- trecerea unui interval de timp din momentul

luării hotărârii de a săvârși omorul și până în momentul executării acțiunii;

- activitatea psihică a inculpatului de

reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârși infracțiunea;

- meditarea, concentrarea forțelor sale

fizice în vederea asigurării succesului acțiunii sale;

- efectuarea unor acte concrete de pregătire

de natură să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei.

Ca atare, s-a apreciat că în cauză nu poate

fi reținută premeditarea întrucât nu există niciun element la dosar care să confirme

efectuarea de către inculpat a actelor preparatorii (înarmarea cu cuțitul) cu scopul

precis de a suprima viața victimei.

Pe de altă parte, fără a nega sau minimaliza

gradul de pericol social extrem al faptei, Curtea de apel a apreciat că aplicarea

unei pedepse de 16 ani închisoare, pedeapsă aflată în apropierea limitei maxime

speciale prevăzută de lege în condițiile date [art. 320

1

alin. (7) C.

proc. pen.], excede posibilităților și necesităților reale de reeducare ale inculpatului.

S-a reținut că atrocitatea cu care inculpatul a săvârșit fapta justifică și impune

o măsură coercitivă fermă și intransigentă, însă aceasta trebuie să corespundă posibilităților

reale de reeducare ale inculpatului și care pot fî apreciate în raport cu anumite

circumstanțe de ordin personal. În acest sens, a fost avut în vedere că inculpatul

este încadrat în muncă, a avut o conduită procesuală adecvată pe tot parcursul procedurilor,

și-a manifestat regretul sincer pentru fapta comisă și prezintă afecțiuni psihice

atestate de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

Prin urmare, s-a apreciat că se impune

o atenuare moderată a răspunderii penale, prin reducerea pedepsei de la 16 ani la

15 ani închisoare.

Împotriva deciziei anterior menționate,

în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.D.C., solicitând să se dea eficiență

circumstanțelor atenuante și să se reducă pedeapsa aplicată, în temeiul cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., având în vedere

și împrejurarea că a recunoscut fapta, în cauză făcându-se aplicarea dispozițiilor

art. 320

1

C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând recursul declarat,

prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei,

constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Situația de fapt reținută de instanța de

fond, cât și de instanța de prim control judiciar, este în deplină concordanță cu

probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul B.D.C.

a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175

alin. (1) lit. g) C. pen., de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei, solicitând

să beneficieze de dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen.

Astfel fiind, au fost reținute în favoarea

inculpatului dispozițiile art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., privind

beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, iar instanța

de apel, apreciind că pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată de prima instanță excede

posibilităților și necesităților reale de reeducare ale inculpatului, a redus-o

la 15 ani închisoare.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată

inculpatului de către instanța de apel se încadrează în limitele prevăzute de lege,

modalitatea de executare a acesteia, respectiv cea în regim de detenție, fiind,

de asemenea, corect stabilită.

Sub aspectul individualizării pedepsei

aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate,

Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei,

prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii

celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și

astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14

C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul

individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72

alin. (1) C. pen., pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului de către

instanța de apel a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor

reale ale săvârșirii infracțiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei

și consecințele acesteia, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat,

nejustificându-se reducerea acesteia.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este

un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces

arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv

al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis

determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale

de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării

sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile

care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa

trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate)

și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl

prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se

îndrepta sub influența pedepsei.

Funcțiile de constrângere și de reeducare,

precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare

a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a

fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de

societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă

un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de

legiuitor, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare.

Pe de altă parte, referitor la împrejurarea

recunoașterii de către inculpat a săvârșirii faptei, această atitudine procesuală

nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută

de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost evidențiată prin aplicarea

dispozițiilor art. 320

1

C. proc. pen., în condițiile existenței acordului

de vinovăție al inculpatului, dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen. fiind

aplicate cu prioritate față de cele ale art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel

însemnând ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică,

iar nu aceasta a fost intenția legiuitorului.

Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică

reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de

art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică și legală, circumstanțele

personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării

sancțiunii.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că

pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen.,

atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, ținând cont și

de textul încriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare

consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen.

Neexistând nici motive care, examinate

din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins

ca nefondat, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În

temeiul art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383

alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

durata reținerii și arestării preventive de la 03 martie 2012 la 24 septembrie 2012.

În

temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat

va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include

și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de inculpatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 28 iunie 2012 a Curții

de Apel Alba Iulia, secția penală.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului,

timpul reținerii și al arestării preventive de la 03 martie 2012 la 24

septembrie 2012.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei

de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,

reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea

apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 septembrie 2012.