ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2957/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 121 din 25 mai 2012 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3154/97/2012, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului B.D.C., din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174, art. 175 lit. h) C. pen., în infracțiunea de omor calificat prev. de art. 174 rap. la art. 175 alin. (1) lit. a) și g) C. pen. A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 16 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani pentru infracțiunea prev. de art. 174 rap.

la art. 175 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului B.D.C. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată în stare de reținere și arestare preventivă, de la 03 martie 2012 până la 25 mai 2012. S-a constatat că partea vătămată D.M.N. nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 7 din Legea nr. 78/2008, s-a dispus prelevarea de la inculpat, fără notificare prealabilă, a probelor biologice, în vederea înregistrării profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Determinând vinovăția inculpatului în limitele infracțiunii expuse, după recalificarea faptei, prima instanță a reținut în fapt următoarele: La o dată incertă, dar în intervalul 25 ianuarie 2012-21 februarie 2012, profitând de împrejurarea că victima D.I., din motive de sănătate, se mutase la un prieten, inculpatul B.D.C. a pătruns în locuința victimei, de unde a furat un televizor, pe care ulterior l-a vândut. Inculpatul a recunoscut săvârșirea furtului. Victima a reclamat furtul la poliție, iar inculpatul a aflat că poliția a recuperat televizorul de la persoana căruia el îl vânduse. În consecință, s-a hotărât să determine victima să își retragă plângerea, convins că astfel ar scăpa de răspunderea penală.

În cazul în care victima nu accepta să își retragă plângerea, inculpatul s-a hotărât să îi suprime viața. În acest context, în data de 03 martie 2012, după ce a consumat alcool în cantități mari la domiciliu și după ce s-a certat cu tatăl său, care i-a reproșat comiterea furtului, inculpatul a plecat de la locuința sa spre locuința victimei, nu însă înainte de a se înarma cu un cuțit de vânătoare și de a lua din haina mamei sale 100 RON, sumă din care a cumpărat și consumat alcool la un bar din apropierea locuinței. Sub influența alcoolului, s-a deplasat la locuința victimei, care era singur acasă. A fost primit în locuință și a consumat bere împreună cu victima, căreia i-a solicitat să își retragă plângerea depusă cu privire la sustragerea televizorului.

Cum victima a refuzat, inculpatul s-a plasat în spatele victimei, care era așezat pe un scaun. A prins victima de bărbie, i-a ridicat capul și i-a secționat gâtul. Pentru a se asigura că victima decedează, i-a mai aplicat 45 de lovituri de cuțit, pe întreg corpul, de la nivelul feței la tălpile picioarelor. După ce a suprimat viața victimei, inculpatul s-a spălat pentru a îndepărta urmele de sânge de pe îmbrăcăminte și, cu un tren, a fugit la Arad, unde a fost prins. Pe drum, a aruncat cuțitul din tren, acesta nefiind găsit de organele de urmărire penală.

Starea de fapt expusă mai sus a fost reținută în considerarea materialului probator administrat în cursul urmăririi penale: procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de ridicare obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, raport de constatare tehnico-științifică, raport de constatare tehnico-științifică, raport medico-legal de necropsie, declarații martori, coroborate cu declarațiile inculpatului, care a recunoscut integral săvârșirea infracțiunii în fața instanței, înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. În drept, fapta inculpatului, săvârșită în împrejurările descrise mai sus, a fost calificată ca întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. a) și g) C. pen.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a reținut că partea vătămată D.M.N. nu a emis prezenții civile în cauză. Împotriva sentinței a declarat apel, în termenul legal, inculpatul B.D.C., aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie sub următoarele aspecte: - instanța fondului a dat o calificare juridică greșită faptei săvârșite de către inculpat, reținând agravanta prevăzută la lit. a) din art. 175 C. pen. În acest sens, s-a susținut că ansamblul actelor de la dosar nu relevă o conduită a inculpatului care să echivaleze și să se circumscrie unei premeditări în accepția textului de lege sus-arătat.

S-a arătat că inculpatul nu și-a premeditat fapta, ci s-a înarmat cu cuțitul în vederea intimidării părții vătămate; ideea de a se deplasa la apartamentul unde locuia partea vătămată a fost una instantanee, el neavând trasat un plan bine stabilit și neefectuând acte de pregătire în ce privește punerea în practică a intenției de a ucide; - prima instanță a aplicat o pedeapsă severă, orientată spre maximul special prevăzut de lege, în condițiile reducerii limitelor ca urmare a reținerii dispozițiilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.

S-a susținut că instanța nu a dat eficiență conduitei procesuale adecvate a inculpatului pe parcursul procedurilor și nu a avut în vedere o serie de circumstanțe reale și personale ce justifică atenuarea răspunderii penale: faptul că inculpatul a săvârșit infracțiunea aflându-se în stare de ebrietate, afecțiunile psihice de care suferă, relevate de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică (tulburări de personalitate de tip social), împrejurarea că inculpatul este încadrat în muncă și obține venituri în calitate de angajat în industria confecțiilor, în cadrul SC R.F. SRL. Prin decizia penală nr. 85/A din 28 iunie 2012, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, a admis apelul declarat de inculpatul B.D.C.

împotriva sentinței penale nr. 121 din 25 mai 2012, pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. 3154/97/2012. A desființat sentința penală atacată sub aspectul laturii penale privind încadrarea juridică a faptei și individualizarea judiciară a pedepsei și, procedând la o nouă judecată în aceste limite: A redus pedeapsa închisorii la 15 ani închisoare, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor deosebit de grav prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. a) și g) C. pen., în infracțiunea de omor calificat, prev. de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. g) C. pen., menținând dispozițiile privind aplicarea art. 320 1 C. proc. pen. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În temeiul art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului. A fost computat din durata pedepsei aplicate, timpul reținerii și arestării preventive de la 03 martie 2012 la 28 iunie 2012. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia, urmând ca onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cotă procentuală, în sumă de 50 RON, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției. Verificând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele impuse de art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că instanța fondului a reținut o bază factuală corectă, în mod obiectiv fundamentată pe ansamblul probator administrat în cursul urmăririi penale, realizându-se o evaluare judicioasă a probelor de la dosar, în conformitate cu exigențele instituite de art. 63 alin. (2) C. proc.

pen., stabilindu-se în mod clar și neechivoc vinovăția inculpatului B.D.C. în contextul factual expus în actul de sesizare al instanței. S-a constatat, însă, în urma analizei efective a probelor esențiale, că jurisdicția inferioară, deși a stabilit în mod corect contextul factual existent, a dat o încadrare juridică greșită infracțiunii săvârșite de către inculpat prin reținerea agravantei prevăzută de art. 175 lit. a) C. pen. Din această perspectivă, s-a reținut că, în speță, conduita inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii nu se circumscrie unei premeditări în accepția textului de lege sus-arătat.

A fost avută în vedere împrejurarea că, după o discuție contradictorie cu tatăl său, inculpatul s-a înarmat cu un cuțit, după care s-a deplasat la un local din apropiere, unde a consumat băuturi alcoolice și de unde a plecat către locul unde știa că se află victima, cu intenția declarată de a o determina să retracteze plângerea penală formulată la poliție împotriva sa.

S-a reținut că intervalul scurs între plecarea de la domiciliu și săvârșirea faptei, modalitatea în care inculpatul și-a petrecut timpul (prin consumarea de băuturi alcoolice) și acțiunile sale ulterioare nu echivalează cu o premeditare a faptei, astfel încât în cauză nu există motive suficiente și raționale de a reține la încadrarea juridică dispozițiile lit. a) din art. 175 C. pen., un argument în plus în acest sens fiind și scopul precis cu care inculpatul s-a deplasat la locuința unde se afla victima, și anume acela de a o determina, de a o convinge pe aceasta să-și retragă plângerea formulată la poliție, prin care îl acuza pe inculpat de sustragerea unui televizor.

Față de aspectele relevate mai sus, instanța de prim control judiciar a constatat că în cauză nu sunt întrunite cumulativ exigențele instituite de textul de lege prev. de art. 175 lit. a) C. pen.: - trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârși omorul și până în momentul executării acțiunii; - activitatea psihică a inculpatului de reflectare, de chibzuire asupra modului cum va săvârși infracțiunea; - meditarea, concentrarea forțelor sale fizice în vederea asigurării succesului acțiunii sale; - efectuarea unor acte concrete de pregătire de natură să întărească hotărârea luată și să asigure realizarea ei. Ca atare, s-a apreciat că în cauză nu poate fi reținută premeditarea întrucât nu există niciun element la dosar care să confirme efectuarea de către inculpat a actelor preparatorii (înarmarea cu cuțitul) cu scopul precis de a suprima viața victimei.

Pe de altă parte, fără a nega sau minimaliza gradul de pericol social extrem al faptei, Curtea de apel a apreciat că aplicarea unei pedepse de 16 ani închisoare, pedeapsă aflată în apropierea limitei maxime speciale prevăzută de lege în condițiile date [art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen.], excede posibilităților și necesităților reale de reeducare ale inculpatului. S-a reținut că atrocitatea cu care inculpatul a săvârșit fapta justifică și impune o măsură coercitivă fermă și intransigentă, însă aceasta trebuie să corespundă posibilităților reale de reeducare ale inculpatului și care pot fî apreciate în raport cu anumite circumstanțe de ordin personal. În acest sens, a fost avut în vedere că inculpatul este încadrat în muncă, a avut o conduită procesuală adecvată pe tot parcursul procedurilor, și-a manifestat regretul sincer pentru fapta comisă și prezintă afecțiuni psihice atestate de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică.

Prin urmare, s-a apreciat că se impune o atenuare moderată a răspunderii penale, prin reducerea pedepsei de la 16 ani la 15 ani închisoare. Împotriva deciziei anterior menționate, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.D.C., solicitând să se dea eficiență circumstanțelor atenuante și să se reducă pedeapsa aplicată, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., având în vedere și împrejurarea că a recunoscut fapta, în cauză făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen. Înalta Curte, examinând recursul declarat, prin prisma criticilor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constată că acesta nu este fondat pentru considerentele care urmează: Situația de fapt reținută de instanța de fond, cât și de instanța de prim control judiciar, este în deplină concordanță cu probele administrate în cauză, din care rezultă, fără dubiu, că inculpatul B.D.C. a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 174 C. pen. raportat la art. 175 alin. (1) lit. g) C. pen., de altfel inculpatul recunoscând comiterea faptei, solicitând să beneficieze de dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. Astfel fiind, au fost reținute în favoarea inculpatului dispozițiile art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., privind beneficiul reducerii cu 1/3 a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, iar instanța de apel, apreciind că pedeapsa de 16 ani închisoare aplicată de prima instanță excede posibilităților și necesităților reale de reeducare ale inculpatului, a redus-o la 15 ani închisoare.

Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de apel se încadrează în limitele prevăzute de lege, modalitatea de executare a acesteia, respectiv cea în regim de detenție, fiind, de asemenea, corect stabilită. Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate, criticile formulate de către recurentul-inculpat nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a făcut o corectă individualizare a pedepsei, prin evaluarea tuturor criteriilor specifice acestui proces de alegere a sancțiunii celei mai adecvate, în vederea atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 15 ani închisoare aplicată inculpatului de către instanța de apel a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii infracțiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei și consecințele acesteia, precum și circumstanțelor personale ale recurentului inculpat, nejustificându-se reducerea acesteia. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră, el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță. De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Este neîndoielnic că fapta săvârșită prezintă un grad de pericol social sporit, dovadă fiind limitele de pedeapsă prevăzute de legiuitor, precum și împrejurările în care a fost comisă și modul de acționare. Pe de altă parte, referitor la împrejurarea recunoașterii de către inculpat a săvârșirii faptei, această atitudine procesuală nu mai poate fi valorificată ca reprezentând circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., deoarece a fost evidențiată prin aplicarea dispozițiilor art. 320 1 C. proc. pen., în condițiile existenței acordului de vinovăție al inculpatului, dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen. fiind aplicate cu prioritate față de cele ale art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen., altfel însemnând ca aceleiași situații de fapt să i se acorde o dublă valență juridică, iar nu aceasta a fost intenția legiuitorului.

Ca atare, apreciind că în cauză nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., pedeapsa aplicată apare ca fiind temeinică și legală, circumstanțele personale ale inculpatului fiind deja avute în vedere de instanță cu prilejul aplicării sancțiunii. Astfel fiind, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată este corespunzătoare criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, ținând cont și de textul încriminator, fiind aptă să răspundă scopului preventiv și de reeducare consfințit prin dispozițiile art. 52 C. pen. Neexistând nici motive care, examinate din oficiu, să determine casarea hotărârilor, recursul inculpatului va fi respins ca nefondat, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. În temeiul art. 385 17 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 03 martie 2012 la 24 septembrie 2012. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 85/A din 28 iunie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reținerii și al arestării preventive de la 03 martie 2012 la 24 septembrie 2012. Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 septembrie 2012.