ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3948/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Instanța de fond 1. Acțiunea reclamantei În Dosarul nr. 26171/197/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Brașov, contestatoarea SC ”E.” SRL Brașov a invocat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ambele prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov, excepția de nelegalitate a prevederilor cuprinse în Ordinul nr. 1.364/2007 al Ministrului Finanțelor Publice și în Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie 2009. Judecătoria Brașov a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției invocate și trimiterea dosarului către Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea excepției de nelegalitate, societatea reclamantă a arătat că, prin Ordinul nr. 1.364/2007 al Ministrului Finanțelor Publice s-a stabilit că somația și titlul executoriu pot fi considerate ca fiind documente ce se pot comunica fără ștampilă și semnătură, susținând că art. 1 pct. 2 și 3 și anexele 2 și 3 din actul administrativ atacat adaugă la lege și contravin Codului de procedură fiscală. În ceea ce privește Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie 2009, reclamanta a invocat încălcarea normelor de procedură fiscală prevăzute de art. 81 și art. 228 din O.G. nr. 92/2003, prin stabilirea unui alt termen de intrare în vigoare sau de aplicare a ordinului atacat, respectiv trimestrul II al anului 2009, emiterea actului administrativ menționat fiind realizată cu nerespectarea art. 12 lit. b) și art. 75 din Legea nr. 24/2000 privind regulile de tehnică normativă.

2. Apărările pârâților Prin întâmpinările formulate, instituțiile pârâte au solicitat respingerea excepției de nelegalitate ridicate de societatea contestatoare, arătând că ambele acte administrative cu caracter normativ criticate pe calea excepției de nelegalitate au fost emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare, aplicabile în materie, respectiv a Codului de procedură fiscală, aprobat prin O.G. nr. 92/2003, precum și Legea nr. 24/2000.

3. Soluția instanței de fond Prin Sentința nr. 110/F din 30 mai 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a prevederilor Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.364/2007 și Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie 2009, invocată de SC ”E.” SRL Brașov, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ambele prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și a trimis cauza pentru continuarea judecății la Judecătoria Brașov în Dosarul civil nr. 26171/197/2009. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a analizat într-o manieră detaliată dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 și anexele 2 și 3, atacate pe calea excepției de nelegalitate, precum și prevederile art. 41, ale art. 43 alin. (3) și (4), ale art. 141 și ale art. 145 C. proc.

fisc., concluzionând că atât titlul executoriu, cât și somația urmează regimul juridic al actelor fiscale pe baza cărora sunt emise, deci inclusiv regimul privind modalitățile de comunicare în vederea colectării creanțelor fiscale prevăzut de Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1.364 din 25 septembrie 2007. Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat că Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie 2009 îndeplinește condițiile de legalitate atât sub aspect formal, sens în care este compatibil cu prevederile cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind regulile de tehnică normativă, precum și prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2009 de modificare și completare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ordonanța de urgență menționată fiind sediul principal al materiei, pentru data de la care se aplică impozitul minim în noua viziune normativă, respectiv 1 mai 2009. II.

Instanța de recurs 1. Criticile reclamantei Împotriva Sentinței nr. 110/F din 30 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC ”E.” SRL Brașov, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. și prezentând următoarele motive: - În mod greșit s-a respins excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290/2009 care modifică Declarația 100 și este subsecvent O.G. nr. 92/2003, astfel că trebuia să respecte art. 3, alin. (2) C. proc. fisc. Potrivit acestui text, orice modificare sau completare a codului intră în vigoare începând cu prima zi a anului următor celui în care a fost adoptată prin lege, ori ordinul a cărui nelegalitate s-a invocat încalcă dispozițiile menționate anterior și ale art. 12 lit. b) din art. 75 din Legea nr. 24/2000.

- Recurenta a arătat că în mod eronat prima instanță și-a motivat soluția pe dispozițiile art. 43(3) din O.G. nr. 92/2003 care reglementează posibilitatea emiterii unor acte administrative stabilite prin Ordin al Ministerului Economiei și Finanțelor fără semnătură și ștampilă, însă este nelegală încadrarea somației și a titlului executoriu în Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1.364/2007, deoarece acestea trebuiau să respecte regimul juridic de comunicare al Declarației 100, care este obligatoriu autentificată prin semnătură și ștampilă, conform art. 82(4) din O.G. nr. 91/2003. - Ulterior, prin răspunsul la întâmpinarea din 16 august 2011 recurenta a arătat că Referatul de aprobare a Ordinului reclamat nelegal făcea referirile la o necesitate a Administrațiilor Finanțelor Publice ale sectoarelor și a Municipiului București, extinsă nepermis și nelegal la toate Administrațiile locale din țară.

S-a mai invocat faptul că Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1.364/2007 nu are mențiuni privind compatibilitatea cu reglementările comunitare și cele privind avizele necesare, stipulate de Legea nr. 24/2000, art. 30, alin. (2) și 4. 2. Apărările intimatei Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare și concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 3. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Prima critică invocată de recurentă, privind intrarea în vigoare a Ordinului Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290/2009 abia din prima zi a anului următor celui în care s-a adoptat modificarea, conform art. 3 (2) din O.G.

nr. 92/2003 este nefondată, deoarece textul de lege invocat de recurentă privește numai modificările aduse Codului de procedură fiscală ca lege organică. Modificarea modelului și conținutului Declarației 100 realizată prin Ordinul nr. 1.290/2009 a cărui nelegalitate s-a invocat, intră în vigoare în termen de 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial, conform art. 12 (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă. Prin art. 43 (3) și (4) din O.G. nr. 92/2003 s-a reglementat expres valabilitatea actelor administrative emise prin intermediul mijloacelor informative stabilite prin Ordin al Ministrului Finanțelor, fără semnătura persoanelor competente și fără semnătura organului fiscal emitent, pentru asigurarea celerității comunicării.

În temeiul acestor reglementări din Codul de Procedură Fiscală și ale art. 11(4) din H.G. nr. 386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice s-a emis Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1.364/2007, prin care s-au stabilit 8 categorii de acte administrative emise în format electronic, valabile fără semnătura și ștampila organului emitent, în procesul de colectare a creanțelor fiscale. Recurenta susține nejustificat și fără nici un argument că este nelegală includerea somației și titlului de plată în categoriile de acte administrative valabile fără semnătura și ștampila emitentului, or acestea sunt acte administrative fiscale emise în aplicarea legii, privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale, în sensul art. 41 C. proc.

fisc., în procesul de colectare a creanțelor, în baza unor acte administrativ-fiscale prin care s-au stabilit obligații de impunere, neexistând nici o rațiune de excludere a acestora de la emiterea în formă simplificată. Prin urmare, Ordinul nr. 1.364/2007 nu contravine în nici un fel Codului de procedură fiscală, ci dimpotrivă, este emis în aplicarea și pentru punerea în executare a art. 43(3) și (4) din O.G. nr. 92/2003 prin care a fost adoptat. Prin Ordinul nr. 1.290/2009 s-a aprobat modificarea modelului și conținutului Declarației nr. 100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat și Instrucțiunile de completare a acestuia, deoarece prin O.G. nr. 34/2009 s-a modificat Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, prin introducerea impozitului minim anual, atât în cazul impozitului pe profit, dar și a impozitului pe venitul microîntreprinderilor.

Declarațiile fiscale sunt documente prin care se declară impozitele, taxele, contribuțiile datorate, când obligația calculării acestora revine plătitorului. Potrivit art. 81 din Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003 declarația se depune de către persoanele obligate, la termenele stabilite de acesta. Modificarea formularului declarației 100 a fost necesară ca urmare a modificărilor legislative aduse prin O.U.G. nr. 34/2009, iar Ordinul nr. 1.290/2009 prin care această operațiune s-a realizat, îndeplinește condițiile de formă impuse de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și este în acord cu celelalte acte normative cu forță superioară, în temeiul cărora a fost emis: - O.U.G.

nr. 34/2009 și Legea nr. 571/2003, astfel încât în mod corect s-a respins excepția de nelegalitate privind și acest Ordin. Celelalte susțineri din răspunsul recurentei la întâmpinare reprezintă de fapt noi motive de recurs, care nu s-au formulat în termenul prevăzut de art. 301, coroborat cu art. 303 C. proc. civ. și nu mai pot fi analizate. 4. Soluția instanței de recurs Constatând că sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC ”E.” SRL Brașov împotriva Sentinței nr. 110/F din 30 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 august 2011. Procesat de GGC - NN