ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3948/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Instanța de fond

reclamantei

În Dosarul nr. 26171/197/2009 aflat pe rolul

Judecătoriei Brașov, contestatoarea SC ”E.” SRL Brașov a invocat, în

contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de

Administrare Fiscală, ambele prin reprezentant în teritoriu Direcția Generală a

Finanțelor Publice Brașov, excepția de nelegalitate a prevederilor cuprinse în

Ordinul nr. 1.364/2007 al Ministrului Finanțelor Publice și în Ordinul

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie

2009.

Judecătoria Brașov a

dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției invocate și

trimiterea dosarului către Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal.

În motivarea

excepției de nelegalitate, societatea reclamantă a arătat că, prin Ordinul nr.

1.364/2007 al Ministrului Finanțelor Publice s-a stabilit că somația și titlul

executoriu pot fi considerate ca fiind documente ce se pot comunica fără

ștampilă și semnătură, susținând că art. 1 pct. 2 și 3 și anexele 2 și 3 din

actul administrativ atacat adaugă la lege și contravin Codului de procedură

fiscală.

În ceea ce privește

Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din

26 iunie 2009, reclamanta a invocat încălcarea normelor de procedură fiscală

prevăzute de art. 81 și art. 228 din O.G. nr. 92/2003, prin stabilirea unui alt

termen de intrare în vigoare sau de aplicare a ordinului atacat, respectiv

trimestrul II al anului 2009, emiterea actului administrativ menționat fiind

realizată cu nerespectarea art. 12 lit. b) și art. 75 din Legea nr. 24/2000

privind regulile de tehnică normativă.

pârâților

Prin întâmpinările

formulate, instituțiile pârâte au solicitat respingerea excepției de

nelegalitate ridicate de societatea contestatoare, arătând că ambele acte

administrative cu caracter normativ criticate pe calea excepției de

nelegalitate au fost emise cu respectarea prevederilor legale în vigoare,

aplicabile în materie, respectiv a Codului de procedură fiscală, aprobat prin

O.G. nr. 92/2003, precum și Legea nr. 24/2000.

de fond

Prin Sentința nr.

110/F din 30 mai 2011, Curtea de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal a respins excepția de nelegalitate a prevederilor

Ordinului Ministerului Finanțelor Publice nr. 1.364/2007 și Ordinului

Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie

2009, invocată de SC ”E.” SRL Brașov, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor

Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ambele prin reprezentant

în teritoriu Direcția Generală a Finanțelor Publice Brașov și a trimis cauza

pentru continuarea judecății la Judecătoria Brașov în Dosarul civil nr.

26171/197/2009.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a analizat într-o manieră detaliată

dispozițiile art. 1 pct. 2 și 3 și anexele 2 și 3, atacate pe calea excepției

de nelegalitate, precum și prevederile art. 41, ale art. 43 alin. (3) și (4),

ale art. 141 și ale art. 145 C. proc. fisc., concluzionând că atât titlul

executoriu, cât și somația urmează regimul juridic al actelor fiscale pe baza

cărora sunt emise, deci inclusiv regimul privind modalitățile de comunicare în

vederea colectării creanțelor fiscale prevăzut de Ordinul Ministrului

Finanțelor nr. 1.364 din 25 septembrie 2007.

Pe de altă parte,

instanța de fond a apreciat că Ordinul Președintelui Agenției Naționale de

Administrare Fiscală nr. 1.290 din 26 iunie 2009 îndeplinește condițiile de

legalitate atât sub aspect formal, sens în care este compatibil cu prevederile

cuprinse în Legea nr. 24/2000 privind regulile de tehnică normativă, precum și

prin raportare la dispozițiile O.U.G. nr. 34/2009 de modificare și completare a

Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, ordonanța de urgență menționată fiind

sediul principal al materiei, pentru data de la care se aplică impozitul minim

în noua viziune normativă, respectiv 1 mai 2009.

II. Instanța de

recurs

reclamantei

Împotriva Sentinței

nr. 110/F din 30 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios

administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC ”E.” SRL Brașov, care

a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în drept

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și prezentând următoarele

motive:

- În mod greșit s-a

respins excepția de nelegalitate a Ordinului Președintelui Agenției Naționale

de Administrare Fiscală nr. 1.290/2009 care modifică Declarația 100 și este

subsecvent O.G. nr. 92/2003, astfel că trebuia să respecte art. 3, alin. (2) C.

proc. fisc. Potrivit acestui text, orice modificare sau completare a codului

intră în vigoare începând cu prima zi a anului următor celui în care a fost

adoptată prin lege, ori ordinul a cărui nelegalitate s-a invocat încalcă

dispozițiile menționate anterior și ale art. 12 lit. b) din art. 75 din Legea

nr. 24/2000.

- Recurenta a arătat

că în mod eronat prima instanță și-a motivat soluția pe dispozițiile art. 43(3)

din O.G. nr. 92/2003 care reglementează posibilitatea emiterii unor acte administrative

stabilite prin Ordin al Ministerului Economiei și Finanțelor fără semnătură și

ștampilă, însă este nelegală încadrarea somației și a titlului executoriu în

Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1.364/2007, deoarece acestea trebuiau să

respecte regimul juridic de comunicare al Declarației 100, care este

obligatoriu autentificată prin semnătură și ștampilă, conform art. 82(4) din

O.G. nr. 91/2003.

- Ulterior, prin

răspunsul la întâmpinarea din 16 august 2011 recurenta a arătat că Referatul de

aprobare a Ordinului reclamat nelegal făcea referirile la o necesitate a

Administrațiilor Finanțelor Publice ale sectoarelor și a Municipiului

București, extinsă nepermis și nelegal la toate Administrațiile locale din

țară.

S-a mai invocat

faptul că Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1.364/2007 nu are mențiuni privind

compatibilitatea cu reglementările comunitare și cele privind avizele necesare,

stipulate de Legea nr. 24/2000, art. 30, alin. (2) și 4.

intimatei

Intimata Agenția

Națională de Administrare Fiscală a depus întâmpinare și concluzii scrise prin

care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înaltei Curți asupra recursului

Prima critică

invocată de recurentă, privind intrarea în vigoare a Ordinului Președintelui Agenției

Naționale de Administrare Fiscală nr. 1.290/2009 abia din prima zi a anului

următor celui în care s-a adoptat modificarea, conform art. 3 (2) din O.G. nr.

92/2003 este nefondată, deoarece textul de lege invocat de recurentă privește

numai modificările aduse Codului de procedură fiscală ca lege organică.

Modificarea modelului

și conținutului Declarației 100 realizată prin Ordinul nr. 1.290/2009 a cărui

nelegalitate s-a invocat, intră în vigoare în termen de 3 zile de la publicarea

în Monitorul Oficial, conform art. 12 (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele

de tehnică legislativă.

Prin art. 43 (3) și

(4) din O.G. nr. 92/2003 s-a reglementat expres valabilitatea actelor

administrative emise prin intermediul mijloacelor informative stabilite prin

Ordin al Ministrului Finanțelor, fără semnătura persoanelor competente și fără

semnătura organului fiscal emitent, pentru asigurarea celerității comunicării.

În temeiul acestor

reglementări din Codul de Procedură Fiscală și ale art. 11(4) din H.G. nr.

386/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice

s-a emis Ordinul Ministrului Finanțelor nr. 1.364/2007, prin care s-au stabilit

8 categorii de acte administrative emise în format electronic, valabile fără

semnătura și ștampila organului emitent, în procesul de colectare a creanțelor

fiscale.

Recurenta susține

nejustificat și fără nici un argument că este nelegală includerea somației și

titlului de plată în categoriile de acte administrative valabile fără semnătura

și ștampila emitentului, or acestea sunt acte administrative fiscale emise în

aplicarea legii, privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și

obligațiilor fiscale, în sensul art. 41 C. proc. fisc., în procesul de

colectare a creanțelor, în baza unor acte administrativ-fiscale prin care s-au

stabilit obligații de impunere, neexistând nici o rațiune de excludere a

acestora de la emiterea în formă simplificată.

Prin urmare, Ordinul

nr. 1.364/2007 nu contravine în nici un fel Codului de procedură fiscală, ci

dimpotrivă, este emis în aplicarea și pentru punerea în executare a art. 43(3)

și (4) din O.G. nr. 92/2003 prin care a fost adoptat.

Prin Ordinul nr.

1.290/2009 s-a aprobat modificarea modelului și conținutului Declarației nr.

100 privind obligațiile de plată la bugetul de stat și Instrucțiunile de

completare a acestuia, deoarece prin O.G. nr. 34/2009 s-a modificat Legea nr.

571/2003 privind Codul Fiscal, prin introducerea impozitului minim anual, atât

în cazul impozitului pe profit, dar și a impozitului pe venitul microîntreprinderilor.

Declarațiile fiscale

sunt documente prin care se declară impozitele, taxele, contribuțiile datorate,

când obligația calculării acestora revine plătitorului.

Potrivit art. 81 din

Codul Fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003 declarația se depune de către

persoanele obligate, la termenele stabilite de acesta.

Modificarea

formularului declarației 100 a fost necesară ca urmare a modificărilor

legislative aduse prin O.U.G. nr. 34/2009, iar Ordinul nr. 1.290/2009 prin care

această operațiune s-a realizat, îndeplinește condițiile de formă impuse de

Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă și este în acord cu

celelalte acte normative cu forță superioară, în temeiul cărora a fost emis: -

O.U.G. nr. 34/2009 și Legea nr. 571/2003, astfel încât în mod corect s-a

respins excepția de nelegalitate privind și acest Ordin.

Celelalte susțineri

din răspunsul recurentei la întâmpinare reprezintă de fapt noi motive de

recurs, care nu s-au formulat în termenul prevăzut de art. 301, coroborat cu

art. 303 C. proc. civ. și nu mai pot fi analizate.

de recurs

Constatând că

sentința atacată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în temeiul art. 312 C. proc.

civ. coroborat cu art. 20 (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va

respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC ”E.” SRL Brașov împotriva Sentinței nr. 110/F din 30 mai 2011 a

Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 august 2011.

Procesat

de GGC - NN