ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1259/2010

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele : 1. Prin încheierea de ședință din 18 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5262/221/2006, s-a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de către inculpații-recurenți I.O.P. și M.C.N. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, la termenul de judecată din data de 18 martie 2010, recurenții-inculpați au invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 88 C. pen. ce contravin art. 16 alin. (1) și art. 23 alin. (12) din Constituția României. Examinând excepția invocată, prima instanță a constatat că aceasta este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, a reținut că art. 88 C. penal prevede că „timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci când condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă.

Scăderea reținerii și a arestării preventive se face și în caz de condamnare la amendă, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii". Art. 16(1) din Constituția României statuează că „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări". Art. 23(12) din Constituția Românei prevede că „Nici o pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii". A mai reținut că obiectul dosarului de față îl constituie recursul declarat de inculpații I.O.P. și M.C.N. împotriva Deciziei penale nr. 282 din 26 octombrie 2009 a Tribunalului Hunedoara, pronunțată în Dosarul nr. 5262/221/2006 și prin care, în urma admiterii ca fondat a apelului declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, s-a decis majorarea pedepselor aplicate inculpaților astfel: - 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 25 rap.

la art. 260 alin. (1) C.pen; - 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev de art. 261 alin. (1) C. pen. în ce-l privește pe inculpatul I.O.P., acesta urmând să execute în final o sancțiune rezultantă de 2 ani și 6 luni închisoare; - 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 261 (1) C. pen. în ce-l privește pe inculpatul M.C.N. Cu precizarea că în această cauză inculpații nu au fost arestați, instanța de fond a relevat că aspectele de discriminare invocate de către inculpați cu privire la dispozițiile art. 88 C. pen., în sensul omisiunii de a se pronunța cu privire la situația computării arestării preventive în condițiile în care măsura arestării s-a dispus cu privire la o faptă pentru care încă nu s-a pronunțat o soluție definitivă, nu are o legătură suficientă și vizibilă cu cauza de față.

A mai reținut că pe rolul Tribunalului Argeș instanței există o cauză înregistrată sub nr. 2175/109/2008 în care față de inculpați s-a luat inițial măsura preventivă a arestării (ulterior aceștia au fost puși în libertate), însă acea cauză nu este indisolubil legată de cauza de față, în care, după cum s-a menționat, inculpații nu au fost arestați preventiv. Ca atare, instanța de fond a apreciat că ridicarea excepției de neconstituționalitate cu privire la un text de lege ce urmează a fi invocat într-o procedură viitoare (întrucât, în cauza de față nu este aplicabil), excede dispozițiile art. 29(1) din Legea nr. 47/1992, întrucât nu are legătură cu soluționarea cauzei de față, în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acesteia.

2. Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații I.O.P. și M.C.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la curtea de apel întrucât instanța de fond, în mod greșit, a respins excepția invocată ca inadmisibilă. Examinând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat. Referitor la critica vizând greșita respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, Curtea constată că prima instanță s-a conformat dispozițiilor legale aplicabile în materie. Astfel, potrivit.

29 alin. (4) și (6) din Legea nr. 47/1992, „sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. (...) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale". Examinând rezolvarea dată fondului cererii, Curtea constată că prima instanță a reținut în mod corect că textul a cărui neconstituționalitate a fost criticată nu are legătură cu soluționarea cauzei, întrucât în dosarul pendinte, nr. 5262/221/2006, aflat în prezent în faza de recurs pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, inculpații nu au fost arestați preventiv.

Împrejurarea că pe rolul Tribunalului Argeș există o cauză înregistrată sub nr. 2175/109/2008, în care față de inculpați s-a luat inițial măsura preventivă a arestării - ulterior aceștia fiind puși în libertate, nu are relevanță pentru soluționarea excepției întrucât textul a cărui neconstituționalitate se invocă trebuie să fie incident în speța de față, ceea ce nu este cazul deoarece inculpații nu au fost arestați în prezenta cauză. Ca atare, Curtea constată că nu au fost încălcate dispozițiile art. 29 alin. (1) și (6), potrivit cu care „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(...) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale". Ca atare, pentru aceste considerente, constatând că excepția invocată, astfel cum a fost motivată, nu are legătură cu textele invocate, așa cum corect a reținut și prima instanță, văzând și dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod va obliga recurenții la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații I.O.P. și M.C.N. împotriva încheierii de ședință din 18 martie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 5262/221/2006. Obligă recurenții inculpați la plata sumelor de câte 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 martie 2010.