ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5243/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta O.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția Națională de Consultanță Agricolă și Institutul de Stat pentru Testarea și înregistrarea Soiurilor, obligarea acestora la plata drepturilor bănești reprezentând suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, calculate și plătite începând cu data de 15 decembrie 2000 până la 31 decembrie 2008, actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la plata efectivă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că aplicarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999, care reglementează suplimentul postului a fost suspendată abuziv prin O.U.G. nr. 92/2004 și O.U.G. nr. 2/2006. Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 32/F/CA din 3 februarie 2010 a respins acțiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată. În motivarea soluției s-a reținut că, deși dreptul la suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare au fost recunoscute de lege, întrucât nu a fost stabilit cuantumul acestor sporuri și nici criteriile în raport cu care acest spor poate să fie acordat fiecărei categorii de personal, obligația nu este determinată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen, reclamanta O.C., motivat în drept conform prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând în esență că, hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât este îndreptățită să primească suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, potrivit art. 29 din Legea nr. 188/1999 republicată, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2004, acest drept fiind un drept de creanță și respectiv un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. Examinând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate în recurs și față de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că, recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, republicată în M. Of. nr. 365/29.05.2007, pentru activitatea desfășurată, funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Același art. prevede în alin. (3) că salarizarea funcționarilor publici se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare pentru funcționarii publici. Prin O.G.

nr. 6/2007, privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare s-a prevăzut în art. 3 că gestiunea sistemului de salarizare a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit legii. În raport de aceste dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară a funcționarilor publici, instanța de fond a reținut în mod justificat că nu există bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și suplimentului corespunzător treptei de salarizare.

Pentru a fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici este necesară, așa cum a și reținut instanța de fond, fie adoptarea unui act normativ cu forță juridică de lege, fie promovarea unei hotărâri de guvern date în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999 republicată. În condițiile în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorităților pârâte la plata unor sume imposibil de calculat și în consecință, pronunțarea unei hotărâri care nu poate fi executată. În sensul acestei interpretări s-a pronunțat și Plenul Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin decizia nr. 20/2009 pronunțată într-un recurs în interesul legii privind aplicarea dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/199.

În consecință, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de O.C., împotriva sentinței civile nr. 32/F/CA din 3 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2010.