ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5176/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5176/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul secției comerciale, contencios administrativ și fiscal, a Tribunalului

Botoșani la data de 23 ianuarie 2009, reclamanții A.C.O. și Ș.S.D., în contradictoriu

cu pârâții

Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

– Centrul Județean Botoșani,

Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

București și Ministerul Agriculturii și

Dezvoltării Rurale, au solicitat obligarea acestora la plata sumelor de bani reprezentând

sporul privind suplimentul postului în procent de 25% din salarul tarifar de încadrare

și sporul privind suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25% din salarul

tarifar de încadrare, începând cu data de 0

1 septembrie 2006 și respectiv 02 mai 2006,

sumă ce va fi actualizată

cu indicele de inflație la data plății efective. Totodată reclamanții au solicitat

și plata diferențelor la primele de concediu care decurg din acordarea acestor două

sporuri.

În

motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că aceste sporuri sunt prevăzute de

art. 29 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999, respectiv art. 31 alin.

(1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 republicată, că prin O

.G. nr.

92/2004 sporurile au fost

suspendate pentru perioada 2004-2006, însă nu au fost abrogate, trebuind a fi acordate

după încetarea perioadei de suspendare.

În

perioada 2004-2006 prevederile referitoare la suplimentul postului și suplimentul

corespunzător treptei de salarizare au fost suspendate prin O.G. nr. 92/2004 privind

reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi ale funcționarilor publici

pentru anul 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005 și

prin O.G. nr. 2/2006 privind reglementarea drepturilor salariale și altor drepturi

ale funcționarilor publici pentru anul 2006, aprobată cu modificări și completări

prin Legea nr. 417/2006.

Ori,

contrar acestor dispoziții, prin O.G. nr. 92/2004 și O.G. nr. 2/2006, aceste drepturi

au fost doar suspendate și nu abrogate, ele reintrând de drept în vigoare la data

încetării perioadei de suspendare, conform dispozițiilor art. 64 alin. (2) din Legea

nr. 24/2000 privind tehnica legislativă.

De

asemenea, s-a arătat de către reclamanți faptul că în O.G. nr. 6/2007 privind salarizarea

funcționarului public pentru anul 2007 și O.G. nr. 9/2008 privind salarizarea funcționarului

public pentru anul 2008, lipsește prevederea acestor sporuri, încălcându-se o prevedere

a legii în vigoare, întrucât abrogarea trebuie realizată doar în condițiile prevăzute

de art. 62 din Legea nr. 24/2000, respectiv printr-un act normativ de același nivel

sau superior. Mai mult, voința legiuitorului a fost de acordare a acestor sporuri,

deoarece legiuitorul le-a prevăzut expres în două rânduri, atât în art. XIII din

Legea nr. 161/2003, care a modificat art. 29 din Legea nr. 188/1999, cât și în

art. XIII din Legea nr. 251/2006, din acel moment sporurile nemaifiind la aprecierea

ordonatorilor de credite.

Au

mai arătat reclamanții că anterior introducerii acțiunii au solicitat prin procedură

prealabilă acordarea acestor drepturi, însă solicitarea a fost refuzată.

Prin întâmpinare, pârâta

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Botoșani a

invocat excepția de necompetență materială a instanței în raport cu reclamantul

Ș.S.D., precum și lipsa calității procesuale active a acestuia, având în vedere

că între cele două părți nu au existat raporturi de serviciu, excepția lipsei calității

procesuale pasive a Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul

Județean Botoșani față de acest reclamant și lipsa plângerii prealabile. Pe fondul

cauzei pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că, deși au fost

prevăzute în art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea privind statutul funcționarilor

publici nr. 188/1999, aceste suplimente au fost suspendate în perioada 2004–2006

prin O.U.G. nr. 92/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 76/2005

și prin O.G. nr. 2/2006 aprobată prin Legea nr. 417/2006.

A arătat pârâta că modalitatea

de calcul a suplimentului postului și a suplimentului gradului nu este reglementată,

astfel încât acordarea acestor drepturi presupune o substituire a prerogativelor

ce revin legiuitorului.

Prin întâmpinarea formulată,

Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a invocat excepția necompetenței

materiale a instanței, excepția inadmisibilității acțiunii dată fiind neîndeplinirea

procedurii prealabile, lipsa calității procesuale pasive, întrucât între reclamant

și Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale nu există raporturi

de serviciu, unitatea angajatoare, în sensul legii, fiind în speță Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură Botoșani, care este o instituție publică

cu buget propriu, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, motivat

de faptul că dispozițiile prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea

nr. 188/1999 au fost suspendate prin legi succesive, respectiv O.U.G. nr. 92/2004

și O.G. nr. 2/2006, fără întrerupere, până la intrarea în vigoare a legii privind

sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici.

Pârâta Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură București a invocat prin întâmpinare excepția

prematurității cererii formulate de reclamantul A.C.O., ca

re nu a urmat procedura

administrativă prealabilă, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, dat

fiind faptul că potrivit Legii nr. 1/2004, completată și modificată prin O.U.G.

nr. 89/2007, începând cu 19 septembrie 2007, centrele județene

Agenției

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

au obținut personalitate juridică, iar

directorul executiv al acestora are în prezent calitatea de ordonator terțiar de

credite.

Pe

fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, motivând în esență că aplicarea

disp. art. 29, art. 32 și art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, republicată,

a fost suspendată până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unic de salarizare

și alte drepturi ale funcționarilor publici, așa încât în prezent nu există baza

legală expresă pentru a fi acordate drepturile solicitate, cu mențiunea că sumele

de bani nu au fost prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat de ordonatorul

principal de credite.

Prin

sentința nr. 1250 din 2 decembrie 2009, Tribunalul Botoșani și-a declinat competența

către Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 377/40/2009 la data de 08

decembrie 2009.

Curtea

de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 52 din 15 februarie 2010, a respins

ca nefondată acțiunea

formulată de reclamanții A.C.O. și Ș.S.D., în contradictoriu cu pârâții Agenția

de Plăți și Intervenții pentru Agricultură – Centrul Județean Botoșani, Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Ministerul Agriculturii, Pădurilor

și Dezvoltării Rurale.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut următoarele considerente:

I.

Referitor la legitimarea procesuală a reclamanților A.C.O. și Ș.S.D., s-a reținut

că A.C.O. îndeplinește funcția publică de consilier în cadrul

Agenției de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură

– Centrul Județean Botoșani, din data de 01 septembrie 2006,

în urma numirii de către directorul general al

Agenției de Plăți

și Intervenție pentru Agricultură

București, autoritate publică centrală

cu care sunt stabilite raporturi de serviciu atât în privința acestuia, cât și a

reclamantului Ș.S.D., așa încât aceștia și pârâta

Agenția de

Plăți și Intervenție pentru Agricultură

– Centrul județean Botoșani, cât și

Agenția

de Plăți și Intervenție pentru Agricultură

București, justifică legitimare procesuală

în litigiul dedus judecății.

II.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, instanța a constatat că nu este incidentă în

cauză, având în vedere că această instituție publică centrală are calitatea de ordonator

principal de credite, în baza căreia aprobă bugetul

Agenției de Plăți și

Intervenție pentru Agricultură

(ordonator secundar de credite) precum și statul centralizator

de funcții al pârâtei

Agenției de Plăți și Intervenție pentru

Agricultură

București, astfel cum reiese din disp. art. 5 și art. 8 ale Legii nr. 1/2004, completată

și modificată prin O.U.G. nr. 89/2007.

III.

Relativ la procedura prealabilă prev. de art. 7 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004 prima instanță a considerat că această procedură se referă doar la

acțiunea întemeiată pe disp. art. 1 din lege, nefiind necesar a fi îndeplinită în

cazul cererii în pretenții, așa încât excepția inadmisibilității acțiunii este nefondată.

IV.

Referitor la fondul cauzei dedusă judecății, instanța de fond a reținut că potrivit

disp. art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată „pentru activitatea desfășurată

funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariul de bază, sporul

de vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de

salarizare”, iar în alin. (3) se prevede să salarizarea funcționarilor publici se

face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de

salarizare, care însă nu a fost adoptată, încât drepturile salariale au fost reglementate

anual prin ordonanțe ale Guvernului.

Cuantumul

celor două suplimente salariale, însă, nu a fost stabilit nici prin lege, nici prin

acte normative ulterioare, astfel că obținerea lor prin promovarea acțiunii în justiție

nu este posibilă, întrucât acordarea lor pe cale judecătorească ar însemna să se

facă fie prin obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat,

fie prin eventuala cuantificare de către instanță, ceea ce echivalează cu o substituire

în atribuțiile legiuitorului ori ale executivului, contrar celor stabilite prin

Decizia Curții Constituționale nr. 830 din 3 iulie 2008.

Aceste

considerente au stat în esență la baza deciziei nr. 20 din 21 septembrie 2009 a

Înaltei Curți de Casașie și Justiției, prin care s-a admis recursul în interesul

legii

și,

în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c)

și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată,

s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească

drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător

treptei de salarizare.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții-reclamanți

reiterează motivele formulate în cererea de chemare în judecată, susținând în esență

că drepturile solicitate au fost prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din

Legea nr. 188/1999 și că aceste texte au fost suspendate, dar nu au fost abrogate,

până la data de 1 ianuarie 2010.

Recurenții apreciază că

din acest motiv au fost discriminați față de colegii lor, care au primit aceste

drepturi, astfel că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică,

întrucât anterior hotărârii nr. 52 s-a pronunțat în sensul acordării drepturilor,

iar cuantificarea nu a fost contestată de Agenția de Plăți și Intervenție

pentru Agricultură București.

Se mai arătă de către

recurenți că decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secții unite nr. 20 din

21 septembrie 2009 are efecte doar pentru viitor, iar nu și pentru trecut și că

invocarea ei în considerentele hotărârii atacate este nelegală.

Se susține totodată că

prin respingerea cererii s-au încălcat prevederile art. 6 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, precum și dispozițiile legale interne.

Examinând cauza și sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurenți,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele

care se vor arăta în continuare.

Într-adevăr, potrivit

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 (art. 29, în forma inițială a legii), republicată,

cu modificările și completările ulterioare, pentru activitatea desfășurată funcționarii

publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime

în muncă, suplimentul postului și suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Același articol prevede, la alin. (3), că salarizarea funcționarilor publici se

face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de

salarizare pentru funcționarii publici.

Prin art. 3 din O.G.

nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor

drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind

sistemul unitar de salarizare, s-a prevăzut că „Gestiunea sistemului de salarizare

a funcționarilor publici se asigură de fiecare ordonator principal de credite, cu

încadrarea în resursele financiare și în numărul maxim de posturi aprobate potrivit

legii”.

Or, în raport cu aceste

din urmă dispoziții legale și în lipsa unui act normativ privind salarizarea unitară

a funcționarilor publici, în mod corect a reținut instanța de fond că nu există

bază legală pentru cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului

corespunzător treptei de salarizare.

Într-adevăr, pentru a

fi posibilă calcularea acestor două componente ale salariului funcționarilor publici,

este necesară, așa cum corect a reținut și instanța de fond, fie adoptarea unui

act normativ cu forță juridică de lege, fie adoptarea de către Guvern a unei hotărâri

emise în executarea prevederilor art. 31 din Legea nr. 188/1999.

Așadar, în condițiile

în care nu este încă reglementată modalitatea de calcul a celor două suplimente

la salariul de bază, suntem în prezența unui drept virtual, ceea ce presupune că

acordarea acestor drepturi bănești ar însemna obligarea autorității ori a instituției

publice angajatoare la plata unor sume imposibil de calculat și, în consecință,

pronunțarea unei hotărâri nesusceptibile de executare.

De

altfel și Curtea Constituțională, prin jurisprudența sa, a stabilit că „Instanțele

judecătorești nu au competența constituțională de a institui, modifica și abroga

norme juridice de aplicare generală, misiunea lor constituțională fiind aceea de

a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de

a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la

existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective",

„

(…) orice interpretare care conduce la înfăptuirea competențelor

constituționale exclusive ce aparțin altei autorități publice, astfel cum sunt acestea

precizate în Titlul III din Legea fundamentală, dă naștere unui conflict juridic

de natură constituțională între respectivele autorități”.

Critica recurenților referitoare

la aplicarea retroactivă a deciziei

nr. 20 din 21 septembrie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii

și,

în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 31 alin. (1) lit. c)

și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată,

s-a stabilit că în lipsa unei cuantificări legale nu se pot acorda pe cale judecătorească

drepturile salariale constând în suplimentul postului și suplimentul corespunzător

treptei de salarizare, nu poate fi primită, întrucât la data pronunțării hotărârii

atacate recursul în interesul legii privind aplicarea unitară a dispozițiilor

art. 31 alin. (1) lit. c) și d) fusese admis.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.C.O. și Ș.S.D. împotriva sentinței nr. 52 din 15 februarie 2010 a Curții de

Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 noiembrie 2010.