ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3945/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 279 din 9 iulie 2009,

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea formulată de reclamantul A.G., în contradictoriu cu pârâta Agenția

Națională de Integritate - Inspecția de Integritate, prin care solicită

anularea Actului de constatare nr. 175/1.1./2008 emis de autoritatea pârâtă,

prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care se află

reclamantul, începând cu data de 1 iunie 2006, față de deținerea simultană a funcției

de consilier, clasa I, grad superior, în cadrul Consiliului Județean Mehedinți,

și a calității de expert tehnic judiciar, specialitatea agricultură, în cadrul

Biroului de Experți Tehnici de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin Actul de

constatare nr. 175/1.1/2008 emis de Agenția Națională de Integritate, s-a

constatat existența stării de incompatibilitate în care se afla reclamantul,

începând cu data de 1 iunie 2006 și până în prezent, față de deținerea

simultană a funcției de consilier clasa 1, grad superior în cadrul Consiliului

Județean Mehedinți, și a calității de expert tehnic judiciar, specialitatea

agricultură, în cadrul Biroului de Experți Tehnici de pe lângă Tribunalul

Mehedinți.

S-a reținut, prin

actul contestat, că au fost încălcate dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a)

din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora funcționarii publici nu pot deține alte

funcții și nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate în

cadrul autorităților sau instituțiilor publice.

Or, reține prima

instanță, potrivit art. 49 din Legea nr. 188/1999 Republicată, funcționarii

publici au obligația să respecte întocmai regimul juridic al conflictului de

interese și al incompatibilităților, stabilite potrivit legii.

Acest regim juridic

este reglementat de prevederile art. 94 și urm. din Legea nr. 161/2003 privind

unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților

publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și

sancționarea corupției, conform cărora, „calitatea de funcționar public este

incompatibilă cu orice altă funcție publică decât cea în care a fost numit,

precum și cu funcțiile de demnitate publică" [alin. (1)] și „Funcționarii

publici nu pot deține alte funcții și nu pot desfășura alte activități,

remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităților sau

instituțiilor publice; b) în cadrul cabinetului demnitarului, cu excepția

cazului în care funcționarul public este suspendat din funcția publică, în

condițiile legii, pe durata numirii sale; c) în cadrul regiilor autonome,

societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul

public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică

autorizată; d) în calitate de membru al unui grup de interes economic"

[alin. (2)].

Din aceste dispoziții

legale, reiese că funcționarul public nu poate exercita vreo altă funcție

publică sau privată, alta decât cea în care a fost numit funcționarul public în

cauză.

Pe de altă parte, se

arată în considerentele sentinței atacate, cadrul normativ, care reglementează

activitatea de expert tehnic judiciar, este reprezentat de O.G. nr. 2/2000,

potrivit căruia, persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru

a putea exercita activitate de expertiză tehnică este înscrisă în tabelul

nominal cuprinzând experții tehnici judiciari, întocmit, pe specialități și pe

județe, de Biroul central pentru expertize tehnice judiciare (art. 10); așadar,

în cadrul tribunalelor funcționează birouri locale pentru expertize judiciare

tehnice și contabile, coordonate de către Biroul central pentru expertize

tehnice judiciare din cadrul Ministerului Justiției (art. 4 și 5).

Mai mult, reține

instanța de fond, conform art. 5 din O.G. nr. 2/2000, activitatea de expertiză

tehnică se poate exercita la alegere de către experții tehnici, individual sau

în societăți comerciale constituite potrivit legii, care au ca obiect de

activitate efectuarea de expertize tehnice; altfel spus, chiar dacă activitatea

de expertiză tehnică judiciară nu este remunerată de către o instituție

publică, ea se desfășoară, totuși, în cadrul și sub tutela unei astfel de

instituții, respectiv a Ministerului Justiției.

De altfel, se arată

în considerentele hotărârii recurate, textul art. 94 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 161/2003, care instituie acest tip de incompatibilitate, face

referire și la activitățile neremunerate din cadrul autorităților sau

instituțiilor publice, fiind așadar lipsită de relevanță sursa venitului

obținut din exercitarea respectivei activități.

Concluzionează

instanța de fond că, raportat la prevederile legale menționate, funcționarii

publici pot să aleagă între statutul dat de exercitarea funcției publice,

situație în care trebuie să se supună restricțiilor prevăzute în acest statut,

ori cel de expert tehnic judiciar, situație în care, conform textului de lege

arătat, nu își mai pot desfășura activitatea de funcționar public; această

incompatibilitate nu reprezintă o încălcare ori o restrângere a dreptului

fundamental la muncă sau a libertății de alegere a profesiei sau a locului de

muncă.

De asemenea, reține

prima instanță, faptul că, la momentul emiterii actului de constatare a stării

de incompatibilitate, O.G. nr. 2/2000 nu conținea dispoziții exprese care să

vizeze incompatibilitățile expertului tehnic judiciar nu echivalează cu lipsa

unor asemenea situații, cu atât mai mult cu cât, prin Legea nr. 178/2009 de

modificare a O.G. nr. 2/2000, la art. 16

1

, este reglementată instituția

suspendării calității de expert tehnic judiciar pentru motive temeinice, precum

și în caz de incompatibilitate a acestuia, potrivit legii.

Așadar, apreciază

instanța de fond, legiuitorul a sesizat necesitatea introducerii în acest act

normativ a unor dispoziții legale care să se refere expres la situația

suspendării pe motiv de incompatibilitate, așa încât, textul în vigoare la data

emiterii actului de constatare a stării de incompatibilitate trebuie

interpretat folosind metoda teleologică, respectiv prin prisma scopului avut în

vedere de legiuitor la data adoptării acestuia.

Împotriva acestei

sentinței a declarat recurs reclamantul, susținând că hotărârea a fost dată cu

interpretarea greșită atât a actului dedus judecății, cât și a legii – motive

de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurentul arată că instanța de fond nu a ținut seama de

faptul că O.G. nr. 2/2002 privind organizarea activității de expertiză tehnică

judiciară și extrajudiciară, nu prevede în mod expres incompatibilitățile

experților tehnici judiciari, iar în calitatea sa de funcționar public a adus

la cunoștință calitatea sa de expert instituției în care lucrează (Consiliul

județean), privind aprobarea de a păstra această calitate și de a efectua

expertize (activitate pe care a efectuat-o sporadic, de altfel).

Recurentul citează,

totodată, și adrese ale Ministerului Justiției și Ministerului Administrației

Publice din anii 2006 și, respectiv 2003, prin care aceste instituții au opinat

în sensul că nu ar exista incompatibilitate între funcția publică și calitatea

de expert judiciar -, argumentând astfel buna sa credință în exercitarea

paralelă a celor două funcții.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate de recurent,

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele

considerente:

În mod greșit

recurentul a indicat, în drept, ca temei al unuia din motivele sale de recurs,

prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., respectiv „interpretarea greșită a

actului dedus judecății”, în speță fiind vorba de un act de constatare emis de

Agenția Națională de Integritate, pe care instanța l-a reținut ca atare și

asupra căruia s-a pronunțat.

În ceea ce privește

motivul întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv

greșita aplicare a legii, se constată că și acest motiv este neîntemeiat, fiind

aplicabile, în cauză, dispozițiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr.

161/2003, potrivit cărora „Funcționarii publici nu pot deține alte funcții și

nu pot desfășura alte activități, remunerate sau neremunerate, după cum

urmează: a) în cadrul autorităților sau instituțiilor publice [...]". În

speță, s-a reținut că reclamantul a deținut simultan funcția de consilier în

cadrul Consiliului Județean Mehedinți și expert tehnic judiciar în cadrul

Biroului de Experți Tehnici de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

Înalta Curte reține

că circumstanțele invocate de recurent, în sensul că o serie de instituții

publice care s-au pronunțat în această problemă nu au exprimat un punct de

vedere unitar și că în ceea ce-l privește, a fost de bună-credință – acestea nu

pot reprezenta motive de anulare a actului administrativ atacat, ci pot fi

eventual avute în vedere în aprecierea consecințelor stării de

incompatibilitate constatate.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

constată că sentința atacată este legală și temeinică, iar recursul urmează a

fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamantul A.G. împotriva Sentinței nr. 279 din 9 iulie 2009 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.