ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2772/2012

Asupra recursurilor de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 81 din 22 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petenții E.N.G. și E.D.M.. S-a reținut, în esență, că, în fapt, contestatorul E.N.G. a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare statului (hotărâre pronunțată în Dosarul nr. 3208/2/2010) ceea ce a fost de natură să determine indignarea petentului, care a relevat și imposibilitatea achitării sumei respective. Prima instanță a constatat că dispozițiile art. 461 C. proc. pen. nu cuprind norme relative la anularea sau acordarea cheltuielilor de judecată, instituția cheltuielilor judiciare avansate de stat fiind reglementată de dispozițiile art. 191 și 192 C. proc.

pen., aserțiunile petenților neavând nimic în comun cu o contestație la executare (astfel după cum instanța a calificat cererea, intitulată „contestație”, formulată de petenți). Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs contestatorii invocând nelegala compunere a instanței, existând un caz de incompatibilitate, lipsa referirii la procurorul de ședință, lipsa publicității ședinței de judecată, nemotivarea hotărârii, nepronunțarea asupra calității contestatorilor de persoane vătămate și asupra cererii lor de constituire ca părți civile, greșita încadrare juridică a faptei, nelegalitatea citării. Analizând recursurile prin prisma criticilor invocate și din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc.

pen. se constată că acestea sunt nefondate și vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează: După cum reiese din verificarea actelor dosarului și a hotărârii recurate, prima instanță a dat o justă calificare cererii contestatorilor și calității acestora, astfel că, având în vedere obiectul cauzei, nu se putea pune problema pronunțării asupra unei cereri de constituire de parte civilă după cum susțin recurenții. De asemenea, nu era incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 17 C. proc. pen. (greșita încadrare a faptei) deoarece obiectul cererii cu soluționarea căreia instanța a fost învestită a fost reprezentat de o contestație la executare. Sub acest aspect se impune a se observa că argumentele oferite în susținerea cererii nu se circumscriau cazurilor expres prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc.

pen., contestația la executare fiind inadmisibilă, după cum corect a reținut și prima instanță. În ceea ce privește critica privind nelegala compunere a instanței și existența unui caz de incompatibilitate se constată că și acesta este nefondat, recurenții având posibilitatea de a formula anterior, pentru acest motiv, cerere de recuzare. Totodată, hotărârea recurată cuprinde referiri la numele procurorului de ședință și la publicitatea ședinței de judecată, părțile fiind legal citate, iar recurentul contestator E.D.M. prezentându-se în fața primei instanțe pentru susținerea cererii. Pentru considerentele ce preced, constatându-se că hotărârea recurată este legală, temeinică și riguros motivată, criticile invocate de recurenți fiind neîntemeiate și nereținându-se din oficiu existența unor cazuri de casare care să conducă la desființarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca nefondate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de contestatorii E.N.G. și E.D.M. împotriva sentinței penale nr. 81 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurenții-contestatori la plata sumei de câte 10 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie 2012.