ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2772/2012

Asupra recursurilor

de față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 81 din 22 februarie

2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a fost

respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petenții E.N.G.

și E.D.M..

S-a reținut, în

esență, că, în fapt, contestatorul E.N.G. a fost obligat printr-o hotărâre

judecătorească la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare statului

(hotărâre pronunțată în Dosarul nr. 3208/2/2010) ceea ce a fost de natură să

determine indignarea petentului, care a relevat și imposibilitatea achitării

sumei respective.

Prima instanță a

constatat că dispozițiile art. 461 C. proc. pen. nu cuprind norme relative la

anularea sau acordarea cheltuielilor de judecată, instituția cheltuielilor

judiciare avansate de stat fiind reglementată de dispozițiile art. 191 și 192 C.

proc. pen., aserțiunile petenților neavând nimic în comun cu o contestație la

executare (astfel după cum instanța a calificat cererea, intitulată

„contestație”, formulată de petenți).

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal au declarat recurs contestatorii invocând nelegala

compunere a instanței, existând un caz de incompatibilitate, lipsa referirii la

procurorul de ședință, lipsa publicității ședinței de judecată, nemotivarea

hotărârii, nepronunțarea asupra calității contestatorilor de persoane vătămate

și asupra cererii lor de constituire ca părți civile, greșita încadrare

juridică a faptei, nelegalitatea citării.

Analizând recursurile

prin prisma criticilor invocate și din oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. se constată că acestea sunt nefondate și vor fi

respinse, pentru considerentele ce urmează:

După cum reiese din

verificarea actelor dosarului și a hotărârii recurate, prima instanță a dat o

justă calificare cererii contestatorilor și calității acestora, astfel că,

având în vedere obiectul cauzei, nu se putea pune problema pronunțării asupra

unei cereri de constituire de parte civilă după cum susțin recurenții. De

asemenea, nu era incident nici cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17 C. proc. pen. (greșita încadrare a faptei) deoarece obiectul cererii cu

soluționarea căreia instanța a fost învestită a fost reprezentat de o

contestație la executare. Sub acest aspect se impune a se observa că

argumentele oferite în susținerea cererii nu se circumscriau cazurilor expres

prevăzute de art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația la executare fiind

inadmisibilă, după cum corect a reținut și prima instanță.

În ceea ce privește

critica privind nelegala compunere a instanței și existența unui caz de

incompatibilitate se constată că și acesta este nefondat, recurenții având

posibilitatea de a formula anterior, pentru acest motiv, cerere de recuzare.

Totodată, hotărârea

recurată cuprinde referiri la numele procurorului de ședință și la publicitatea

ședinței de judecată, părțile fiind legal citate, iar recurentul contestator E.D.M.

prezentându-se în fața primei instanțe pentru susținerea cererii.

Pentru considerentele

ce preced, constatându-se că hotărârea recurată este legală, temeinică și

riguros motivată, criticile invocate de recurenți fiind neîntemeiate și

nereținându-se din oficiu existența unor cazuri de casare care să conducă la

desființarea hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate vor fi respinse, ca

nefondate.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de contestatorii E.N.G. și E.D.M. împotriva

sentinței penale nr. 81 din 22 februarie 2012 a Curții de Apel București,

secția a II-a penală.

Obligă recurenții-contestatori

la plata sumei de câte 10 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 septembrie

2012.