ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4739/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4739/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18

august 2008 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamantul P.P. a chemat în judecată

Comuna C.J. prin Primar și Primarul Comunei C.J. și a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției din 18 iulie 2008

emisă de Primarul Comunei C.J., cu consecința obligării acestuia la restituirea

imobilului-teren în suprafață de 1.382 m.p. situat în satul L., comuna C.J., județul

Tulcea, pe vechiul amplasament.

La primul termen de judecată,

reclamantul și-a precizat cererea arătând că înțelege să cheme în judecată și pe

pârâții D.V., D.I. și Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J., și

că solicită ca, în contradictoriu cu aceștia, instanța să constate nulitatea absolută

a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006 și

să oblige pârâți Primarul Comunei C.J. și Societatea Cooperativă de Consum de Gradul

I - C.C.J. la restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.382 m.p. pe vechiul

amplasament, cu obligarea reclamantului la plata contravalorii construcției edificată

pe suprafața de 439 m.p.

Prin sentința civilă

nr. 2538 din 21 decembrie 2009, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea, a anulat dispoziția

din 18 iulie 2008 emisă de Primarul Comunei C.J., județul Tulcea, a constatat nulitatea

absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. AA din 31 martie 2006

și a obligat pârâții să restituie reclamantului, în natură, pe vechiul amplasament,

terenul în suprafață de 1.353 m.p. situat în intravilanul localității L., comuna

C.J., județul Tulcea, compus din suprafețele S 3 -466 m.p., S 4 - 457 m.p. și S

5 - 430 m.p. individualizate în expertiza topografică și schițele anexe întocmite

de expert P.Ș.

A fost obligat reclamantul

să achite către pârâta Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J., județul

Tulcea o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției existente pe

terenul restituit, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, valoare

ce se va stabili de către pârâtă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Tribunalul a reținut că, în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantul

a declanșat procedura necontencioasă, notificând la data de 31 octombrie 2001 Primăria

Comunei C.J. și solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.382

m.p. situat în intravilanul satului L.

În baza art. 25 din Legea

nr. 10/2001, Primarul Comunei C.J. a emis dispoziția din 18 iulie 2008, în baza

căreia a dispus restituirea în natură a unui imobil, teren fără construcții, în

suprafață de 1.382 m.p. identificat în T 23, Cc 1044, A 1045 - 1046, Cc 1047 - 1.195

m.p. și T 22 A 953 - 187 m.p. situat în satul L., județul Tulcea.

Predarea terenului în

litigiu s-a realizat în două tarlale, deoarece pe suprafața de 439 m.p. există o

construcție - magazin universal și bufet, în prezent proprietatea privată a unei

persoane fizice, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. AA/2006.

Tribunalul a reținut că,

în mod nelegal, Primarul Comunei C.J. a dispus restituirea suprafeței de teren menționate

către reclamant, întrucât nu avea calitatea de unitate deținătoare, această calitate

având-o Societatea Cooperativă de Consum F. Tulcea.

Din actele dosarului,

rezultă că reclamantul s-a adresat cu o notificare acestei unități la data de 15

martie 2005, solicitând restituirea suprafeței de 439 m.p.

Întrucât construcția situată

pe acest teren a fost înstrăinată, după ce în prealabil, a fost formulată notificarea,

instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. AA/2006 și a dispus restituirea acestei suprafețe către reclamant, cu obligația

de a achita unității deținătoare valoarea construcției ridicată pe teren, potrivit

standardelor internaționale de evaluare.

S-a dispus restituirea

întregii suprafețe de teren (inclusiv 439 m.p.) pe vechiul amplasament, după ce

în prealabil, instanța a dispus anularea dispoziției din 08 iulie 2008 emisă de

Primarul Comunei C.J.

Împotriva sentinței civile

nr. 2538 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului Tulcea au declarat apel pârâții Comuna

C.J. prin Primar și Primarul Comunei C.J., D.V., D.I. și Societatea Cooperativă

de Consum de Gradul I - C.C.J., județul Tulcea.

Prin decizia civilă

nr. 307/C din 27 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile declarate

și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această

decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În cauză sunt incidente

dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care, dacă pe

terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi

construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură numai

a terenului liber, iar pentru cel ocupat va primi măsuri reparatorii prin echivalent.

În condițiile în care

construcția aflată pe terenul în suprafață de 439 m.p. a fost executată autorizat

în anul 1973, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, iar reclamantul are dreptul de a primi despăgubiri prin compensare

și nu construcția edificată, cum greșit a procedat prima instanță, restituind reclamantului

terenul în suprafață de 439 m.p. împreună cu construcția autorizată și edificată

de fostul I.E.J.C.C. Tulcea (după reorganizare, construcția a ajuns în proprietatea

Societății Cooperative de Consum de Gradul I - C.C.J., care a și înstrăinat-o apelanților

D.V. și I.).

Procedând în acest mod,

Tribunalul nu a analizat întregul material probator, care atestă faptul că reclamantului

i s-a restituit întreaga suprafață de teren, astfel cum a solicitat prin notificarea

formulată.

Această suprafață a fost

restituită reclamantului conform dispoziției din 18 iulie 2008 emisă în baza

art. 25 din Legea nr. 10/2001 de către unitatea deținătoare - Comuna C.J., în al

cărui patrimoniu s-a aflat.

Asupra construcției aflate

pe acest teren, pârâta Cooperativa de Consum de Gradul I - C.C.J. a avut un drept

de dispoziție, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. AA/2006, în baza căruia a transmis către pârâții D.V. și D.I. dreptul de proprietate

asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului, este valabil, în speță

nefiind incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul

P.P.

(decedat pe parcursul soluționării recursului și

ale cărui drepturi și obligații procesuale au fost transmise succesorilor săi,

B.M., P.G., P.E.G., P.V.P. și P.Ga.).

Prin motivele

de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

încălcat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Deși Societatea Cooperativă

de Consum de Gradul I - C.C.J. a devenit, în baza art. 9.1. Teza a II-a din H.G.

nr. 250/2007 entitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării din 15

martie 2005, instanța nu a analizat refuzul nelegal al acestei societăți de a soluționa

notificarea și încălcarea interdicției de înstrăinare, prin încheierea contractului

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006.

Or, potrivit deciziei

nr. XX/2007 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție,

instanța este competentă să soluționeze acțiunea persoanei îndreptățite în cazul

refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea formulată.

unei notificări formulate în data de 31 octombrie 2001, cumpărătorul nu poate invoca

buna-credință deoarece nu a făcut niciun demers pentru a afla dacă Primăria a înregistrat

sau nu vreo notificare pentru terenul pe care se află situat imobilul pe care dorește

să îl achiziționeze.

În speță, nu este incident

art. 10 alin. (2), ci art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, dovada constituind-o

însuși actul de vânzare, care, chiar dacă este nul, valorează ca recunoaștere a

faptului că respectiva construcție nu mai era necesară Societății Cooperative de

Consum de Gradul I - C.C.J.

Analizând decizia recurată

în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

cauză că prin notificarea din 31 octombrie 2001, reclamantul P.P. a notificat Primăria

Comunei C.J., solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.382

m.p. situat în intravilanul satului L., teren care a aparținut autorului său, P.B.

Prin dispoziția din

18 iulie 2008, Primarul Comunei C.J. a dispus restituirea în natură a suprafeței

de 1.382 m.p. identificate în T 23, Cc 1044, A 1045 - 1046, Cc 1047 - 1.195 m.p.

și T 22 A 953 - 187 m.p. situat în satul L., județul Tulcea.

Așa cum rezultă din protocolul

de predare-primire întocmit în baza deciziei de restituire, restituirea terenului

în litigiu s-a realizat în două tarlale, deoarece pe o suprafață de 439 m.p. din

totalul celor 1.382 mp. există o construcție - magazin universal și bufet, în prezent

proprietatea privată a unei persoane fizice, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006.

Din înscrisurile depuse

la dosar a rezultat că terenul în suprafață de 1.382 m.p. a trecut în proprietatea

statului urmare a confiscării averii autorului reclamantului, confiscare dispusă

prin sentința penală  nr. 2/1953 a Tribunalului Militar București, prin care acesta

a fost condamnat pentru delict de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul

art. 209 C. pen.

Prin decizia nr. 173

din 04 iunie 1973 a Consiliului Popular al Județului Tulcea s-a dispus transmiterea

terenului din administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Comunei

C.J. în folosința Întreprinderii Economice Județene a Cooperativelor de Consum Tulcea.

Societatea Cooperativă

de Consum F. Tulcea s-a reorganizat în baza Legii nr. 1/2005, înființându-se Societatea

Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J.

Prin hotărârea Consiliului

Local din 31 august 2007, suprafața de 1.382 m.p. în litigiu a fost trecută în domeniul

privat al Comunei C.J.

Prin criticile formulate

în cadrul primului motiv de recurs, recurenții susțin că instanța de apel a dat

o interpretare eronată dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 prin care se

reglementează noțiunea de unitate deținătoare obligată la restituire și susțin că,

pentru suprafața de 439 m.p., Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J.

are calitatea de unitate deținătoare. În această calitate, Societatea Cooperativă

de Consum de Gradul I - C.C.J. avea obligația de a soluționa cererea reclamantului

de restituire în natură a suprafeței de 439 m.p., iar lipsa răspunsului la notificarea

formulată, învestea instanța cu obligația de a soluționa pe fond pretențiile reclamantului

în legătură cu acest imobil.

Criticile nu sunt fondate.

Potrivit art. 22 din

Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data

intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea

în natură a bunului.

Normele metodologice de

aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250 din 07 martie 2007

definesc

unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu

personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate

publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie,

instituția prefectului sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate

juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a

fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii

naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste);

Potrivit

acelorași Norme, entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz,

unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare

cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanțelor

Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).

Pârâta Societatea Cooperativă

de Consum de Gradul I - C.C.J. nu se încadrează în noțiunea de unitate deținătoare

în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind o

entitatea care

exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire

la un bun ce face obiectul legii ori o entitate cu personalitate juridică din cele

menționate în H.G. nr. 250/2007 căreia să-i incumbe obligația de a stabili măsurile

reparatorii, respectiv regii autonome, societăți/companii naționale și societăți

comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste.

În plus, astfel cum rezultă

din adresa din 13 februarie 2009, prin hotărârea Consiliului Local din 31

august 2007, suprafața de 1.382 m.p. în litigiu a fost trecută în domeniul privat

al Comunei C.J., astfel încât aceasta este entitatea obligată la soluționarea notificării

formulate în legătură cu suprafața de teren de 1.382 m.p., în care este inclusă

și suprafața de 439 m.p.

Neavând calitatea de unitate

deținătoare pentru suprafața de 439 m.p., Societatea Cooperativă de Consum de Gradul

I - C.C.J. nu putea soluționa pretențiile reclamantului de restituire a acestei

suprafețe de teren, iar refuzul acestei societăți de a soluționa cererea reclamantului

nu putea fi suplinit de instanță, în baza deciziei în interesul Legii nr. XX/2007,

astfel cum se susține prin motivele de recurs.

deciziei instanței de apel pentru greșita aplicare în cauză a prevederilor art.

10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, arătând că sunt incidente în prezentul litigiu

prevederile art. 10 alin. (5) C. proc. civ.

Nici aceste critici nu

sunt fondate.

Potrivit art. 10

alin. (5) din Legea nr. 10/2001 „se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior

preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare

unității deținătoare (...)”.

Aceste dispoziții legale

au în vedere ipoteza în care construcțiile autorizate, edificate ulterior preluării,

se mai află în posesia unității deținătoare. Or, în cauză, construcțiile aflate

pe terenul în suprafață de 439 m.p. au fost înstrăinate către cumpărătoarea D.V.,

prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006.

Se mai arată prin motivele

de recurs că buna-credință nu poate fi invocată în favoarea dobânditorului bunului

în baza contractului menționat, actul juridic astfel încheiat fiind lovit de nulitate.

Înalta Curte constată

că motivul pentru care instanța de apel a considerat ca nefiind fondat capătul de

cerere prin care reclamantul solicita constatarea nulității absolute a contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006 nu a fost buna-credință

a părților contractante.

Curtea de Apel a apreciat

că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru a

atrage nulitatea actului juridic menționat.

Într-adevăr, prin contractul

de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006, Societatea Cooperativă

de Consum de Gradul I - C.C.J. a înstrăinat către D.V. construcția cu destinația

de spații comerciale, edificată de societatea vânzătoare în baza autorizației

din 08 iunie 1973.

Cum notificarea formulată

de reclamant a vizat în mod exclusiv terenul în suprafață de 1.382 m.p., înstrăinarea

construcției edificată de societatea vânzătoare nu poate fi sancționată cu nulitatea

în temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Norma legală menționată prevede

sancțiunea nulității absolute pentru actele de dispoziție încheiate până la soluționarea

procedurilor administrative în legătură cu bunurile imobile notificate în condițiile

legii, iar restituirea construcției - obiect al actului autentic de vânzare-cumpărare

nu fusese solicitată de reclamant prin notificarea formulată.

Prin urmare, pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul

P.P.

(decedat) și continuat de

B.M., P.G., P.E.G., P.V.P. și P.Ga.

împotriva deciziei civile nr. 307/C din 27 decembrie

2010 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie

2012.