ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4739/2012

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 august 2008 pe rolul Tribunalului Tulcea, reclamantul P.P. a chemat în judecată Comuna C.J. prin Primar și Primarul Comunei C.J. și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției din 18 iulie 2008 emisă de Primarul Comunei C.J., cu consecința obligării acestuia la restituirea imobilului-teren în suprafață de 1.382 m.p. situat în satul L., comuna C.J., județul Tulcea, pe vechiul amplasament. La primul termen de judecată, reclamantul și-a precizat cererea arătând că înțelege să cheme în judecată și pe pârâții D.V., D.I. și Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J., și că solicită ca, în contradictoriu cu aceștia, instanța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006 și să oblige pârâți Primarul Comunei C.J.

și Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J. la restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.382 m.p. pe vechiul amplasament, cu obligarea reclamantului la plata contravalorii construcției edificată pe suprafața de 439 m.p. Prin sentința civilă nr. 2538 din 21 decembrie 2009, Tribunalul Tulcea a admis acțiunea, a anulat dispoziția din 18 iulie 2008 emisă de Primarul Comunei C.J., județul Tulcea, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat nr. AA din 31 martie 2006 și a obligat pârâții să restituie reclamantului, în natură, pe vechiul amplasament, terenul în suprafață de 1.353 m.p. situat în intravilanul localității L., comuna C.J., județul Tulcea, compus din suprafețele S 3 -466 m.p., S 4 - 457 m.p.

și S 5 - 430 m.p. individualizate în expertiza topografică și schițele anexe întocmite de expert P.Ș. A fost obligat reclamantul să achite către pârâta Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J., județul Tulcea o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției existente pe terenul restituit, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare, valoare ce se va stabili de către pârâtă. Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că, în baza art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantul a declanșat procedura necontencioasă, notificând la data de 31 octombrie 2001 Primăria Comunei C.J. și solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.382 m.p.

situat în intravilanul satului L. În baza art. 25 din Legea nr. 10/2001, Primarul Comunei C.J. a emis dispoziția din 18 iulie 2008, în baza căreia a dispus restituirea în natură a unui imobil, teren fără construcții, în suprafață de 1.382 m.p. identificat în T 23, Cc 1044, A 1045 - 1046, Cc 1047 - 1.195 m.p. și T 22 A 953 - 187 m.p. situat în satul L., județul Tulcea. Predarea terenului în litigiu s-a realizat în două tarlale, deoarece pe suprafața de 439 m.p. există o construcție - magazin universal și bufet, în prezent proprietatea privată a unei persoane fizice, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA/2006. Tribunalul a reținut că, în mod nelegal, Primarul Comunei C.J.

a dispus restituirea suprafeței de teren menționate către reclamant, întrucât nu avea calitatea de unitate deținătoare, această calitate având-o Societatea Cooperativă de Consum F. Tulcea. Din actele dosarului, rezultă că reclamantul s-a adresat cu o notificare acestei unități la data de 15 martie 2005, solicitând restituirea suprafeței de 439 m.p. Întrucât construcția situată pe acest teren a fost înstrăinată, după ce în prealabil, a fost formulată notificarea, instanța a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA/2006 și a dispus restituirea acestei suprafețe către reclamant, cu obligația de a achita unității deținătoare valoarea construcției ridicată pe teren, potrivit standardelor internaționale de evaluare.

S-a dispus restituirea întregii suprafețe de teren (inclusiv 439 m.p.) pe vechiul amplasament, după ce în prealabil, instanța a dispus anularea dispoziției din 08 iulie 2008 emisă de Primarul Comunei C.J. Împotriva sentinței civile nr. 2538 din 21 decembrie 2009 a Tribunalului Tulcea au declarat apel pârâții Comuna C.J. prin Primar și Primarul Comunei C.J., D.V., D.I. și Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J., județul Tulcea. Prin decizia civilă nr. 307/C din 27 decembrie 2010, Curtea de Apel Constanța a admis apelurile declarate și a schimbat în tot sentința apelată în sensul că a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente: În cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cu care, dacă pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură numai a terenului liber, iar pentru cel ocupat va primi măsuri reparatorii prin echivalent. În condițiile în care construcția aflată pe terenul în suprafață de 439 m.p. a fost executată autorizat în anul 1973, sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar reclamantul are dreptul de a primi despăgubiri prin compensare și nu construcția edificată, cum greșit a procedat prima instanță, restituind reclamantului terenul în suprafață de 439 m.p.

împreună cu construcția autorizată și edificată de fostul I.E.J.C.C. Tulcea (după reorganizare, construcția a ajuns în proprietatea Societății Cooperative de Consum de Gradul I - C.C.J., care a și înstrăinat-o apelanților D.V. și I.). Procedând în acest mod, Tribunalul nu a analizat întregul material probator, care atestă faptul că reclamantului i s-a restituit întreaga suprafață de teren, astfel cum a solicitat prin notificarea formulată. Această suprafață a fost restituită reclamantului conform dispoziției din 18 iulie 2008 emisă în baza art. 25 din Legea nr. 10/2001 de către unitatea deținătoare - Comuna C.J., în al cărui patrimoniu s-a aflat. Asupra construcției aflate pe acest teren, pârâta Cooperativa de Consum de Gradul I - C.C.J.

a avut un drept de dispoziție, astfel încât contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA/2006, în baza căruia a transmis către pârâții D.V. și D.I. dreptul de proprietate asupra construcției și dreptul de folosință asupra terenului, este valabil, în speță nefiind incidente dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamantul P.P. (decedat pe parcursul soluționării recursului și ale cărui drepturi și obligații procesuale au fost transmise succesorilor săi, B.M., P.G., P.E.G., P.V.P. și P.Ga.). Prin motivele de recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.: 1. Instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001. Deși Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J. a devenit, în baza art. 9.1. Teza a II-a din H.G. nr. 250/2007 entitatea deținătoare învestită cu soluționarea notificării din 15 martie 2005, instanța nu a analizat refuzul nelegal al acestei societăți de a soluționa notificarea și încălcarea interdicției de înstrăinare, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006. Or, potrivit deciziei nr. XX/2007 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța este competentă să soluționeze acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea formulată.

2. În condițiile existenței unei notificări formulate în data de 31 octombrie 2001, cumpărătorul nu poate invoca buna-credință deoarece nu a făcut niciun demers pentru a afla dacă Primăria a înregistrat sau nu vreo notificare pentru terenul pe care se află situat imobilul pe care dorește să îl achiziționeze. În speță, nu este incident art. 10 alin. (2), ci art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, dovada constituind-o însuși actul de vânzare, care, chiar dacă este nul, valorează ca recunoaștere a faptului că respectiva construcție nu mai era necesară Societății Cooperative de Consum de Gradul I - C.C.J. Analizând decizia recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente: 1. Este necontestat în cauză că prin notificarea din 31 octombrie 2001, reclamantul P.P.

a notificat Primăria Comunei C.J., solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.382 m.p. situat în intravilanul satului L., teren care a aparținut autorului său, P.B. Prin dispoziția din 18 iulie 2008, Primarul Comunei C.J. a dispus restituirea în natură a suprafeței de 1.382 m.p. identificate în T 23, Cc 1044, A 1045 - 1046, Cc 1047 - 1.195 m.p. și T 22 A 953 - 187 m.p. situat în satul L., județul Tulcea. Așa cum rezultă din protocolul de predare-primire întocmit în baza deciziei de restituire, restituirea terenului în litigiu s-a realizat în două tarlale, deoarece pe o suprafață de 439 m.p. din totalul celor 1.382 mp. există o construcție - magazin universal și bufet, în prezent proprietatea privată a unei persoane fizice, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006. Din înscrisurile depuse la dosar a rezultat că terenul în suprafață de 1.382 m.p.

a trecut în proprietatea statului urmare a confiscării averii autorului reclamantului, confiscare dispusă prin sentința penală nr. 2/1953 a Tribunalului Militar București, prin care acesta a fost condamnat pentru delict de uneltire contra ordinii sociale, în temeiul art. 209 C. pen. Prin decizia nr. 173 din 04 iunie 1973 a Consiliului Popular al Județului Tulcea s-a dispus transmiterea terenului din administrarea Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Comunei C.J. în folosința Întreprinderii Economice Județene a Cooperativelor de Consum Tulcea. Societatea Cooperativă de Consum F. Tulcea s-a reorganizat în baza Legii nr. 1/2005, înființându-se Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J.

Prin hotărârea Consiliului Local din 31 august 2007, suprafața de 1.382 m.p. în litigiu a fost trecută în domeniul privat al Comunei C.J. Prin criticile formulate în cadrul primului motiv de recurs, recurenții susțin că instanța de apel a dat o interpretare eronată dispozițiilor cuprinse în Legea nr. 10/2001 prin care se reglementează noțiunea de unitate deținătoare obligată la restituire și susțin că, pentru suprafața de 439 m.p., Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J. are calitatea de unitate deținătoare. În această calitate, Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J. avea obligația de a soluționa cererea reclamantului de restituire în natură a suprafeței de 439 m.p., iar lipsa răspunsului la notificarea formulată, învestea instanța cu obligația de a soluționa pe fond pretențiile reclamantului în legătură cu acest imobil.

Criticile nu sunt fondate. Potrivit art. 22 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a bunului. Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250 din 07 martie 2007 definesc unitatea deținătoare ca fiind entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, instituția prefectului sau orice alta instituție publică), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste); Potrivit acelorași Norme, entitate învestită cu soluționarea notificării este, după caz, unitatea deținătoare sau persoana juridică abilitată de lege să soluționeze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (A.V.A.S., Ministerul Finanțelor Publice, alte autorități publice centrale sau locale implicate).

Pârâta Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J. nu se încadrează în noțiunea de unitate deținătoare în sensul Legii nr. 10/2001, nefiind o entitatea care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii ori o entitate cu personalitate juridică din cele menționate în H.G. nr. 250/2007 căreia să-i incumbe obligația de a stabili măsurile reparatorii, respectiv regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste. În plus, astfel cum rezultă din adresa din 13 februarie 2009, prin hotărârea Consiliului Local din 31 august 2007, suprafața de 1.382 m.p. în litigiu a fost trecută în domeniul privat al Comunei C.J., astfel încât aceasta este entitatea obligată la soluționarea notificării formulate în legătură cu suprafața de teren de 1.382 m.p., în care este inclusă și suprafața de 439 m.p.

Neavând calitatea de unitate deținătoare pentru suprafața de 439 m.p., Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J. nu putea soluționa pretențiile reclamantului de restituire a acestei suprafețe de teren, iar refuzul acestei societăți de a soluționa cererea reclamantului nu putea fi suplinit de instanță, în baza deciziei în interesul Legii nr. XX/2007, astfel cum se susține prin motivele de recurs. 2. Recurenții susțin nelegalitatea deciziei instanței de apel pentru greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, arătând că sunt incidente în prezentul litigiu prevederile art. 10 alin. (5) C. proc. civ. Nici aceste critici nu sunt fondate. Potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 „se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare (...)”.

Aceste dispoziții legale au în vedere ipoteza în care construcțiile autorizate, edificate ulterior preluării, se mai află în posesia unității deținătoare. Or, în cauză, construcțiile aflate pe terenul în suprafață de 439 m.p. au fost înstrăinate către cumpărătoarea D.V., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006. Se mai arată prin motivele de recurs că buna-credință nu poate fi invocată în favoarea dobânditorului bunului în baza contractului menționat, actul juridic astfel încheiat fiind lovit de nulitate. Înalta Curte constată că motivul pentru care instanța de apel a considerat ca nefiind fondat capătul de cerere prin care reclamantul solicita constatarea nulității absolute a contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006 nu a fost buna-credință a părților contractante.

Curtea de Apel a apreciat că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001 pentru a atrage nulitatea actului juridic menționat. Într-adevăr, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. AA din 31 martie 2006, Societatea Cooperativă de Consum de Gradul I - C.C.J. a înstrăinat către D.V. construcția cu destinația de spații comerciale, edificată de societatea vânzătoare în baza autorizației din 08 iunie 1973. Cum notificarea formulată de reclamant a vizat în mod exclusiv terenul în suprafață de 1.382 m.p., înstrăinarea construcției edificată de societatea vânzătoare nu poate fi sancționată cu nulitatea în temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Norma legală menționată prevede sancțiunea nulității absolute pentru actele de dispoziție încheiate până la soluționarea procedurilor administrative în legătură cu bunurile imobile notificate în condițiile legii, iar restituirea construcției - obiect al actului autentic de vânzare-cumpărare nu fusese solicitată de reclamant prin notificarea formulată. Prin urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.P. (decedat) și continuat de B.M., P.G., P.E.G., P.V.P. și P.Ga. împotriva deciziei civile nr. 307/C din 27 decembrie 2010 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2012.