ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4565/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul P.G., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea acestuia de colaborator al securității. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pârâtul a candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul României, iar din cuprinsul note de constatare din 31 martie 2009 și din înscrisurile atașate acțiunii, pârâtul figurează în dosarul de urmărire informativă nr. 15574 deschis de organele de securitate asupra unui profesor de la Școala din V. pentru „grave manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru”.

Reclamantul a mai menționat că, la acea dată, pârâtul ocupa funcția de director la aceeași unitate de învățământ și a fost folosit, în calitate de sursă PCR pentru a furniza informații despre persoana urmărită. Referitor la relevanța, sub aspectul existenței calității de colaborator al securității, prin prisma art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, a materialelor furnizate de pârât, reclamantul a precizat că este necesar, doar ca materialele probatorii de tipul celor arătate în textele de lege să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, că norma legală nu impune dovedirea existenței unei pluralități de informații de natură anticomunistă.

Prin sentința civilă 391 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.G. și a constatat existența calității de colaborator al securității în ceea ce îl privește pe pârâtul P.G. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin nota de constatare din 31 martie 2009, s-a menționat că pârâtul figurează în dosarul de urmărire informativă nr. 15574, deschis de organele de securitate asupra unui profesor de la Școala din V. pentru „grave manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru” și „manifestări necorespunzătoare la adresa înaltelor personalități”.

În anul 1986 pârâtul avea funcția de director al Școlii din V. și, în această calitate, a furnizat materiale informative organelor de securitate, în perioada 1986-1987, semnate de acesta. A mai reținut prima instanță că, deși Nota de constatare întocmită de Direcția de Investigații a Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității face trimitere și la Nota din 03 decembrie 1987 olografă, semnată cu numele real, înregistrată de ofițer pe numele sursei PCR „D.”, acțiunea în constatare, promovată în instanță se întemeiază exclusiv pe informațiile furnizate de pârât și cuprinse în informarea din data de 07 februarie 1986, astfel că, în cadrul controlului judiciar, s-a analizat dacă această informare privitoare la profesorul S.G.

se încadrează în ipoteza normei legale cuprinsă în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. În acest context, a constatat instanța de fond că prima condiție impusă de legiuitor, aceea că informațiile furnizate Securității, indiferent sub ce formă să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, este îndeplinită, întrucât în informarea dată la 07 februarie 1986 pârâtul a transmis date și informații de interes pentru organele de securitate, privitoare la nemulțumirile profesorului S.G. față de sarcinile trasate de organele locale de partid de a contracta animale, neconfirmarea acestuia de către adunarea generală a membrilor de partid, urmare a neclarităților existente în privința celor doi frați ai săi cunoscuți că ar fi desfășurat activități contrarevoluționare, precum și discuțiile acestuia cu elevii în care evidenția imposibilitatea unor cetățeni de a realiza sarcinile contractuale prevăzute de lege.

S-a apreciat de către instanța de fond că furnizarea acestor informații către organele de securitate a expus persoana în cauză unor consecințe negative precum urmărirea și supravegherea informativă, pentru simpla exprimare a opiniilor și convingerilor sale, constituind activități care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. A constatat prima instanță că este îndeplinită și cea de a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 și anume aceea ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, constatarea calității de colaborator nefiind condiționată de existența unui document de tipul angajamentului, a unor materiale informative semnate cu nume conspirativ sau a unei pluralități de informații.

A concluzionat prima instanță în sensul că apărările formulate de pârât prin întâmpinare nu sunt de natură să conducă la netemeinicia acțiunii în constatare promovată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, astfel încât se impune admiterea acțiunii și constatarea calității de colaborator al securității, în ceea ce îl privește pe pârâtul P.G. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv „hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât susține în esență că instanța de fond, pronunțând sentința atacată cu recurs, nu a dar eficiență apărărilor sale invocate prin întâmpinarea depusă la dosar și nici înscrisurilor atașate acesteia, reținând în mod eronat că din probatoriul administrativ ar rezulta că sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008. Precizează recurentul-pârât că niciodată nu s-a adresat organelor de securitate din proprie inițiativă și nu a avut intenția de a întreprinde ceva de natură a conduce la îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor vreunei persoane, aspectele relatate de el în cele două note de relații având doar rolul de a evidenția situația generală și stare de nemulțumire ce domina întreaga populație din zonă legat de obligațiile ce le aveau de a contracta animale.

Susține recurentul-pârât și faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc. civ., privind rolul activ al judecătorului, în sentința atacată nefiind arătate drepturile ce i-au fost încălcate profesorului S.G. și nici modalitatea în care el a contribuit la îngrădirea acestor drepturi. Dimpotrivă, susține recurentul-pârât, datorită funcției ce a deținut-o, aceea de director de școală, l-a ajutat tot timpul pe profesorul S.G. în împrejurări legate de primirea sa în partid, propunându-l și pentru a deveni propagandist, repartizarea unui apartament, propunându-l să facă parte și din Comitetul comunal de partid și Biroul executiv al Consiliului de conducere al școlii. Analizând recursul formulat, în raport de actele și lucrările dosarului și legislația incidentă în cauză, Înalta Curte constată că este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc.

civ. urmează a fi admis, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, prin colaborator al Securității se înțelege „persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”. Rezultă deci că informațiile furnizate trebuie să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar și să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale. Or, din informarea dată de recurentul-pârât sub semnătură olografă, la 7 februarie 1986, în calitate de director al școlii, rezultă doar o atitudine de nemulțumire a profesorului S.G.

față de organele locale de partid în legătură cu obligația sa de a încheia contracte de animale, și nu o atitudine dușmănoasă la adresa politicii partidului și statului. Această „atitudine de nemulțumire”, legată de obligativitatea impusă de stat de a contracta animale, nu era singulară, ea fiind exprimată și de ceilalți profesori ai școlii care aveau aceleași obligații și nu puteau fi îndeplinite precum și de către ceilalți cetățeni ai comunei. Din Nota de Constatare încheiată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – Direcția Investigații, rezultă că recurentul-pârât, în afară de informarea din 7 februarie 1986, olografă, semnată cu numele real, al cărui conținut a fost menționat mai sus, a mai dat o notă de relații, la 3 decembrie 1987, olografă, semnată cu numele real, înregistrată de ofițer pe numele sursei PCR „D.” prin care, în legătură cu profesorul S.G.

a declarat (în afara unor cuvinte de laudă) că în ce privește activitatea sa de profesor „se observă o delăsare și uneori trebuie să i se reamintească că trebuie să îndeplinească o anumită sarcină”, sau că „are câteodată tendința de a se opune unor hotărâri colective”, remarcându-se la acesta și dorința de „a conduce, de a se ridica pe o treaptă ierarhică”, considerând că este un drept al său. În aceeași Notă de Constatare la pct. 5 se menționează că în urma consultării bazelor de date ale Direcției Investigații, nu au rezultat informații suplimentare referitoare la numitul P.G. Prin urmare, prin conținutul lor, notele informative date de recurentul-pârât, nu relevă denunțarea unor activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist astfel cum cere textul de lege, simpla nemulțumire a profesorului S.G.

legată de obligația impusă de stat de a contracta animale neputând fi apreciată ca o gravă manifestare dușmănoasă la adresa partidului și statului. Nu este întrunită nici cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru constatarea calității de colaborator al Securității, aceea ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel cum în mod greșit a stabilit instanța de fond. Din analiza celor două rapoarte de deschidere a dosarului de urmărire informativă privind pe numitul S.G., rezultă clar că acestea se bazează pe informații date de alte persoane și nu pe cea dată de recurentul-pârât la 7 februarie 1986. Astfel în raportul purtând din 30 aprilie 1986 încheiat de Securitatea Județeană Vâlcea – Serviciul III – aflat la dosarul de fond, după ce se face mențiunea că numitul S.G.

„are grave manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru”, se specifică în continuare că profesorul respectiv „la clasa a X-a seral, unde este diriginte, are doi elevi adventiști, cu care, în timpul orelor discută pe marginea convingerilor lor religioase apreciindu-le vocabularul, cunoștințele și îndoctrinarea de care dau dovadă”, iar în raportul din 10 octombrie 1989 încheiat de Inspectoratul Județean Vâlcea, Serviciul I se consemnează că sus-numitul „a fost semnalat de mai multe ori făcând interpretări eronate a unor evenimente politice interne și internaționale, cu manifestări ostile la adresa orânduirii sociale și de stat”, iar „pe data de 26 septembrie 1989 a fost semnalat cu manifestări necorespunzătoare la adresa înaltelor personalități”.

Instanța de fond, în considerentele hotărârii, reține că prin informațiile furnizate de recurentul-pârât cuprinse în informarea din data de 7 februarie 1986, numitului S.G. i-a fost îngrădit dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice. Dar, contrar celor reținute de instanța de fond, informațiile date de recurentul-pârât nu vizau oprimarea libertății de exprimare și de opinie, ele se refereau strict la imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale impuse de statul român, chiar și în sarcina profesorilor, imposibilitate căreia i se aduceau motivații plauzibile, pentru neîndeplinirea acestora, la timpul respectiv, fiind deschisă și o anchetă.

Pe de altă parte, astfel cum corect reține recurentul-pârât, prin informațiile date, nici nu a avut intenția de a-i face vreun rău, inclusiv de a-i încălca vreun drept profesorului S.G., din moment ce a încercat să motiveze atitudinea de nemulțumire a acestuia cu privire la imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale, acesta fiind și propagandist al partidului în acea perioadă. Calitatea informației trebuie așadar raportată și la elementul subiectiv al celui ce furnizează informații, acela de a tinde, de a urmări îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, conștient fiind că informațiile date sunt apte să-și atingă acest scop. Or, recurentul-pârât nu a urmărit niciun moment ca prin informațiile date să-i îngrădească profesorului S.G.

drepturi și libertăți fundamentale cum ar fi cel la liberă exprimare și propriile opinii. Pe cale de consecință, întrucât din probele dosarului nu rezultă că ar fi îndeplinite cele două condiții prevăzute de textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să fie declarată colaborator al Securității, instanța de control judiciar constată întemeiat motivul de recurs formulat, instanța de fond numai printr-o aplicare greșită a legii pronunțând soluția de admitere a acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de constatare a calității de colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât P.G. Așa fiind, în baza art. 312 C. proc.

civ. se va admite recursul declarat de acesta și se va modifica sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.G., împotriva sentinței civile nr. 391 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca neîntemeiată. Obligă intimatul-reclamantul la suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurent. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.