ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4565/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe

pârâtul P.G., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate calitatea

acestuia de colaborator al securității.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că pârâtul a candidat pentru funcția de deputat în Parlamentul

României, iar din cuprinsul note de constatare din 31 martie 2009 și din înscrisurile

atașate acțiunii, pârâtul figurează în dosarul de urmărire informativă nr. 15574

deschis de organele de securitate asupra unui profesor de la Școala din V. pentru

„grave manifestări dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru”.

Reclamantul a mai menționat

că, la acea dată, pârâtul ocupa funcția de director la aceeași unitate de învățământ

și a fost folosit, în calitate de sursă PCR pentru a furniza informații despre persoana

urmărită.

Referitor la relevanța,

sub aspectul existenței calității de colaborator al securității, prin prisma

art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, a materialelor furnizate de pârât, reclamantul

a precizat că este necesar, doar ca materialele probatorii de tipul celor arătate

în textele de lege să se refere la activități sau atitudini potrivnice regimului

totalitar comunist și să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, că norma legală nu impune dovedirea existenței unei pluralități de informații

de natură anticomunistă.

Prin sentința civilă 391

din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul P.G. și a constatat existența

calității de colaborator al securității în ceea ce îl privește pe pârâtul P.G.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că prin nota de constatare din 31 martie 2009, s-a menționat

că pârâtul figurează în dosarul de urmărire informativă nr. 15574, deschis de organele

de securitate asupra unui profesor de la Școala din V. pentru „grave manifestări

dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru” și „manifestări necorespunzătoare

la adresa înaltelor personalități”. În anul 1986 pârâtul avea funcția de director

al Școlii din V. și, în această calitate, a furnizat materiale informative organelor

de securitate, în perioada 1986-1987, semnate de acesta.

A mai reținut prima instanță

că, deși Nota de constatare întocmită de Direcția de Investigații a Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității face trimitere și la Nota din 03

decembrie 1987 olografă, semnată cu numele real, înregistrată de ofițer pe numele

sursei PCR „D.”, acțiunea în constatare, promovată în instanță se întemeiază exclusiv

pe informațiile furnizate de pârât și cuprinse în informarea din data de 07

februarie 1986, astfel că, în cadrul controlului judiciar, s-a analizat dacă această

informare privitoare la profesorul S.G. se încadrează în ipoteza normei legale cuprinsă

în art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

În acest context, a constatat

instanța de fond că prima condiție impusă de legiuitor, aceea că informațiile furnizate

Securității, indiferent sub ce formă să se refere la activități sau atitudini potrivnice

regimului totalitar comunist, este îndeplinită, întrucât în informarea dată la 07

februarie 1986 pârâtul a transmis date și informații de interes pentru organele

de securitate, privitoare la nemulțumirile profesorului S.G. față de sarcinile trasate

de organele locale de partid de a contracta animale, neconfirmarea acestuia de către

adunarea generală a membrilor de partid, urmare a neclarităților existente în privința

celor doi frați ai săi cunoscuți că ar fi desfășurat activități contrarevoluționare,

precum și discuțiile acestuia cu elevii în care evidenția imposibilitatea unor cetățeni

de a realiza sarcinile contractuale prevăzute de lege.

S-a apreciat de către

instanța de fond că furnizarea acestor informații către organele de securitate a

expus persoana în cauză unor consecințe negative precum urmărirea și supravegherea

informativă, pentru simpla exprimare a opiniilor și convingerilor sale, constituind

activități care au vizat îngrădirea dreptului la libertatea de exprimare și libertatea

opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu

art. 19 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

A constatat prima instanță

că este îndeplinită și cea de a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G.

nr. 24/2008 și anume aceea ca informațiile furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor

și libertăților fundamentale ale omului, constatarea calității de colaborator nefiind

condiționată de existența unui document de tipul angajamentului, a unor materiale

informative semnate cu nume conspirativ sau a unei pluralități de informații.

A concluzionat prima instanță

în sensul că apărările formulate de pârât prin întâmpinare nu sunt de natură să

conducă la netemeinicia acțiunii în constatare promovată de Consiliul Național

pentru Studierea Arhivelor Securității, astfel încât se impune admiterea acțiunii

și constatarea calității de colaborator al securității, în ceea ce îl privește pe

pârâtul P.G.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâtul P.G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv

„hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost cu încălcarea sau aplicarea

greșită a legii”.

Prin motivele de recurs

formulate, recurentul-pârât susține în esență că instanța de fond, pronunțând sentința

atacată cu recurs, nu a dar eficiență apărărilor sale invocate prin întâmpinarea

depusă la dosar și nici înscrisurilor atașate acesteia, reținând în mod eronat că

din probatoriul administrativ ar rezulta că sunt aplicabile dispozițiile art. 2

lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

Precizează recurentul-pârât

că niciodată nu s-a adresat organelor de securitate din proprie inițiativă și nu

a avut intenția de a întreprinde ceva de natură a conduce la îngrădirea dreptului

la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor vreunei persoane, aspectele relatate

de el în cele două note de relații având doar rolul de a evidenția situația generală

și stare de nemulțumire ce domina întreaga populație din zonă legat de obligațiile

ce le aveau de a contracta animale.

Susține recurentul-pârât

și faptul că prima instanță a încălcat dispozițiile art. 129 pct. 5 C. proc.

civ., privind rolul activ al judecătorului, în sentința atacată nefiind arătate

drepturile ce i-au fost încălcate profesorului S.G. și nici modalitatea în care

el a contribuit la îngrădirea acestor drepturi.

Dimpotrivă, susține recurentul-pârât,

datorită funcției ce a deținut-o, aceea de director de școală, l-a ajutat tot timpul

pe profesorul S.G. în împrejurări legate de primirea sa în partid, propunându-l

și pentru a deveni propagandist, repartizarea unui apartament, propunându-l să facă

parte și din Comitetul comunal de partid și Biroul executiv al Consiliului de conducere

al școlii.

Analizând recursul formulat,

în raport de actele și lucrările dosarului și legislația incidentă în cauză, Înalta

Curte constată că este fondat, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ. urmează

a fi admis, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 2 lit. b)

din O.U.G. nr. 24/2008, prin colaborator al Securității se înțelege „persoana care

a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise,

relatări verbale consemnate de lucrătorii securității, prin care se denunțau activitățile

sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului”.

Rezultă deci că informațiile

furnizate trebuie să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar

și să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale.

Or, din informarea dată

de recurentul-pârât sub semnătură olografă, la 7 februarie 1986, în calitate de

director al școlii, rezultă doar o atitudine de nemulțumire a profesorului S.G.

față de organele locale de partid în legătură cu obligația sa de a încheia contracte

de animale, și nu o atitudine dușmănoasă la adresa politicii partidului și statului.

Această „atitudine de

nemulțumire”, legată de obligativitatea impusă de stat de a contracta animale, nu

era singulară, ea fiind exprimată și de ceilalți profesori ai școlii care aveau

aceleași obligații și nu puteau fi îndeplinite precum și de către ceilalți cetățeni

ai comunei.

Din Nota de Constatare

încheiată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității  – Direcția

Investigații, rezultă că recurentul-pârât, în afară de informarea din 7 februarie

1986, olografă, semnată cu numele real, al cărui conținut a fost menționat mai sus,

a mai dat o notă de relații, la 3 decembrie 1987, olografă, semnată cu numele real,

înregistrată de ofițer pe numele sursei PCR „D.” prin care, în legătură cu profesorul

S.G. a declarat (în afara unor cuvinte de laudă) că în ce privește activitatea sa

de profesor „se observă o delăsare și uneori trebuie să i se reamintească că trebuie

să îndeplinească o anumită sarcină”, sau că „are câteodată tendința de a se opune

unor hotărâri colective”, remarcându-se la acesta și dorința de „a conduce, de a

se ridica pe o treaptă ierarhică”, considerând că este un drept al său.

În aceeași Notă de Constatare

la pct. 5 se menționează că în urma consultării bazelor de date ale Direcției Investigații,

nu au rezultat informații suplimentare referitoare la numitul P.G.

Prin urmare, prin conținutul

lor, notele informative date de recurentul-pârât, nu relevă denunțarea unor activități

sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist astfel cum cere textul de

lege, simpla nemulțumire a profesorului S.G. legată de obligația impusă de stat

de a contracta animale neputând fi apreciată ca o gravă manifestare dușmănoasă la

adresa partidului și statului.

Nu este întrunită nici

cea de-a doua condiție prevăzută de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru

constatarea calității de colaborator al Securității, aceea ca informațiile furnizate

să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, astfel

cum în mod greșit a stabilit instanța de fond.

Din analiza celor două

rapoarte de deschidere a dosarului de urmărire informativă privind pe numitul S.G.,

rezultă clar că acestea se bazează pe informații date de alte persoane și nu pe

cea dată de recurentul-pârât la 7 februarie 1986.

Astfel în raportul purtând

din 30 aprilie 1986 încheiat de Securitatea Județeană Vâlcea – Serviciul III – aflat

la dosarul de fond, după ce se face mențiunea că numitul S.G. „are grave manifestări

dușmănoase la adresa politicii partidului și statului nostru”, se specifică în continuare

că profesorul respectiv „la clasa a X-a seral, unde este diriginte, are doi elevi

adventiști, cu care, în timpul orelor discută pe marginea convingerilor lor religioase

apreciindu-le vocabularul, cunoștințele și îndoctrinarea de care dau dovadă”, iar

în raportul din 10 octombrie 1989 încheiat de Inspectoratul Județean Vâlcea, Serviciul

I se consemnează că sus-numitul „a fost semnalat de mai multe ori făcând interpretări

eronate a unor evenimente politice interne și internaționale, cu manifestări ostile

la adresa orânduirii sociale și de stat”, iar „pe data de 26 septembrie 1989 a fost

semnalat cu manifestări necorespunzătoare la adresa înaltelor personalități”.

Instanța de fond, în considerentele

hotărârii, reține că prin informațiile furnizate de recurentul-pârât cuprinse în

informarea din data de 7 februarie 1986, numitului S.G. i-a fost îngrădit dreptul

la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituția

României din 1965, coroborat cu art. 19 din pactul Internațional cu privire la drepturile

civile și politice.

Dar, contrar celor reținute

de instanța de fond, informațiile date de recurentul-pârât nu vizau oprimarea libertății

de exprimare și de opinie, ele se refereau strict la imposibilitatea onorării obligațiilor

contractuale impuse de statul român, chiar și în sarcina profesorilor, imposibilitate

căreia i se aduceau motivații plauzibile, pentru neîndeplinirea acestora, la timpul

respectiv, fiind deschisă și o anchetă.

Pe de altă parte, astfel

cum corect reține recurentul-pârât, prin informațiile date, nici nu a avut intenția

de a-i face vreun rău, inclusiv de a-i încălca vreun drept profesorului S.G., din

moment ce a încercat să motiveze atitudinea de nemulțumire a acestuia cu privire

la imposibilitatea onorării obligațiilor contractuale, acesta fiind și propagandist

al partidului în acea perioadă.

Calitatea informației

trebuie așadar raportată și la elementul subiectiv al celui ce furnizează informații,

acela de a tinde, de a urmări îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale

ale omului, conștient fiind că informațiile date sunt apte să-și atingă acest scop.

Or, recurentul-pârât nu

a urmărit niciun moment ca prin informațiile date să-i îngrădească profesorului

S.G. drepturi și libertăți fundamentale cum ar fi cel la liberă exprimare și propriile

opinii.

Pe cale de consecință,

întrucât din probele dosarului nu rezultă că ar fi îndeplinite cele două condiții

prevăzute de textul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru ca o persoană să

fie declarată colaborator al Securității, instanța de control judiciar constată

întemeiat motivul de recurs formulat, instanța de fond numai printr-o aplicare greșită

a legii pronunțând soluția de admitere a acțiunii formulate de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de constatare a calității de

colaborator al Securității în ceea ce-l privește pe recurentul-pârât P.G.

Așa fiind, în baza

art. 312 C. proc. civ. se va admite recursul declarat de acesta și se va modifica

sentința atacată în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulate de Consiliul

Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Văzând și dispozițiile

art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de P.G., împotriva sentinței civile nr. 391 din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge acțiunea formulată de Consiliul Național pentru Studierea

Arhivelor Securității, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamantul

la suma de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către recurent.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 octombrie 2010.