ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2608/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Oradea, reclamanta

S.C.”Cretheus General”SRL a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României, anularea

parțială a H.G. nr. 970/2002, respectiv a poziției nr. 98 din Anexa 77.

În motivarea cererii a

arătat că prin hotărârea atacată s-a atestat ca aparținând domeniului public al

comunei Sânmartin bunul imobil – Parcare Băile Felix, în condițiile în care același

bun a fost atestat ca aparținând reclamantei prin H.G. nr. 505/1998.

A precizat faptul că,

prin hotărârea din 12 martie 1999 a Consiliului Local S., a fost trecut bunul în

litigiu în proprietatea publică a comunei S., iar această hotărâre a fost anulată

prin sentința civilă nr. 47/CA din 14 decembrie 1999 a Tribunalului Bihor, hotărâre

intrată în puterea lucrului judecat.

La data de 23 noiembrie

2007, Ministerul Internelor și Reformei Administrative a formulat cerere de intervenție

în interesul pârâtului Guvernul României, arătând faptul că a avut calitatea de

inițiator al proiectului de hotărâre.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul Guvernul României a invocat excepția tardivității acțiunii și excepția calității

procesuale active a reclamantei, iar în motivarea acestor excepții a arătat că termenul

de introducere a acțiunii în contencios administrativ, astfel cum este prevăzut

de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, este de 6 luni de la data comunicării

răspunsului la plângerea prealabilă, iar reclamanta a formulat acțiunea după epuizarea

acestui termen.

În ceea ce privește lipsa

calității procesuale active a reclamantei s-a susținut că aceasta nu a făcut dovada

dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Prin sentința nr. 2/CA/2008-PI

din 7 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea a fost admisă acțiunea reclamantei și

respinse excepțiile invocate și respinsă cererea de intervenție formulată în cauză.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut că dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea

nr. 554/2004 permit introducerea unei acțiuni împotriva hotărârii de guvern oricând,

situație în care excepția de tardivitate invocată de pârât nu poate fi primită.

De asemenea, instanța

de fond a respins și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei,

întrucât în cauza dedusă judecății SC C.G. SRL a făcut dovada existenței unei vătămări

într-un drept recunoscut de lege în favoarea reclamantei, întrucât prin H.G. nr.

505/1998 a fost recunoscut dreptul de cumpărare a imobilului în litigiu, imobil

pe care îl deținea în baza unui contract de închiriere.

Pe fondul cererii de chemare

în judecată, instanța de fond a apreciat ca fiind întemeiată pretenția dedusă judecății,

întrucât prin emiterea H.G. nr. 970/2002 au fost încălcate dispozițiile Legii

nr. 213/1998 și a fost vătămat dreptul reclamantei, cu rea credință și prin folosirea

de manopere dolosive.

Împotriva acestei hotărâri

au declarat recurs Ministerul Internelor și Reformei Administrative (M.I.R.A.) și

Guvernul României.

În recursul declarat de

Ministerul Internelor și Reformei Administrative este criticată soluția instanței

de fond ca fiind nelegală și netemeinică deoarece H.G. nr. 970/2002 a fost adoptată

în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 și cu respectarea

dispozițiilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Se invocă faptul că „P.A.F.”

a fost aprobată ca făcând parte din domeniul public al comunei S. în baza Hotărârii

Consiliului Local din 17 septembrie 1999 privind aprobarea inventarului domeniului

public al comunei, întocmit conform Legii nr. 213/1998, iar H.G. de atestare nu

are efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităților administrativ-teritoriale.

Referitor la înscrierea

dreptului de proprietate asupra acestui imobil în cartea funciară se precizează

că în urma sentinței civile nr. 811/LC/2000 pronunțată de Tribunalul Bihor, reclamanta

și-a intabulat acest drept, deși, prin decizia nr. 4160/2005 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție sentința Tribunalului Bihor a fost desființată, iar acțiunea

de rectificare a înscrierilor în cartea funciară este pe rolul instanțelor.

Este criticată soluția

instanței de fond și pentru că nu și-a exercitat rolul activ pentru stabilirea corectă

a stării de fapt și de drept. Astfel, au fost invocate prevederile H.G. nr. 505/1998

fără a se verifica dacă acest act normativ mai este aplicabil, mai ales că la 5

noiembrie 2002 a fost publicată în M. Of. Legea nr. 550/2002 privind vânzarea spațiilor

comerciale proprietate privată a statului și a celor de prestări servicii aflate

în administrarea consiliilor județene sau a consiliilor locale.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței atacate, admiterea cererii de intervenție și respingerea

acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În recursul Guvernului

României, un prim motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 304 pct. 5

C. proc. civ., apreciindu-se că sentința atacată a fost dată cu încălcarea formelor

de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., deoarece recurentul a solicitat introducerea în cauză a comunei S., dar această

cerere nu a fost soluționată de instanța de fond.

Necesitatea introducerii

în cauză a comunei S. a fost argumentată de faptul că această unitate administrativ-teritorială

este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului, iar prin participare la

proces putea să ofere informațiile necesare soluționării corespunzătoare a litigiului.

Al doilea motiv de recurs

invocat a fost cel prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluția instanței

de fond fiind dată cu încălcarea/aplicarea greșită a legii.

Soluția este nelegală

deoarece a fost respinsă greșit excepția tardivității introducerii acțiunii pentru

că față de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă - 23 februarie 2007,

acțiunea este tardivă, fiind formulată cu depășirea termenului de 6 luni, respectiv

la 6 noiembrie 2007, dar și cu depășirea termenului de 1 an.

Greșit, se apreciază de

recurent, că a fost soluționată și excepția lipsei calității procesuale active deoarece

hotărârea judecătorească prin care Consiliul Local S. a fost obligat să vândă reclamantei

obiectivul „P.B.F.” a fost modificată, în sensul respingerii cererii reclamantei,

prin decizia nr. 4160 din 21 septembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație

și Justiție în Dosarul nr. 10486/2004.

Și pe fond este criticată

soluția instanței, arătându-se că imobilul în discuție a fost inventariat ca bun

din domeniul public al comunei S. ținând seama de caracteristicile și trăsăturile

tehnice și de uz ale imobilului pentru acesta deservește activități publice, prezentând

caracter de utilitate publică.

S-a solicitat admiterea

recursului, casarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

După examinarea motivelor

de recurs invocate, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite

recursurile declarate pentru următoarele considerente:

Mai întâi, este de observat

că instanța de fond a respins excepția tardivității introducerii acțiunii cu motivarea

că actul atacat este un act administrativ cu caracter normativ care poate fi atacat

oricând.

Însă, H.G. nr. 970 din

5 septembrie 2002, publicată în M. Of. nr. 671 bis/10.09.2002 vizează atestarea

domeniului public al județului Bihor, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor

din județul Bihor.

Prin urmare, se impune

a fi analizată apartenența acestui act administrativ la categoria celor normative,

definite ca fiind actele care conțin reguli generale și impersonale, care se adresează

tuturor sau a celor individuale, care se adresează unor persoane fizice sau juridice

determinate.

Practica constantă a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, este aceea că

hotărârile de guvern prin care este atestat domeniul public al unor unități administrativ

teritoriale sunt acte administrative cu caracter individual.

Este de remarcat și faptul

că în motivarea respingerii excepției lipsei calității procesuale active se face

trimitere la fondul cauzei, pentru că reclamanta trebuie să dovedească că prin actul

administrativ atacat i-a fost vătămat un drept sau un interes.

În raport cu aceste aspecte

se observă faptul că instanța de fond nu a avut un rol activ, în sensul art. 129

alin. (4), (5) C. proc. civ. pentru a lămuri situația de fapt în vederea prevenirii

oricărei greșeli, aplicare corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.

Astfel, deși în cererea

de intervenție formulată de Ministerul Internelor și Reformei Administrative s-a

invocat faptul că hotărârea judecătorească prin care Consiliul Local S. era obligat

să vândă reclamantei imobilul a fost desființată, iar pe rolul instanțelor civile

se află acțiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară efectuate în baza

unei hotărâri judecătorești definitive, dar nu și irevocabile, totuși nu se face

nicio mențiune despre aceste împrejurări, chiar dacă ele au o mare importanță în

soluția ce se poate pronunța.

Chiar se face referire

și la o acțiune în instanță prin care să se constate că asupra bunului înscris în

CF nr. A Sânmartin nr. cadastral x și nr. y nu a existat și nu există dreptul de

proprietate publică, iar dreptul de proprietate asupra acestui bun aparține reclamantei.

Față de aceste împrejurări,

vor fi admise recursurile, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecarea

aceleiași instanțe.

La rejudecare va fi analizată

excepția tardivității introducerii acțiunii pornind de la faptul că actul administrativ

atacat este unul cu caracter individual și nu cu caracter normativ. Vor fi analizate

și susținerile intimatului-pârât Guvernul României privind data formulării cererii

în raport de răspunsul primit la plângerea prealabilă formulată de reclamantă.

Dacă va fi respinsă excepția

tardivității, pe fondul cauzei se impune ca instanța de fond să solicite părților

precizări privind litigiile aflate pe rolul instanțelor în legătură cu același imobil,

respectiv, stadiul soluționării cauzei privind rectificările de carte funciară a

înscrierilor privind același imobil, mai ales că reclamanta a prezenta la dosar

extrasul de carte funciară care justifică acțiunea formulată, dar și stadiul soluționării

acțiunii în constatare care este invocată în cererea de intervenție și în recursul

Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Față de stadiul soluționării

acestor litigii și analizând incidența dispozițiilor art. 244 C. proc. civ., instanța

urmează să dispună măsurile corespunzătoare.

Tot la rejudecare, instanța

de fond urmează să analizeze cererea de introducere în cauză a unității administrativ-teritoriale

- comuna S., cerere formulată de pârâtul Guvernul României și vor fi avute în vedere

și celelalte motive de recurs ce vizează aplicarea prevederilor H.G. nr. 505/1998.

De aceea, în baza art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 C. proc. civ., vor fi admise

recursurile, va fi casată sentința și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Guvernul României și de Ministerul Internelor și Reformei Administrative împotriva

sentinței nr. 2/CA/2008 - PI din 7 ianuarie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2008.