ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4033/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanții I.V. și I.N.

au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Autoritatea

Națională pentru Cetățenie, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului

Ministerul Justiției prin intermediul Direcției Cetățenie/Autorității Naționale

pentru Cetățenie de a se soluționa cererile de redobândire a cetățeniei române,

obligarea pârâtului Ministerul Justiției prin intermediul Direcției

Cetățenie/Autorității Naționale pentru Cetățenie să procedeze la

analizarea/avizarea cererilor de redobândire a cetățeniei române în termen de

maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii instanței, obligarea

pârâților să comunice reclamanților, ulterior analizării cererii, ordinul de

redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data

analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române (în cazul în

care avizul este pozitiv), respectiv să-i reprogrameze pentru depunerea

jurământului de credință față de țară în maxim de 30 de zile de la data

emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâților să

plătească suma de 100 RON pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune

compensatorii de la data introducerii acțiunii și până la data

analizării/avizării cererii de redobândire a cetățeniei române.

Reclamanții au arătat

că au depus cererea de redobândire a cetățeniei române în data de 20 noiembrie 2009

la Secția Consulară a Ambasadei României din Londra.

Ulterior, la data de 23

decembrie 2009 și respectiv 20 ianuarie 2010 reclamanții au depus cereri de urgentare

a soluționării dosarelor, solicitând informații concrete cu privire la modul în

care se lucrează la cererile acestora de redobândire a cetățeniei române și, în

special, să le fie comunicată data concretă la care cererile subsemnaților urmează

a fi analizate de către Comisia pentru Cetățenie.

Având în vedere obiectul

cererii de chemare în judecată, așa cum a fost formulată de către reclamanți, precum

și dispozițiile O.U.G. nr. 5/2010 privind înființarea, organizarea și funcționarea

Autorității Naționale pentru Cetățenie, Ministerul Justiției a invocat excepția

lipsei calității procesuale pasive a ministerului.

Prin sentința civilă

nr. 2850 din 14 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerul Justiției și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamanți, ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că pârâtul a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive ca urmare a înființării Autorității Naționale pentru

Cetățenie prin O.U.G. nr. 5/2010 publicată în M.Of. din 10 februarie 2010.

În raport de dispozițiile

art. 17 din Ordonanță, „cererile de acordare, redobândire, renunțare sau retragere

a cetățeniei române aflate în curs de soluționare la Direcția Cetățenie din cadrul

Ministerului Justiției se transferă autorității”, iar potrivit art. 19 alin. (4)

„până la operaționalizarea Autorității procedura de acordare, redobândire, retragere

sau renunțare la cetățenie vor fi asigurate prin Direcția Cetățenie, și, după caz,

prin alte direcții de specialitate ale Ministerului Justiției”.

Prin urmare, s-a constatat

că Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă în cauză, motivat de dispozițiile

O.U.G. nr. 5/2010, cât și de împrejurarea că primul capăt de cerere se referă la

constatarea refuzului nejustificat al pârâtului Ministerul Justiției prin intermediul

Direcției Cetățenie - Autorității Naționale pentru Cetățenie de a soluționa cererile

de redobândire a cetățeniei române formulate de reclamanți.

Pe fondul cauzei, instanța

de fond a reținut că din conținutul adresei din 18 mai 2010 rezultă că cererile

de redobândire a cetățeniei formulate de reclamanți au fost înregistrate la Autoritatea

Națională pentru Cetățenie la 30 martie 2010, iar în conformitate cu art. 14

1

alin. (2) Legea cetățeniei române nr. 21/1991 republicată, Președintele Comisiei

pentru Cetățenie a stabilit ca termen la care se vor dezbate acestea 30 martie 2010.

Reclamanții, fără să aștepte

un răspuns, au formulat prezenta acțiune la 11 martie 2010 deci nu se poate reține

că au fost lezați prin încălcarea drepturilor lor constituționale, cu atât mai mult

cu cât în perioada trecerii timpului necesar soluționării cererii de redobândire

a cetățeniei române aceștia au calitatea de cetățeni ai Republicii Moldova, au locuit

și locuiesc în țara de origine și se bucură de toate drepturile constituționale.

Împotriva hotărârii instanței

de fond reclamanții de I.V. și I.N. au declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că instanța de fond în mod greșit a reținut că cererile reclamanților au

fost înregistrate de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie la data de 30

martie 2010, deoarece pârâta nu a adus nicio dovadă în acest sens.

Recurenții au mai arătat

că, în caz contrar, chiar dacă prin absurd cererile ar fi fost înregistrate în data

de 30 martie 2010 instanța de fond trebuia să sancționeze lăsarea în "nelucrare"

timp de peste 4 luni de zile a cererilor, acest aspect fiind inadmisibil în condițiile

în care legiuitorul a prevăzut în mod expres la art. 14

1

Legea cetățeniei

romane nr. 21/1991 republicata următoarele: „Comisia va verifica îndeplinirea condițiilor

necesare acordării sau redobândirii cetățeniei române într-un termen care nu va

depăși 5 luni de la data înregistrării cererii” (legiuitorul nu prevede în mod expres

dacă de la data înregistrării la Autoritatea Națională pentru Cetățenie sau la Secțiile

Consulare).

În ceea ce privește cererea

depusă la data de 23 decembrie 2009 la Direcția Cetățenie și menționată de către

instanță în considerente, recurenții consideră că aceasta trebuia să constate faptul

că s-a primit un răspuns la aproximativ 5 luni de zile de la dala formulării acesteia,

fapt ce contravine flagrant dispozițiilor legale în materie care obligă orice instituție

publică să răspundă solicitanților în maxim 30 zile de la data formulării acesteia.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului,precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această

soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Astfel, așa cum în mod

corect a reținut prima instanță, cererile reclamanților au fost înregistrate la

Autoritatea Națională pentru Cetățenie la data de 30 martie 2010, iar în conformitate

cu art. 14

1

alin. (2) Legea nr. 21/1991 a cetățeniei române s-a stabilit

ca termen de soluționare a cererilor data de 30 august 2010, respectându-se termenul

de 5 luni prevăzut de lege. Această dată la care urmau să fie analizate cererile

formulate a fost comunicată și reclamanților.

Deci, termenul de 5 luni

prevăzut de art. 14

1

Legea nr. 21/1991 se calculează de la data înregistrării

cererilor la Secretariatul tehnic al Comisiei.

De asemenea, în mod corect

prima instanță a reținut că reclamanții au formulat prezenta acțiune la data de

11 martie 2010 (deci anterior înregistrării la Autoritatea Națională pentru Cetățenie

a cererilor formulate pentru redobândirea cetățeniei române), astfel că nu se poate

reține că aceștia au fost lezați prin încălcarea drepturilor lor constituționale.

Față de situația de fapt

existentă, nesoluționarea cererilor de redobândire a cetățeniei până la momentul

introducerii cererii de chemare în judecată, având în vedere cauzele obiective,

nu poate fi calificată ca un refuz nejustificat, în sensul Legii contenciosului

administrativ, neputându-se identifica „exprimarea explicită, cu exces de putere,

a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”.

În cauza de față, nesoluționarea

cererilor reclamanților s-a datorat faptului că până la data pronunțării hotărârii

judecătorești nu era împlinit termenul de 5 luni prevăzut de lege pentru soluționarea

acestora.

Totodată, având în vedere

dispozițiile art. 8 Legea nr. 554/2004 invocat de recurenți, dispoziții care fac

referire la termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), termenul de 30 de zile

nu este aplicabil cererilor referitoare la dobândirea sau redobândirea cetățeniei

române, Legea nr. 21/1991 stabilind o procedura specială.

Legiuitorul a stabilit

o procedură specială în privința soluționării cererilor de redobândire a cetățeniei

române, parcurgerea acesteia nefiind posibilă în 30 de zile.

Acordarea cetățeniei române

nu este un drept absolut sau o obligație pentru statul român, ci doar o posibilitate

instituită în favoarea persoanelor care solicită și îndeplinesc condițiile prevăzute

de lege, urmând ca președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie să aprecieze

asupra propunerilor Comisie, potrivit art. 11 Legea nr. 21/1991.

Pe de altă parte, Înalta

Curte are în vedere și faptul că cererile reclamanților înregistrate din 30 martie

2010, au fost avizate pozitiv de Comisia pentru cetățenie la data de 29 octombrie

2010, ulterior fiind emis Ordinul de aprobare a cetățeniei române nr. 2/P/11 ianuarie

2011.

Prin adresa din 26 ianuarie

2011, recurenților le-a fost comunicat faptul că cererile de redobândire a cetățeniei

române au fost aprobate, iar în vederea depunerii jurământului de credință față

de România este necesar să se adreseze reprezentanților diplomatici din țara în

care domiciliază în termen de 3 luni.

Astfel fiind, Înalta Curte

constată că susținerile și criticile recurenților sunt nefondate și nu pot fi primite,

iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală pe care o va menține.

În consecință, pentru

considerentele arătate, și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de I.V. și I.N. împotriva

sentinței civile nr. 2850 din 14 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 septembrie

2011.