ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3772/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată sub nr. 2872 din 07 mai 2002,

reclamanta D.T. a formulat contestație împotriva

dispoziției din 15 aprilie 2002 a Primarului Municipiului Botoșani prin care

autorului său, B.R., i s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței

de 250 m.p., situată în mun. Botoșani, cerere de restituire formulată în baza

prevederilor Legii nr. 10/2001.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin

contractul de vânzare-cumpărare din 04 august 1977, cumnatul său B.R. a

cumpărat casa situată în mun. Botoșani, și că terenul aferent locuinței a trecut

în proprietatea statului în temeiul prevederilor Legii nr. 58/1974. Deși

imobilul a fost demolat, fiind expropriat conform Decretului nr. 394/1988 al

fostului Consiliu de Stat, terenul nu a fost restituit în proprietate nici în

temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, nici al Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 338 din 28 august 2002, Tribunalul

Botoșani, secția civilă,

a respins ca

nefondată acțiunea formulată de contestatoarea D.T. în contradictoriu cu

intimata Primăria Municipiului Botoșani, prin Primar.

Prima instanță a reținut că prin Decretul nr.

394/1998 al fostului Consiliu de Stat, B.R. a fost expropriat în legătură cu

casa situată în mun. Botoșani, iar terenul aferent, în suprafață de 250 m.p., a

fost trecut în proprietatea statului conform prevederilor Legii nr. 58/1974.

Tribunalul a constatat că terenul în litigiu se află

actualmente în proprietatea unei terțe persoane, situație pe care reclamanta nu

o tăgăduiește.

Având în vedere că acest teren nu se află în

proprietatea municipiului Botoșani, ci în proprietatea unei persoane fizice, ca

efect al cumpărării, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei nu este

întemeiată și, în consecință a dispus respingerea acesteia.

Prin decizia nr. 3 din 21 ianuarie 2003, Curtea de

Apel Suceava, secția civilă,

a respins,

ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D.T.

Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei

atacate că, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după

caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data

preluării abuzive a acestora.

Curtea a constatat că autorul contestatoarei a

dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcțiilor situate în mun.

Botoșani, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 04 august 1977, dată la

care suprafața de 250 m.p. teren aferent a trecut în proprietatea statului în

baza Legii nr. 58/1974.

Instanța de apel a arătat că prin Decretul nr.

349/1988 construcția a fost expropriată, însă la vremea respectivă terenul era

deja proprietate de stat, încât autorul contestatoarei nu a fost niciodată

proprietarul acelui teren pentru a-i fi aplicabile dispozițiile Legii nr.

10/2001, fiind lipsită de relevanță juridică împrejurarea că prin Decretul nr.

1/1989 al Consiliului Frontului Salvării Naționale s-a abrogat, printre alte

acte normative și Legea nr. 58/1974.

Totodată, s-a reținut că prin adresa din 25 iunie 2002

a Primăriei Municipiului Botoșani, terenul în litigiu a fost cumpărat de M.M.,

iar prin decizia nr. 3212 din 19 septembrie 2000 a Curții de Apel Suceava, secția

civilă, s-a respins acțiunea în revendicare formulată de B.R. împotriva

actualei proprietare.

În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta

D.T. care, fără a-l încadra în drept, critică hotărârea dată în apel pe considerentul

greșitei aprecieri a probelor din conținutul cărora, se arată, rezultă că terenul

în litigiu a fost folosit de autorul său B.R. până la moarte și nu a fost proprietară

a terenului M.M. cum s-a reținut, ci M.A., iar autorul său a fost expropriat prin

Decretul nr. 349/1988 în loc de Decretul nr. 394/1988. Susține că prin actul de

vânzare-cumpărare din 1994, M.A. a cumpărat 224 m.p. pe str. C.N. nr. X, în timp

ce terenul revendicat este pe str. C.N. nr. Y și are o suprafață de 250 m.p.

La data de 07 martie 2004, reclamanta a decedat, în proces

fiind introduși în calitate de moștenitori D.G., D.L.G. și B.M.A., conform certificatului

de moștenitor din 16 martie 2004 emis de BNP R.A.

Prin încheierea de ședință din data de 07 octombrie 2005,

cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la cererea

recurenților -reclamanți, până la soluționarea pe cale administrativă a litigiului

în baza Legii nr. 10/2001.

La data de 09 septembrie 2010 a decedat și D.G., litigiul

fiind continuat de moștenitoarele D.L.G. și B.M.A.

Analizând aspectele deduse judecății, în măsura în care

sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora:

Contrar susținerii recurentei, așa cu în mod corect au

stabilit instanțele, aceasta nu a dovedit că în patrimoniul autorului său a existat

dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 250 m.p. notificate, care să-i

justifice demersul și calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea

nr. 10/2001.

Astfel, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul

1977, de care aceasta se prevalează, a avut ca obiect doar construcția situată în

str. C.N. nr. Y, în privința terenului aferent construcției facându-se mențiunea

în conținutul contractului, că acesta a fost trecut în proprietatea statului în

momentul vânzării-cumpărării, din proprietatea vânzătorului (C.L.), conform prevederilor

Legii nr. 58/1974.

De aceea, susținerea recurentei în legătură cu folosirea

de către autorul său a terenului până la moartea acestuia este lipsită de orice

fundament, raportat la conținutul actului autentic și la regimul juridic al terenurilor

de la acel moment (care făcuse ca, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul

să treacă în proprietatea statului direct din patrimoniul vânzătorului).

Mai mult, această suprafață de teren de 250 m.p., a constituit

obiectul unui litigiu anterior (finalizat prin decizia nr. 3212 din 19

septembrie 2000 a Curții de Apel Suceava, definitivă și irevocabilă), instanța reținând

în considerente că, la cumpărarea construcției, demolate ulterior, reclamantul B.R.

nu a devenit și proprietarul terenului, care a trecut de la vânzător în proprietatea

statului, îndreptățit la restituirea terenului fiind vânzătorul, respectiv moștenitorii

lui care l-au înstrăinat unei terțe persoane.

Or, această statuare a instanței, intrată în puterea lucrului

judecat, se opune reclamantei fără posibilitatea de a o combate și de a pretinde

contrariul într-o judecată ulterioară.

Este, de asemenea, lipsită de relevanță și de pertinență,

susținerea recurentei privind numele terței persoane dobânditoare a terenului în

litigiu, precum și cu privire la suprafața și adresa acestui teren, având în vedere

că în cauză autorul reclamantei nu a fost niciodată proprietar al terenului în litigiu,

iar moștenitorii acestuia nu au demonstrat, în absența dreptului de proprietate

în patrimoniul lor, calitatea de persoane îndreptățite, astfel cum este aceasta

definită de dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, pe care și-au fundamentat

acțiunea.

Față de toate considerentele arătate, criticile formulate

au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta

D.T. (decedată la data de 07 martie 2004) și continuat de moștenitoarele D.L.G.

și B.M.A. împotriva deciziei civile nr. 3 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel

Suceava, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2012.