ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3772/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2872 din 07 mai 2002, reclamanta D.T. a formulat contestație împotriva dispoziției din 15 aprilie 2002 a Primarului Municipiului Botoșani prin care autorului său, B.R., i s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 250 m.p., situată în mun. Botoșani, cerere de restituire formulată în baza prevederilor Legii nr. 10/2001. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că prin contractul de vânzare-cumpărare din 04 august 1977, cumnatul său B.R. a cumpărat casa situată în mun. Botoșani, și că terenul aferent locuinței a trecut în proprietatea statului în temeiul prevederilor Legii nr. 58/1974. Deși imobilul a fost demolat, fiind expropriat conform Decretului nr. 394/1988 al fostului Consiliu de Stat, terenul nu a fost restituit în proprietate nici în temeiul Legii nr. 18/1991 privind fondul funciar, nici al Legii nr. 10/2001.

Prin sentința nr. 338 din 28 august 2002, Tribunalul Botoșani, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea formulată de contestatoarea D.T. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Botoșani, prin Primar. Prima instanță a reținut că prin Decretul nr. 394/1998 al fostului Consiliu de Stat, B.R. a fost expropriat în legătură cu casa situată în mun. Botoșani, iar terenul aferent, în suprafață de 250 m.p., a fost trecut în proprietatea statului conform prevederilor Legii nr. 58/1974. Tribunalul a constatat că terenul în litigiu se află actualmente în proprietatea unei terțe persoane, situație pe care reclamanta nu o tăgăduiește. Având în vedere că acest teren nu se află în proprietatea municipiului Botoșani, ci în proprietatea unei persoane fizice, ca efect al cumpărării, prima instanță a reținut că acțiunea reclamantei nu este întemeiată și, în consecință a dispus respingerea acesteia.

Prin decizia nr. 3 din 21 ianuarie 2003, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta D.T. Instanța de apel a reținut în considerentele deciziei atacate că, potrivit dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent, persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării abuzive a acestora. Curtea a constatat că autorul contestatoarei a dobândit dreptul de proprietate numai asupra construcțiilor situate în mun. Botoșani, în baza contractului de vânzare-cumpărare din 04 august 1977, dată la care suprafața de 250 m.p. teren aferent a trecut în proprietatea statului în baza Legii nr. 58/1974.

Instanța de apel a arătat că prin Decretul nr. 349/1988 construcția a fost expropriată, însă la vremea respectivă terenul era deja proprietate de stat, încât autorul contestatoarei nu a fost niciodată proprietarul acelui teren pentru a-i fi aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, fiind lipsită de relevanță juridică împrejurarea că prin Decretul nr. 1/1989 al Consiliului Frontului Salvării Naționale s-a abrogat, printre alte acte normative și Legea nr. 58/1974. Totodată, s-a reținut că prin adresa din 25 iunie 2002 a Primăriei Municipiului Botoșani, terenul în litigiu a fost cumpărat de M.M., iar prin decizia nr. 3212 din 19 septembrie 2000 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, s-a respins acțiunea în revendicare formulată de B.R.

împotriva actualei proprietare. În cauză, a declarat recurs în termen legal reclamanta D.T. care, fără a-l încadra în drept, critică hotărârea dată în apel pe considerentul greșitei aprecieri a probelor din conținutul cărora, se arată, rezultă că terenul în litigiu a fost folosit de autorul său B.R. până la moarte și nu a fost proprietară a terenului M.M. cum s-a reținut, ci M.A., iar autorul său a fost expropriat prin Decretul nr. 349/1988 în loc de Decretul nr. 394/1988. Susține că prin actul de vânzare-cumpărare din 1994, M.A. a cumpărat 224 m.p. pe str. C.N. nr. X, în timp ce terenul revendicat este pe str. C.N. nr. Y și are o suprafață de 250 m.p. La data de 07 martie 2004, reclamanta a decedat, în proces fiind introduși în calitate de moștenitori D.G., D.L.G.

și B.M.A., conform certificatului de moștenitor din 16 martie 2004 emis de BNP R.A. Prin încheierea de ședință din data de 07 octombrie 2005, cauza a fost suspendată în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., la cererea recurenților -reclamanți, până la soluționarea pe cale administrativă a litigiului în baza Legii nr. 10/2001. La data de 09 septembrie 2010 a decedat și D.G., litigiul fiind continuat de moștenitoarele D.L.G. și B.M.A. Analizând aspectele deduse judecății, în măsura în care sunt susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora: Contrar susținerii recurentei, așa cu în mod corect au stabilit instanțele, aceasta nu a dovedit că în patrimoniul autorului său a existat dreptul de proprietate asupra suprafeței de teren de 250 m.p.

notificate, care să-i justifice demersul și calitatea de persoană îndreptățită, în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001. Astfel, contractul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1977, de care aceasta se prevalează, a avut ca obiect doar construcția situată în str. C.N. nr. Y, în privința terenului aferent construcției facându-se mențiunea în conținutul contractului, că acesta a fost trecut în proprietatea statului în momentul vânzării-cumpărării, din proprietatea vânzătorului (C.L.), conform prevederilor Legii nr. 58/1974. De aceea, susținerea recurentei în legătură cu folosirea de către autorul său a terenului până la moartea acestuia este lipsită de orice fundament, raportat la conținutul actului autentic și la regimul juridic al terenurilor de la acel moment (care făcuse ca, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974, terenul să treacă în proprietatea statului direct din patrimoniul vânzătorului).

Mai mult, această suprafață de teren de 250 m.p., a constituit obiectul unui litigiu anterior (finalizat prin decizia nr. 3212 din 19 septembrie 2000 a Curții de Apel Suceava, definitivă și irevocabilă), instanța reținând în considerente că, la cumpărarea construcției, demolate ulterior, reclamantul B.R. nu a devenit și proprietarul terenului, care a trecut de la vânzător în proprietatea statului, îndreptățit la restituirea terenului fiind vânzătorul, respectiv moștenitorii lui care l-au înstrăinat unei terțe persoane. Or, această statuare a instanței, intrată în puterea lucrului judecat, se opune reclamantei fără posibilitatea de a o combate și de a pretinde contrariul într-o judecată ulterioară.

Este, de asemenea, lipsită de relevanță și de pertinență, susținerea recurentei privind numele terței persoane dobânditoare a terenului în litigiu, precum și cu privire la suprafața și adresa acestui teren, având în vedere că în cauză autorul reclamantei nu a fost niciodată proprietar al terenului în litigiu, iar moștenitorii acestuia nu au demonstrat, în absența dreptului de proprietate în patrimoniul lor, calitatea de persoane îndreptățite, astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 10/2001, pe care și-au fundamentat acțiunea. Față de toate considerentele arătate, criticile formulate au fost găsite nefondate, recursul urmând să fie respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta D.T. (decedată la data de 07 martie 2004) și continuat de moștenitoarele D.L.G. și B.M.A. împotriva deciziei civile nr. 3 din 21 ianuarie 2003 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2012.