ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6446/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6446/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei civile
de față, constată următoarele:
Prin încheierea pronunțată în Camera de
Consiliu din 12 ianuarie 2010 în Dosar nr. 3646/109/2008 de Curtea de Apel
Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări
sociale și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins cererea de sesizare
a Curții Constituționale formulată de recurenta pârâtă SC O.M.V.P. SA.
Excepția invocată de
recurenta pârâtă a privit următoarele texte: art. 222, art. 282 C. muncii, art.
73 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă și art. 22
alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003, în susținerea excepției
arătându-se că acestea contravin următoarelor norme din legea fundamentală: art.
1 alin. (3), art. 9, art. 16 alin. (1) și (2), art. 20 alin. (1) și (2), art. 24
alin. (1), art. 40 alin. (1), art. 41 alin. (5), și art. 53 alin. (1) și (2).
În raport de
dispozițiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 a apreciat că normele
a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu cauza dedusă
judecății, motiv pentru care cererea de sesizare a Curții Constituționale a
fost respinsă.
Împotriva acestei
încheieri, recurenta pârâtă a promovat recurs, criticând soluția curții de apel
pentru nelegalitate și netemeinicie, calea de atac fiind înregistrată pe rolul
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La termenul de
judecată din 4 iunie 2010, având în vedere că niciuna dintre părțile cauzei nu
s-a prezentat în instanță și constatând că nu s-a solicitat judecata în lipsă
în condițiile art. 242 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus suspendarea
soluționării recursului în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
De la data
menționată,
niciuna
din părți nu a mai efectuat vreun act de procedură, lăsând în nelucrare pricina
care, din oficiu, a fost repusă pe rol în vederea discutării perimării conform art.
252 (1) C. proc. civ., părțile fiind legal citate pentru termenul de azi, 23
septembrie 2011.
Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ.,
incident în cauză, „orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,
recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă
de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina
părții timp de un an”.
Perimării i s-a atribuit o natură juridică
mixtă, în sensul că reprezintă atât o sancțiune procedurală pentru
nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare,
dedusă din faptul nestăruinței părților o perioadă îndelungată în judecată.
Reglementată ca o excepție de procedură, în
strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de
perimare este dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea
procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este
reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și
în interesul unei bune administrări a actului de justiție.
Pentru a interveni însă perimarea, este
necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei
părții, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de
stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.
În speță, de la data când a intervenit
suspendarea (4 iunie 2010) și până la data repunerii pe rol din oficiu (4 iulie
2011), cursul perimării nu a fost întrerupt, dosarul fiind lăsat în nelucrare.
Față de cele ce preced, Înalta Curte constată
incidența art. 248 alin. (1) C. proc. civ., sens în care se va dispune.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat
recursul declarat de pârâta SC O.M.V.P. SA, împotriva încheierii de ședință din
12 ianuarie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de
familie.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 23 septembrie 2011.