ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4427/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4427/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanții A.E.L., L.I., P.I., B.V., I.M.l.,

P.G. și O.M. prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția

comercială și contencios administrativ, au chemat în judecată pârâta SC O.P. SA

pentru ca, în temeiul dispozițiilor art. 136 Legea nr. 31/1990 să se dispună

efectuarea unor expertize judiciare de gestiune specialitatea bunuri imobile și

financiare contabilitate.

Prin sentința civilă nr. 180/com din 1

februarie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția comercială și contencios

administrativ, a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanții A.E.L., L.I.,

P.I., B.V., I.M., P.G. în nume personal și în calitate de moștenitoare a

defunctului G.P., O.M. în contradictoriu cu pârâta S.C. O.P. S.A. prin

administrator unic N.C. și prin lichidator judiciar M.N.G. Insolvență I.P.U.R.L.

S..

În

temeiul art. 136 Legea nr. 31/1990 a fost desemnat expert

bunuri imobile P.N. și expert contabil M.V. pentru analiza operațiunii de

gestiune privind vânzarea imobilului situat în S., județul Olt, facturării și

încasării contravalorii prețului și evidențierea în documentele contabile ale

societății. A fost stabilit pentru experții desemnați onorarii de câte 1.500 RON

care vor fi suportate de societatea pârâtă.

A fost respinsă cererea reclamanților

privind desemnarea expertului pentru analiza operațiunii de gestiune privind

mijloacele fixe și circulante din patrimoniul societății pârâte începând cu

anul

2007

.

Pentru a pronunța această sentință instanța

de fond făcând aplicarea dispozițiilor art. 136 Legea nr. 31/1990, a reținut, în

esență, că întrucât rolul expertizei este să releve eventualele greșeli de gestiune

sau chiar fraude, încălcări ale dispozițiilor legale, presupuse a fi săvârșite de

administratori, iar procedura prevăzută de acest text este una destinată să realizeze

informarea acționarilor și să asigure un control eficient al gestiunii, instanța

a constatat că este întemeiat obiectivul indicat de reclamanți privind operațiunea

de gestiune având

ca obiect

vânzarea imobilului situat în S., județul Olt.

În ceea ce privește obiectivul privind

analizarea operațiunii de gestiune a mijloacelor fixe și circulante din patrimoniul

societății pârâte, începând cu anul 2007 instanța a constatat că acest obiectiv

este neîntemeiat întrucât presupune o analiză generală a gestiunii, pe o perioadă

mare de timp, de natură să exceda dispozițiilor art. 136 din lege.

Deși cererea de expertiză presupune interesul

legitim și actual al acționarilor de a proteja societatea de rezultatele unei gestiuni

frauduloase sau neglijente, perioada vizată trebuie să fie rezonabilă, relativ scurtă,

pentru a nu se ajunge la o substituire în atribuțiile adunării generale a acționarilor.

Pentru considerentele reținute și având

în vedere exercitarea de către reclamanți, în calitate de acționari, a dreptului

la informare prin art. 136 alin. (1) Legea nr. 31/1990, instanța a admis cererea

în parte conform dispozitivului.

Ulterior, prin încheierea din 10 mai 2011

s-a respins cererea reclamanților, formulată în temeiul dispozițiilor art. 281

1

alin. (1) și art. 281 alin. (1) C. proc. civ., apreciindu-se că în cauză nu sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de textele de lege invocate de reclamanți.

S-a reținut, în esență, că nemulțumirile

reclamanților cu privire la obiectivele stabilite pentru experții desemnați nu pot

constitui un temei pentru lămurirea dispozitivului hotărârii sau pentru completarea

acestuia în condițiile în care instanța a admis doar o parte din obiectivele reclamanților

ci pot constitui, eventual, motive pentru criticarea sentinței în calea ordinară

de atac.

De asemenea, faptul că nu s-a stabilit

prin dispozitiv, data până la care trebuie depuse rapoartele, locația unde trebuie

depuse și cui trebuie înaintate nu este de natură să ducă la admiterea cererii de

completare și lămurire dispozitiv.

În raport de obiectul acțiunii întemeiată

pe art. 136 Legea nr. 31/1990, text reținut în dispozitivul hotărârii, instanța

nu putea dispune decât în limitele investirii. De altfel, din conținutul art. 136

lege, detaliat în considerentele hotărârii, a rezultat în mod expres față de cine

trebuie îndeplinită obligația de predare a rapoartelor de expertiză.

În

ceea ce privește susținerea potrivit căreia experții nu întocmesc

rapoartele până când nu li se achită onorariile stabilite, instanța a constatat

că în situația în care experții ar întârzia întocmirea raportului prin procedura

de executare a obligației societății de a achita onorariile, nimic nu împiedică

pe reclamanți de a avansa onorariile și de a recupera ulterior sumele de la societatea

ai cărei asociați sunt.

Nici susținerea potrivit cărei onorariile

trebuie omologate de instanța de judecată nu a fost primită, în raport de dispozițiile

art. 136 din legea 31/1990 în sarcina instanței neputând fi stabilit ulterior soluționării

cererii nicio altă competență cu privire la raportul de expertiză.

Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 104/2011 din 09 decembrie

2011, a respins ca nefondat, apelul declarat de L.I., O.M. și A.E.L. și a anulat

pentru lipsa calității de reprezentant, apelul declarat de SC O.P. SA prin reprezentant

N.C. împotriva sentinței civile nr. 180/com din 01 februarie 2011, a Tribunalului

Neamț.

În

argumentarea aceste decizii instanța de apel a reținut, în

esență, referitor la apelul formulat de SC O.P. SA că în cauză este vorba de dizolvarea

societății comerciale pe acțiuni care a avut loc în temeiul dispozițiilor art. 227

alin. (1) lit. d) Legea nr. 31/1990, prin hotărârea adunării generale a acționarilor,

publicată în M. Of., în baza art. 232 din aceeași lege, iar potrivit dispozițiilor

art. 233, a fost desemnat lichidator, care își desfășoară activitatea în baza contractului

de prestări servicii nr. 3 din 04 noiembrie 2010 încheiat de N.C., administrator

unic cu Societatea de lichidare M.N.G. Insolvență I.P.U.R.L. - S..

S-a reținut că pe perioada lichidării societății

atributul reprezentării societății în raporturile cu terții și în justiție aparține

lichidatorului. Și cum, în cauză, acest din urmă nu și-a însușit cererea de apel

formulată de către administratorul statutar, dând eficiență dispozițiilor art. 298

C. proc. civ. cu referire la art. 161 și art. 42 C. proc. civ., devin pe deplin

aplicabile, în sensul că nefiind făcută dovada calității de reprezentant al societății

apelante, cererea acestora a fost anulată.

Cu referire la apelul formulat de reclamanți

împotriva încheierii din data de 10 mai 2011, s-a reținut, în esență, că instituția

lămuririi

dispozitivului reglementată

de dispozițiile art. 281 C. proc. civ., poate fi folosită numai dacă partea justifică

un interes legat tocmai de ambiguitatea hotărârii și de imposibilitatea valorificării

ulterioare a dreptului recunoscut, însă, în substanța sa, soluția primei instanțe

nu conține elemente de confuzie sau de contrarietate.

Referitor la nedesemnarea de către instanță

a celui care urmează a achita onorariile de expertiză, cât și neindicarea locului

și persoanei căreia să i se comunice respectivele rapoarte de expertiză, s-a constatat

că există dispoziții exprese în textul legii în acest sens și, atâta timp cât legea

dispune în mod expres, hotărârea instanței apare ca superfluă.

S-a reținut că dispozițiile art. 136 Legea

nr. 31/1990 sunt exprese, dar nu sunt imperative, astfel că nimic nu împiedică părțile

să deroge de la acestea și că aceasta este rațiunea pentru care prima instanță a

arătat că pentru a preîntâmpina tergiversarea întocmirii expertizelor nimic nu-i

oprește pe reclamanți, să avanseze sumele necesare achitării onorariilor de expertiză,

cu posibilitatea recuperării ulterior de la societate.

Totodată instanța de apel a apreciat că,

nemulțumirile reclamanților cu privire la obiectivele stabilite legate de cererea

de completare hotărâre întemeiată pe dispozițiile art. 281 C. proc. civ., nu pot

fi valorificate pe această cale, constituindu-se, de fapt, în adevărate critici

ale hotărârii primei instanțe ce ar fi putut fi valorificate prin intermediul căii

de atac.

S-a reținut acesta, întrucât textul

art. 281 C. proc. civ. are în vedere omisiunea instanței de a se pronunța asupra

unui capăt de cerere, or obiectivele la expertiză nu echivalează cu o cerere de

chemare în judecată, astfel cum este acesta reglementat prin dispozițiile art. 112

C. proc. civ..

Împotriva acestei decizii reclamanții L.I.,

O.M. și A.E.L. a declarat recurs fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază.

În susținerea recursului, recurenții au

arătat, în esență, că instanța de apel deși a reținut în mod just că „instituția

lămuririi dispozitivului reglementată de dispozițiile art. 281

1

C.

proc. civ., poate fi folosită numai dacă partea justifică un interes legat tocmai

de ambiguitatea hotărârii și de imposibilitatea valorificării ulterioare a dreptului

recunoscut" nu a avut în vedere faptul că prin motivele de apel tocmai acest

lucru au afirmat și dovedit, că așa cum este conceput

dispozitivul sentinței civile nr. 180/com

din 01 februarie 2011, este imposibilă valorificarea ulterioară a dreptului recunoscut.

Astfel, recurenții susțin că în mod neîntemeiat

instanța a considerat că nu se putea pronunța în considerentele sau în dispozitivul

sentinței civile nr. 180/com din 01 februarie 2011 cu privire la data până la care

trebuie depuse de experți rapoartele de expertiză; unde trebuie depuse aceste rapoarte

de expertiză și cui trebuie înaintate aceste rapoarte de expertiză după întocmirea

lor, deoarece instanța nu putea dispune decât în limitele investirii.

Totodată, recurenții susțin că în soluționarea

cererii având ca temei art. 281 alin. (1) și art. 281 alin. (2) C. proc. civ., instanța

în virtutea rolului activ trebuia să aibă în vedere că pârâta SC O.P. SA se găsește

într-o situație specială, în sensul că până la soluționarea acestui litigiu reprezentantul

pârâtei s-a grăbit să demareze procedura de lichidare a societății, sperând ca prin

radierea firmei hotărârea pronunțată să rămână tară eficiență.

Pentru aceste motive recurenții au solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului

și completării sau lămuririi înțelesului dispozitivului sentinței nr. 180/com din

1 februarie 2011 a Tribunalului Neamț, în așa fel încât fostul administrator social

N.C. și lichidatorul judiciar să fie obligați să pună la dispoziția experților documentele

necesare întocmirii lucrărilor dispuse de instanță, precum și nuanțarea faptului

că rapoartele de expertiză vor fi înaintate lichidatorului judiciar pentru a lua

măsuri în consecință.

Recursul este nefondat și va fi respins

pentru următoarele considerente:

Întrucât

recurenții nu au înțeles să indice dispozițiile

legale pe care își întemeiază recursul, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. criticile aduse deciziei recurate, vor fi încadrate în motivul de recurs prevăzut

de dispozițiile art. 304 punctul 9 C. proc. civ..

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., poate fi invocat atunci „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii". Prima ipoteză

a art. menționat nu a fost criticată, cu alte cuvinte nu s-a demonstrat că lipsește

fundamentul juridic și faptic pe care se bazează soluția instanței de apel.

Pentru cea de-a doua ipoteză „încălcarea

sau aplicarea greșită a legii" s-a pus în discuție încălcarea dispozițiilor

art. 281 C. proc. civ..

Art. 281

1

alin. (1) C.

proc. civ. prevede că în situația în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul,

întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții

potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească

dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat

dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță

prin hotărârea a cărei lămurire se dorește. Această procedură a fost pusă la dispoziția

părții interesate atunci când, din culpa instanței, dispozitivul hotărârii nu este

suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți la executare.

În

speța de față, ceea ce înțeleg recurenții-reclamanți prin

noțiunea de „lămurire a dispozitivului sentinței nr. 180/com din 01 februarie 2011

pronunțată de Tribunalul Neamț", este ca instanța să dea lămuriri, precizări

cu privire la data până la care trebuie depuse rapoartele de expertiză, unde trebuie

depuse aceste rapoarte și cui trebuie înaintate aceste rapoarte după întocmirea

lor.

Nemulțumirile recurenților sunt nefondate,

întrucât în raport de obiectul acțiunii întemeiată pe art. 136 Legea nr. 31/1990,

instanța nu putea dispune decât în limitele investirii.

Astfel, așa cum s-a reținut de Înalta

Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 16/2011 din 17 octombrie 2011 pronunțată

în recursul în interesul legii, în procedura specială prevăzută de art. 136

alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările

și completările ulterioare, intervenția instanței de judecată, „este limitată la

desemnarea unuia sau mai multor experți, stabilirea concretă a operațiunilor din

gestiunea societății care să fie analizate în raportul de expertiză ce urmează a

fi efectuat și comunicat de către experții desemnați acționarilor solicitanți și

organelor de conducere executivă, precum și cenzorilor sau auditorilor societății,

în modalitatea prevăzută de lege, fixarea onorariului experților și modalitatea

de plată a acestuia".

Deci dispozițiile art. 136 Legea nr. 31/1990,

sunt exprese în ceea ce privește desemnarea de către instanță a celui care urmează

a achita onorariile de expertiză cât și indicarea locului și persoanei căreia să

i se comunice respectivele rapoarte de expertiză.

Or, așa cum corect a reținut și instanța

de apel, atâta timp cât legea dispune în mod expres și, în contextul în care nu

există o învoire a părților în alt sens, hotărârea instanței apare ca superfluă.

Cât privește rolul activ al instanței,

se constată că recurenții s-au raportat la faptul că instanța în soluționarea cauzei

trebuia să aibă în vedere că împotriva pârâtei SC O.P. SA se demarase procedura

de lichidare.

Potrivit art. 129 pct. 5 C. proc. civ.,

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni

orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor

și prin aplicarea corectă a legii, îri scopul pronunțării unei hotărâri legale și

temeinice. Mai mult, ei pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare,

chiar dacă părțile se împotrivesc.

Atât instanța de fond cât și cea de apel

au stabilit o corectă situație de fapt și de drept, exercitând un veritabil rol

activ, prin aceea că au stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului

în cauză așa cum reglementează dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ..

În virtutea unui rol activ și respectând

dispozițiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, instanța de apel a

stabilit cu rigurozitate cadrul juridic ținând cont de faptul că împotriva pârâtei

se demarase procedura insolvenței, astfel procedura de citare cu pârâta s-a efectuat

prin lichidatorul desemnat, respectiv M.N.G. Insolventă I.P.U.R.L..

De altfel, starea de insolventă în care

se afla pârâta SC O.P. SA nu are relevanță în soluționarea cererii de lămurire a

dispozitivului sentinței civile nr. 180/com din 1 februarie 2011 a Tribunalului

Neamț întrucât așa cum s-a constatat anterior dispozitivul sentinței a fost dat

cu respectarea dispozițiilor exprese prevăzute de procedura specială a art. 136

alin. (1) Legea nr. 31/1990.

Așa fiind, se constată că, instanța de

apel a analizat și a răspuns tuturor criticilor formulate, în cauză neexistând motive

de nelegalitate, astfel încât, decizia atacată este la adăpost de orice critică,

urmând ca în temeiul art. 312 (1) C. proc. civ. recursul să fie respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanții A.E.L., L.I. și O.M. împotriva deciziei

nr. 104/2011 din 9 decembrie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2012.